Pretentii. Decizia nr. 831/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 831/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 08-03-2013 în dosarul nr. 12512/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR.831/R-C.
Ședința publică din 8 Martie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. A. T. – judecător
Judecător: S. U.
Judecător: A. T.
Grefier: Drăguța-I. C.
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.2680 din 22.10.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, . 6, și reclamantul T. C., cu domiciliul procesual ales la Complex Comercial F., M. Junior, cu sediul în municipiul Pitești, .-A4, județul Argeș.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar, prin compartimentul registratură, la dosar s-a depus întâmpinare formulată de intimatul-reclamant, după care:
Curtea, raportat la actele și lucrările de la dosar, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
La data de 3.07.2012, reclamantul T. C. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Pitești - Trezoreria Pitești, Administrația F. pentru Mediu, solicitând anularea deciziei nr._/22.06.2010 și restituirea sumei de 7138 lei reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda legală, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că a achiziționat un autoturism marca Audi A6 an fabricație 2008, din Germania, stat membru U.E., pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 7.138 lei cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.
S-a precizat că a solicitat A.F.P. restituirea taxei plătită în mod nelegal, însă cererea i-a fost respinsă. Măsura dispusă de organul administrativ fiscal este nelegală întrucât taxa de poluare încasată de către pârâte este contrară dreptului comunitar european, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. și prin urmare trebuie restituită integral.
Totodată, s-a arătat că principiul priorității dreptului comunitar, față de dreptul național este instituit de art.148 alin.2 din Constituția României, iar după aderarea României la Uniunea Europeană-1 ianuarie 2007, instanțele naționale sunt obligate să dea eficiență principiului aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
S-a mai arătat că prin instituirea taxei de poluare s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
La data de 16.10.2012, Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș pentru Administrația Finanțelor Publice Pitești a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii pe motiv că taxa de poluare încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată s-au invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității.
Prin sentința civilă nr.2680/22 octombrie 2012, Tribunalul Argeș a admis acțiunea, a anulat decizia de calcul nr._/2010, a obligat pârâtele să restituie reclamantului suma de 7.138 lei cu dobânda conform art.124 Cod procedură fiscală în condițiile art.117 Cod procedură civilă, precum și plata sumei de 1.043 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că petentul a achiziționat un autoturism marca Audi A6 an fabricație 2008, din Germania, stat membru U.E., pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 7138 lei cu titlu de taxă de poluar2.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. prin DGFP Argeș, a fost admisă, deoarece nu s-a solicitat anularea vreunui act emis de aceasta și nu are atribuții date de lege în ce privește restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili, câtă vreme taxa intră în bugetul fondului pentru mediu.
Excepția de inadmisibilitate invocată va fi respinsă deoarece nu se solicită anularea chitanței, care nu ar reprezenta un act fiscal, ci a deciziei de calcul a taxei pe poluare.
În speță, se invocă neconcordanța legii interne (O.U.G. nr.50/2008) cu legislația comunitară. Or, România este stat membru al UE începând cu 1.01.2007, astfel că de atunci se aplică disp.art.148 alin.2 din Constituția României, conform căruia legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, jurisdicția națională garantând îndeplinirea acestei cerințe (alin.4 al aceluiași articol).
Analizând dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, modificată ulterior, instanța a reținut că pentru un autoturism produs în România și în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe taxa pe poluare la autoturismele aduse în țară sau alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.110 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr.50/2008, rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Or, prin Hotărârea din 7.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă disp.art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
În cauza C-402/09 T. s-a statuat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare care se aplică unor autoturisme cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale UE, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, s-a reținut că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Decizia T. vs.România, este una de interpretare, iar efectele ei se produc independent de data nașterii raporturilor juridice, condițiile ce se cer a fi îndeplinite fiind ca statul respectiv să fie membru al UE, iar raporturile juridice să fie născute după aderare.
În cauza T. nu s-a dispus nicio limitare în timp a efectelor acestei hotărâri, astfel că interpretarea este valabilă pentru raporturile juridice născute după aderarea României la U.E.
