Pretentii. Decizia nr. 3578/2013. Curtea de Apel PITEŞTI

Decizia nr. 3578/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 22364/109/2012

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._ DECIZIE NR. 3578/R-cont

Ședința publică din 14 Noiembrie 2013

Curtea compusă din:

Președinte: A. T. - judecător

Judecător: A. A. T.

Judecător: I. B.

Grefier: M. B.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș (în prezent DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ..22, județul Prahova - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, potrivit art.11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art.13 din H.G. nr.520/2013), reprezentând pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul ., județul Argeș (în prezent, organizată în cadrul AJFP Argeș, potrivit art.11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art.13 din H.G. nr.520/2013) împotriva sentinței civile nr.421/22.01.2013, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independentei nr.294, . 6 și reclamantul S. C. I., domiciliat în Pitești, ., ., ., județul Argeș.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, raportat la actele și lucrările de la dosar, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată că:

La data de 27.09.2012, reclamantul S. C. I. a chemat în judecată pe pârâtele Direcția G. A Finanțelor Publice A Județului Argeș - Administrația Finanțelor Publice A Municipiului Pitești, Administrația F. Pentru Mediu, solicitând restituirea sumei de 2172 lei, reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda legală, cu cheltuieli de judecată

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism marca Citroen C5, an fabricație 2008, înmatriculat în Franța, stat membru U.E., pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 2172 lei, cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar. A precizat că a solicitat A.F.P. restituirea taxei plătită în mod nelegal, însă cererea i-a fost respinsă. Măsura dispusă de organul administrativ fiscal este nelegală întrucât taxa de poluare încasată de către pârâte este contrară dreptului comunitar european, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. și, prin urmare, trebuie restituită integral.

Totodată, s-a arătat că principiul priorității dreptului comunitar, față de dreptul național este instituit de art.148 alin.2 din Constituția României, iar după aderarea României la Uniunea Europeană – 01 ianuarie 2007, instanțele naționale sunt obligate să dea eficiență principiului aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.

S-a mai arătat că, prin instituirea taxei de poluare, s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.

Prin întâmpinarea depusă la 11.01.2013, DGFP Argeș, pentru AFP Pitești, a solicitat respingerea acțiunii pe motiv că taxa de poluare încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată, s-au invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității.

Prin sentința nr. 421/22.01.2013, Tribunalul Argeș, Secția civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Pitești; a admis acțiunea reclamantului; a obligat pe pârâte să restituie reclamantului suma de 2172 lei, cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda fiscală aferentă; a obligat pe pârâte la 43 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Citroen C5, an fabricație 2008, înmatriculat în Franța, stat membru U.E., pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 2172 lei, cu titlu de taxă de poluare.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P., prin DGFP Argeș, a fost respinsă, deoarece a emis actul în baza căruia s-a calculat taxa pe poluare și are atribuții date de lege în ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili.

Și excepția de inadmisibilitate invocată de această pârâtă a fost respinsă, deoarece nu s-a solicitat anularea chitanței, care nu ar reprezenta un act fiscal, ci a deciziei de calcul a taxei pe poluare.

În ce privește posibilitatea pârâtei AFP (prin DGFP Argeș) să restituie suma, în speță este aplicabilă procedura prev. de art. 8 din HG nr. 686/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG 50/2008, care se aplică pentru identitate de rațiune juridică și atunci când restituirea se dispune cu privire la întreaga taxă și pentru motivul neconformității normei interne care a impus-o cu norma comunitară. Prin urmare, restituirea cade în sarcina organului fiscal care a și încasat suma, chiar dacă cel care va suporta restituirea este bugetul F. pentru Mediu.

Tribunalul a constatat, astfel, că rezultatul procedurii administrative, era absolut previzibil și ineficient pentru reclamant, contestația administrativă a acestuia neputând fi admisă în condițiile în care organul administrativ fiscal face strict aplicarea normei interne și nu are posibilitatea interpretării dispozițiilor acesteia în lumina normelor cu forță juridică superioară făcând parte din dreptul comunitar.

Prin articolul 1 din Legea 9 /2012 s-a instituit cadrul legal privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule,iar articolul 4 al aceluiași act normativ prevede când intervine obligația de plată a acesteia: cu ocazia înmatriculării unui autoturism rulat de către primul proprietar din România, și respectiv cu ocazia primei transcrierii a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 republicată.

Ulterior, prin OUG nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării art.4 alin.2 și art. 2 lit. i ale Legii nr. 9/2012, adică a normei care privește obligativitatea plății taxei pe poluare pentru autovehiculele rulate, înmatriculate deja în România și pentru care nu a fost achitată taxa specială prevăzută de art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Legea 571/2003 Republicată.

