Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 219/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 219/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 1617/46/2013
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ SENTINȚA NR.219/F-C.
Ședința publică din 20 noiembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: C. G. N. - judecător
Grefier F. I.-G.
Pe rol fiind pronunțarea în primă instanță, asupra cererii formulată de reclamantul B. T., domiciliat în comuna Amărăști, ., CNP_, privind suspendarea Ordinului nr.733/2013 emis de pârâtul M. T., cu sediul în București, sector 1, ..38.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin compartimentul arhivă, la data de 18 noiembrie 2013, pârâtul a depus la dosar note scrise (filele 101-105).
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 13 noiembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 02.09.2013, reclamantul B. T. a chemat în judecată pe pârâtul M. T., solicitând suspendarea executării Ordinului nr.733/2013 până la soluționarea acțiunii având ca obiect anularea acestuia.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.14 din Legea nr.554/2004 și ale art.28 din Legea nr.62/2011 privind dialogul social.
În motivarea în fapt, reclamantul a arătat că este instructor auto atestat și autorizat să funcționeze ca persoană fizică autorizată în condițiile OG nr.44/2008, iar prin Ordinul nr.733/2013 îi este afectată desfășurarea activității.
Astfel, actul este nelegal pentru următoarele motive:
- a fost emis cu depășirea competenței materiale a Ministrului Transportului, întrucât art.23 alin.5 din OUG nr.195/2002 vizează emiterea unui ordin comun al Ministerului T., Ministerului Educației și Ministerelor Administrației și Internelor;
- desființează profesia de instructor auto în beneficiile școlilor de șoferi, caz în care contravine dispozițiilor unor acte cu forță legislativă superioară. Astfel, actul contravine dispozițiilor art.23 alin.5 din OUG nr.195/2002, art.29 alin.3 din HG nr.1391/2006 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr.195/2002, dispozițiilor art.2 lit.i), art.16 și 17 alin.1 din OUG nr.44/2008 și dispozițiilor art.62 alin.2 din OG nr.27/2011 privind transporturile rutiere. De asemenea, prin art.3 și 4, Ordinul contravine și art.44 din Constituția României și art.15 alin.1 și art.16 din Carta Drepturilor Fundamentale a Drepturilor Omului, precum și art.2 alin.1 lit.b) și art.9 alin.1 lit.a și b din Legea nr.21/1996.
Reclamantul a susținut că în cauză este îndeplinită și condiția pagubei iminente în sensul că aplicarea imediată a ordinului contestat îi creează un prejudiciu material și previzibil prin faptul că nu-și mai poate desfășura activitatea în condițiile anterioare impuse de Ordinul nr.1019/2009, decât cu realizarea unei investiții financiare majore în baza materială a școlii de șoferi pe care trebuie să o organizeze. Or aceste împrejurări sunt de natură să-i pună în primejdie întreținerea sa și a familiei sale.
Pârâtul a depus întâmpinare solicitând conexarea cauzei de față la dosarul nr._ privind suspendarea executării aceluiași ordin, dar la cererea altei persoane decât reclamantul din speță, iar în caz contrar respingerea cererii ca neîntemeiată. Astfel, ordinul contestat nu este emis în temeiul OUG nr.195/2002, ci în temeiul art.62 alin.2 și 3 din OG nr.27/2011. Ca atare, nu a fost emis cu depășirea competenței materiale a Ministerului T.. Ordinul nu contravine dispozițiilor legale invocate de reclamant pentru că este dat în aplicarea și executarea legii și stabilește condițiile de autorizare a școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, întocmai ca și ordinul nr.1019/2009 în baza căruia a funcționat reclamantul până în prezent.
Pârâtul a mai arătat că actul a fost emis după consultarea publică și dezbateri între părțile interesate și a avut drept scop creșterea nivelului de pregătire a cursanților și, implicit, a gradului de siguranță rutieră prin obligațiile impuse în sarcina școlilor de șoferi și a instructorilor auto.
Pârâtul a mai arătat că reclamantul nu a administrat probe cu privire la îndeplinirea condiției pagubei iminente.
