Pretentii. Decizia nr. 3695/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3695/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 22750/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ DECIZIA CIVILĂ NR. 3695/2013
Ședința publică din 11 Noiembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: I. R., președinte secție
Judecător: G. N.
Judecător: N. S. Păștin
Grefier: P. B.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta D. G. A FINANTELOR PUBLICE ARGES – PENTRU A. FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI PITEȘTI, împotriva sentinței civile nr.942 din 08 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția civilă, în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile, respectiv recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, intimata-reclamantă . și intimata-pârâtă Administrația F. pentru Mediu.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 23 octombrie 2013, intimata . SRL a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care solicită judecata cauzei în lipsă, potrivit disp.art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea, în temeiul art.150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 10.10.2012 reclamanta S.C. L. N. 2000 S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții S. R. - prin Ministerul Economiei și Finantelor, D. G. a Finantelor Publice Arges, A. Finantelor Publice a Municipiului P., A. F. pentru Mediu, anularea deciziei de calcul nr._/08.06.2012 și restituirea sumei de 1.515 lei plus dobânda aferentă.
În motivarea cererii s-a arătat în esență că taxa de poluare contravine reglementărilor comunitare.
La data de 07.02.2013 s-a depus întâmpinare de către DGFP Argeș prin care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale precum și excepția inadmisibilității.
Prin sentința civilă nr.942 din 08 februarie 2013, Tribunalul Argeș a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților S. Român, prin Ministerul Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A admis excepția inadmisibilității, invocată din oficiu și a respins capătul de cerere privind anularea actelor administrative, ca inadmisibil.
A admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și a obligat pârâții Administrația F. pentru Mediu și Administrația Finanțelor Publice Pitești să restituie reclamantei suma de 1.515 lei, plus dobânda legală.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a Direcției Generale a Finanțelor Publice Argeș, tribunalul a admis-o având în vedere că aceste instituții nu au atribuții în operațiunea de colectare a taxei de poluare.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Pitești, tribunalul a reținut că potrivit art.1 din OUG 50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, însă calculul și colectarea ei sunt atribuții ale autorității fiscale teritoriale în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe (art.5 din același act normativ). Or, aceste prevederi legale conferă legitimare procesuală pasivă organului fiscal în cererea de restituire întemeiată pe prevederile art.21 alin.4 din O.G. nr.92/2003, acesta având totodată acțiune în garanție sau în regres împotriva autorității care gestionează respectiva taxă. În consecință, a fost respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.
În conformitate cu prevederile art.1 alin.(1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Acțiunea în contencios administrativ nu poate fi exercitată, însă, decât în condițiile și termenele stabilite de această lege. Astfel, potrivit art.7 alin.(1), din actul normativ susmenționat, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia. Stabilind natura juridică administrativă a deciziei de impunere nr. 69/21.12.2010 emisă de către pârâtă, devin incidente dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004, sus menționate. Din interpretarea literală a celor două texte de lege, rezultă fără putință de tăgadă că procedura plângerii prealabile este obligatorie, atât în cazul actului administrativ cu caracter normativ, cât și în privința actului administrativ cu caracter individual și poate fi invocată de pârâtă prin întâmpinare conform dispozițiilor art.109 alin.3 C.pr.civ., sub sancțiunea decăderii. Potrivit art.109 al.2 cod procedură civilă coroborat cu art.7 din L.nr.554/2004, procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contenciosul administrativ, a cărei neîndeplinire în termenele și condițiile prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acțiunii.
