Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr. 2359/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2359/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 5507/86/2014
Dosar nr._ - Litigiu C. de C.-
ROMÂNIA
C. DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 2359
Ședința publică din 11 mai 2015
Președinte M. L.
Judecător N. M.
Judecător G. D.
Grefier V. G.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta RA-A.-S. de Reprezentare și Protocol Suceava prin director I. G. T., cu sediul în Suceava, .. 4-8 și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. C. G. – Suceava, ., ., împotriva sentinței nr. 6575 din 06 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava– Secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._ , intimate fiind pârâtele C. de C. a României cu sediul în București, sector 1, .. 22-24 și C. de C. Suceava cu sediul în Suceava, .. 5, județ Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns pentru reclamanta-recurentă, avocat G. C., iar pentru intimatele-pârâte, consilier juridic C. M. I., care depune delegație de reprezentare nr._/08.05.2015.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se că în faza procedurii de regularizare a cererii intimata-pârâtă C. de C. a României a depus întâmpinare, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, C. constată terminată cercetarea judecătorească și în temeiul art. 392 raportat la art. 494 din Codul de procedură civilă, acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului recursului.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în rejudecare anularea încheierii nr. 77/07.07.2014 a Curții de C. a României precum și anularea în parte a Deciziei nr. 11/12 din 28.04.2014 emisă de C. de C. Suceava. Cu privire la prima măsură stabilită în sarcina RA-A. – S. Suceava – respectiv cea ce ține de stabilirea, înregistrarea, în evidența contabilă analitică și sintetică și virarea impozitului pe clădiri cuvenit bugetului local, inclusiv a accesoriilor aferente, pentru clădirile aparținând domeniului privat al statului, s-a reținut că în perioada ianuarie 2009- mai 2012 nu s-a calculat impozit pe clădiri pentru imobilul „Casa de oaspeți” până la data de 21.05.2012 când aceasta a fost înstrăinată. Apreciază că s-a dat o interpretare restrictivă Codului fiscal, ignorându-se dispozițiile art. 215 alin. 1 pct. 1 din Codul fiscal. De asemenea, arată că s-a ignorat faptul că HG nr. 793/2007 prin care Casa de oaspeți era trecută în domeniul public a fost modificată prin HG nr. 265/2009, excluzându-se astfel această construcție din lista celor trecute în proprietatea privată a statului. Cu privire la cea de-a doua măsură contestată din decizie, solicită a se lua în considerare toate apărările corespunzătoare din memoriul de recurs depus. Fără cheltuieli de judecată.
Pârâtele-intimate, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, considerând că cele două măsuri contestate de recurentă sunt legale. Raportat la prima măsură contestată din decizia nr. 11/12/28.04.2014 prin care s-a impus calculul impozitului pe clădiri plecând de la considerentul că acele clădiri au făcut parte din domeniul privat al statului fiind în administrarea recurentei, arată că potrivit HG nr. 60/2005 anexa 3, poziția 27 „Casa de oaspeți” Brădet este consemnată ca făcând parte din domeniul public al statului, în administrarea RA-A. . Ulterior acestui moment, prin HG nr. 793/2007 se aprobă pe de o parte vânzarea unor bunuri aparținând statului aflate în administrarea RA-A. și pe de altă parte acestea trec din domeniul public în domeniul privat, printre care arată că se află și „Casa de oaspeți”. Prin HG nr. 265/2009 acest transfer din domeniul public în domeniul privat nu este anulat, ci doar se dispune scoaterea unor imobile din domeniul statului, inclusiv imobilul în cauză, la vânzare. Această împrejurare arată că este întărită și de OUG nr. 101/2011, prin preambulul său incumbându-se sarcina plății impozitului aferent Casei de oaspeți Brădet. În consecință, în mod corect s-a stabilit că imobilul „Casa de oaspeți” Brădet se află în domeniul privat al statului, motiv pentru care din momentul trecerii imobilului din domeniul public în domeniul privat și până în momentul vânzării acestuia se datorează impozit.
Cu privire la cea de-a doua măsură contestată, consideră că s-a efectuat decontarea nelegală a cheltuielilor de transport, nerespectându-se în acest sens dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă potrivit cu care decontarea transportului la și de la locul de muncă se poate face doar parțial, pe bază de cerere aprobată de directorul general al regiei. De asemenea, deși contractul colectiv de muncă prevede decontarea cheltuielilor de transport, acestea trebuie făcute în interes de serviciu pentru a fi posibilă decontarea, ori deplasarea de la serviciu la domiciliul directorului nu consideră a fi în interes de serviciu.