Reclamantul a răspuns la întâmpinare invocând însă motive noi de drept și de fapt în susținerea cererii de suspendare. Astfel, reclamantul a arătat că Ordinul nr.733/2013 este nelegal și pentru că este în contradicție cu dispozițiile art. 3 pct. 10 din OG nr. 27/2011, OG nr. 129/2000, art. 23 pct. 8 din OUG nr. 195/2002, art. 16, 45, 73 din Constituția României, art. 12 alin. 1 și art. 555 din Codul civil, OUG nr. 137/2000, art. 2, 13, 24, 44 din Legea nr. 24/2000, Carta drepturilor fundamentale a UE, Strategia europeană pentru formare profesională din Programul de la Haga, Strategia Lisabona și Politicile europene în domeniul calității educației și formării profesionale a adulților.
Pârâtul a depus note scrise față de răspunsul la întâmpinare, solicitând să se constate că sesizarea Curții Constituționale de către instanță este inadmisibilă.
Din înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată rezultă că reclamantul a formulat plângere prealabilă la data de 02.08.2013m (filele 12 și 22 dosar).
JUDECATA:
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că cererea de chemare în judecată este fondată.
Prin Ordinul nr. 733/2013 au fost aprobate Normelor privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, a Programei de școlarizare, precum și privind condițiile și obligațiile pentru pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere.
Actul a fost emis în temeiul art. 62 alin. 2 și 3, art. 63 și art. 64 din OG nr. 27/2011 privind transporturile rutiere.
Potrivit art. art. 62 alin. 2 și 3 din OG nr. 27/2011 „(2) Autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto se face în condițiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme. (3) Atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto se face în condițiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme.„.
Potrivit art. 63 “Programa de școlarizare și metodologia de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere se stabilesc de către autoritatea competentă prin norme.”, iar potrivit art. 64 ”Condițiile și obligațiile privind pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere se stabilesc de către autoritatea competentă prin norme”.
Prin urmare, Ordinul nu a fost emis în aplicarea art. 23 alin. 5 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. În aceste condiții, nu poate fi reținut ca întemeiat la nivel de aparență motivul de nelegalitate constând în emiterea actului cu depășirea competenței materiale a Ministrului T..
Examinând cu prioritate legalitatea ordinului prin raportare la normele legale cu forță juridică superioară în executarea cărora a fost emis, adică a dispozițiilor OG nr. 27/2011 citate mai sus, Curtea constată că, la nivel de aparență, Ordinul nr. 733/2013 adaugă la lege.
Astfel, potrivit OG nr.27/2011, școlile de conducători auto fac parte din cadrul instituțional național în domeniul siguranței rutiere, care desfășoară activitatea de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permiselor de conducere (art. 62 alin. 1), iar instructorul de conducere auto este una dintre persoanele cu funcții care concură la siguranța rutieră (art. 58), autorizarea acestuia (ca și a școlilor de conducători auto) făcându-se în condițiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme (art. 62 alin. 2).
Prin urmare, OG nr. 27/2011 stabilește că instructorul auto este o persoană cu funcții care concură la siguranța rutieră și își desfășoară activitatea sub condiția autorizării sale ca atare, anume ca și instructor auto.
În același timp, școala de conducători auto este parte din cadrul instituțional național în domeniul siguranței rutiere, deci are o importanță mai complexă în ansamblul măsurilor de organizare în domeniul transporturilor rutiere.
În vreme ce școala este privită ca o instituție, instructorul auto este o persoană fizică autorizată.
Prin Normele privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, aprobate prin Ordinul nr. 733/2013, este reglementată exclusiv maniera de organizare a școlilor de șoferi.
Astfel, art. 4 din respectivele Norme stabilește faptul că „Școlile de conducători auto sunt organizate:
a) ca societăți comerciale, regii autonome precum și ca școli de conducători auto organizate la nivelul Ministerului Educației Naționale sau organizate de instituții de învățământ particular acreditate conform legii care școlarizează numai elevii sau studenții înmatriculați în sistemul propriu de învățământ pentru profilul auto, precum și organizate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne sau Ministerului Apărării Naționale care școlarizează cursanți doar pentru nevoile proprii.
b) în regim juridic de persoane fizice autorizate, în condițiile stabilite de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările și completările ulterioare, de către instructori de conducere auto denumiți în continuare instructori auto, atestați conform reglementărilor specifice în vigoare, care au obținut autorizație ca școli de conducători auto în conformitate cu prevederile prezentelor Norme.”.
De asemenea, art. 6 impune că „(1) Autorizarea instructorilor auto organizați conform prevederilor art. 4 lit. b) se face de către Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. (…)”.