În speță, se constată că reclamanta . SRL nu a parcurs procedura prealabilă obligatorie instituită de dispozițiile legale enunțate, sesizând direct instanțele judecătorești, deși decizia de calcul a taxei de poluare este un titlu de creanță, iar împotriva acestuia trebuia ca reclamantul să formuleze contestație la organul emitent în condițiile și termenele stabilite de OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
În schimb în ce privește excepția inadmisibilității raportat la cererea de restituire a taxei de poluare, în jurisprudența constantă a C.E.J (Comisia Europeană c. Greciei, cauza C-74/06; Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor, cauza C-68/79; Aprile - S.R.L., în lichidare c. Amministrazione delle Finanze dello Stato, cauza C-228/96) s-a reținut că dacă particularii nu ar avea posibilitatea de a obține o despăgubire atunci când le-au fost lezate drepturile printr-o încălcare a prevederilor dreptului comunitar, imputabilă unui stat membru, atunci s-ar limita însăși eficacitatea normelor comunitare, împiedicându-se și apărarea drepturilor pe care acestea le-a consacră. În consecință, dreptul național trebuie să ofere o cale eficientă prin care impozitele și taxele prelevate ilegal, cu încălcarea dreptului comunitar să fie restituite. Curtea de Justiție Europeană s-a pronunțat în acest sens în cauze precum SpA San Giorgio sau Weber’s Wine World Handels GmbH. Într-o atare situație, nu pot fi primite criticile referitoare la admisibilitatea acțiunii reclamantului, din perspectiva prevederilor art. 205 și urm. Cod procedură fiscală, având în vedere imperfecțiunile legislației naționale din perspectiva art.13 din C.E.D.O. și care ar putea duce, în final, la situația în care acesta ar fi lipsit de dreptul la un recurs efectiv (în același sens: Decizia în interesul Legii nr.24/2011, publicată în M.Of nr.1/3.01.2012)
În ce privește fondul cererii de chemare în judecată, Tribunalul a reținut că din actele și probele dosarului rezultă că reclamanta . SRL a cumpărat un autoturism marca M. pentru care a fost obligat să achite taxa de poluare pentru autovehicule în cuantum de 1515 lei și că acest autoturism a fost înmatriculat mai întâi într-un alt Stat membru al Uniunii Europene.
Or, este de subliniat că O.U.G. nr.50/2008 a instituit taxa de poluare pentru autovehiculele din categoriile M1-M3 și N1-N3, astfel cum acestea sunt definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice transporturilor și locuinței nr.211/2003.Obligația de plata taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art.4 lit. a) fără ca textul să facă distincția între autoturismele produse în România și cele provenite din afara acesteia (noi sau second hand).O.U.G. nr.50/2008 a intrat în vigoare începând cu data de 01 iulie 2008 (art.14 alin.1) și ca atare, taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, fără ca această taxă să fie datorată și pentru cele deja aflate în circulație și înmatriculate în țară. Prin O.U.G. nr.208/2008 s-a dispus că autovehiculele a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc. și care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale U.E. începând cu data de 15 decembrie 2008, se exceptează de la obligația de plată a taxei de poluare până la data de 31 decembrie 2009, inclusiv. Prevederile O.U.G. nr.208/2008 au fost abrogate prin O.U.G. nr.218/2008 privind modificarea O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule. Conform art. III alin.1 autovehiculele M1, cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc. precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România, sau în alte state membre ale U.E., în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei de poluare, stabilită de O.U.G. nr.50/2008.Reglementările legale menționate creează așadar, un tratament fiscal diferențiat între autoturismele noi și cele vechi, înmatriculate în România, după . O.U.G. nr.50/2008. Dispozițiile art.90 din T.C.E. (art.110 din T.U.E.) interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind din piața internă și care sunt de natură similară, întrucât „nici-un stat membru nu aplică direct sau indirect produsele altor state impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare”.
La data de 7 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, asupra interpretării aceluiași art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj, instanță învestită cu o cerere de restituire a taxei de poluare. Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în Hotărârea T., reținând în paragraful 27 că toate modificările succesive aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.208/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.218/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.7/2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr.117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a conchis în sensul că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Pentru argumentele expuse, tribunalul a reținut că refuzul pârâților de a restitui reclamantei taxa de poluare în cuantum de 1.515 lei este nejustificat întrucât aceasta a fost achitată pentru reînmatricularea autoturismului menționat în România și este contrară prevederile art.90 din T.C.E. (art.110 T.U.E.) dar și ale art.148 din Constituția României.
În termen legal, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș pentru Administrația Finanțelor Publice Pitești a formulat recurs împotriva sentinței tribunalului pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:
În mod eronat instanța a admis acțiunea în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Pitești și a obligat această instituție la restituirea taxei de poluare împreună cu Administrația F. pentru Mediu.
Se argumentează critica prin aceea că potrivit art.1 alin.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, numai această din urmă instituție având calitate procesuală pasivă în cauză.
În mod greșit s-a reținut că în speță au fost nesocotite dispozițiile art.90 din Tratatul de constituire a Comunității Europene, deși taxa de poluare urmează a fi plătite de toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora (românești sau străine), în momentul primei înmatriculări în România.
Greșită este și obligarea ambelor pârâte la restituirea taxei de poluare, în condițiile în care restituirea nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele stabilite de art.117 lit. a-h din Codul de procedură fiscală.