S-a constatat deci că această suspendare privește doar autovehiculele ce se cumpără de pe piața românească ( națională), deja înmatriculate menținându-se însă pentru autovehiculele importate, rulate, care se înmatriculează pentru prima oară în România.

Prin urmare, ne aflăm din nou într-o situație asemănătoare cu cea generată de prevederile OUG 50/2008 Republicată, specificul situației din speță fiind determinat de neconcordanța între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, se constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.

Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, pronunțată în cauza T. (C-402/09), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.

Curtea de Justiție a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.

Împotriva sentinței, în termen legal, a formulat recurs pârâta DGFP Argeș, pentru AFP Pitești, criticând-o pentru motive de nelegalitate, încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

În motivare, recurenta a arătat că taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. de Mediu, conform art. 1 al. 1 din OUG 50/2008, singura instituție căreia îi revine legitimarea procesuală pasivă în cauză. AFP Pitești are atribuții numai în ceea ce privește calculul și încasarea taxei, potrivit art. 5 din OUG 50/2008, astfel că cererea reclamantului este formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

Recurenta mai susține că, instanța de fond în mod greșit a respins excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât reclamantul nu a parcurs procedura prealabilă, prevăzută de art.205-218 din OG nr.92/2003 și nici procedura prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004.

Recurenta mai susține că greșit s-a admis acțiunea și s-a dispus restituirea taxei pe poluare, având în vedere că AFP Pitești, nu a făcut decât să respecte dispozițiile legale cu privire la calculul valorii taxei pe poluare, iar taxa nu este contrară normelor comunitare, ci respectă principiul „poluatorul plătește”, neexistând motive temeinicie pentru restituirea taxei.

În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.117 Cod procedură fiscală, restituirea neputând fi încadrată în niciuna din condițiile expres prevăzute de legiuitor, iar prevederile art. 120 al. 7 se referă la dobânzile pentru sumele de restituit de la bugetul local.

Analizând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.

Este nefondat motivul de recurs prin care se invocă lipsa calității procesuale pasive a pârâtei A.F.P. Pitești.

Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, reluate ulterior în art. 1 și 5 din L. nr.9/2012, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.

De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din L.nr.9/2012, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul al taxei, depuse de către contribuabilul care intenționează să efectueze înmatricularea, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.

Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei.

Faptul că, în virtutea disponibilității, reclamantul a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată a ambelor pârâte, a A.F.P. și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile L.nr.9/2012, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.

Obligarea ambelor pârâte la restituirea taxei achitate de către reclamant nu schimbă cadrul procesual pasiv iar lipsa unei cereri de regres împotriva beneficiarului taxei nu poate atrage consecința admiterii prezentului recurs, instanța neputând proceda din oficiu.

În ceea ce privește critica referitoare la inadmisibilitatea acțiunii, Curtea reține că, prin decizia pronunțată în interesul legii, nr. 24/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.

De asemenea, este nefondat motivul de recurs, care critică pe fond soluția pronunțată.

Curtea reține că prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.

Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare, astfel încât sunt întrunite condițiile art.117 Cod procedură fiscală pentru restituirea taxei, plătită fără temei, ca urmare a unei dispoziții legale contrare dreptului Uniunii Europene.

Pe de altă parte, faptul că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2), nu schimbă faptul că taxa percepută în cazul de față este discriminatorie, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nefiind îndeplinite.

Astfel, criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012, potrivit jurisprudenței CEJ împotriva României, a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012, iar art.2 din acest act normativ a prevăzut posibilitatea contribuabililor care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art.4 alin.(2) din Legea nr.9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, de a solicita restituirea acesteia.

În ce privește critica vizând faptul că situația din speță nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de art.117 Cod procedură fiscală, Curtea reține că art.117 alin.1 lit.d) din O.G. nr.92/2003, reglementează situația restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale. Or, instanța de fond a motivat detaliat neconformitatea normei interne cu cea europeană în raport de jurisprudența CEJ împotriva României în cauza T., rezultând astfel că s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Dreptul la restituire fiind născut în temeiul art. 117 din OG 92/2003, atrage, la expirarea termenului prevăzut de aceste dispoziții legale, obligația de plată a dobânzilor, conform art. 124 din același act normativ.

Pentru aceste motive, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ (în prezent DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ), cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, reprezentând pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI (în prezent, organizată în cadrul AJFP Argeș, potrivit art.11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art.13 din H.G. nr.520/2013), cu sediul ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.421/22.01.2013, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independentei nr.294, . 6 și reclamantul S. C. I., domiciliat în Pitești, ., ., ., județul Argeș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 noiembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Președinte,

A. T.

Judecător,

A. A. T.

Judecător,

I. B.

Grefier,

M. B.

Red. TAA

RDH/2 ex/03.12.2013

Jud. fond:C. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 3578/2013. Curtea de Apel PITEŞTI