Obligaţia de a face. Decizia nr. 302/2013. Curtea de Apel PITEŞTI

Decizia nr. 302/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 1853/109/2012

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._ DECIZIE NR. 302/R-C.

Ședința publică din 30 Ianuarie 2013

Curtea compusă din:

Președinte: G. A. - judecător

I. M. - judecător

C. D. - judecător

M. M. - grefier

S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CURTEA DE ARGEȘ cu sediul în Curtea de Argeș, ., județul Argeș împotriva sentinței civile nr.1280 din 8 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș Secția Civilă Complet Specializat C. Administrativ Fiscal în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul B. C. C. domiciliat în comuna Cicănești . și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, .>

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că recurenta a solicitat judecata în lipsă potrivit art. 242 alin 2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și reține cauza în vederea deliberării.

CURTEA

Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 21 februarie 2012, reclamantul B. C. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Administrata Finanțelor Publice Curtea de Argeș și Administrația F. pentru Mediu restituirea sumei de 12.261 lei, și anularea deciziei de calcul.

În motivare, a arătat în esență că taxa de poluare contravine reglementărilor comunitare.

La data de 25 aprilie 2012 Administrația Finanțelor Publice Curtea de Argeș a formulat întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesuale.

Tribunalul Argeș, Secția civilă, prin sentința civilă nr.1280/8 iunie 2012, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive; a admis cererea; a anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr._/31 iulie 2008; a obligat pe pârâții Administrația F. pentru Mediu și Administrația Finanțelor Publice Argeș să restituie reclamantului B. C.-C. suma de 12.261 lei achitată cu titlul de taxă de poluare.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Curtea de Argeș, că potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, însă calculul și colectarea ei sunt atribuții ale autorității fiscale teritoriale în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe (art.5 din același act normativ). Or, aceste prevederi legale conferă legitimare procesuală pasivă organului fiscal în cererea de restituire întemeiată pe prevederile art.21 alin.4 din O.G. nr.92/2003, acesta având totodată acțiune în garanție sau în regres împotriva autorității care gestionează respectiva taxă. În consecință, excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pe fond, instanța a reținut că O.U.G. nr.50/2008 a instituit taxa de poluare pentru autovehiculele din categoriile M1-M3 și N1-N3, astfel cum acestea sunt definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice transporturilor și locuinței nr.211/2003.

Prin O.U.G. nr.208/2008 s-a dispus că autovehiculele a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc. și care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale U.E. începând cu data de 15 decembrie 2008, se exceptează de la obligația de plată a taxei de poluare până la data de 31 decembrie 2009, inclusiv.

Astfel, refuzul pârâților de a restitui reclamantului taxa de poluare în cuantum total de 12.261 lei este nejustificat, întrucât aceasta a fost achitată pentru reînmatricularea autoturismului menționat în România și este contrară prevederile art.90 din T.C.E. (art.110 T.U.E.) dar și ale art.148 din Constituția României. În ce privește cererea reclamantului de acordare și a actualizării cu rata inflației, Tribunalul urmează a o respinge întrucât în condițiile actuale, dobânda legală acoperă întregul prejudiciu suferit de creditor, deoarece include, prin elementul în raport de care este calculată - dobânda de referință a BNR -, și rata inflației, fiind imposibilă acordarea atât a dobânzii legale, cât și actualizarea creanței, în caz contrar ajungându-se la îmbogățirea fără justă cauză a creditorului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice Curtea de Argeș solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii formulate.

În motivarea recursului formulat se arată că sentința este nelegală prin prisma incidenței excepției lipsei calității procesuale pasive, susținând că aceasta revine Administrației F. de Mediu, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare, potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008.

Pârâtele nu puteau fi obligate la restituire, autoritățile administrative fiind obligate să aplice legea, iar recurenta are atribuții numai în ce privește calcularea și încasarea taxei.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul nu poate fi primit, pentru următoarele considerente:

Reclamantul a solicitat calcularea taxei pentru autoturismul marca Nissan tip C23 S., achiziționat în spațiul Uniunii Europene, înmatriculat pentru prima dată în anul 1996, fiind emisă de către Administrația Finanțelor Publice Curtea de Argeș decizia de calcul a taxei pe poluare nr._/31 iulie 2008 (fila 5 dosar fond) prin care s-a determinat cuantumul taxei pentru emisii poluante, datorat.

Taxa a fost achitată la data de 4 august 2008, potrivit chitanței, depusă la dosarul de fond (fila 3).

Ulterior, reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare, deoarece aceasta a fost stabilită contrar normelor Uniunii Europene.

Față de jurisprudența CEJ și de decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr.24/2011, Curtea reține că nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Este concluzia care rezultă din jurisprudența Curții europene, enunțată în afacerea Metallgesellschaft Ltd și alții, Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd în cauzele conexate C-397/98 și C-410/98, în care s-a decis că dreptul comunitar se opune ca o instanță națională să respingă sau să reducă o cerere de rambursare, din singurul motiv că acestea nu au utilizat căile legale aflate la dispoziția lor pentru a contesta deciziile de respingere ale administrației financiare, invocând supremația și efectul direct al dispozițiilor juridice comunitare, în timp ce legislația națională nu permitea, în nici un caz, ca o astfel de cerere să fie admisă (par.107).

Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din O.U.G. nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.

Curtea reține totodată că atât A.F.P. cât și A.F.M. au calitate procesuală pasivă.

Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, în vigoare la data achitării taxei, aceasta constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.

De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din același act normativ, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.

Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei.

Faptul că, în virtutea disponibilității, reclamantul a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată, a ambelor pârâte, a A.F.P. și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile O.U.G. nr.50/2008, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.

Obligarea ambelor pârâte la restituirea taxei achitate de către reclamant nu schimbă cadrul procesual pasiv iar lipsa unei cereri de regres împotriva beneficiarului taxei nu poate atrage consecința admiterii prezentului recurs, instanța neputând proceda din oficiu.

Din punct de vedere procesual reclamantul se îndreaptă împotriva celui care i-a încasat taxa efectiv, iar pentru recuperarea sumei astfel încasată, dar transmisă mai departe către A.F.M., se impunea aplicarea prevederilor care protejează dreptul de regres, ceea ce pârâta recurentă nu a înțeles să facă.

Asupra fondului, Curtea reține că taxa în discuție trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art.90 TCE, actual art.110 TFUE, așa cum a reținut și Curtea de Justiție de la Luxemburg, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011. Curtea a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).

Se constată că deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.

Taxa pe poluare prevăzută de O.U.G. nr.50/2008 a fost preluată în dispozițiile Legii nr.9/2012, care a intitulat-o taxă pentru emisii poluante, dar care menține aceleași criterii de determinare, astfel că jurisprudența T. împotriva României este incidentă.

Faptul că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2), nu schimbă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputând să se aplice unor situații anterioare, pentru a confirma o cauză de nulitate.

De altfel, criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012.

Prin urmare, instanța a procedat în conformitate cu jurisprudența Curții Europene, care se impune cu caracter general, obligatoriu statelor membre și autorităților din cadrul acestora.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CURTEA DE ARGEȘ cu sediul în Curtea de Argeș, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.1280/8 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș Secția civilă-Complet specializat contencios administrativ fiscal în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul B. C. C. domiciliat în comuna Cicănești . și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 ianuarie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Președinte,

G. A.

Judecător,

I. M.

Judecător,

C. D.

Grefier,

M. M.

Red.C.D./1.02.2013

GM/2 ex.

Jud.fond: V.T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Decizia nr. 302/2013. Curtea de Apel PITEŞTI