Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 2297/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2297/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 3451/86/2014
Dosar nr._ - litigiu privind funcționarii publici -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 2297
Ședința publică din 27 aprilie 2015
Președinte G. D.
Judecător M. L.
Judecător M.-M. D.
Grefier V. G.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul O. D. C. cu domiciliul în Suceava, .. 4, ., ., împotriva sentinței nr. 5360 din 26 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._ , intimați-pârâți fiind I. T. DE MUNCĂ SUCEAVA cu sediul în Suceava, ., județ Suceava, INSPECȚIA M. cu sediul în București, sector 2, .. 14 și M. M., FAMILIEI PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE cu sediul în București, sector 1, . nr. 2-4.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns reclamantul-recurent, personal și asistat de avocat N. L., iar pentru pârâta-intimată Inspecția M., consilier juridic M. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se că în procedura de regularizare a cererii, fiecare intimat a depus câte o întâmpinare, după care,
Apărătoarea reclamantului-recurent solicită în temeiul art. 492 alin. 2 din Codul de procedură civilă, încuviințarea probei cu înscrisuri, reprezentând practică judiciară relevantă în prezenta cauză, pe care o depune la dosar.
Reprezentanta pârâtei-intimate Inspecția M., având cuvântul, arată că nu se opune încuviințării acestei probe, având în vedere că înscrisurile solicitate a fi încuviințate sunt preluate de pe portalul instanțelor de judecată, putând avea acces oricine la ele.
Instanța, în temeiul art. 492 alin. 2 din Codul de procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri, după care, apărătoarea reclamantului-recurent înmânează un exemplar de pe înscrisuri și reprezentantei părții prezente.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, Curtea constată terminată cercetarea judecătorească și în temeiul art. 392 raportat la art. 494 din Codul de procedură civilă, acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului recursului.
Reclamantul-recurent, prin avocat, solicită în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea 554/2004 admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare motivat de faptul că prima instanță a soluționat cauza fără a cerceta pe fond atât pretențiile reclamantului privind plata drepturilor salariale pentru întreaga perioadă vizată în acțiune cât și excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 605/2009.
În ceea ce privește pretențiile ce au ca obiect plata drepturilor salariale, prima instanță a reținut că a fost învestită cu aceste pretenții doar pentru perioada 15.04._10 și a apreciat că pentru această perioadă a intervenit prescripția dreptului material la acțiune, ignorând faptul că prin cel de-al doilea capăt de cerere a solicitat modificarea actelor administrative prin care începând cu anul 2011 i s-a stabilit salariul fără a fi inclus și sporul de complexitate de 25% precum și plata diferențelor salariale rezultate din includerea în salariul de bază a sporului de complexitate începând cu 1 ianuarie 2011 până în prezent și în continuare. Chiar dacă este corect raționamentul privind prescripția dreptului material la acțiune pentru pretențiile solicitate pentru perioada cu mai mult de 3 ani anterioară datei promovării acțiunii, consideră că însă nu se aplică acest raționament în cazul diferențelor salariale ulterioare datei de 17.04.2011. Sub acest aspect, arată că nu prezintă relevanță faptul că o parte din pretențiile deduse judecății sunt prescrise pentru că potrivit art. 12 din Decretul 167/1958 aplicabil până la 1 octombrie 2011 și art. 2503 alin. 2 din Codul civil aplicabil după această dată, atunci când debitorul este obligat la plata unor prestații succesive dreptul la acțiune pentru fiecare prestație în parte se stinge printr-o prescripție deosebită.
Mai arată că în mod similar, referitor la excepția de nelegalitate a art. 1 alin. 1 a Ordinului nr. 605/2009, aceasta nu a fost soluționată pe fond așa cum impuneau dispozițiile art. 4 din Legea 554/2004, fiind respinsă ca inadmisibilă urmare a incidenței excepției prescripției dreptului material la acțiune.
