Anulare act administrativ. Decizia nr. 587/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 587/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 2962/109/2011
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 587/R-C.
Ședința publică din 20 februarie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: C. D., judecător
Judecător: I. M.
Judecător: G. A.
Grefier: G. C.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE- ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ, cu sediul în Pitești, ., jud.Argeș, împotriva sentinței nr.721 din 10 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș-Secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosar nr._, intimată fiind reclamanta S.C. R. G. SRL, cu sediul ales la C.I.A.B. A. F., în Pitești, ., ..C, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 13 februarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Constată că la 14.06.2011, petenta . a chemat în judecată pe intimata D. G. A FINANTELOR PUBLICE ARGES - ACTIVITATEA DE INSPECTIE FISCALA solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se anuleze parțial decizia de impunere nr.1671/2010, raportul de inspecție fiscală nr._/2010 și parțial decizia nr.209/2010, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, petenta a arătat că a fost supusă unei inspecții fiscale, în perioada 30.08.-17.09.2010, întocmindu-se raportul de inspecție fiscală_/2010 și decizia de impunere nr.1671/2010, stabilindu-se că datorează impozit pe profit suplimentar plus accesorii în sumă totală de 309.300 lei. S-a formulat plângere prealabilă ce a fost admisă în parte, pentru sumele de 169.156 lei, impozit pe profit și 136.455 lei, accesorii, urmând ca organele de inspecție fiscală să nominalizeze toate obligațiile fiscale. În mod nelegal s-a calculat impozit pe profit pentru suma de 1.056.000 lei, deoarece este o cheltuială deductibilă fiscal, fiind diferența din prețul cu care s-a achiziționat o hală de producție și un teren în Găești, transformată în abator și prețul cu care ar fi fost vândute ulterior.
De asemenea, mai apreciază petenta că nu i-a fost acordat dreptul de deducere pentru unele cheltuieli efectuate, considerându-le nedeductibile fiscal, deși au fost efectuate pentru materiale consumabile care au condus la realizarea de profit.
Prin Sentința civilă nr.721/10.04.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș a fost admisă în parte contestația formulată de reclamantă, s-a desființat în parte Decizia nr.209/2010, în privința pct.1, a fost admisă în parte plângerea prealabilă, s-a anulat în parte R.I.F. nr._/2010 și tot în parte Decizia de Impunere nr.1671/2010, pentru suma de 223.006 lei (121.310 lei debit + 101.696 lei, majorări de întârziere). Pârâta a fost obligată la cheltuieli de judecată către petentă în sumă de 1.100 lei.
Pentru a hotărî în această modalitate, în considerente, a reținut că, prin raportul de inspecție fiscală nr._/2010 s-a stabilit că petenta datorează bugetului de stat suma de 172.895 ei la care s-au calculat penalități de 136.455 lei. S-a apreciat că pentru trimestrul IV al anului 2007 s-a înregistrat în evidența contabilă profit de 23.056 lei la care nu s-a declarat și calculat impozit. A mai considerat organul fiscal ca din ordinele de plata de virament anexate la extrasele de cont bancar rezultă că plățile efectuate, în suma de_ lei reprezintă „restituire împrumut” către asociați, și nu plăți efectuate la antecontractul de vânzare-cumpărare. Astfe,l s-au majorat nejustificat cheltuielile societății, cu încălcarea art.21 alin.1 din Legea 571/2003 republicată.
Pentru anul 2009, societatea a înregistrat pe cheltuieli suma totală de 140.651 lei, reprezentând produse alimentație publică, băuturi răcoritoare, alcoolice, țigări, etc., dar văzând obiectul de activitate și modalitatea de încasare a veniturilor (preț – impuls), nu se justifică încadrarea acestora ca și cheltuieli.
În baza acestui raport de inspecție fiscală, s-a emis Decizia de Impunere nr.1671/2010, iar împotriva ambelor s-a formulat contestație, ce a fost soluționată prin decizia 209/2010. S-a desființat parțial decizia de impunere pentru suma de 305.611 lei, urmând ca obligațiile fiscale să fie reanalizate pentru aceeași perioadă verificată și s-a respins contestația pentru suma de 3689 lei, impozit pe profit. S-a apreciat de organul fiscal că nu s-a stabilit în mod corect dacă cheltuielile de băuturi răcoritoare, alcoolice, produse de alimentație, au caracter deductibil sau nedeductibil, fiind necesară reanalizarea situației .
D. urmare, s-a emis raportul de Inspecție fiscală nr.605/2011 în care s-a considerat ca baza impozabilă stabilită suplimentar suma de 758.188 lei, pentru care s-a calculat impozit suplimentar de 121.310 lei.
S-a observat că, petenta a încheiat un antecontract de vânzare cumpărare pentru un teren, plătind avans suma de 300.700 lei, însă ulterior, nu a mai putut plăti diferența, astfel că a pierdut și avansul conform clauzelor contractului, legal întocmit și valabil.
Această sumă a fost înregistrată în contabilitate în contul 471 (conform dispoziției de corecție) și nu a mai fost restituită societății astfel că, nu poate fi considerat decât penalitate, câtă vreme nu a mai foste restituită societății.
