Pretentii. Decizia nr. 2324/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2324/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 12011/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 2324/R-C.
Ședința publică din 21 Iunie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. A. T. – judecător
Judecător: I. B.
Judecător: S. U.
Grefier: Drăguța-I. C.
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.2361 din 04.10.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, . 6, și reclamanta . ARGEȘ SRL PRIN ADMINISTRATOR B. M., cu sediul în municipiul Curtea de Argeș, ., județul Argeș.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, raportat la actele și lucrările de la dosar, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Constată că, la data de 19.06.2012, reclamanta . Argeș SRL Curtea de Argeș prin administrator B. M. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația F. Pentru Mediu, Administrația Finanțelor Publice P., solicitând restituirea sumei de 1.298 lei, reprezentând taxă pe poluare și anularea deciziei de calcul nr._/08.09.2008.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta a achiziționat în cursul anului 2008, din Germania, un autoturism, marca Audi, an fabricație 2005, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 1.298 lei, cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.
Măsura dispusă de organul administrativ fiscal este nelegală întrucât taxa de poluare încasată de către pârâte este contrară dreptului comunitar european, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. și prin urmare trebuie restituită integral.
Totodată, s-a arătat că principiul priorității dreptului comunitar, față de dreptul național este instituit de art.148 alin.2 din Constituția României, iar după aderarea României la Uniunea Europeană – 01 ianuarie 2007, instanțele naționale sunt obligate să dea eficiență principiului aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
S-a mai arătat că prin instituirea taxei de poluare s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
Pârâtele, deși legal citate, nu au formulat apărări în prezenta cauză.
Prin sentința nr.2361 din 4 octombrie 2012, Tribunalul Argeș – Secția civilă a admis acțiunea formulată de reclamantă, a fost anulată decizia de calcul nr._/08.09.2008 și au fost obligate pârâtele să restituie acestuia suma de 1.298 lei, reprezentând taxa de poluare.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism, marca Audi, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 1.298 lei, cu titlu de taxă de poluare .
În speță, s-a invocat neconcordanța legii interne (OUG 50/2008) cu legislația comunitară. Or, România este stat membru al UE începând cu 01.01.2007, astfel că de atunci se aplică disp.art.148 alin.2 din Constituția României, conform căruia legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, jurisdicția națională garantând îndeplinirea acestei cerințe (alin.4 al aceluiași articol).
Or, prin Legea 157/2005, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Judecătorul național are competența, atunci când dă efect direct disp.art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale, de așa manieră ca drepturile prev.de Tratat să fie efectiv protejate. Scopul general al art.110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Analizând disp.OUG 50/2008, modificată ulterior, s-a observat că pentru un autoturism produs în România și în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, daca a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe taxa pe poluare la autoturismele aduse în țară sau alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
OUG 50/2008 a fost apreciată ca fiind contrară art.110 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG 50/2008, rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Or, prin Hotărârea din 07.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin OUG 50/2008 încalcă disp.art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
În cauza C-402/09 T. s-a statuat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare care se aplică unor autoturisme cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
În raport de modul în care instanța națională a formulat întrebarea, de modul în care Curtea a reformulat-o și a analizat-o în concret, se desprinde concluzia că regimul de impozitare nu discriminează în mod direct vehiculele de ocazie de import, ci, față de formula de calcul instituită de această ordonanță, care în privința vehiculelor de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante, impun taxe care se pot aprecia de 30 % din valoarea lor de piață, este indirect discriminatorie, prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie, contravin art.110 TFUE.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p. I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă ,i produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p. I‑4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Curtea a mai arătat că obiectivul protecției mediului, menționat de Guvernul României, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica prin aplicarea acestei taxe, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor E1 și E2 și care au o capacitate cilindrică mare și pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a autovehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului „poluatorul plătește”.
Fiind unul principial, raționamentul Curții a fost apreciat ca fiind valid și în legătură cu reglementările succesive, astfel încât competența statelor membre de a introduce legi succesive de impozitare internă a mărfurilor, legi care au fiecare perioada lor de activitate în timp, rămâne intactă numai dacă impozitul introdus de noua lege nu descurajează importul de bunuri produse în alte state membre în favoarea produselor naționale similare, în care se includ cele supuse legilor de impozitare anterioare.
Aceeași soluție a fost pronunțată de CEJ prin hotărârea dată în cauza N., în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15.12.2008 – 31.12.2010, Curtea stabilind că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a vehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură pe piața națională.
