Pretentii. Decizia nr. 2544/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2544/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 04-09-2013 în dosarul nr. 17720/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIA NR. 2544/R-C.
Ședința publică din 04 septembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: C. G. N. - judecător
S. U. - judecător
D. R. - judecător
F. I.-G. - grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș, reprezentând interesele pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TOPOLOVENI, împotriva sentinței civile nr.3402/2012 din 27 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul C. M.-E., cu domiciliul în com. Rătești, . și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, corp A, sector 6.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, constatând terminată cercetarea judecătorească în faza de recurs și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă potrivit art. 242 alin 2 Cod procedură civilă, reține cauza în vederea deliberării.
CURTEA
Deliberând asupra recursului:
Constată că, la data de 16.08.2012 reclamantul C. M. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Topoloveni, Administrația F. pentru Mediu obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 3.882 lei, plătită cu chitanța depusă la dosar.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a achiziționat autoturismul marca BMW an de fabricație 2003 si a solicitat înmatricularea acestuia ocazie cu care AFP Topoloveni a emis decizia de calcul prin care i s-a stabilit o taxă de poluare în cuantum de 3.882 lei, achitată cu chitanța depusă spre dovadă la dosar. Perceperea acestei sume cu titlu de taxă de poluare este nelegală întrucât România este membră UE.
Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, reprezentând interesele Administrației Finanțelor Publice Topoloveni, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Topoloveni și inadmisibilitatea acțiunii arătând că în conformitate cu art.1 alin.2 din Legea nr.9/6.01.2012 taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu astfel că numai această parte are calitatea de a gestiona taxa de poluare fiind singura instituție care are calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză.
În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată s-a arătat în esență că taxa de poluare ce face obiectul prezentei cauze a fost stabilită conform Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule emisă de Administrația Finanțelor Publice Topoloveni si reprezintă un act administrativ fiscal - titlu de creanță în sensul art.41 din O.G. nr.92/2003 republicată cu modificările si completările ulterioare. Procedura de contestare a actelor administrative fiscale este stabilită de dispozițiile art.205-218 din O.G. nr.92/2003 iar potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 este obligatorie reclamanta neputând sesiza instanța de judecată mai înainte de finalizarea acesteia.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii arătând că în cauză numai Administrația F. pentru Mediu are calitatea de a gestiona taxa de poluare.
Tribunalul Argeș, Secția civilă, prin sentința civilă nr.3402/27.11.2012, a respins excepțiile invocate, a admis acțiunea și a obligat pe pârâte să restituie reclamantului suma de 3.882 lei, cu titlu de taxă de poluare încasată necuvenit.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată este neîntemeiată urmând a fi respinsă în temeiul textului de lege sus invocat întrucât ținând seama că prin calitate procesuală se înțelege titlul legal care îndreptățește (sau obligă) o persoană să fie parte în proces, în speță s-a constatat pe de o parte că pârâta AFP Pitești are calitate de autoritate fiscală competentă cu atribuții în ceea ce privește calculul valorii taxei de poluare iar prin trezorerie are atribuția de a încasa taxa respectivă si de a o vira în contul Administrației de Mediu, prin urmare excepția lipsei calității procesuale pasive invocată se privește ca neîntemeiată si urmează a fi respinsă.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, tribunalul a apreciat, de asemenea că este neîntemeiată, reținând în motivare că pârâta AFP Topoloveni are calitate de autoritate fiscală competentă cu atribuții atât în ceea ce privește calculul valorii taxei de poluare si încasării prin trezorerie a taxei respective cât si în ceea ce privește virarea sumei în contul Administrației de Mediu, prin urmare și a întregului mecanism de calculare si virare a sumei prin trezorerie, în cazul dispunerii restituirii sumei pârâta Administrația F. pentru Mediu procedează la restituirea acesteia către solicitant, prin antrenarea aceleiași proceduri în aplicarea principiului simetriei actelor juridice, acțiunea neputând fi apreciată ca inadmisibilă, contrar susținerilor pârâtei.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul C. M. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele obligarea acestora la restituirea sumei de 3.882 lei plătită cu chitanța depusă la dosar, cu motivarea că a achiziționat autoturismul marca BMW an de fabricație 2003 si a solicitat înmatricularea acestuia ocazie cu care AFP Topoloveni a emis decizia de calcul prin care i s-a stabilit o taxă de poluare în cuantum de 3882 lei achitată cu chitanța depusă spre dovadă la dosar. Perceperea acestei sume cu titlu de taxă de poluare este nelegală întrucât România este membră UE.
