Pretentii. Decizia nr. 1957/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1957/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 21884/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 1957/R-C.
Ședința publică din 29 Mai 2013
Curtea compusă din:
Președinte: I. M., judecător
Judecător: C. D.
Judecător: G. A.
Grefier: V. I.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ-PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.2750/2012 din 25 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș-Secția civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul S. L. I., domiciliat în ., ., județul Argeș, și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, Corp A, sector 6.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.
CURTEA:
Constată că prin acțiunea formulată la data de 12 septembrie 2012, reclamantul S. L. I. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Pitești, Administrația F. pentru Mediu, solicitând restituirea sumei de 2.286 lei, reprezentând taxă pe poluare și anularea deciziei de calcul nr._/31 august 2012.
În motivarea acțiunii s-a arătat că petentul a achiziționat un autoturism, marca Mercedes Benz, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 2.286 lei, cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.
La data de 19 octombrie 2012, Administrația Finanțelor Publice Pitești a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii pe motiv că taxa de poluare încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive precum și excepția inadmisibilității formulării cererii.
Tribunalul Argeș, Secția civilă, prin sentința civilă nr.2750/25 octombrie 2012, a respins excepțiile, a admis acțiunea, a anulat decizia de calcul nr._/31 august 2012 și a obligat pe pârâte să restituie reclamantului suma de 2.286 lei, încasata cu titlu de taxa de poluare, plus dobânda legală.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P.Pitești că această autoritate a emis actul în baza căruia s-a calculat taxa pe poluare și are atribuții date de lege în ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili.
În privința excepției inadmisibilității, tribunalul a reținut că rezultatul procedurii administrative, era absolut previzibil și ineficient pentru reclamant, contestația administrativă a acestuia neputând fi admisă în condițiile în care organul administrativ fiscal face strict aplicarea normei interne și nu are posibilitatea interpretării dispozițiilor acesteia în lumina normelor cu forță juridică superioară făcând parte din dreptul comunitar.
O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.110 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale UE, fiind contrară disp.art.110 TFUE, tribunalul a considerat că taxa percepută în cauză este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, în nume propriu și reprezentând interesele Administrației Finanțelor Publice Pitești, invocând motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului formulat se arată că sentința a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, fiind nelegală prin prisma incidenței excepției lipsei calității sale procesuale pasive, invocându-se și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, susținând că aceasta revine Administrației F. de Mediu, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare, potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008.
Art.33 din Directiva a șasea 77/388/CEE nu se opune la menținerea unor impozite interne în statele membre, care nu pot fi calificate ca impozite pe cifra de afaceri.
Nu sunt incidente nici ipotezele prevăzute de legea internă pentru exceptarea de la plata taxei pe poluare (art.9 din O.U.G. nr.50/2008).
Principiul „poluatorul plătește” acceptat la nivelul Uniunii Europene nu este încălcat, dimpotrivă taxa pe poluare fiind rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană.
De asemenea, și alte state practică o taxă similară (16 state), percepută cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor.
Legea nouă a respectat principiul neretroactivității legii, deoarece nu se referă la autoturismele înmatriculate anterior intrării sale în vigoare.
Reclamantul nu a indicat niciun motiv de nelegalitate a actului administrativ fiscal, nu a îndeplinit procedura prealabilă și nu a dovedit care sunt motivele pentru care plata efectuată trebuie restituită de către autoritatea pârâtă, de vreme ce potrivit Codului civil este supus repetițiunii, doar ceea ce nu este datorat.
Potrivit Codului civil, orice plată presupune o datorie, iar ceea ce s-a plătit nu poate fi restituit. A.F.P. Pitești nu a avut niciodată calitatea de accipiens în raport cu reclamantul, taxa fiind datorată legal Administrației F. pentru Mediu.
Prin urmare, lipsește temeiul legal pentru obligarea A.F.P. pentru restituirea taxei pe poluare.
De asemenea, situația învederată nu se încadrează în ipotezele limitativ prevăzute de art.117 Cod procedură fiscală, taxa fiind plătită în temeiul unui text de lege.
Se critică și obligarea la acordarea dobânzii aferente, deoarece reclamantul a achitat benevol taxa pe poluare, restituirea neputând fi încadrată în niciuna din condițiile expres prevăzute de legiuitor la art.117 lit.a)-h) Cod procedură fiscală.
Instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, singura autoritate care putea stabili cazurile de restituire fiind puterea legislativă, abilitată să adopte legi, instanța fiind chemată numai să le aplice.
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în raport de probatoriul administrat în cauză, instanța constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat calcularea taxei pe poluare pentru autoturismul marca Mercedes Benz, achiziționat în spațiul Uniunii Europene, înmatriculat pentru prima dată în anul 2005, fiind emisă de către Administrația Finanțelor Publice Pitești decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante nr._/31 august 2012 (fila 3 dosar fond) prin care s-a determinat cuantumul taxei pe poluare datorat.
Taxa a fost achitată la data de 31 august 2012, potrivit chitanței, depusă la dosarul de fond (fila 4).
Ulterior, reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare, deoarece aceasta a fost stabilită contrar normelor Uniunii Europene.
Față de jurisprudența CEJ și de decizia pronunțată în recurs în interesul Legii nr.24/2011, Curtea reține că nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului european, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Este concluzia care rezultă din jurisprudența Curții europene, enunțată în afacerea Metallgesellschaft Ltd și alții, Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd în cauzele conexate C-397/98 și C-410/98, în care s-a decis că dreptul comunitar se opune ca o instanță națională să respingă sau să reducă o cerere de rambursare, din singurul motiv că acestea nu au utilizat căile legale aflate la dispoziția lor pentru a contesta deciziile de respingere ale administrației financiare, invocând supremația și efectul direct al dispozițiilor juridice comunitare, în timp ce legislația națională nu permitea, în nici un caz, ca o astfel de cerere să fie admisă (par.107).
Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din O.U.G. nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.
Ca atare, excepția de inadmisibilitate invocată de D.G.F.P. Argeș atât în întâmpinarea de la fond, cât și în recurs, nu poate fi primită.
Totodată, Curtea reține că atât A.F.P. cât și A.F.M. au calitate procesuală pasivă.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, în vigoare la data achitării taxei, aceasta constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.
De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din același act normativ, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.
Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei.
Faptul că, în virtutea disponibilității, reclamantul a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată a ambelor pârâte, a A.F.P. și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile O.U.G. nr.50/2008, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.
Obligarea pârâtei la restituirea taxei achitate de către reclamant nu schimbă cadrul procesual pasiv iar lipsa unei cereri de regres împotriva beneficiarului taxei nu poate atrage consecința admiterii prezentului recurs, instanța neputând proceda din oficiu.
Din punct de vedere procesual reclamantul se îndreaptă împotriva celui care i-a încasat taxa efectiv, iar în al doilea rând, pentru recuperarea sumei astfel încasată, dar transmisă mai departe către A.F.M., se impunea aplicarea prevederilor care protejează dreptul de regres, ceea ce pârâta nu a înțeles să facă.
Faptul că situația din speță nu s-ar încadra în niciuna din ipotezele reglementate de lege pentru restituire, nu poate fi reținut, față de aspectele susmenționate referitoare la excepția inadmisibilității.
Totuși art.117 alin.1 lit.d) din O.G. nr.92/2003, reglementează situația restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale. Or, instanța de fond a motivat detaliat neconformitatea normei interne cu cea europeană în raport de jurisprudența CEJ împotriva României în cauza T., rezultând astfel că s-a făcut o greșită aplicare a legii.
Pentru aceleași considerente, legate de argumentele de fond, nu se va reține nici critica relativă la inaplicabilitatea art.8 și 9 din O.U.G. nr.50/2008.
Directiva nr.77/388 a CEE privind armonizarea legislațiilor Statelor Membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată: baza unitară de stabilire, nu poate fi reținută ca aplicabilă în cauză, aceasta fiind abrogată anterior perceperii taxei în cazul de față, prin Directiva nr.112/2006, privind sistemul comun de taxă pe valoarea adăugată.
Taxa specială pentru primă înmatriculare a autoturismelor și autovehiculelor a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, însă după modificarea Legii nr.343/2006, prin O.U.G. nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei în cazul vehiculelor istorice sau a celor provenite din donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică acordate instituțiilor de învățământ, sănătate și cultură etc.
Potrivit reglementărilor în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datora cu ocazia primei înmatriculări în România în cuantumul prevăzut de Codul fiscal, ce are în vedere capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și coeficienții de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. De asemenea, taxa de primă înmatriculare era percepută și pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară.
Acest regim fiscal stabilit de dreptul intern este considerat ca fiind discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor, din moment ce acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar între principiile dreptului european, obligatorii pentru instanțele naționale, este aplicarea cu prioritate a dreptului european, așa cum dispune art.148 alin.2 și 4 din Constituția României.
Curtea reține că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2).
Un asemenea aspect nu schimbă însă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputând să se aplice unor situații anterioare, pentru a confirma o cauză de nulitate.
De altfel, în prezent criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012.
În ce privește faptul că situația din speță nu s-ar încadra în niciuna din ipotezele reglementate de art.117 Cod procedură fiscală, Curtea reține că față de aspectele susmenționate referitor la aplicarea art.205 și urm. Cod procedură fiscală, nu are relevanță aplicarea textului.
Chiar trecând peste acest aspect, se observă că art.117 alin.1 lit.d) din O.G. nr.92/2003, reglementează situația restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale. Or, instanța a motivat neconformitatea normei interne cu cea europeană în raport de jurisprudența CEJ împotriva României, în cauza T., rezultând astfel că s-a făcut o greșită aplicare a legii.
Nu poate fi primită nici critica privind acordarea dobânzii, deoarece conform art.124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 și alin.21 sau la art.70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art.120 alin.7 și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Ca atare, atunci când se stabilește dreptul la restituirea unor sume de la bugetul de stat, contribuabilul are dreptul la dobândă, din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117, coroborat cu art.70 Cod procedură fiscală, respectiv după 45 de zile de la data înregistrării cererii.
Nu va fi primită nici critica referitoare la depășirea atribuțiilor judecătorești de către instanță, de vreme ce aceasta este prima autoritate chemată să analizeze conformitatea normei interne cu dispozițiile supranaționale, respectiv europene, iar în cazul în care constată că norma internă este contrară prevederilor menționate să o lase neaplicată în scopul protejării supremației dreptului european.
Jurisprudența constantă a Curții de Luxemburg (Simmenthal) a reținut că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.
Prin urmare, instanța a procedat în conformitate cu jurisprudența Curții Europene, care se impune cu caracter general, obligatoriu statelor membre și autorităților din cadrul acestora.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ reprezentând interesele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.2750/25 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul S. L. I., domiciliat în ., ., județul Argeș și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 mai 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
I. M. C. D. G. A.
Grefier,
V. I.
Red.C.D./7.06.2013
GM/2 ex.
Jud.fond: M.P.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2156/2013. Curtea de Apel... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 212/2013.... → |
|---|
