Pretentii. Decizia nr. 3736/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3736/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 22189/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 3736/R-C.
Ședința publică din 27 Noiembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: C. G. N.- judecător
Judecător G. C.
Judecător D. R.
Grefier Drăguța-I. C.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, (în prezent DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ..22, județul Prahova), reprezentând interesele pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș (în prezent ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș), împotriva sentinței civile nr.494 din 25.01.2013, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._ , intimați fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, . 6, și reclamanta G. G., cu domiciliul în Pitești, ., ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, raportat la actele și lucrările de la dosar, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare.
CURTEA
Deliberând, asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 21.09.2012, reclamantul G. G. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Pitești și Administrația F. pentru Mediu, solicitând anularea deciziei nr._/10.05.2012 și restituirea sumei de 6.539 lei reprezentând taxă pe poluare, împreună cu dobânda legală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Opel Vectra - an fabricație 2008, înmatriculat în Germania, stat membru U.E., pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 6.539 lei cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.
S-a precizat că reclamantul a solicitat A.F.P. Pitești restituirea taxei plătită în mod nelegal, însă cererea i-a fost respinsă. Măsura dispusă de organul administrativ fiscal este nelegală întrucât taxa de poluare încasată de către pârâte este contrară dreptului comunitar european, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. și prin urmare trebuie restituită integral.
Totodată, s-a arătat că principiul priorității dreptului comunitar, față de dreptul național este instituit de art.148 alin.2 din Constituția României, iar după aderarea României la Uniunea Europeană – 01 ianuarie 2007, instanțele naționale sunt obligate să dea eficiență principiului aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
S-a mai arătat că prin instituirea taxei de poluare s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
Prin întâmpinarea depusă la 05.11.2012, D.G.F.P. Argeș pentru A.F.P. Pitești a solicitat respingerea acțiunii pe motiv că taxa de poluare încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr.494 din 25 ianuarie 2013, Tribunalul Argeș - Secția civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea, a anulat decizia nr._/10.05.2012 și a obligat pe pârâte să restituie reclamantului suma de 6.539 lei, în condițiile art.117 Cod procedură fiscală. A fost respinsă cererea privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Opel Vectra - an fabricație 2008, înmatriculat în Germania, stat membru U.E., pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 6.539 lei cu titlu de taxă de poluare.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Pitești a fost respinsă, deoarece această pârâtă a emis actul în baza căruia s-a calculat taxa pe poluare și are atribuții date de lege în ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili.
Prin articolul 1 din Legea nr. 9/2012 s-a instituit cadrul legal privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, iar articolul 4 al aceluiași act normativ prevede când intervine obligația de plată a acesteia: cu ocazia înmatriculării unui autoturism rulat de către primul proprietar din România, și respectiv cu ocazia primei transcrierii a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 republicată.
Ulterior, prin O.U.G. nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării art.4 alin.2 și art. 2 lit. i ale Legii nr. 9/2012, adică a normei care privește obligativitatea plății taxei pe poluare pentru autovehiculele rulate, înmatriculate deja în România și pentru care nu a fost achitată taxa specială prevăzută de art. 2141 - 2143 din Legea nr.571/2003 republicată.
S-a constatat deci că această suspendare privește doar autovehiculele ce se cumpără de pe piața românească (națională), deja înmatriculate menținându-se însă pentru autovehiculele importate, rulate, care se înmatriculează pentru prima oară în România.
Prin urmare, situația este asemănătoare cu cea generată de prevederile O.U.G. nr. 50/2008 republicată, specificul situației din speță fiind determinat de neconcordanța între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, se constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza T. (C-402/09), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea de Justiție a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p. I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea de Justiție a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p. I‑4981, punctul 66).
Argumentele instanței europene, din cauza T. care au și determinat concluzia acesteia, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).
Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Câtă vreme, așa cum s-a arătat deja, suspendarea obligației de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se aplică doar pentru autoturismele deja înmatriculate în România și aflate la prima transcriere a dreptului de proprietate, aplicarea art. 4 alin.1 lit. a din O.U.G. nr.9/2012 contravine flagrant art. 110 TFUE, astfel că în aplicarea principiului priorității dreptului comunitar european în fața legii naționale tribunalul raportat la art. 148 alin.2 din Constituție la art.110 din Tratatul UE și art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004 republicată, tribunalul a admis în parte acțiunea, a anulat decizia de calcul nr._/10.05.2012 și a obligat pe pârâte să restituie reclamantului suma de 6.539 lei, în condițiile art.117 Cod procedură fiscală.
Capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost respins, întrucât art.274 Cod pr.civilă prevede că pârâtul trebuie să cadă în culpă procesuală. Or, instituțiile statului (pârâtele) pot doar să aplice, respectiv să execute legea, numai instanța fiind abilitată să o și interpreteze, astfel că nu se poate reține culpa pârâtelor în emiterea deciziei de calcul și încasarea taxei pe poluare.
Împotriva sentinței civile nr.494/25 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești) în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pitești (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș), invocând prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
În dezvoltarea recursului se susține că admiterea capătului de cerere prin care s-a solicitat desființarea deciziei de calcul a taxei de poluare conduce la desființarea operațiunii de înmatriculare a autoturismului achiziționat, întrucât documentele de calcul și de plată au stat la baza înmatriculării autovehiculului.