În replică, reclamanta-recurentă, prin avocat, raportat la critica reprezentantului părților adverse cum că impozitul se datorează indiferent că imobilul este din domeniul public sau privat, arată că nu este reală întrucât conform Codului fiscal, impozitul se plătește doar dacă se desfășoară activități economice în acel imobil, ori clădirea în cauză este una de protocol.
Reprezentantul pârâtelor-intimate arată faptul că nu a făcut o asemenea afirmație.
Constatând dezbaterile închise,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal sub nr._ /28.07.2014, reclamanta R.A. – A.P.P.S. – S. REPREZENTARE ȘI PROTOCOL Suceava – prin director G. T., în contradictoriu cu pârâtele C. de C. a României și C. de C. Suceava, a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 11/12 din 28.04.2012 emisă de C. de C. Suceava precum și a Încheierii nr. 77/07.07.2014 a Curții de C. a României prin care a fost respinsă contestația nr. 478/14.05.2014 formulată de reclamantă împotriva măsurilor 1.1 și 2.1 dispuse prin Decizia nr. 11/12 din 28.04.2014 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, precum și anularea celor două acte administrative sus – menționate.
Prin sentința nr. 6575 din 06.11.2014, Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea având ca obiect „litigii C. de conturi”, ca nefondată. Totodată a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată, iar pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la prima abatere, organul de control a reținut că în perioada ianuarie 2009-mai 2012 nu s-a calculat impozit pe clădiri pentru clădirea și anexele de la „Casa de oaspeți” din municipiul Suceava, ..
Instanța a reținut că imobilul menționat s-a aflat în domeniul public al statului și în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” în temeiul anexei 3 poziția 27 din HG nr.60/2005.
Prin HG nr.793/2007 pentru trecerea unor imobile aflate în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, precum și pentru aprobarea vânzării, prin licitație deschisă, a unor imobile și a unor mijloace fixe, aflate în domeniul privat al statului și în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", s-a prevăzut:
Art. 1 - Se aprobă trecerea imobilelor aflate în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia.
Art. 2 - Se aprobă vânzarea, prin licitație deschisă, în condițiile legii, a imobilelor aflate în domeniul privat al statului și în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2.
Prin HG nr.265/2009 se modifică HG 793/2007, dispunându-se scoaterea de pe lista imobilelor aprobate pentru vânzarea la licitație deschisă a mai multor imobile printre care se află și imobilul „Casa de oaspeți”.
În acest context se observă că imobilul respectiv a rămas în domeniul privat al statului, art.1 din HG nr.793/2007 nefiind abrogat.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.1312/21.05.2012 imobilul a fost vândut către ..
Deși organul de control face referire la impozitul pe clădiri se observă că pentru imobilul menționat se datorează taxa pe clădiri care se calculează potrivit dispozițiilor privind impozitul pe clădire.
În declarațiile de impunere depuse la Primăria Municipiului Suceava s-a menționat scutirea de la plata impozitului în temeiul art.250 pct.7 din Codul fiscal, dispoziții neincidente, având în vedere că privesc clădirile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", or, imobilul amintit se află în domeniul privat.
Cum în speță nu este incident vreunul din cazurile de scutire reglementat de art.250 Cod fiscal, se constată că entitatea verificată datorează taxă pe clădiri în perioada ianuarie 2009-mai 2012 (până la înstrăinarea imobilului).
S-a mai reținut de către organul de control că, în perioada aprilie 2011-decembrie 2013, cei doi directori care s-au succedat la conducerea SRP Suceava s-au deplasat zilnic cu autoturismul unității de la locul de muncă la domiciliu, respectiv în localitățile Adâncata și Zvorîștea, fără a exista solicitări scrise aprobate de directorul general al regiei.
Astfel, potrivit contractului colectiv de muncă, salariații care au domiciliul în altă localitate decât cea la care își are sediul unitatea unde lucrează și distanța este de cel puțin 5 km, pot beneficia de acoperirea parțială a costului transportului la și de la locul de muncă; salariații beneficiază de acest drept pe baza unei solicitări scrise aprobate de directorul general al regiei sau directorul sucursalei după caz.
Instanța a constatat că pentru perioada aprilie 2011-iunie 2012 funcția de director a fost exercitată în temeiul unui contract individual de muncă dar și a contractului de mandat, iar în perioada iulie 2012-decembrie 2013 în temeiul contractului de mandat nr.5/23.07.2012.
Prin Hotărârea Consiliului de administrație nr.11/22.10.1997 s-a decis ca autoturismelor care deservesc directorii de sucursale din componența RA-A. să li se aloce o cotă de 300 litri carburant lunar pentru fiecare autoturism, la dispoziția acestora.
