Pretentii. Decizia nr. 3153/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3153/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 13246/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 3153/R-C.
Ședința publică din 17 Octombrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. A. T., judecător
Judecător S. U.
Judecător A. T.
Grefier M. R. D.
S-au luat în examinare pentru soluționare, recursurile declarate de reclamantul N. M. G. cu domiciliul în . M., .. 184, județul Argeș și pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ cu sediul în Pitești, ., județul Argeș (în prezent DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ..22, județul Prahova - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ), în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CÂMPULUNG, cu sediul în Câmpulung, ..117 și ..84 (în prezent, Serviciul Fiscal Municipal Câmpulung, potrivit art. 11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art. 13 din HG nr.520/2013), împotriva sentinței nr. 2950 din 05 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția Civilă în dosarul nr._, intimați fiind pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI cu sediul în Pitești, ., județul Argeș (în prezent, organizată în cadrul AJFP Argeș, potrivit art. 11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art. 13 din HG nr.520/2013) și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, . 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, că la dosar, prin compartimentul registratură, la data de 14.10.2013, recurenta - pârâtă a depus întâmpinare și delegație de reprezentare, după care:
Curtea, raportat la actele și lucrările de la dosar, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată că:
La data de 01.08.2012, reclamanta S. Tinculina a chemat în judecată pe pârâții Direcția Generala a Finanțelor Publice Argeș, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Pitești și Administrația F. pentru Mediu, solicitând anularea deciziei de calcul nr._/20.06.2012 și restituirea sumei de 4681 lei, reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda legală și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a achiziționat un autoturism marca BMW, an fabricație 2007, înmatriculat în Germania, stat membru U.E., pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 4681 lei, cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.
A precizat că a solicitat A.F.P. restituirea taxei plătită în mod nelegal, însă cererea i-a fost respinsă. Măsura dispusă de organul administrativ fiscal este nelegală întrucât taxa de poluare încasată de către pârâte este contrară dreptului comunitar european, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. și, prin urmare, trebuie restituită integral.
Totodată, s-a arătat că principiul priorității dreptului comunitar, față de dreptul național, este instituit de art.148 alin.2 din Constituția României, iar după aderarea României la Uniunea Europeană – 01 ianuarie 2007, instanțele naționale sunt obligate să dea eficiență principiului aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
S-a mai arătat că, prin instituirea taxei de poluare, s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
Prin sentința nr. 2950/05.11.2012, Tribunalul Argeș, Secția civilă, complet specializat de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Pitești, în parte doar în ceea ce privește obligația de restituire a taxei de poluare; a respins aceeași excepție în privința capătului de cerere privind anularea deciziilor; a admis în parte acțiunea formulată de reclamant; a anulat decizia nr._/20.06.2012; a obligat pe pârâta Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 4681 lei, cu dobânda datorată conf. art. 117 și 124 Cod proc. fiscală a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca BMW, an fabricație 2007, înmatriculat în Germania, stat membru U.E., pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 4681 lei, cu titlu de taxă de poluare,.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P., a fost admisă în parte, deoarece prin art.1 alin.1 din OUG 50/2008 este stabilit cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă de poluare, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și care se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Prin urmare, taxa pe poluare se constituie venit la bugetul F. pentru Mediu, și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, de la care se poate solicita restituirea taxei pe poluare și care singură, legitimează calitate procesuală pasivă cu privire la restituire.
Însă, A.F.P., prin D.G.F.P. Argeș, are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea deciziei, deoarece această instituție este emitentul deciziei, iar anularea nu se poate realiza decât în contradictoriu cu această parte.
Prin articolul 1 din Legea 9 /2012 s-a instituit cadrul legal privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule,iar articolul 4 al aceluiași act normativ prevede când intervine obligația de plată a acesteia: cu ocazia înmatriculării unui autoturism rulat de către primul proprietar din România, și respectiv cu ocazia primei transcrierii a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 republicată.
Ulterior, prin OUG nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării art.4 alin.2 și art. 2 lit. i ale Legii nr. 9/2012, adică a normei care privește obligativitatea plății taxei pe poluare pentru autovehiculele rulate, înmatriculate deja în România și pentru care nu a fost achitată taxa specială prevăzută de art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Legea 571/2003 Republicată.
S-a constatat, deci, că această suspendare privește doar autovehiculele ce se cumpără de pe piața românească ( națională), deja înmatriculate menținându-se însă pentru autovehiculele importate, rulate, care se înmatriculează pentru prima oară în România.
Prin urmare, ne aflăm din nou într-o situație asemănătoare cu cea generată de prevederile OUG 50/2008 Republicată, specificul situației din speță fiind determinat de neconcordanța între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, se constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza T. (C-402/09), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea de Justiție a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p. I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea de Justiție a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p. I‑4981, punctul 66).
Argumentele instanței europene, din cauza T. care au și determinat concluzia acesteia, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Câtă vreme, așa cum s-a arătat deja, suspendarea obligației de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se aplică doar pentru autoturismele deja înmatriculate în România și aflate la prima transcriere a dreptului de proprietate, aplicarea art. 4 alin.1 lit. a din OUG 9/2012 contravine flagrant art. 110 TFUE, astfel că în aplicarea principiului priorității dreptului comunitar european în fața legii naționale, tribunalul, raportat la art. 148 alin.2 din Constituție la art. 110 din Tratatul UE și art. 8 și 18 din Legea 554/2004 Republicată, tribunalul a admis în parte acțiunea, a anulat decizia de calcul nr._/20.06.2012 și a obligat pe pârâta Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 4681 lei, cu dobânda datorată conf. art. 117 și 124 cod proc fiscală.