În situația în care Curtea va cerceta fondul cauzei, fără a se reține trimiterea spre rejudecare la prima instanță, solicită a se reține că problema de care depinde dezlegarea pricinii este cea a nelegalității Ordinului nr. 605/2009 adoptat în aplicarea Ordonanței 35/2009. Sub acest aspect, învederează instanței că reclamantul a beneficiat de sporul de complexitate de 25%, în baza art. 18 alin. 3 din Legea nr. 672/2002, până la . Ordonanței nr. 35/2009 prin care acest articol a fost modificat în sensul că sporul de complexitate poate fi aplicat în procent de până la 25%, motiv pentru care a fost adoptat Ordinul contestat nr. 605/2009 prin care pentru salariații din instituțiile subordonate s-a stabilit un cuantum al sporului de complexitate de 1% aplicat la salariul de bază. Prin practica judiciară depusă la acest termen, s-a constatat nelegalitatea art. 1 al Ordinului nr. 605/2009 cu motivarea că a fost emis cu exces de putere în contextul în care nu este cuprins nici un criteriu în raport de care să fie justificată cuantificarea sporului de complexitate la nivelul minim. De altfel, arată că Ordinele nr. 35/2009 și 605/2009 au fost adoptate urmare a necesității diminuării cheltuielilor bugetare, dar doar pentru anul 2009.
În ceea ce privește actele administrative prin care s-au stabilit drepturile salariale ale reclamantului emise în baza Ordinului nr. 605/2009, reiese că în cazul constatării nelegalității acestuia devin lipsite de efect și actele administrative subsecvente.
În condițiile în care prescripția nu operează pentru perioada ulterioară datei de 17.04.2011, în perioada care de altfel este ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară, consideră că sporul de complexitate trebuia inclus în salariul de bază, motiv pentru care a solicitat cu referire la perioada respectivă, prin petitul acțiunii plata diferențelor salariale rezultate din includerea în salariul de bază a sporului de complexitate de 25%.
Mai arată instanței, că sunt salariați din cadrul aceleași instituții care beneficiază de sporul de complexitate de 25%, iar alte persoane beneficiază de același spor, dar în procent de 1%.
Cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului T. de Muncă și a Ministerului M. invocate de aceste intimate prin întâmpinările lor, arată că nu pot fi luate în calcul atât timp cât au fost invocate separat pentru fiecare capăt de cerere, ori în contextul în care aceste capete de cerere sunt strâns legate unele de altele, se impune a fi soluționate împreună cu fondul cauzei și pot fi privite ca apărări, nu ca excepții propriu zise.
Pârâta-intimată Inspecția M., prin consilier juridic, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, pentru considerentele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar. Arată că într-adevăr a ridicat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât instituția pe care o reprezintă nu este emitenta Ordinului contestat, aceasta ținând doar de punerea lui în executare. Mai arată că are la cunoștință faptul că la nivelul întregii țări există persoane care au câștigat în instanță, anulându-se în cazul lor art. 1 din Ordinul 605/2009 prin admiterea excepției de nelegalitate, însă în sistemul Inspecției M. niciunui auditor nu i s-a recunoscut sporul de complexitate de 25%.
Constatând dezbaterile închise,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal la data de 17 aprilie 2014 sub nr._, reclamantul O. D. C. a chemat în judecată pârâtele I. T. de Muncă Suceava, Inspecția M. și M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice București solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate pârâtele la acordarea, calcularea și plata sporului de complexitate, ca diferență între 1% și 25% aplicat la salariul de bază lunar brut, aferent perioadei 15.04._10, modificarea actelor administrative începând cu Decizia nr. 13/93 din 28.01.2011 și următoarele referitoare la stabilirea salariului de bază în sensul de a fi reîncadrat începând cu data de 01.01.2011 în funcția publică de execuție de auditor, clasa I, grad profesional superior, cu salariul aferent ce va cuprinde sporul de complexitate în cuantum de 25 % (în aplicarea disp. art. 30 alin. 5 lit. b din legea nr. 330/2009) și a dispozițiilor legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu consecința firească a plății diferenței de salariu ca urmare a introducerii sporului de complexitate de 25%, actualizată cu indicele inflației și dobânda legală, începând cu data de 01.01.2011 până în prezent și în continuare.
Reclamantul a mai invocat și excepția de nelegalitate a art. 1 alin.1 din Ordinul MMFPS nr. 605/29.04.2009.
Prin sentința nr. 5360 din 26.09.2014, Tribunalul Suceava a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la capătul de cerere având ca obiect „drepturi salariale”, invocată de pârâți. A admis excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect „anulare act”, invocată de pârâtul MMFPSPV. A respins, ca fiind prescris, capătul de cerere având ca obiect „drepturi salariale”. Totodată a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere având ca obiect „anulare act” și a respins excepția de nelegalitate, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Sub aspectul excepției prescripției dreptului la acțiune cu privire la capătul de cerere având ca obiect „drepturi salariale”, invocată de pârâți, instanța a reținut că aceasta este întemeiată.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata sporului de complexitate aferent perioadei 15.04._10.
