Pretentii. Decizia nr. 2669/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2669/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 2051/90/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 2669/R-C.
Ședința publică din 11 Septembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: G. A., judecător
I. M., judecător
C. D., judecător
V. I., grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANTELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V., cu sediul în Râmnicu V., . nr.17, județul V.–PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANTELOR PUBLICE RÂMNICU V., împotriva sentinței nr.95 din 11 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul V.-Secția a II-a civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamanta A. D., domiciliată în Râmnicu V., . nr.160, ., ., județul V. și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, . 6.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.
CURTEA
Constată că prin cererea înregistrată la data de 21 martie 2012, reclamanta A. D. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Rm.V. și Direcția Generală a Finanțelor Publice V., solicitând obligarea acestora la restituirea sumei de 2.425 lei, reprezentând taxa de poluare, încasată de pârâtă potrivit chitanței nr._/08.12.2008, taxă pe care pârâta refuză să o restituie.
În motivare, reclamanta a arătat că a achiziționat autoturismul marca BMW, având . WBACB510X0AN13055, pentru care a achitat taxa de poluare în cuantum de 2.425 lei, conform O.U.G. nr.50/2008.
Taxa de poluare a fost percepută, însă, cu încălcarea dreptului comunitar, fapt pentru care a solicitat restituirea acesteia, dar pârâta i-a respins cererea argumentând că sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr.50/2008.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Rm.V. a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Finanțelor Publice V., iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, taxa a cărei restituire se solicită fiind calculată și achitată în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, după emiterea deciziei de calcul care nu a fost contestată conform art.205 Cod procedură fiscală.
S-a solicitat respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată pentru neîndeplinirea dispozițiilor art.274 alin.1 Cod procedură civilă, neputând fi reținută reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.
Totodată, în temeiul art.60-63 Cod procedură civilă, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, solicitând obligarea acesteia să o despăgubească cu suma solicitată de reclamantă și cheltuielile de judecată, susținând că chemata în garanție a beneficiat de această sumă conform O.U.G. nr.50/2008.
Tribunalul V., Secția a II-a civilă, prin sentința nr.95/11 ianuarie 2013 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului V. și a respins cererea în contradictoriu cu aceasta ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost admisă cererea, s-a constatat refuzul nejustificat al pârâtei Administrația Finanțelor Publice Rm.V. de restituire a taxei pe poluare în sumă de 2.425 lei, fiind obligată această pârâtă să restituie reclamantei suma de 2.425 lei achitată conform chitanței nr._/8 decembrie 2008, reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda legală prevăzută de art.124 raportat la art.70 și 120 din Codul de procedură fiscală.
A fost admisă în parte cererea de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu, formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Rm.V. și a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei A.F.P. Rm.V. suma de 2.425 lei, reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda legală prevăzută de art.124 raportat la art.70 și 120 din Codul de procedură fiscală.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Rm.V. a fost obligată și la plata sumei de 539,30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Art.90 TCE interzice discriminarea directă, respectiv tratarea inegală a autoturismelor naționale și a celor care provin dintr-un alt stat membru.
Din acest punct de vedere, instanța a constatat că dreptul intern nu face vreo deosebire între vehicule nici în funcție de proveniența lor, nici raportat la proprietarii acestor vehicule, raportat la cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu, datorită efectelor sale.
Importanța distincției dintre discriminarea directă și cea indirectă este dată de faptul că prima nu poate fi justificată, în vreme ce a doua poate fi permisă, dacă există o justificare obiectivă.
Pentru a verifica dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, trebuie stabilit în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză.
Instanța a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei, care ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, este de înțeles că dispoziția respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație in România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În consecință, instanța a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Având în vedere incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile art.90 TCE, și față de art.148 din Constituție (autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar), instanța a apreciat că reclamanta este îndreptățită la restituirea integrală a taxei speciale de înmatriculare.
Întrucât între reclamantă și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice V. nu a luat naștere niciun raport juridic, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia și a fost respinsă acțiunea în contradictoriu cu aceasta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În privința cererii de chemare în garanție, instanța a constatat îndeplinite condițiile de admisibilitate reglementate de dispozițiile art.60 Cod procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Întrucât suma încasată de pârâta Administrația Financiară Rm.V. a fost virată la bugetul F. pentru Mediu administrat de Administrația F. pentru Mediu, cererea de chemare în garanție a fost admisă în parte.