În ce privește faptul că la 12.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr.9/2012, tribunalul a apreciat că acest act normativ nu se poate aplica unor situații anterioare, deoarece la momentul emiterii deciziei de calcul și al plății taxei criteriile de nediscriminare, așa cum sunt redate de CEJ, nu erau îndeplinite.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș pentru Administrația Finanțelor Publice Pitești, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii formulate.
În motivarea recursului formulat se arată că sentința este nelegală prin prisma incidenței excepției lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că aceasta revine Administrației F. de Mediu, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare, potrivit art.1 și 5 din O.U.G. nr.50/2008.
Greșit a fost soluționată excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, decizia de calcul a taxei pe poluare fiind titlu de creanță care poate fi atacat în condițiile art.205 și urm. din O.G. nr.92/2003, raportat la art.109 alin.2 Cod procedură civilă și art.7 din Legea nr.554/2004.
Taxa nu este contrară normelor europene, art.110 din Tratat se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituită de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, însă aceste dispoziții nu sunt încălcate, nefiind aplicabile în cauză, deoarece taxa este obligatorie pentru toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la data primei înmatriculări în România.
Ceea ce s-a plătit nu poate fi restituit, A.F.P. Pitești determinând cuantumul taxei în temeiul O.U.G. nr.50/2008, iar reclamantul achitând-o benevol. Prin urmare, lipsește temeiul legal pentru obligarea A.F.P. pentru restituirea taxei pe poluare.
Principiul „poluatorul plătește” acceptat la nivelul Uniunii Europene nu este încălcat, dimpotrivă taxa pe poluare fiind rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană.
Art.33 din Directiva a șasea 77/388/CEE nu se opune la menținerea unor impozite interne în statele membre, care nu pot fi calificate ca impozite pe cifra de afaceri.
Se critică și acordarea dobânzilor de către prima instanță, deși plata a fost făcută de către reclamant în conformitate cu legea.
Nivelul dobânzii de întârziere este determinat potrivit art.120 Cod procedură fiscală, condiționat și de încadrarea în ipotezele stabilite în art.117 lit.a)-h) din O.G. nr.92/2003, deși în cauză nu se regăsește niciuna din aceste situații.
Totodată, se critică acordarea cheltuielilor de judecată, susținându-se că nu sunt îndeplinite cerințele art.274 alin.1 Cod procedură civilă, nefiind dovedită culpa procesuală.
Sunt invocate principiile realității, necesității și caracterului rezonabil al cheltuielilor care nu sunt întrunite în cauză.
Se solicită judecata în lipsă.
T. C. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul este fondat pentru cele ce se vor expune în finalul considerentelor.
Reclamantul a solicitat calcularea taxei pe poluare pentru autoturismul marca Audi, achiziționat în spațiul Uniunii Europene, înmatriculat pentru prima dată în anul 2007, fiind emisă de către Administrația Finanțelor Publice Pitești decizia de calcul a taxei pe poluare nr._/22.06.2010 (fila 6 dosar fond) prin care s-a determinat cuantumul taxei pe poluare datorat.
Taxa a fost achitată la data de 24.06.2010, potrivit chitanței, depusă la dosarul de fond (fila 7).
Ulterior, reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare, deoarece aceasta a fost stabilită contrar normelor Uniunii Europene.
Față de jurisprudența CEJ și de decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr.24/2011, Curtea reține că nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Este concluzia care rezultă din jurisprudența Curții europene, enunțată în afacerea Metallgesellschaft Ltd și alții, Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd în cauzele conexate C-397/98 și C-410/98, în care s-a decis că dreptul comunitar se opune ca o instanță națională să respingă sau să reducă o cerere de rambursare, din singurul motiv că acestea nu au utilizat căile legale aflate la dispoziția lor pentru a contesta deciziile de respingere ale administrației financiare, invocând supremația și efectul direct al dispozițiilor juridice comunitare, în timp ce legislația națională nu permitea, în nici un caz, ca o astfel de cerere să fie admisă (par.107).
Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.
Totodată, Curtea reține că atât A.F.P. cât și A.F.M. au calitate procesuală pasivă.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, în vigoare la data achitării taxei, aceasta constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.
De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din același act normativ, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.
Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei.
Faptul că, în virtutea disponibilității, reclamantul a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată a ambelor pârâte, a A.F.P. și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile O.U.G. nr.50/2008, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.