Potrivit art. 171 alin.1 din Lg. nr. 53/2003 referitoare la Codul M. „dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate”.
Textul legal amintit a reținut că este aplicabil și reclamantului, care are calitatea de funcționar public deoarece art. 117 din Lg. nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici prevede că „dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice”.
Având în vedere că sumele solicitate de reclamant reprezintă drepturi salariale, termenul de prescripție al dreptului la acțiune este de 3 ani, potrivit art. 171 alin.1 din codul M..
Ori, pentru drepturile solicitate de reclamant termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit la data de 31.12.2013, iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 17.04.2014, după împlinirea termenului.
Sub aspectul excepției inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect „anulare act”, invocată de pârâtul MMFPSPV, instanța a constatat că excepția este întemeiată.
Reclamantul a solicitat modificarea actelor administrative începând cu decizia nr. 13/93 din 28.01.2011 și următoarele referitoare la salariul de bază.
Referitor la îndeplinirea procedurii prealabile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modif. prevede la alin.1 că „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.
Din cuprinsul adresei aflate la f. 8-9 rezultă că reclamantul a contestat deciziile nr. 5/93/27.01.2010, decizia nr. 99/27.09.2010 și următoarele, însă fără a indica în contestația prealabilă și decizia ce face obiectul cauzei nr. 13/93 din 28.01.2011, deși aceasta este anterioară datei efectuării procedurii prealabile. Prin urmare, instanța a constatat că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă în ceea ce privește actele administrative contestate prin acțiunea introdusă de acesta.
Față de cele reținute anterior, de prevederile art. 7 din Lg. nr. 554/2004 modif., instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul MMFPSPV, și a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere având ca obiect „anulare act”, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
În ceea ce privește excepția de nelegalitate a art. 1 alin.1 din Ordinul MMFPS nr. 605/29.04.2009, instanța a constatat că aceasta este inadmisibilă.
Potrivit art.4 din Legea nr. 554/2004 modif., „legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”.
Pornind de la aceste prevederi legale s-a stabilit că admisibilitatea excepției de nelegalitate presupune întrunirea cumulativă a trei condiții, și anume: excepția să vizeze un act administrativ individual, actul administrativ contestat să nu fie exceptat de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ și soluția ce urmează a se pronunța asupra litigiului să depindă de actul administrativ vizat.
În prezenta cauză, admiterea excepțiilor procesuale invocate a determinat respingerea capetelor de cerere formulate fără a se intra în cercetarea fondului, deci fără a se ajunge la analizarea probelor sub aspectul temeiniciei pretențiilor prin raportare la prevederile Ordinul MMFPS nr. 605/29.04.2009, astfel că soluția ce s-a pronunțat asupra litigiului nu depinde de actul individual contestat. Prin urmare, excepția de nelegalitate apare ca fiind inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul O. D. C., criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat, în esență, că în mod nelegal a reținut instanța de fond excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru toate pretențiile având ca obiect plata drepturilor salariale.
Astfel, prin cererea introductivă a solicitat, pe de o parte, acordarea, calcularea și plata diferenței de spor de complexitate în procent de 24% din salariul lunar de bază brut pentru perioada 15 aprilie 2009 - 31 decembrie 2010 și, pe de altă parte, modificarea actelor administrative emise începând cu luna ianuarie 2011 sub aspectul stabilirii sporului de complexitate, cu consecința plății diferenței de salariu corespunzătoare sporului de complexitate de 25%, începând cu data de 1 ianuarie 2011 și în continuare.
Raportat la petitele formulate prin cererea introductivă, prima instanță a fost învestită nu doar cu cererea privind drepturile salariale aferente diferenței de spor de complexitate de 24% calculate pentru perioada 15 aprilie 2009-31 decembrie 2010, ci și cu cererea privind aceleași drepturi salariate rezultate din aplicarea sporului de complexitate - de 25% pentru perioada ulterioară datei de 1 ianuarie 2011 până la data introducerii acțiunii și în continuare.
De altfel, în considerentele sentinței recurate rezultă că instanța de fond a reținut excepția prescripției prin raportare doar la drepturile salariale aferente perioadei 15 aprilie 2009-31 decembrie 2010, omițând să examineze și pretențiile referitoare la perioada ulterioară datei de 1 ianuarie 2011, care au format obiectul celui de-al doilea capăt de cerere.