În privința cheltuielilor de judecată, în temeiul art.274 Cod procedură civilă, a fost obligată doar pârâta Administrația Financiară Rm.V. la plata acestora către reclamantă, singura având culpă procesuală, între reclamantă și chemata în garanție neexistând un raport procesual.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V., în numele subunității sale Administrației Finanțelor Publice Rm.V., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, se critică acordarea cheltuielilor de judecată, arătându-se că acestea sunt nejustificate în condițiile în care s-a admis în totalitate cererea de chemare în garanție. Învederează instanței de recurs că instanța de fond odată cu admiterea acțiunii și a cererii de chemare în garanție trebuia să dispună plata cheltuielilor de judecată în sarcina chematei în garanție.
De asemenea, instanța trebuia să facă aplicarea art.274 alin.3 Cod procedură civilă, cheltuielile urmând a fi stabilite în raport de complexitatea cererii și durata de soluționare a cauzei.
Pe fond, se arată că art.90 din TCE (art.110 din TFUE) se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituită de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, însă aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, deoarece taxa este obligatorie pentru toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la data primei înmatriculări în România.
Efectele deciziei CEJ în cauza T. nr.402/2009 nu se pot produce retroactiv, fiind învederate dispozițiile art. 46 din CEDO.
Principiul „poluatorul plătește” acceptat la nivelul Uniunii Europene nu este încălcat, dimpotrivă taxa pe poluare fiind rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană.
De asemenea, și alte state practică o taxă similară (16 state), percepută cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor.
Este învederată jurisprudența CEJ în cauzele Humblot c.Directorului Serviciilor Fiscale și cauza Comisia c. Republicii Elene în care s-a reținut posibilitatea statelor membre de a impune asupra mărfurilor un sistem de taxă a cărui cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv. Or, taxa pe poluare respectă aceste criterii și se subordonează jurisprudenței C.E.J. din cauzele C-290/05 și 333-05. De asemenea, se învederează faptul că hotărârile C.E.J. conțin dispoziții contradictorii.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul D.G.F.P. V., pentru A.F.P. Rm.V. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Referitor la criticile aduse fondului cauzei, Curtea reține că taxa în discuție trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art.90 TCE, actual art.110 TFUE, așa cum a reținut și Curtea de Justiție de la Luxemburg, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011.
Curtea a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrară normei comunitare.
În ce privește argumentul legat de faptul că aplicarea cauzei T. vs. România nu se poate face retroactiv, Curtea reține că efectele unei asemenea decizii de interpretare se produc independent de data nașterii raportului juridic, atâta vreme cât statul în discuție este membru al Uniunii Europene iar raportul juridic s-a născut ulterior aderării.
Curtea de la Luxemburg a arătat în cauza N. vs. România, paragraf 33, că numai în mod excepțional, în aplicarea principiului general al securității juridice, inerent ordinii juridice a Uniunii, Curtea poate să fie determinată să limiteze posibilitatea de a se invoca o dispoziție pe care a interpretat-o.
În situația analizată nu s-a dispus o limitare în timp a efectelor hotărârilor Curții, astfel că susținerea recurentei nu poate fi primită.
Pe de altă parte, faptul că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2), nu schimbă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, respectiv la 11.05.2011, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputând să se aplice unor situații anterioare, pentru a confirma o cauză de nulitate.
De altfel, criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012 până la 1.01.2013.
Referitor la critica legată de interpretarea dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, Curtea o apreciază ca nefondată, întrucât, în raport de soluția dată de instanța de judecată, se reține că a fost admisă cererea de chemare în garanție și obligată Administrația F. pentru Mediu București la plata către pârâtă a sumelor pe care aceasta a fost obligată să le achite reclamantei.
Având în vedere că partea în privința căreia s-au dispus măsuri de obligare de către instanța de judecată este chemata în garanție, - AFM București - Curtea reține că prima instanță a dispus corect obligarea Administrației F. pentru Mediu la restituirea către pârâtă atât a sumei reprezentând taxă pe poluare, cât și a cheltuielilor de judecată.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANTELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V., cu sediul în Rm.V., . nr.17, județul V. pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE RM.V., împotriva sentinței nr.95/11 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul V., Secția a II-a civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamanta A. D., domiciliată în Rm.V., . nr.160, ., ., județul V. și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 septembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, G. A. | Judecător, I. M. | Judecător, C. D. |
Grefier, V. I. |
Red.C.D./17.09.2013
GM/2 ex.
Jud.fond: D.V.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2388/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2880/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