Așadar, taxa pe poluare achitată de reclamant este legal datorată.
În fine, în mod greșit, s-a dispus obligarea și la plata dobânzilor, deși partea nu s-a adresat mai intâi auorității fiscale, care nu a făcut decât să respecte legea.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, instanța reține următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat.
În speță calitatea procesuală pasivă a A.F.P. Pitești este justificată în privința restituirii taxei pe poluare.
Astfel, potrivit art.8, art.10 și art.11 din O.U.G. nr.50/2008 și cap. VI din Normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr.686/2008, în vigoare la data la care reclamantul a făcut plata taxei, restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite se solicită de la organul fiscal, chiar dacă, la momentul plății taxei, aceasta a fost virată la bugetul F. pentru Mediu, administrat de AFM.
Prin urmare, dacă organul fiscal are competența de a restitui diferențele de taxe pe poluare, pentru identitate de rațiune juridică are competența de a restitui și întreaga taxă, atunci cât restituirea se impune pentru motivul neconformității normei interne care a stabilit taxa cu norma comunitară.
Ca atare, Administrația Finanțelor Publice Pitești are calitate procesuală pasivă în cauză.
Al doilea motiv de recurs este nefondat.
Prin decizia nr.24/2011 pronunțată în recurs în interesul legii în dosarul nr.9/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că procedura de contestare prevăzută la art.7 din O.U.G. nr.50/2008, aprobată prin Legea nr.140/2011 raportat la art.205-218 Cod procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxelor de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod.
În considerentele hotărârii s-a arătat că acțiunea având ca obiect restituirea taxei de poluare, nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare, iar existența art.117 alin.1 lit.d Cod procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decând atacând direct decizia de calcul a taxei.
Soluția admisibilității unei asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ, prin care această taxă a fost stabilită.
Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza beneficiul regimului.
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, respectiv a art.13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Și cel de-al treilea motiv de recurs este nefondat.
Sub aspectul încadrării cererii de restituire în cazurile exprese prevăzute de art.117 lit.a-h Cod procedură fiscală, Curtea constată că cererea se circumscrie dispozițiilor art.117 lit.d, conform cărora ”Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, întrucât taxa pe poluare urmează regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuțiilor și al altor sume datorate bugetului general consolidat, reglementat de Codul de procedură fiscală, potrivit art.12 alin.1 și 2 din O.U.G. nr.196/2005 privind Fondul pentru Mediu. De asemenea, sunt incidente dispozițiile O.M.F.P. nr.1899/2004.
În altă ordine de idei, în acțiunea sa reclamantul a invocat neconcordanța între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în competența instanței interne, ce poate lăsa neaplicată norma internă dacă, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Legea nr.9/2012 a preluat prevederile O.U.G. nr.50/2008, stabilind plata taxei pentru emisiile poluante atât pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, cât și pentru autovehiculele deja înmatriculate în România și revândute.
Ulterior însă, prin O.U.G. nr.1/2012, aplicarea respectivei obligații pentru autovehiculele deja înmatriculate în România și revândute a fost suspendată începând cu data de 31.01.2012 până la data de 01.01.2013, ceea ce a însemnat continuarea situației existente în perioada aplicării O.U.G. nr.50/2008 și ca atare, a stării de discriminare constatată de C.J.U.E. prin hotărârea pronunțată în cauza T..
Prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza I. T./S. român, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă dispozițiile art.110 din T.F.U.E., în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că, deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (paragraful 47), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 T.F.U.E., rezultă că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Nu poate fi primită nici critica privind acordarea dobânzii, deoarece conform art.124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 și alin.21 sau la art.70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art.120 alin.7 și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Ca atare, atunci când se stabilește dreptul la restituirea unor sume de la bugetul de stat, contribuabilul are dreptul la dobândă, din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117, coroborat cu art.70 Cod procedură fiscală, respectiv după 45 de zile de la data înregistrării cererii.
Pentru aceste motive, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI împotriva sentinței civile nr.942 din 08 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamanta S.C. L. N. 2000 S.R.L. prin administrator Marincă M. O. și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția I civilă.
Președinte, I. R. | Judecător, G. N. | Judecător, N. S. Păștin |
Grefier, P. B. |
Red. N.S.P.
Tehnored. C.B.
2 ex./05.12. 2013
Jud. fond V.T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 102/2013.... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 587/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