A mai arătat că în mod nelegal a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de nelegalitate referitoare la art. 1 alin. 1 din Ordinul MM FPS nr. 605 din 29 aprilie 2009.
Contra celor reținute de prima instanță, în privința drepturilor salariale pretinse pentru perioada ulterioară datei de 17 aprilie 2011 nu este dată excepția prescripției dreptului material la acțiune, pretențiile aferente acestei perioade impunându-se a fi soluționate pe fond. Cum însă în perioada ulterioară datei de 17 aprilie 2011 i s-a acordat un spor dc complexitate în procent de numai 1% din salariul de bază în temeiul art. 1 alin. 1 din Ordinul MMFPS nr. 605/2009, deși potrivit art. 18 alin. 3 din Legea nr. 672/2002, astfel cum a fost modificat prin art. XV din OUG nr. 35/2009 avea dreptul de a beneficia în considerarea funcției de auditor intern, de un spor de complexitate de pană la 25% din salariul de bază brut lunar, este evident faptul că soluționarea pe fond a pretențiilor privind drepturile salariale aferente perioadei sus menționate depindea de actul administrativ contestat pe calea excepției de nelegalitate.
Față de cele arătate anterior, dat fiind faptul că prima instanță a reținut în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru toate pretențiile având ca obiect plata drepturilor salariale, precum și excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate, soluționând astfel cauza fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 20 alin. 3 teza a doua din Legea nr. 554/2004 solicită în principal admiterea recursului și casarea parțială a sentinței, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare sub aspectul pretențiilor referitoare la plata diferențelor salariale pentru perioada ulterioară datei de 17 aprilie 2011 precum și sub aspectul excepției de nelegalitate, privind art. 1 alin. 1 din Ordinul MMFPS nr. 605/2009.
În măsura în care nu se va reține excepția necercetării fondului consideră că acțiunea se impune a fi admisă în parte, în sensul obligării pârâtului I. T. de Muncă Suceava la plata drepturilor salariate corespunzătoare diferenței de spor de complexitate de 24% din salariul brut lunar de bază, începând cu data de 17 aprilie 2011 și până la data pronunțării hotărârii, actualizate în raport cu indicele de inflație și cu dobânda legală aferentă.
De la data intrării în vigoare a Legii nr. 672/2002 și până la data de 4 mai 2005 a arătat că a beneficiat de un spor de audit pentru complexitatea muncii depuse în procent de 25% din salariul de bază brut lunar, acest spor fiindu-i acordat în temeiul art. 18 alin. 3 din actul normativ mai sus menționat, potrivit căruia auditorii interni beneficiază de un spor pentru complexitatea muncii de 25%, aplicat la salariul de bază brut lunar.
La data de 14 aprilie 2009 a intrat în vigoare OUG nr. 35/2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal din domeniul bugetar, iar potrivit art. XV din OUG nr. 35/2009, art. 18 alin. 3 din Legea nr. 622/2002 s-a modificat, în noua reglementare stipulându-se că auditorii interni au un nivel de salarizare corespunzător ierarhiei acestei funcții în cadrul sistemului de salarizare a funcționarilor publici; totodată auditorii interni beneficiază de un spor pentru complexitatea muncii de până la 25% aplicat la salariul de bază brut lunar.
Nici în cuprinsul OUG nr. 35/2009 dar nici în cuprinsul vreunui alt act normativ executivul nu a prevăzut nici un criteriu obiectiv în funcție de care să se stabilească, pentru fiecare auditor intern în parte, cuantumul sporului de complexitate, fiind reglementată doar o marjă a acestui spor, cuprinsă între 1% și 25%.
Ulterior intrării în vigoare a OUG nr. 35/2009 a fost emis Ordinul MMFPS nr. 605/2009 care, la art. 4 alin. 1, prevede că începând cu data de 15 aprilie 2009 auditorii interni din cadrul aparatului propriu al ministerului și al unităților subordonate acestuia beneficiază de un spor pentru complexitatea muncii în procent de 1% aplicat la salariul de bază.
În considerarea ordinului sus amintit începând cu data de 4 mai 2009 sporul de complexitate de care beneficia reclamantul a fost redus la nivelul de 1% din salariul brut lunar de bază.
