Pretentii. Decizia nr. 2983/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2983/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 11264/90/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ DECIZIA NR. 2983/R-C.
Ședința publică din 03 Octombrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. T. - judecător
Judecător: A. A. T.
Judecător: I. B.
Grefier: Drăguța-I. C.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V., cu sediul în Rm. V., ..17, județul V., (în prezent DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., ..2, județul D. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice V.) în numele subunității sale, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE V., cu sediul în Rm. V., ..17, județul V., (în prezent, organizată în cadrul AJFP V., potrivit art. 11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art. 13 din HG nr.520/2013), împotriva sentinței nr.940 din 12.02.2013, pronunțată de Tribunalul V., Secția a II-a civilă, în dosarul nr. _ , intimat fiind reclamantul G. M. B., cu domiciliul în Rm. V., ., ., județul V..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, raportat la actele și lucrările de la dosar, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._, reclamantul G. M. B., a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Rm.V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la restituirea taxei speciale de primă înmatriculare în cuantum de 3829 lei plus dobânda legală de la încasare și până la restituire, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că în cursul anului 2007 a achiziționat din Comunitatea Europeană un mijloc de transport persoane second hand marca Audi A4, . AAAU111H11C95E3, fabricat în anul 2003.
Reclamantul a mai arătat că, pentru a putea înscrie acest mijloc de transport în România, a fost obligat să achite în contul bugetului de stat suma de 3.829 lei reprezentând taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule percepută în temeiul art. 214 Cod fiscal.
Totodată reclamantul arată că, potrivit reglementării în vigoare la data importului autovehiculului, taxa specială de primă înmatriculare pentru autovehicule se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau a unui autovehicul comercial enumerat la art.214 alin.1 Cod fiscal.
Cuantumul taxei speciale, s-a calculat după formula prevăzută de dispozițiile art. 214 ind.1 Cod fiscal, însă esențial este faptul că aceasta nu a fost percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România în condițiile în care și acesta este stat comunitar începând cu 1.01.2007, fiind percepută doar pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Rm.V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, respingerea cererii motivată de faptul că la baza emiterii a deciziei de calcul a taxei de poluare au stat elementele de calcul prevăzute de O.U.G. nr.50/2008, sub incidența căreia intră autovehiculele din categoria M1-M3 și N1-N3, iar prevederile OUG nr. 50/2008 nu sunt contrare dispozițiilor comunitate.
Prin sentința nr.940/12.02.2013, Tribunalul V. a admis cererea și a obligat pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Rm.V. să restituie reclamantului suma de 3.829 lei, plus dobânda legală de la încasare și până la restituire.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat din Comunitatea Europeană un mijloc de transport second-hand marca Audi A4, . AAAU111H11C95E3, fabricat în anul 2003 pentru a cărui înmatriculare a achitat taxa specială de primă înmatriculare în sumă de 3.829 lei la data de 08.10.2007.
Susținerea pârâtei, în sensul că taxa de primă înmatriculare se justifică față de prevederile art.2141-2143 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, este neîntemeiată, întrucât începând cu 1.01.2007, odată cu aderarea României la UE, aceasta este obligată să-și armonizeze legislația internă cu dreptul comunitar. In cazul în care dreptul intern este contrar dreptului comunitar, instanțele naționale au obligația să dea eficiență acestuia din urmă. Prin urmare în relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, chiar dacă acesta contravine normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale.
Reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor citate din Codul fiscal, precum și unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme stabilită de Ministerul Economiei și Finanțelor. În consecință însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material, ci doar așa cum am arătat o bază legală de reglementare în dreptul intern, dar care este contrară dreptului comunitar.
Analizând dispozițiile art.90 paragraf 1 din TCE invocate atât de reclamant, cât și de pârâte, potrivit cărora „ nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai maridecât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare”, instanța a constatat că în acest fel se limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, interzicând taxele discriminatorii și protecționiste.
Acest regim fiscal stabilit de dreptul intern este discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din CE în scopul reînmatriculării lor, din moment ce acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele naționale, este aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar, așa cum dispune art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României.
., instanța tribunalul a constatat că art.2141-2143 din Codul fiscal sunt reglementări contrare dreptului comunitar, respectiv art.90 din TCE și nu pot fi aplicabile în cauza dedusă judecății.
Taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamant pentru autoturismul achiziționat în anul 2007, în cuantum de 3.829 lei, a fost încasată la bugetul statului cu încălcarea art.90 alin.1 al TCE, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la UE, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării dispozițiile tratatelor originale sunt obligatorii și pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin tratate și prin actul de aderare.
Obligația de plată a taxei de primă înmatriculare și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are suport material, ci doar o bază legală de reglementare în dreptul intern, care însă contravine dreptului comunitar.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale de primă înmatriculare pentru autoturisme în lipsa unui titlu de creanță cu suport material ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea liber acces la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
În ceea ce privește momentul de la care pârâta datorează dobânzi legale instanța a apreciat că pârâta a invocat în mod nelegal taxa cauzând un prejudiciu reclamantului nu numai în ce privește cuantumul taxei ci și lipsa de folosință a acestui cuantum reprezentat de dobânda legală.
Fixarea unui alt termen de la care curge dobânda decât momentul încasării așa cum este prevăzut de O.G. nr.92/2003 reprezintă o ingerință a statului în atributului folosinței dreptului de proprietate
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs, în termen legal, de către D.G.F.P. V., în numele Administrația Finanțelor Publice Rm.V., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii față de A.F.P.
În motivare, se arată că sentința este nelegală, Tratatul referindu-se la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, însă aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, deoarece taxa este obligatorie pentru toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la data primei înmatriculări în România.