Obligarea ambelor pârâte la restituirea taxei achitate de către reclamant nu schimbă cadrul procesual pasiv iar lipsa unei cereri de regres împotriva beneficiarului taxei nu poate atrage consecința admiterii prezentului recurs, instanța neputând proceda din oficiu.
Din punct de vedere procesual reclamantul se îndreaptă împotriva celui care i-a încasat taxa efectiv, iar pentru recuperarea sumei astfel încasată, dar transmisă mai departe către A.F.M., se impunea aplicarea prevederilor care protejează dreptul de regres, ceea ce pârâta nu a înțeles să facă.
În ce privește faptul că situația din speță nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de art.117 Cod procedură fiscală, Curtea reține că față de aspectele susmenționate referitor la excepția inadmisibilității, nu are relevanță aplicarea textului.
Trecând peste acest aspect, art.117 alin.1 lit.d) din O.G. nr.92/2003, reglementează situația restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale. Or, instanța de fond a motivat detaliat neconformitatea normei interne cu cea europeană în raport de jurisprudența CEJ împotriva României în cauza T., rezultând astfel că s-a făcut o greșită aplicare a legii.
Pe de altă parte, asupra fondului, Curtea reține că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2).
Un asemenea aspect nu schimbă însă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputând să se aplice unor situații anterioare, pentru a confirma o cauză de nulitate.
De altfel, în prezent criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012.
Directiva nr.77/388 a CEE privind armonizarea legislațiilor Statelor Membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată: baza unitară de stabilire, nu poate fi reținută ca aplicabilă în cauză, aceasta fiind abrogată anterior perceperii taxei în cazul de față, prin Directiva nr.112/2006, privind sistemul comun de taxă pe valoarea adăugată.
În ce privește dobânda acordată prin sentința atacată, Curtea constată că instanța a făcut corect aplicarea prevederilor legale.
Astfel, în hotărâre s-a făcut numai trimitere la aplicarea textului art.124 Cod procedură fiscală, care consacră condițiile în care se acordă dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget.
Legea arată că pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2) și (21) sau la art.70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Or, în cauză s-a reținut incidența art.117 Cod procedură fiscală, iar reclamantul a solicitat obligarea la plata dobânzii, instanța dispunând acordarea acestora în condițiile art.124 Cod procedură fiscală, fără a realiza un calcul în acest scop, acesta urmând a se efectua în faza de executare.
Asupra cheltuielilor de judecată, Curtea constată că prima instanță a dispus obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.043 lei, cu acest titlu, potrivit dovezii depuse la fila 21 dosar fond, de taxa de timbru și în raport de cuantumul taxei de 7.138 lei.
Necesitatea efectuării cheltuielilor rezultă din refuzul pârâtelor de a restitui taxa de poluare, așa cum s-a solicitat, în temeiul dispoziției supranaționale, iar realitatea acestora rezultă din înscrisul de la fila 21, cheltuielile cu taxa de timbru fiind atestate de înscrisul de la fila 22-23.
Însă în ce privește proporționalitatea cheltuielilor reprezentând onorariul de avocat, Curtea constată că, față de obiectul pricinii, valoarea acestuia, complexitatea cauzei, de faptul că procedura s-a derulat la un singur termen de judecată, față de previzibilitatea rezultatului procedurii în contextul unei jurisprudențe constante, cuantumul cheltuielilor depășește valoarea obiectului cererii, astfel că va fi redus în aplicarea art.274 alin.3 Cod procedură civilă, la suma de 743 lei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința în sensul că va dispune obligarea pârâtelor la plata sumei de 743 lei cheltuieli de judecată la fond, menținând în rest sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtul DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.2680/22.10.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._ , intimați fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, Corp A, sector 6, și reclamantul T. C., cu domiciliul procesual ales la Complex Comercial F., M. Junior, cu sediul în municipiul Pitești, .-A4, județul Argeș.
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâtele la 743 lei cheltuieli de judecată la fond.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 martie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. A. T. S. U. A. T.
Grefier,
Drăguța-I. C.
Red.A.T./12.03.2013
GM/4 ex.
Jud.fond: E.M. C.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 3292/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 3936/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