Recurenta arată că taxa de poluare constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, conform art.1 alin.1 din O.U.G. nr.50/2008, singura instituție căreia îi revine legitimarea procesuală pasivă în cauză. Administrația Finanțelor Publice Pitești are atribuții numai în ceea ce privește calculul și încasarea taxei, potrivit art.5 din O.U.G. nr.50/2008, astfel că cererea reclamantului este formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
Pe fond, se susține că în mod greșit a fost admisă acțiunea și s-a dispus restituirea taxei pe poluare în condițiile art.117 Cod procedură fiscală, având în vedere că instituția fiscală nu a făcut altceva decât să respecte dispozițiile legale cu privire la calculul valorii taxei pe poluare, intimatul-reclamant achitând această taxă prin trezoreria Administrației Finanțelor Publice Pitești, în contul Administrației F. pentru Mediu, singura instituție care are calitate procesuală pasivă.
Principiul „poluatorul plătește” acceptat la nivelul Uniunii Europene este încălcat, legile cadru fiind obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului.
Prin urmare, existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, pe care intimatul-reclamant a achitat-o în mod benevol, înțelegând astfel să respecte prevederile legale în vigoare, necontestând în termen legal, potrivit legii fiscale, decizia de calcul.
Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești) în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pitești (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș), a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Verificând sentința atacată în raport de criticile formulate și din ansamblul probelor de la dosar, Curtea constată următoarele:
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și titularul obligației din raportul juridic dedus judecății.
În materia contenciosului administrativ, calitatea procesuală pasivă într-o acțiune în anularea unui act administrativ o are autoritatea emitentă a actului administrativ atacat.
În speță, decizia de calcul a taxei de poluare a fost emisă de către pârâta A.F.P. Pitești, astfel încât aceasta are calitate procesuală pasivă sub aspectul acestui capăt de cerere.
Cât privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei A.F.P. Pitești sub aspectul restituirii, Curtea constată că aceasta este justificată, având în vedere că nu are relevanță faptul că suma s-a făcut venit la bugetul fondului pentru mediu gestionat de Administrația F. pentru Mediu, câtă vreme Administrația Finanțelor Publice Pitești a fost cea care a calculat taxa și a încasat-o.
Potrivit Legii nr.9/2012 (art.5, 10 și 12), cât și Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr.9/2012 (Capitolul VI), în
vigoare la data la care reclamanta a efectuat plata taxei, restituirea valorii reziduale a autovehiculului și restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite se solicită de la organul fiscal, chiar dacă, la momentul plății taxei, aceasta a fost virată la bugetul F. pentru Mediu, administrat de Administrația F. pentru Mediu.
Prin urmare, dacă organul fiscal are competența de a restitui diferențele de taxe pe poluare, pentru identitate de rațiune juridică are competența de a restitui și întreaga taxă, atunci cât restituirea se impune pentru motivul neconformității normei interne care a stabilit taxa cu norma comunitară.
Specificul cererii de chemare în judecată este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza I. T./Statul român, C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Legea nr.9/2012 a preluat prevederile O.U.G. nr.50/2008, stabilind plata taxei pentru emisiile poluante atât pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, cât și pentru autovehiculele deja înmatriculate în România și revândute.
Ulterior însă, prin O.U.G. nr.1/2012, aplicarea respectivei obligații pentru autovehiculele deja înmatriculate în România și revândute a fost suspendată începând cu data de 31.01.2012 până la data de 01.01.2013, ceea ce a însemnat continuarea situației existente în perioada aplicării O.U.G. nr.50/2008 și ca atare, a stării de discriminare constatată de CJUE prin hotărârea din 7.04.2011 în cauza T. nr.C 402-09 cu privire la autovehiculele înmatriculate anterior în spațiul comunitar și importate în România.
În respectiva cauză, Curtea Europeană a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2008, CJUE a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată s-a reținut că nu se poate contesta faptul că OUG nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene nu vizează criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci efectul descurajant al unei asemenea taxe în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea Europeană a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea Europeană a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).
Constatând că taxa pentru emisiile poluante are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare, astfel încât sunt întrunite condițiile art.117 Cod procedură fiscală pentru restituirea taxei, plătită fără temei, ca urmare a unei dispoziții legale contrare dreptului Uniunii Europene.
Cât privește eventuala desființare a operațiunii de înmatriculare a autovehiculului, drept consecință a desființării deciziei de calcul al taxei de poluare, Curtea constată că argumentul este străin de obiectul litigiului, fiind o chestiune care îi vizează strict pe reclamant și pe autoritatea care a realizat operațiunea respectivă, fără efecte asupra obligației altei autorități publice de a restitui suma de bani care a fost percepută nelegal.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă urmează a fi respins ca nefondat recursul promovat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești) în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pitești (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș) împotriva sentinței civile nr.494/25 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județ Argeș (în prezent DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ..22, județul Prahova), în numele pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județ Argeș (în prezent ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județ Argeș), împotriva sentinței civile nr.494 din 25 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul G. G., cu domiciliul în Pitești, ., ., . și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, . 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 noiembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.
Președinte, C. G. N. | Judecător, G. C. | Judecător, D. R. |
Grefier, Drăguța-I. C. |
Red.D.R.
Tehnored.V.S.
Ex.2/02.12.2013.
Jud.fond: E.V..
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 26/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2470/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