Potrivit art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici-un răspuns în termenul prevăzut la art.2 alin.(1) lit.h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.
De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Potrivit art.18 alin.1, 2 si 3 din Legea nr. 554/2004instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă; instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății, iar in cazul soluționării cereriiinstanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
Potrivit art.4 lit.a din Legea nr.9/2012, obligația de plata a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8, respectiv la reintroducerea in parcul național a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7.
Așadar, taxa pentru emisiile poluante este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu si pentru cele care au fost deja înmatriculate in România si care sunt deja in circulație, de vreme ce alin.2 al art. 4 este in prezent suspendat pana la 1.01.2013.
În privința reglementarilor comunitare in materie, instanța a reținut că, potrivit art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene(in continuare TFUE) nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne naționale similare. Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala consistenta produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
În consecință, instanța a apreciat că taxa pentru emisiile poluante reprezintă un obstacol in calea liberei circulații a mărfurilor in cadrul Comunității, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificata prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
În același sens s-a pronunțat si Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011 in cauza C-402/09 T. c. României, stabilind ca art.110 se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura pe piața naționala.
Întrucât potrivit art.148 alin. 2 din Constituția României tratatele constitutive ale uniunii Europene se aplica prioritar fata de dispozițiile contrare din legile interne, iar art.110 TFUE interzice restricționarea liberei circulații a mărfurilor, instanța a constatat că cererea de restituire a sumei achitate cu titlu de taxa pentru emisii poluante este întemeiată.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, reprezentând interesele Administrației Finanțelor Publice Topoloveni, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii sub aspectul respingerii greșite a excepției lipsei calității procesuale pasive a A.F.P., precum și a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, dar și a fondului.
În dezvoltarea recursului se arată că prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat anularea deciziei de calcul a taxei de poluare și restituirea acesteia însă, conform art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa pe poluare constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel încât A.F.P. Pitești și MFP nu au atribuția de a gestiona taxa de poluare.
Sunt invocate prevederile art.1 și 5 din O.U.G. nr.50/2008.
Sentința este nelegală și sub aspectul anulării actelor fiscale, în condițiile în care reclamantul nu a parcurs procedura prealabilă, în cauză fiind incidente dispozițiile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 și art. 109 alin. 2 C.pr.civ, ce reglementează procedura prealabilă obligatorie.
Taxa a fost stabilită prin decizia de calcul al taxei pe poluare acest act fiind un titlu de creanță fiscală potrivit art.41 din O.G. nr.92/2003, așa cum este el definit și în punctul 107.1 din H.G. nr.1050/2004.
Or, art.205 și urm. din O.G. nr.92/2003 prevăd că titlul de creanță trebuie atacat cu contestație administrativ fiscală, iar art.218 din același act normativ prevede că deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța de contencios administrativ.
Pe fondul cauzei s-a susținut că în mod eronat a fost admis capătul de cerere privind obligarea recurentei-pârâte la restituirea taxei de poluare întrucât nu există temei legal pentru obligarea instituției fiscale, intimatul-reclamant neregăsindu-se în nici una din aceste prevederi, iar taxa instituită nu este contrară normelor comunitare.