Referitor la cheltuielile cu deplasarea de la locul de muncă la domiciliu, se observă că acestea au fost nelegal acordate în condițiile în care dispozițiile contractului colectiv de muncă stabilesc procedura de decontare a acestor cheltuieli ce nu a fost respectată (solicitare scrisa si aprobata) precum și întinderea –acoperire parțială a costului cu transportul efectuat la și de la locul de muncă.
Dispozițiile contractului colectiv de muncă sunt aplicabile pentru prima parte a perioadei în raport de art.3 ind.1 alin.2 din OUG nr.79/2008 care stabilește expres și limitativ drepturile de care pot beneficia directorii prin contractul de mandat cu trimitere la contractul colectiv de muncă în cazul cheltuielilor de delegare în interesul serviciului.
Faptul că prin HCA nr.11/1997 s-a alocat o anumită cotă de carburant nu exclude respectarea procedurii pentru justificarea acestor cheltuieli, organul de control având tocmai atribuția de a verifica dacă cheltuielile efectuate de entitatea verificată au respectat dispozițiile legale.
Susține reclamanta că în contractul de mandat s-a prevăzut că se vor deconta cheltuielile de cazare, diurnă, transport și alte cheltuieli, corelat cu prevederile CCM pentru deplasările în interesul serviciului, dar deplasarea la domiciliu nu reprezintă deplasare în interesul serviciului.
De altfel, organul de control a constatat tocmai efectuarea unor cheltuieli în lipsa unor documente justificative cerute de dispozițiile legale indicate.
Contrar susținerilor reclamantei, chiar dacă sucursalele sunt dezmembrăminte ale persoanei juridice RA-A. și funcționează pe principiul autofinanțării, acestea nu sunt exonerate de respectarea dispozițiilor legale.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta RA-A.-S. de Reprezentare și Protocol Suceava prin director I. G. T., criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat, în esență, că în privința măsurii 1.1, înregistrarea în evidența contabilă a operațiunilor specifice și efectuarea viramentelor la bugetul local (pct. II 2.1.din Raport) s-a reținut că în perioada ianuarie 2009 - mai 2012 nu s-a calculat impozit pe clădiri pentru imobilul construcție „Casa de oaspeți” și anexele acesteia, din mun. Suceava . prin vânzare la data de 21.05.2012, conform contractului nr. 1312 având aceeași dată, încălcându-se astfel dispozițiile Codului Fiscal și a Normelor de aplicare ale acestuia.
Ori, este evident că interpretarea dată este rezultatul unei interpretări restrictive a unui singur aliniat, fără a corobora articolele Codului fiscal la situația specifică a acestui imobil și fără a extinde verificarea asupra naturii juridice generate de existența mai multor acte normative emise succesiv ori cu aplicabilitate simultană și neabrogate expres unul prin prevederea celuilalt.
Astfel, s-a făcut abstracție de conținutul articolului 250 alin. 1 pct. 1 Cod fiscal care dispune ca sunt scutite de la plata impozitului pe toate clădirile proprietate a statului, fără a distinge în funcție de natura juridică a proprietății, respectiv publică sau privată.
Separat de aceasta, s-a reținut restrictiv doar prevederea HG nr. 793/2007 prin care "Casa de oaspeți" este trecută din domeniul public în cel privat al Stalului, în condițiile în care, prin HG nr. 265/2009, a fost exclus acest obiectiv din lista celor trecute în proprietate privată.
În privința măsurii 2.1, a precizat că s-a reținut ca în perioada aprilie 2011 - decembrie 2013, cei doi directori care s-au succedat la conducerea SRP Suceava s-au deplasat zilnic cu autoturismul de la locul de muncă la domiciliu, respectiv în localitățile Adâncata și Zvorâștea, și în acest fel s-ar fi încălcat prevederile legate referitoare la efectuarea cheltuielilor de carburanți prevăzute de Contractul colectiv de Munca, OG nr. 119/1999, Legea nr. 82/1991 și Contractul de mandat nr. 5/23.07.2012. Față de aceste aprecieri a învederat că în anul 2002, urmare a noii structuri de funcționare a regiei și sucursalelor, prin Nota de fundamente, aprobată în ședința Consiliului de Administrație din data de 10.06.2002, act nerevocat de emitent, s-a stabilit normativul de carburant, iar, exclusiv pentru directorul SRP Suceava acesta să se mențină la 300 litri pe lună; așadar, atâta vreme cât directorul sucursalei, dat fiind specificul activității unității, trebuie să se prezinte la unitate și în zilele de sâmbăta, respectiv duminica, dar și în afara unui program de lucru strict specificat, apare ca netemeinică abordarea din prisma nelegalității.