A mai arătat că prin sentința nr. 650/2009 a Curții de Apel Cluj, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2185/2010 a ÎCCJ, s-a dispus anularea art. 1 alin. 1 din Ordinul MMFPS nr. 605/2009, în același sens fiind pronunțată si decizia nr. 3327/2010 a ÎCCJ, irevocabilă.
Prin urmare, în condițiile în care s-a statuat cu putere de lucru judecat că sunt nelegale disp. art. 1 alin. 1 din Ordinul nr. 605/2009, considerentele ce au fost avute în vedere la pronunțarea soluțiilor sus menționate justifică și în prezenta cauză temeinicia excepției de nelegalitate invocate în privința acelorași dispoziții din actul administrativ criticat.
Prin întâmpinea depusă la dosar, intimatul M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
Referitor la motivul de recurs privitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, a învederat instanței că instanța de fond a reținut în mod corect faptul că recurentului-reclamant îi sunt aplicabile prevederile art. 171 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, mai mult termenul de prescripție împlinindu-se în data de 31.12.2013, iar recurentul-reclamant a formulat acțiunea la 17.04.2014.
În ceea ce privește excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Ordinul nr. 605/2009, a arătat că instanța a reținut în mod corect faptul că nu sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiții de admisibilitate a excepției de nelegalitate, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la motivul de recurs referitor la obligarea ITM Suceava la plata drepturilor cuvenite, intimatul-pârât a solicitat instanței să constate faptul că acest motiv de recurs nu îl vizează, neavând raporturi de serviciu cu instituția, astfel încât orice solicitare legată de drepturile sale salariale este îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin întâmpinarea sa, intimata-pârâtă Inspecția M. a solicitat de asemenea, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. A reiterat aspectele învederate de intimatul M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, cu următoarele completări:
A apreciat că nu pot fi reținute susținerile recurentului conform cărora instanța nu s-ar fi pronunțat asupra drepturilor ce vizează perioada ulterioară datei de 17 aprilie 2011. Instanța de fond a admis excepția inadmisibilității celui de-al doilea capăt de cerere și pe cale de consecință implicit s-a pronunțat asupra acordării acestor drepturi salariale, însă din altă perspectivă și nu din cea a prescripției.
În ceea ce privește excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Ordinul nr. 605/2009, a reiterat poziția Inspecției M., solicitând să se constate excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Ordinul contestat a fost emis de către M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, instituție publică distinctă, ale cărei acte administrative pot fi contestate pe calea contenciosului administrativ în mod direct și pentru care Inspecția M. nu poate fi trasă la răspundere.
Pârâta-intimată Inspecția M. a mai făcut și un parcurs legislativ al motivelor care au stat la baza stabilirii procentului de 1%, concluzionând că dacă instanța ar stabili un procent de 25% sau altul pentru complexitatea muncii aplicat la salariul de bază brut, s-ar depăși competențele puterii judecătorești.
În ceea ce privește practica judiciară învederată de reclamant, arată că acesta se află în eroare pentru că, un act administrativ cu caracter normativ nu mai produce efecte după abrogarea legii în temeiul căreia a fost emis.
De asemenea, și intimatul I. T. de Muncă a depus întâmpinare, prin care a reiterat aceleași aspecte învederate de intimata Inspecția M., făcând referire inclusiv și la excepția lipsei calității sale procesuale pasive pentru aceleași considerente arătate.
Examinând legalitatea sentinței recurate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:
Prin cererea de recurs formulată recurentul a criticat soluția dată de instanța de fond celui de-al doilea capăt de cerere din acțiunea introductivă, precum și soluția de respingere ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate invocată în cauză.
Cererea de chemare în judecată formulată în cauză cuprinde două capete de cerere principale: primul are ca obiect acordarea, calcularea și plata drepturilor salariale indicate, aferente perioadei 15.04.2009 – 31.12.2010 și cel de-al doilea, modificarea actelor administrative începând cu decizia nr. 13/93 din 28.01.2011 și următoarele referitoare la stabilirea salariului de bază, iar ca o cerere accesorie celui de-al doilea capăt de cerere principal: obligarea la plata diferenței de salariu ca urmare a introducerii sporului de complexitate de 25%, începând cu data de 01.01.2011 până în prezent și în continuare. Cu privire la această cerere accesorie instanța de fond nu s-a pronunțat prin dispozitiv și nici în considerente nu se regăsește vreo referire la drepturile salariale ulterioare datei de 01.01.2011.