Taxa nu este contrară normelor europene, armonizarea legislațiilor interne fiind urmărită în prezent de uniune, nefiind adoptată însă o directivă în acest sens. Art.110 din Tratat se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituită de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, însă aceste dispoziții nu sunt încălcate, deoarece taxa este obligatorie pentru toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la data primei înmatriculări în România.
Principiul „poluatorul plătește” acceptat la nivelul Uniunii Europene nu este încălcat, dimpotrivă taxa pe poluare fiind rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană.
Art.33 din Directiva a șasea 77/388/CEE nu se opune la menținerea unor impozite interne în statele membre, care nu pot fi calificate ca impozite pe cifra de afaceri.
Pârâtele nu puteau fi obligate la restituire, deoarece taxa nu este contrară normelor europene, armonizarea legislațiilor interne fiind urmărită în prezent de uniune, nefiind adoptată însă o directivă în acest sens. Art.110 din Tratat se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituită de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, însă aceste dispoziții nu sunt încălcate, deoarece taxa este obligatorie pentru toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la data primei înmatriculări în România.
Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 și OUG 50/2008 s-a respectat principiul neretroactivității legii. Existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru a se dispune desființarea deciziei de calcul și restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule.
Potrivit Codului civil, orice plată presupune o datorie, iar ceea ce s-a
plătit nu poate fi restituit. A.F.P. Topoloveni nu a avut niciodată calitatea de accipiens în raport cu reclamantul, taxa fiind datorată legal Administrației F. pentru Mediu. Prin urmare, lipsește temeiul legal pentru obligarea A.F.P. pentru restituirea taxei pe poluare
Se arată, de asemenea, că reclamantul nu a indicat nici măcar un motiv de nelegalitate a deciziei iar instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege prin soluția pronunțată, întrucât singura în măsură să stabilească astfel de drepturi este puterea legislativă care este abilitată să adopte și să creeze legi, puterea judecătorească fiind cea care le aplică.
Recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Verificând sentința atacată în raport de criticile formulate în recurs și din ansamblul probelor de la dosar, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat calcularea taxei pe poluare pentru autoturismul marca BMV achiziționat în spațiul Uniunii Europene, înmatriculat pentru prima dată în anul 2003, fiind emisă de către Administrația Finanțelor decizia de calcul a taxei pe poluare prin care s-a determinat cuantumul taxei pe poluare datorat.
Taxa a fost achitată la data de 26.01.2012, potrivit chitanței, depusă la dosarul de fond (f. 5).
Ulterior, reclamantul a solicitat în instanță restituirea taxei pe poluare achitată, deoarece a fost stabilită contrar normelor Uniunii Europene.
Față de jurisprudența CEJ și de decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr.24/2011, Curtea reține că nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Este concluzia care rezultă din jurisprudența Curții europene, enunțată în afacerea Metallgesellschaft Ltd și alții, Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd în cauzele conexate C-397/98 și C-410/98, în care s-a decis că dreptul comunitar se opune ca o instanță națională să respingă sau să reducă o cerere de rambursare, din singurul motiv că acestea nu au utilizat căile legale aflate la dispoziția lor pentru a contesta deciziile de respingere ale administrației financiare, invocând supremația și efectul direct al dispozițiilor juridice comunitare, în timp ce legislația națională nu permitea, în nici un caz, ca o astfel de cerere să fie admisă (par.107).
Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din O.U.G. nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.
Prin urmare, excepția de inadmisibilitate invocată de D.G.F.P. Argeș atât în întâmpinarea de la fond, cât și în recurs, nu poate fi primită.
Totodată, Curtea reține că atât A.F.P. cât și A.F.M. au calitate procesuală pasivă.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și titularul obligației din raportul juridic dedus judecății.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, reluate ulterior în art.1 și 5 din Legea nr.9/2012, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.
De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din Legea nr.9/2012, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul al taxei, depuse de către contribuabilul care intenționează să efectueze înmatricularea, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.