Prin dispoziția de corecție și prin cea de înregistrare din 31.01.2007 s-a arătat că, din eroare s-a menționat în ordinele de plată din perioada 03.01._07, că suma de 300.700 lei reprezintă restituire împrumut asociat, în realitate fiind avans preț bunuri imobile. Conform art.23 lit.d) din Normele Metodologice pentru aplicarea Codului Fiscal, în vigoare în anul 2008, sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile următoarele: penalități de întârziere și daune interese, stabilite potrivit legii în cadrul contractelor economice încheiate cu persoane rezidente (pe măsura înregistrării lor).
Avansul achitat și nerestituit, pentru achiziționarea terenului, este o penalitate produsă dincolo de voința petentei, deci reprezintă o cheltuială deductibilă, pentru care nu se calculează impozit pe profit.
În baza contractului de vânzare-cumpărare nr.1428/14.05.2008, societatea petentă a achiziționat imobilele terne și hală de producție situate în Găești, jud. Dâmbovița în scopul realizării de profituri suplimentare din activitatea „ achiziționarea de animale și sacrificarea acestora”.
Ulterior, cel mai probabil datorită crizei economice, petenta nu mai putut realiza activitatea pentru care a achiziționat imobilele respective. În scopul vânzării lor, s-a întocmit Raportul de evaluare nr.432b/10.07.2008, prin care s-a stabilit ca valoare de piață suma de 163.337 lei.
Conform Deciziei Comisiei Centrale nr.2/2004, Ordinul nr.576/2004 pentru aprobarea Deciziei având în vedere prevederile art.24 alin.15 din Legea nr. 571/2003 prin care cheltuielile înregistrate ca urmare a casării sau cedării unui mijloc fix amortizabil sau terenurilor, calculate ca diferență între valoarea fiscală de intrare a acestora și amortizarea fiscală, după caz, sunt cheltuieli în scopul realizării de venituri impozabile; începând cu data de 01.01.2007 mijloacele fixe incomplet amortizate nu mai trebuie vândute prin unități specializate fiind recunoscute și reevaluările.
Terenul și hala au fost evident achiziționate în scopul obținerii de venituri impozabile, câtă vreme societatea are ca obiect de activitate și „ activități auxiliare pentru creșterea animalelor”.
Prin urmare, cum nu se face dovada că vânzarea s-a făcut sub prețul pieței, văzând și concluziile raportului de expertiză, interpretând în mod unitar Decizia nr.2/2004 a Comisiei Centrale Fiscale și art.24 alin.15 din Legea nr.571/2003, republicată, diferența dintre prețul de achiziție și cel de vânzare al acestor imobile reprezintă o cheltuială deductibilă.
Pentru cele reținute, tribunalul, în baza art.1, 2, 8, 18 din Legea nr.554/2004 republicată, coroborat cu art.205-218 Cod procedură fiscală, a admis în parte contestația, a desființa în parte Decizia nr.209/2010, în ce privește pct.1, a admis în parte plângerea prealabilă și a anulat în parte R.I.F nr._/2010 și tot în parte Decizia de impunere nr.1671/2010, pentru suma de 223.006 lei (121.310 lei debit+ 101.696 lei majorări de întârziere).
Împotriva acestei soluții, pârâta a formulat recurs în termen legal, fiind invocate critici de nelegalitate, încadrabile în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:
- instanța nu putea să anuleze Decizia nr.209/2010 și nici să admită acțiunea decât pentru suma de 3.689 lei, reprezentând impozit pe profit, întrucât pentru suma de 305.611 lei, s-a dispus refacerea controlului.
În cadrul acestei critici, a invocat și excepțiile lipsei de obiect a acțiunii și lipsei de interes motivând că, Decizia de impunere nr.1671/2010 a fost desființată parțial prin Decizia nr.209/2010, controlul fiind refăcut și s-a emis Decizia de impunere nr.954/05.05.2011, contestată și soluționată prin Decizia nr.434/18.10.2011 și ulterior prin Sentința civilă nr.1274/2012 (prin respingere).
- instanța de fond în mod nejustificat a analizat în același timp atât R.I.F. nr._/20.09.2010 cât și R.I.F. nr. F-AG nr.605/05.05.2011, anulând în parte Decizia de impunere nr.1671/2010 pentru suma de 223.006 lei, deși pentru această sumă se întocmise un alt raport de inspecție fiscală și o nouă decizie de impunere, ce fac obiectul unui alt dosar.
Din analiza acestor critici, prin raportare la probatoriul administrat și la dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul ca fiind nefondat pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, recurenta susține că, instanța de fond nu putea să analizeze fondul contestației administrative, în condițiile în care a fost investită să analizeze legalitatea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată.
Prin Decizia nr.209/16.12.2010 emisă de recurentă, s-a desființat parțial Decizia de impunere nr.1671/21.09.2010 pentru suma de 305.611 lei, din care 169.156 lei impozit pe profit, 136.455 lei accesorii și s-a dispus să se reanalizeze obligațiile fiscale aferente. A fost respinsă contestația pentru suma de 3.689 lei, reprezentând impozit pe profit, ca neîntemeiată.