Prin urmare, deși în aparență este reglementată activitatea și autorizarea instructorilor auto, în realitate este reglementată doar activitatea și autorizarea școlilor de șoferi, care pot fi înființate fie ca persoane juridice, fie ca persoane fizice autorizate (PFA).
Prevederea din Norme care permite instructorilorauto să organizeze școli ca PFA și să obțină autorizație ca școli, fără a reglementa în alt fel activitatea și autorizarea instructorilor auto ca atare, anume ca persoane cu funcții care concură la siguranța rutieră, nu are corespondent în OG nr. 27/2011, care se referă la categoria profesională a instructorilor auto în mod distinct față de școala de conducători auto – ca formă instituționalizată de pregătire.
Reclamantul s-a organizat ca PFA din anul 2008, desfășurând ca atare, anume ca PFA, activitatea de instructor auto, pentru care are atestat din 2009 valabil până la 20.03.2014 pentru categoria B și, respectiv, pentru care a fost autorizat pentru aceeași categorie din 2010 până la 18.02.2015 (filele 8-10 dosar).
Activitatea anterioară a reclamantului s-a desfășurat sub imperiul OUG nr. 109/2005 și Ordinului MT nr. 1019/2009, care permiteau organizarea instructorului auto ca PFA și autorizarea acestuia și desfășurarea activității lui distinct de o școală de conducători auto, lucru permis în continuare de OG nr. 27/2011, dar schimbat de Ordinul nr. 733/2013, care impune instructorilor auto să organizeze școală de conducători auto ca să poată funcționa și care reglementează autorizarea doar pentru școli, nu și pentru instructori.
Ca atare, din această perspectivă, Curtea constată că, la nivel de aparență, există un motiv care pune în mod serios la îndoială legalitatea Ordinului nr. 733/2013, afectând prezumția de legalitate a acestui act, motiv ce constituie caz bine justificat de suspendare a executării până când instanța de fond se va pronunța asupra legalității lui.
Curtea nu va reține ca motive de suspendare neconformitatea ordinului cu celelalte acte normative invocate de reclamant, pentru că examinarea acestora presupune analiza scopului pentru care au fost adoptate respectivele acte, analiza valorilor ocrotite de acestea și limitele lor, respectiv interacțiunea reală a dispozițiilor acestora cu cele ale ordinului în discuție în cauza. Or acest fapt implică formularea unor raționamente logico juridice, ceea ce depășește pragul de examinare a nelegalității la nivel de aparență, specific procedurii judiciare de față.
De asemenea, Curtea nu va reține că este evidentă fără verificări de fond nelegalitatea Ordinului din perspectiva condițiilor materiale impuse de acest act instructorilor auto pentru desfășurarea activității lor în viitor (de exemplu: noi dotări ale autovehiculelor), pentru că OG nr. 27/2011 permite (prin art. 62 – 64 și art. 89 alin. 2) ca normele să stabilească aspectele concrete pentru atestarea instructorilor, respectiv obligațiile și condițiile pentru pregătirea teoretică și practică în vederea obținerii permisului de conducere.
Cât privește paguba iminentă, Curtea constată că imposibilitatea reclamantului, care nu se conformează Ordinului nr. 733/2013 în sensul de a organiza școală de conducători auto pentru a primi autorizare sub această formă de desfășurare a activității, de a mai desfășura activitatea pentru care este înscris în Registrul Comerțului ca PFA și are atestat și autorizare valabile (în condițiile în care art. 88 alin. 2 din OG nr. 27/2011 prevede că atestatele profesionale eliberate anterior datei de 4 decembrie 2011 își păstrează valabilitatea până la data expirării lor) îi va aduce acestuia un prejudiciu material constând în veniturile obținute din această activitate, pe care nu le va putea recupera ca atare în viitor.
Pentru cele expuse, în baza art. 14 raportat la art. 2 alin. 1 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite cererea reclamantului și va dispune suspendarea executării Ordinului nr. 733/2013 până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de anulare a respectivului act.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea reclamantului B. T., domiciliat în comuna Amărăști, ., CNP_, în contradictoriu cu pârâtul M. T., cu sediul în București, sector 1, ..38.
Dispune suspendarea executării Ordinului nr. 733/2013 emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de anulare a respectivului act.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Recursul se depune la Curtea de Apel Pitești.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, C. G. N. | ||
Grefier, F. I.-G. |
Red. CGN
RDH/4ex/25.11.2013
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2272/2013. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 20/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