A mai arătat că s-a invocat de către auditor încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 din OG nr. 119/1999, ori, împrejurarea că deși sucursalele sunt dezmembrăminte ale persoanei juridice RA-A., funcționează pe principiul autofinanțării nefiindu-le alocate fonduri de la bugetul de stat în acest sens, cei doi directori tocmai aspectele de economicitate și eficiență a activității le-au respectat, fapt verificat printr-un simplu calcul al costului transportului cu diferite mijloace de transport și cel al deplasării cu mașina care deservește directorul sucursalei.
A mai arătat că o eventuală abatere de la normele de legalitate ar fi constat în decontarea consumului de carburanți peste limita stabilită pentru fiecare sucursală, ori nu este dată în cauză această situație .
În întâmpinarea sa (filele 17-23), pârâta-intimată C. de C. a României a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
În primul rând a precizat că din interpretarea art. 1 alin. 2 din HG nr. 60/2005, al art. 3 alin. 1 și poziției 27 din Anexa nr. 3 din același act normativ rezultă, pe de o parte, că nu se află în prezența unei persoane juridice de drept public și că, la data apariției H.G. nr.60/2005 privind organizarea și funcționarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, imobilul în discuție se regăsea în domeniul public al statului și era dat în administrarea recurentei –reclamante.
Ulterior acestui moment, la poziția 1 din Anexa nr. 1 din HG nr. 793/2007 ce cuprinde lista imobilelor aflate în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, se află tocmai imobilul în discuție, respectiv Casa de oaspeți cu ferma "BRĂDET" nr.2, cu construcții și anexe cu terenul aferent din Suceava, ., jud. Suceava.
Ulterior apariției H.G nr. 793/2007 este adoptată H.G. nr. 265/2009 pentru modificarea unor acte normative, care, la art. l dispune scoaterea de pe lista imobilelor aflate în domeniul privat al statului și în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” cu privire la care se aprobă vânzarea prin licitație deschisă, în condițiile legii, a mai multor imobile printre care se află și cel în discuție.
Urmare a acestor acte normative, imobilul în discuție a rămas în domeniul privat al statului și în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, situație juridică care nu a mai fost modificată de vreun act normativ și care s-a păstrat până la momentul vânzării imobilului în luna mai 2012.
Pentru a confirma pe deplin susținerile pârâtei-intimate, aceasta a învederat și dispozițiile art. OUG nr. 101/2011.
În atare condiții, prevederile art. 250, alin. (1) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, invocate de către reclamantă nu își găsesc aplicabilitatea în speța de față raportat la caracteristicile juridice ale imobilului în discuție, deoarece este incidentă situația reglementată de art.249 alin .(3) din Codul fiscal.
Cu privire la măsura 2.1 contestată a arătat pârâta-intimată că utilizarea autoturismului de serviciu în vederea deplasării la și de la localitatea de domiciliu, cu nerespectarea prevederilor legale privind buna gestionare a bunurilor publice, precum și a prevederilor contractului colectiv de muncă aplicabil este nelegală, așa cum în mod corect a susținut și instanța de fond.
În combaterea recursului formulat, a mai menționat că respectarea prevederilor contractului colectiv de muncă raportate la această situație impune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, și anume:
-acoperirea costului transportului este doar parțială și nu totală, așa cum s-a petrecut ca urmare a folosirii autoturismului unității pentru deplasarea zilnică a directorului SRP Suceava de la locul de muncă în localitatea de domiciliu;
-acoperirea costului transportului se realizează doar pe baza unei solicitări scrise adresate, în speță, directorului general al regiei și aprobată de acesta, or, în cauza de față, nu există nicio asemenea solicitare și, pe cale de consecință, nicio asemenea aprobare;
-nu există nicio prevedere în contractul colectiv de muncă care să permită folosirea autoturismului de serviciu în vederea deplasării la și de la localitatea de domiciliu.
Examinând legalitatea sentinței recurate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și motivelor de recurs invocate, C. constată următoarele:
1. Prin măsura 1.1 dispusă prin Decizia nr. 11/12 din 28.04.2012 emisă de C. de C. Suceava, menținută prin Încheierea nr. 77/07.07.2014 a Curții de C. a României s-a dispus stabilirea, înregistrarea în evidența contabilă analitică și sintetică și virarea impozitului pe clădiri cuvenit bugetului local pentru imobilele aparținând domeniului privat al statului, în acțiune reclamantul contestând această măsură prin referire la imobilul „Casa de oaspeți” și anexele acestuia.