În ce privește capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, a fost respins, întrucât art.274 cod pr.civilă, prevede că pârâtul trebuie să cadă în culpă procesuală. Or, instituțiile statului (pârâtele) pot doar să aplice, respectiv să execute legea, numai instanța fiind abilitată să o și interpreteze, astfel că nu se poate reține culpa pârâtelor în emiterea deciziei de calcul și încasarea taxei pe poluare.
Împotriva sentinței, în termen legal, au formulat recurs reclamantul N. M. G. și pârâta DGFP Argeș, în nume propriu și în numele AFP Câmpulung.
Recurentul N. M. G. critică sentința instanței de fond pentru motive încadrate în dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, susținând că, în mod greșit, instanța de fond a admis acțiunea în parte, fără să-i fie acordate cheltuielile de judecată, întrucât acestea au fost absolut necesare pentru promovarea acțiunii, care nu putea fi introdusă fără plata taxei de timbru și plata onorariului de avocat.
Recurenta DGFP Argeș, în nume propriu și pentru AFP Câmpulung, critică sentința pentru motive de nelegalitate, încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivare, recurenta a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât decizia de calcul a taxei este act administrativ fiscal ce constituie titlu de creanță fiscală potrivit art.41 din O.G. nr.92/2003 și pct. 107.1 din H.G. nr.1050/2004.
Pe fond, se susține că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru a dispune restituirea taxei speciale. De asemenea, precizează că principiul „poluatorul plătește”, pe care se bazează instituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul formulat de pârâtă este nefondat, iar cel formulat de reclamant este fondat.
Recursul formulat de reclamantul N. M. G. este fondat, pentru următoarele:
Curtea reține că potrivit art.274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, prin urmare, acordarea cheltuielilor fiind condiționată de formularea unei cereri în acest sens.
Totodată, potrivit unei jurisprudențe constante, este necesar să se dovedească efectuarea acestor cheltuieli, în scopul susținerii cererii admise de instanță, prin prisma condițiilor realității, necesității și proporționalității cheltuielilor, reținute în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
În speță, chitanța emisă la 09.07.2012 (fila 8), care atestă achitarea taxei de timbru, timbrele mobile aplicate, precum și chitanța din 06.07.2012 (fila 17), ce atestă plata onorariului de avocat, reprezintă dovada cheltuielilor efectuate de reclamant.
În aplicarea art.274 (3)c.pr.civ., având în vedere durata redusă de soluționare a cauzei, la primul termen de judecată, cuantumul taxei ce face obiectul dosarului, precum și complexitatea cauzei apreciată prin raportare la practica previzibilă a instanței cu privire la tipul de spețe din care face parte prezenta, Curtea va face aplicarea art. 274 al. 3 c.p.c, în sensul că va diminua cuantumul cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocațial, astfel că va obliga recurenta-pârâtă la plata sumei de 400 lei, cu acest titlu, către intimatul – reclamant.
Recursul formulat de pârâta DGFP Argeș, în nume propriu și pentru AFP Câmpulung este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare, astfel încât sunt întrunite condițiile art.117 Cod procedură fiscală pentru restituirea taxei, plătită fără temei, ca urmare a unei dispoziții legale contrare dreptului Uniunii Europene.
Pe de altă parte, faptul că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2), nu schimbă faptul că taxa percepută în cazul de față este discriminatorie, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nefiind îndeplinite.
Astfel, criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012, potrivit jurisprudenței CEJ împotriva României, a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012, iar art.2 din acest act normativ a prevăzut posibilitatea contribuabililor care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art.4 alin.(2) din Legea nr.9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, de a solicita restituirea acesteia.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtă și va admite recursul formulat de reclamant, va modifica în parte sentința, în sensul că va obliga pârâta AFM la plata sumei de 443, 3 lei, cheltuieli de judecată la fond, astfel reduse în aplicarea art.274 (3) Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș (în prezent DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ..22, județul Prahova - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ), în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CÂMPULUNG, cu sediul în Câmpulung, ..117 și ..84 (în prezent, Serviciul Fiscal Municipal Câmpulung, potrivit art. 11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art. 13 din HG nr.520/2013), împotriva sentinței nr. 2950 din 05 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția Civilă în dosarul nr._, intimați fiind pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI cu sediul în Pitești, ., județul Argeș (în prezent, organizată în cadrul AJFP Argeș, potrivit art. 11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art. 13 din HG nr.520/2013) și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, . 6.
Admite recursul formulat de reclamantul N. M. G., cu domiciliul în . M., .. 184, județul Argeș, împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâta AFM la plata sumei de 443,3 lei, cheltuieli de judecată la fond, astfel reduse în aplicarea art.274 (3)C.pr.civ.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 octombrie 2013, la Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, A. A. T. | Judecător, S. U. | Judecător, A. T. |
Grefier, M. R. D. |
Red. TAA
RDH/2 ex/05.11.2013
Jud. fond:C. D.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 19/2013. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1547/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