În ceea ce privește soluția de respingere ca inadmisibil a celui de-al doilea capăt de cerere principal, prin care se solicită modificarea actelor administrative începând cu Decizia nr. 13/93 din 28.01.2011 și următoarele referitoare la stabilirea salariului de bază al reclamantului, pentru lipsa procedurii prealabile, Curtea apreciază criticile recurentului sub acest aspect ca fiind întemeiate, pentru considerentele ce urmează:
După . noului cod de procedură civilă, conform prevederilor art.193 alin.2, s-a relativizat cerința parcurgerii procedurii prealabile, prin faptul că neîndeplinirea ei poate fi invocată numai de către pârât sub sancțiunea decăderii, prin întâmpinare sau, pentru ipostazele în care depunerea acesteia nu este obligatorie, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.
Prin întâmpinarea formulată în cauză de pârâtul M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice s-a invocat excepția lipsei procedurii prealabile (fila 66 ds.), în susținerea căreia s-a menționat, pe de o parte, că reclamantul nu a făcut dovada depunerii în termen a plângerii prealabile, iar pe de altă parte, că această plângere a avut ca obiect o cerere de acordare drepturi bănești și nu de revocare a unui act administrativ cu caracter individual. Instanța de fond a admis excepția invocată, cu motivarea că, din cuprinsul adresei aflate la f.8-9 rezultă că reclamantul a contestat deciziile nr. 5/93/27.01,2010, decizia nr. 99/27.09.2010 și următoarele, însă fără a indica în contestația prealabilă și decizia ce face obiectul cauzei, nr.13/93 din 28.01.2011.
Analizând soluția de admitere a excepției inadmisibilității prin prisma considerentelor avute în vedere de instanța de fond, Curtea apreciază că plângerea prealabilă anexată cererii de chemare în judecată se referă și la modificarea (revocarea) actelor administrative începând cu decizia 5/93/27.01.2010 și următoarele referitoare la stabilirea salariului de bază în sensul includerii și a sporului de complexitate de 25%, acte administrative în categoria cărora se include în mod evident și decizia nr.13/93 din 28.01.2011 și următoarele, angajatorului fiindu-i solicitat să se pronunțe cu privire la modificarea tuturor deciziilor de reîncadrare salarială prin care nu a fost inclus sporul pentru complexitatea muncii în procent de 25%.
În consecință, apreciind că în mod greșit a fost admisă prin sentința recurată excepția inadmisibilității celui de-al doilea capăt de cerere pentru lipsa procedurii prealabile, instanța de fond pronunțându-se pe o excepție care nu era dată și omițând să cerceteze și să se pronunțe cu privire la cererea accesorie având ca obiect drepturi salariale ulterioare datei de 01.01.2011, Curtea apreciază că este incident cazul de casare cu trimitere prevăzut de art.20 alin.3 din Legea nr.554/2004, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art.488 pct.8 Cod proc. civilă.
Având în vedere și faptul că excepția de nelegalitate a art.1 alin.1 din Ordinul MMFPS nr. 605/29.04.2009 a fost respinsă ca inadmisibilă pe motiv că acțiunea dedusă judecății a fost soluționată prin admiterea excepțiilor procesuale invocate, fără a se intra în cercetarea fondului, în etapa rejudecării după casarea cu trimitere, instanța de fond urmează a se pronunța și cu privire la excepția de nelegalitate invocată, prin prisma dispozițiilor art.4 din Legea nr. 554/2004 modif..
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul O. D. C. cu domiciliul în Suceava, .. 4, ., împotriva sentinței nr. 5360 din 26 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._ , intimați-pârâți fiind I. T. DE MUNCĂ SUCEAVA cu sediul în Suceava, ., județ Suceava, INSPECȚIA M. cu sediul în București, sector 2, .. 14 și M. M., FAMILIEI PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE cu sediul în București, sector 1, . nr. 2-4.
Casează în parte sentința recurată.
Trimite cauza spre rejudecare în ceea ce privește pretențiile ce fac obiectul celui de-al doilea capăt de cerere din acțiunea introductivă și la soluționarea excepției de nelegalitate invocate.
Menține soluția de respingere ca fiind prescris a capătului de cerere având ca obiect „drepturi salariale” aferente perioadei 15.09._10.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 aprilie 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. G. D.
Jud. fond P. I.
Tehnored: V.G.
6 exempl./29.05.2015
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2335/2015.... | Pretentii. Decizia nr. 2234/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