În materia contenciosului administrativ, calitatea procesuală pasivă într-o acțiune în anularea unui act administrativ o are autoritatea emitentă a actului administrativ atacat.
Prin urmare, dacă organul fiscal are competența de a restitui diferențele de taxe pe poluare, pentru identitate de rațiune juridică are competența de a restitui și întreaga taxă, atunci cât restituirea se impune pentru motivul neconformității normei interne care a stabilit taxa cu norma comunitară.
În speță, decizia de calcul a cărei anulare se solicită a fost emisă de către pârâta A.F.P. Topoloveni astfel încât aceasta are calitate procesuală pasivă sub aspectul acestui capăt de cerere. Este adevărat că potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Calculul și colectarea ei sunt, însă, atribuții ale autorității fiscale teritoriale în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe (art.5 din același act normativ).
Prevederile legale de mai sus conferă legitimare procesuală pasivă organului fiscal în cererea de restituire întemeiată pe prevederile art.21 alin.4 din O.G. nr.92/2003, acesta având, totodată, acțiune în garanție sau în regres împotriva autorității care gestionează respectiva taxă.
Faptul că, în virtutea disponibilității, reclamantul a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată a ambelor pârâte, a A.F.P. și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile O.U.G. nr.50/2008, preluate de Lg. 9/2012 care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.
Obligarea ambelor pârâte la restituirea taxei achitate de către reclamant nu schimbă cadrul procesual pasiv iar lipsa unei cereri de regres împotriva beneficiarului taxei nu poate atrage consecința admiterii prezentului recurs, instanța neputând proceda din oficiu.
În primul rând, din punct de vedere procesual reclamantul se îndreaptă împotriva celui care i-a încasat taxa efectiv, iar în al doilea rând, pentru recuperarea sumei astfel încasată, dar transmisă mai departe către A.F.M., se impunea aplicarea prevederilor care protejează dreptul de regres, ceea ce pârâta nu a înțeles să facă.
Cât privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei AFP, Curtea constată că aceasta este justificată, având în vedere că în speță a fost analizată legalitatea unui act administrativ fiscal emis de respectiva pârâtă, anume decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante. Din această perspectivă nu are relevanță cine a beneficiat de taxa respectivă, ci are relevanță cine a emis actul care a impus-o și a cărui nelegalitate s-a invocat prin cererea de chemare în judecată.
Calitatea de accipiens, potrivit Codului civil, nu are relevanță în speță, de vreme ce însăși legea prevede că o autoritate încasează taxa pentru altă autoritate.
În concluzie, Curtea reține că procedura prealabilă de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare, în sensul că a fost parcursă sau nu de reclamant, nu are eficiență, deoarece în primul rând în speță se analizează respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern și a eficienței normei comunitare, anume cauza T. împotriva României.
Nu sunt incidente nici ipotezele prevăzute de legea internă pentru exceptarea de la plata taxei pe poluare (art.9 din O.U.G. nr.50/2008).
Critica referitoare la modul în care s-a soluționat fondul cauzei este nefondată, deoarece, așa cum corect a reținut și tribunalul, există neconcordanță între legea internă și anume O.U.G. nr.50/2008 cu legislația comunitară.
Specificul situației este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2008, Curtea a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată, s-a reținut că nu se poate contesta că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la art.110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p.1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R.., p.I-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p.I-9643, punctul 40).
Directiva nr.77/388 a CEE privind armonizarea legislațiilor Statelor Membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată: baza unitară de stabilire, nu poate fi reținută ca aplicabilă în cauză, aceasta fiind abrogată anterior perceperii taxei în cazul de față, prin Directiva nr.112/2006, privind sistemul comun de taxă pe valoarea adăugată.
Jurisprudența constantă a Curții de Luxemburg (Simmenthal) a reținut că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.