Reclamantul contestă această măsură susținând că potrivit art. 250 alin. 1 Cod fiscal sunt scutite de la plata impozitului toate clădirile proprietatea statului.
Pentru a stabili dacă pentru imobilul în discuție, RA-A. avea obligația de plată a impozitului trebuie stabilit regimul juridic al proprietății imobilului „Casa de oaspeți”.
Este necontestat că anterior adoptării HG nr. 793/2007 pentru trecerea unor imobile aflate în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, precum și pentru aprobarea vânzării, prin licitație deschisă, a unor imobile și a unor mijloace fixe, aflate în domeniul privat al statului și în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", imobilul în discuție se afla în domeniul public al statului și că prin acest act normativ a fost trecut în domeniul privat al statului, potrivit art. 1, cu trimitere la Anexa nr. 1 care cuprinde Lista imobilelor aflate în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia.
Distinct, prin art. 2 din HG nr. 793/2007 s-a aprobat vânzarea, prin licitație deschisă, în condițiile legii, a imobilelor aflate în domeniul privat al statului și în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", având datele de identificare prevăzute în Anexa nr. 2, la pct. 1 fiind menționat și Casa de oaspeți Brădet, cu ferma Brădet nr. 2, construcții anexe și terenul aferent din Suceava, .
Ulterior, prin art. I din HG nr. 265/2009 pentru modificarea unor acte normative s-au abrogat „Pozițiile nr. 1, 2, 5, 6, 7, 11 - 18 din anexa nr. 2 "Lista imobilelor aflate în domeniul privat al statului și în administrarea Regiei Autonome
Fiind așadar cert că imobilul „Casa de oaspeți” face parte din domeniul privat al statului și se află în administrarea reclamantei, este exclusă incidența art. 250 alin. 1 Cod fiscal care exclude de la impozitelor imobilele proprietatea statului. Deoarece imobilul se află în domeniul privat al statului și în administrarea reclamantei, devin incidente dispozițiile art. 249 alin. 3 Cod fiscal potrivit cărora „Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, persoanelor juridice, altele decât cele de drept public, se stabilește taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe clădiri”.
Față de cele expuse, se constată că măsura 1.1 din Decizia nr. 11/12 din 28.04.2012 emisă de C. de C. Suceava, menținută prin Încheierea nr. 77/07.07.2014 a Curții de C. a României, este, așa cum a constatat instanța de fond, dispusă cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.
2. Prin măsura 2.1 dispusă prin Decizia nr. 11/12 din 28.04.2012 emisă de C. de C. Suceava, menținută prin Încheierea nr. 77/07.07.2014 a Curții de C. a României s-a dispus recuperarea sumelor reprezentând contravaloarea combustibilului consumat de autoturismul proprietatea reclamantei, cu transportul directorilor de la locul de muncă la localitatea de domiciliu, inclusiv a foloaselor nerealizate.
Așa cum a reținut și instanța de fond, faptul că prin hotărâri ale Consiliului de Administrație, autoturismelor care deservesc directorii li s-a alocat o cotă lunară de 300 litri carburant, nu înseamnă că justificarea consumului de carburant nu trebuie făcută în condițiile „legii” sau a contractelor care generează drepturi și obligații pentru persoanele care au exercitat funcția de director.
Deci, C., deși reține că prin contractul de mandat s-a prevăzut decontarea unor cheltuieli „în interesul serviciului” constată că înțelesul acestei sintagme privește rezolvarea unor probleme ale reclamantei și nu deplasarea directorilor de la locul de muncă la localitatea de domiciliu, făcută cu scopul de a desfășura activitatea la care s-a obligat prin contractul de muncă sau mandat ceea ce îi imprimă un interes exclusiv personal.
În consecință, se constată că și măsura 2.1 din Decizia nr. 11/12 din 28.04.2012 emisă de C. de C. Suceava, menținută prin Încheierea nr. 77/07.07.2014 a Curții de C. a României, este, așa cum a constatat instanța de fond, dispusă cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.
Față de considerentele, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă și art. 20 din Legea nr. 554/2004 recursul va fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta RA-A.-S. de Reprezentare și Protocol Suceava prin director I. G. T., cu sediul în Suceava, .. 4-8 și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. C. G. – Suceava, ., ., ., împotriva sentinței nr. 6575 din 06 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava– Secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._ , intimate fiind pârâtele C. de C. a României cu sediul în București, sector 1, .. 22-24 și C. de C. Suceava cu sediul în Suceava, .. 5, județ Suceava, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 mai 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. M. L.
Jud. fond H. L.
Tehnored: V.G.
5 exempl./08.06.2015
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1860/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2618/2015.... → |
|---|