Tribunalul a reținut că art.110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne, al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prev.la art.28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale UE, fiind contrară disp.art.110 TFUE, a rezultat că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs, de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, reprezentând Administrația Finanțelor Publice Pitești, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii față de A.F.P. ca neîntemeiată.
Ca motive de recurs, recurenta a susținut că sentința este nelegală prin prisma incidenței excepției lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că aceasta revine Administrației F. de Mediu, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare.
Sunt invocate prevederile art.5 raportat la art.1 din O.U.G. nr.50/2008.
În ce privește legalitatea taxei în raport cu dispoziția comunitară se susține că aceste cerințe sunt respectate întrucât, în calitate de autoritate fiscală competentă, nu poate decât să respecte întru-totul legea, deoarece nimeni nu poate deroga de la aceasta.
Totodată, recurenta a invocat aplicabilitatea principiului repetițiunii, potrivit cu care reclamanta ar fi trebuit să facă dovada calității sale de accipiens în raport cu aceasta, dar și a încadrării în una din situațiile prevăzute de art.117 lit.a-h) din OG nr.92/2003.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul nu poate fi primit, pentru următoarele considerente:
Astfel, în cauză se reține că reclamanta a solicitat restituirea taxei pe poluare pentru autoturismul marca Audi, an fabricație 2005, înmatriculat în Germania, fiind emisă de către Administrația Finanțelor Publice Pitești decizia de calcul pentru suma de 1.298 lei, reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule.
Ulterior, reclamanta a solicitat Administrației Finanțelor Publice Pitești restituirea taxei pe poluare achitată la 08.09.2008 (f.5), răspunsul fiind negativ pe considerentul că decizia de calcul a taxei pe poluare respectă procedurile legale în vigoare.
Referitor la critica bazată pe excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Pitești, se va sublinia că emitentul deciziei de calcul este AFP Pitești, astfel că, potrivit O.U.G. nr.92 2003, coroborată cu OG nr.50/2008 se justifică cerința calității procesuale pasive a acestei pârâte în prezenta cauză.
De asemenea, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, în vigoare la data achitării taxei, aceasta constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.
Totodată, potrivit art.5 alin.1 din același act normativ, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, astfel că A.F.P Pitești care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.
Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei.
Faptul că, reclamanta a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată, numai a pârâtei A.F.P., nu și a AFM București, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.
Pe de altă parte, instanța constată că prin sentința atacată s-a dispus anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare.
Asupra fondului, așa cum corect a reținut instanța de fond, Curtea constată că taxa în discuție trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art.90 TCE, actual art.110 TFUE, așa cum a reținut și Curtea de Justiție de la Luxemburg, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011. Curtea a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Reținând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamantă la data de 08.09.2008, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrară normei europene.
Pe de altă parte, faptul că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2), nu schimbă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputând să se aplice unor situații anterioare, pentru a confirma o cauză de nulitate.
De altfel, criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012 până la 1.01.2013.
Totodată, art.12 alin.3 din acest act normativ, care prevede că taxa rezultată ca diferență dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie, trimite la procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a acestei legi, potrivit art.14, care reprezintă un aspect ulterior stabilirii taxei datorate.
Curtea nu poate reține nici critica privind desființarea operațiunii înmatriculării autoturismului, deoarece aceasta se întemeiază pe decizia de calcul a taxei pe poluare, de vreme ce la înmatriculare autoritatea administrativă verifică numai existența documentului de plată a taxei, care în speță este substituit de sentința de față.
Față de dezlegarea dată pricinii, Curtea constată că este neîntemeiată critica recurentei vizând incidența principiului repetițiunii în cauzele cu un asemenea obiect.
Așa fiind, neexistând motive care să conducă la modificarea hotărârii atacate, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod pr.civilă, coroborat cu dispozițiile Legii nr.554/2004 și OG nr.92/2003, urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.2361 din 04.10.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. _ , intimați fiind chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, Corp A, sector 6, și reclamanta . ARGEȘ SRL prin administrator B. M., cu sediul în municipiul Curtea de Argeș, ., județul Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, A. A. T. | Judecător, I. B. | Judecător, S. U. |
Grefier, Drăguța-I. C. |
Red.I.B.
EM/2 ex./25.06.2013
Jud.fond M.P.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2419/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 4097/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