Dispozițiile art.2141 și urm. Cod fiscal aplicabile în cauză nu contravin prevederilor art.90 din Tratatul CE impunându-se ca instanța să rețină că taxa nu s-a aplicat exclusiv autoturismelor second-hand provenind din statele UE, ci ea s-a aplicat tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România.
Instituirea criteriului primei înmatriculări în România conferă taxei un caracter de maximă generalitate care nu depinde de proveniența geografică sau națională a autoturismelor.
Pe de altă parte, taxa nu se aplică fiecărei înmatriculări în România sau la reînmatricularea în acest stat, ci numai cu ocazia primei înmatriculări, dispozițiile codului fiscal neavând caracter retroactiv și nefiind aplicabile pentru cazurile de reînmatriculare survenite ulterior.
O.U.G.nr.50/2008 a instituit taxa pe poluare stabilind formula de calcul și cuantumul diferit, în funcție de norma de poluare, dispunând totodată restituirea diferenței față de taxa încasată pentru prima înmatriculare.
Ca atare, reclamantul a primit o sumă de bani cu titlu de diferență, astfel că recursul se impune a fi admis.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport de dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 C.proc.civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Astfel, Curtea reține că reclamantul a achitat taxa de primă înmatriculare potrivit art.2141 Cod fiscal, la 8.10.2007 (fila 14 dosar fond), după care a formulat cerere de restituire a sumei reprezentând taxă specială auto la prima înmatriculare deoarece este contrară dreptului comunitar (art.90 TCE și jurisprudența CEJ aferentă, f. 15 și f. 5 dosar fond).
Inițial s-a dispus restituirea parțială prin decizia nr._/20.10.2008 (f.16) iar reclamantul a solicitat și restituirea diferenței (f.5 dosar fond).
Sub aspectul calității procesuale pasive, Curtea constată că art.1 și 5 din O.U.G. nr.50/2008 nu erau în vigoare la momentul achitării taxei de către reclamant, astfel că nu sunt incidente în speță, față de dispozițiile art.2141 și 2 din Codul fiscal, taxa făcându-se venit la bugetul statului, fără a se distinge în ce privește calitatea procesuală pasivă a A.F.M.
În al doilea rând, Curtea reține că scopul art.110 TFUE (fost art.90 TCE) este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne ce discriminează produsele provenite din alte state membre ori din țară. Faptul că ulterior a intrat în vigoare O.U.G. nr.50/2008 – privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, nu afectează nelegalitatea taxei de primă înmatriculare.
Instanța are competența de a constata neconcordanțe între prevederile art.2141-2143 din Legea nr.551/2003 – Cod fiscal și norma prevăzută de art.90 din Tratat (actual art.110 TFUE), având în vedere principiile efectului direct al normei comunitare cu caracter obligatoriu față de dreptul intern.
Taxa specială pentru primă înmatriculare a autoturismelor și autovehiculelor a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit cu aplicabilitate de la 1.01.2007, inițial pentru toate autovehiculele, însă după modificarea Legii nr.343/2006, prin O.U.G. nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei în cazul vehiculelor istorice sau a celor provenite din donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică acordate instituțiilor de învățământ, sănătate și cultură etc.
Potrivit reglementărilor în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datora cu ocazia primei înmatriculări în România în cuantumul prevăzut de art.2141 alin.3 din Codul fiscal, ce are în vedere capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și coeficienții de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. De asemenea, taxa de primă înmatriculare era percepută și pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară.
Acest regim fiscal stabilit de dreptul intern este considerat ca fiind discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor, din moment ce acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar între principiile dreptului european, obligatorii pentru instanțele naționale, este aplicarea cu prioritate a dreptului european, așa cum dispune art.148 alin.2 și 4 din Constituția României.
Or, dispozițiile art.90 alin.1 din TCE, actual art.110 TFUE, interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, în lipsa unor criterii obiective, iar actul administrativ-fiscal vătămător pentru reclamant îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturisme, instituită, la momentul plății, prin art.2141 -2143 Cod fiscal.
În subsidiar însă, față de prevederile O.U.G. nr. 50/2008, care s-au raportat la diferența între cele două taxe, curtea reține că și taxa pe poluare, așa cum a fost reglementată de O.U.G. nr.50/2008 a fost analizată de CEJ, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011, reținându-se că încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Pe cale de consecință, față de cele reținute mai sus, condiția pentru incidența acestei jurisprudențe este aceea ca autoturismul pentru a cărui înmatriculare în România s-a achitat taxa să fi fost anterior înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Prin urmare, se reține că pentru autoturismul în discuție s-a făcut dovada discriminării în raport cu produsele aflate pe piața națională în condițiile jurisprudenței susmenționate, astfel că cererea este fondată, soluția atacată fiind legală și temeinică.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 C.proc.civ., Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V., cu sediul în Rm.V., ..17, județul V., (în prezent DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., ..2, județul D. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice V.) în numele subunității sale, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE V., cu sediul în Rm.V., . nr.17, județul V., (în prezent, organizată în cadrul AJFP V., potrivit art.11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art.13 din H.G. nr.520/2013), împotriva sentinței nr.940/12.02.2013, pronunțată de Tribunalul V., Secția a II-a civilă, în dosarul nr._, intimat fiind reclamantul G. M. B., cu domiciliul în Rm.V., ., ..C, apt.3, județul V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 octombrie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, A. T. | Judecător, A. A. T. | Judecător, I. B. |
Grefier, Drăguța-I. C. |
Red.A.T./8.10.2013
GM/2 ex.
Jud.fond: E.M.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1249/2013. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 3085/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