Prin urmare, instanța a procedat în conformitate cu jurisprudența Curții Europene, care se impune cu caracter general, obligatoriu statelor membre și autorităților din cadrul acestora.
Tribunalul prin sentința recurată nu și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și nu a adăugat la lege, pronunțându-se în limitele investirii făcute de reclamant și în raport de probele de la dosar ce au fost coroborate, interpretând neconcordanța legii interne cu legislația comunitară. Această interpretare reprezintă atributul judecătorului național, în sensul că legislația internă trebuie să fie în concordanță cu legislația comunitară. Prin urmare, instanța a procedat în conformitate cu jurisprudența Curții Europene, care se impune cu caracter general, obligatoriu statelor membre și autorităților din cadrul acestora.
Curtea constată că în condițiile în care este evident, după cele sus expuse, că taxa pe poluare a fost percepută nelegal, actul prin care a fost impusă taxa respectivă nu poate rămâne în ființă și nu poate fi considerat ca legal emis. Faptul că taxa pe poluare s-a făcut venit la bugetul F. de Mediu gestionat de intimata pârâtă AFM nu poate conduce la concluzia că analiza legalității perceperii respectivei taxe din perspectiva normelor de drept comunitar nu se poate face și în contradictoriu cu organul fiscal care a emis actul în baza căruia s-a perceput suma, în vederea desființării respectivului act.
Pe de altă parte, Curtea reține și că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2).
Un asemenea aspect nu schimbă însă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputând să se aplice unor situații anterioare, pentru a confirma o cauză de nulitate. De altfel, criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012.
Prin urmare, instanța a procedat în conformitate cu jurisprudența Curții Europene, care se impune cu caracter general, obligatoriu statelor membre și autorităților din cadrul acestora.
Motivul de recurs referitor la faptul că reclamantul nu a indicat niciun argument de nelegalitate a deciziei de impunere, Curtea constată că în condițiile în care este evident, după cele sus expuse, că taxa pe poluare a fost percepută nelegal, actul prin care a fost impusă taxa respectivă nu poate rămâne în ființă și nu poate fi considerat ca legal emis. Faptul că taxa pe poluare s-a făcut venit la bugetul F. de Mediu gestionat de intimata pârâtă AFM nu poate conduce la concluzia că analiza legalității perceperii respectivei taxe din perspectiva normelor de drept comunitar nu se poate face și în contradictoriu cu organul fiscal care a emis actul în baza căruia s-a perceput suma, în vederea desființării respectivului act.
Nu va fi primită nici critica referitoare la depășirea atribuțiilor judecătorești de către instanță, de vreme ce aceasta este prima autoritate chemată să analizeze conformitatea normei interne cu dispozițiile supranaționale, respectiv europene, iar în cazul în care constată că norma internă este contrară prevederilor menționate să o lase neaplicată în scopul protejării supremației dreptului european.
Jurisprudența constantă a Curții de Luxemburg (Simmenthal) a reținut că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.
Astfel, instanța de fond a pronunțat o soluție care nu se impune a fi cenzurată, întrucât aceasta a dat dezlegarea corectă pricinii cu care a fost învestită în sensul interpretării cererii reclamantului prin prisma dispozițiilor normelor comunitare.
Faptul că taxa a fost plătită benevol nu conferă caracter legal pretinsei datorii sau plății în sine. Plata taxei pe poluare s-a efectuat ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor legale comunitare, care, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, se aplică cu prioritate față de dispozițiile legale naționale contrare.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă urmează a fi respins ca nefondat recursul promovat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș, reprezentând interesele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE TOPOLOVENI, împotriva sentinței civile nr.3402/27 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul C. M.-E., cu domiciliul în comuna Rătești, . și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 septembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, C. G. N. | Judecător, S. U. | Judecător, D. R. |
Grefier, F. I.-G. |
Red.S.U./13.09.2013
GM/2 ex.
Jud.fond: A.D.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1336/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Pretentii. Decizia nr. 3592/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