Această situație este astfel stabilită doar în dispozitivul deciziei, întrucât în considerente s-a desființat decizia de impunere pentru cheltuieli cu băuturile răcoritoare și alcoolice, produsele de alimentație publică, țigări, etc., în sumă de 235.715 lei și s-a dispus reanalizarea acestora .
Această contradicție, generează evident nelegalitatea deciziei și prejudiciază societatea atât prin prezentarea unei situații nereale, cât și prin neanalizarea fondului, cu care a fost investită.
Instanța de fond nu putea să analizeze doar legalitatea Deciziei nr.209/16.12.2010 prin care a dispus refacerea controlului pentru suma de 305.611 lei, întrucât contestația administrativă critică toate aspectele reținute în raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere, ambele amintite.
Constatând că aceste acte fiscale sunt nelegale, instanța de fond nu putea să mențină decizia de soluționare a contestației, cu atât mai mult, cu cât, în motivare nu indică argumentele necesare refacerii controlului, ci se analizează pur și simplu fondul contestației.
Din sentința irevocabilă, la care se face trimitere, rezultă că nu s-a realizat reverificarea societății.
Faptul că recurenta a emis alte acte fiscale, nu-i poate fi imputat instanței de fond, până la emiterea acestora, recurenta trebuia să-i respecte părții dreptul de a contesta.
Recurenta însă, a emis noi acte fiscale, similare celor inițiale și pe care intimata le-a contestat și întrucât nu a respectat soluționarea cronologică a acestora, instanța a respins contestația, considerându-se soluționate definitiv prin sistemul căilor administrative de atac.
Acest aspect nu leagă însă instanța, întrucât nu este vorba de aplicarea principiului puterii de lucru judecat. Nici sentința la care face referire, nu a analizat niciodată fondul cauzei și ar însemna să i se încalce acest drept și să nu fie verificată niciodată legalitatea măsurilor adoptate.
Se constată că, instanța de fond, a analizat în mod corect fiecare sumă reținută în raportul de inspecție fiscală nr._/2010, stabilind nelegalitatea acesteia, întemeiată pe situația de fapt și motivată în drept.
În recursul său, recurenta nu aduce critici acestor aspecte, ci susține doar că instanța de fond nu putea să soluționeze fondul contestației administrative, în condițiile în care, a fost investită să analizeze legalitatea tuturor actelor fiscale.
Față de cele menționate, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, se va resping recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE – CU MAJORITATE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE- ACTIVITATEA DE INSPECȚIE FISCALĂ, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș, împotriva sentinței nr.721 din 10 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș -Secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosar nr._, intimată fiind reclamanta S.C. R. G. SRL, cu sediul ales la C.I.A.B. A. F., în Pitești, ., . .C, ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 februarie 2013, la Curtea de
Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Judecător, Judecător,
I. M. G. A.
Grefier,
G. C.
Red. G.A.
Tehnored. CB
ex.2/22.02.2013
Jud. fond: M.C.-E.
Opinie separată
Consider că soluția corectă este de admitere a recursului, potrivit art.312 alin.2 din Codul de procedură civilă, cu consecința modificării sentinței, iar pe fond a respingerii acțiunii.
Din actele și lucrările dosarului rezultă indubitabil că prin decizia nr.209/16 decembrie 2010 contestată, emisă de pârâtă în soluționarea contestației administrative, a fost desființată parțial decizia de impunere nr.1671/21 septembrie 2010, pentru suma de 305.611 lei din care 169.156 lei impozit pe profit și 136.455 lei accesorii, pentru care s-a dispus refacerea raportului de inspecție fiscală.
După refacerea controlului a fost întocmit raportul de inspecție fiscală nr.F AG605/5 mai 2011 și decizia de impunere F AG nr.954/5 mai 2011, privitor la care s-a emis urmarea contestației administrative exercitată de recurentă, decizia nr.434/18 octombrie 2011.
Prin sentința civilă nr.1274/6 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin decizia nr.143/R-C./16 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale emise după refacerea controlului, evocate.
În raport de situația de fapt prezentată, se desprinde că reluarea criticilor la adresa deciziei nr.209/6 decembrie 2010, a raportului de inspecție fiscală nr._/20 septembrie 2010, respectiv deciziei nr.1671/21 septembrie 2010, nu mai este posibilă, întrucât aceste acte au fost desființate, iar în locul lor au fost emise cele care au făcut obiectul analizei irevocabile a instanțelor.
Din această perspectivă se remarcă doar că, decizia nr.209/6 decembrie 2010, cu raportul de inspecție fiscală corespunzător au fost menținute pentru suma de 3.689 lei, pentru care reclamanta era îndreptățită să solicite anularea, supunând controlului judiciar decizia nr.1671/21 septembrie 2010 luată în recursul administrativ, numai pentru această sumă.
Or, cum instanța de fond nu a avut în vedere aspectele relevate mai sus, verificând încă o dată actele administrativ fiscale care au făcut obiectul unei judecăți irevocabile anterioare hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică.
Președinte,
Judecător C. D.
Red.C.D./5.03.2014
GM/2 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3695/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2419/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
