Pretentii. Decizia nr. 1675/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1675/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 3149/86/2014
Dosar nr.3149 /86/2014 - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1675
Ședința publică din 24 martie 2015
Președinte C. O.
Judecător A. C.
Judecător A. Ș.-F.
Grefier D. E.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în Suceava, .. 7, împotriva sentinței nr. 6088 din 23 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 3149 /86/2014, pârât intimat în cauză fiind reclamantul P. S., CNP_ cu domiciliul în ., jud. Suceava și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat „Poroch F. V.”, din mun. Suceava, . nr. 5, ..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat Poroch F., pentru reclamantul intimat, lipsă fiind reprezentantul recurentei..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat Poroch F., pentru reclamantul intimat, solicită respingerea recursului, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /08.04.2014, reclamantul P. S., în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași și D.G.R.F.P. Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, a solicitat obligarea acestora la restituirea sumei de 4.273 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, actualizată cu dobânda legală aferentă, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului litigiu.
Prin sentința nr. 6088 din 23 octombrie 2014, Tribunalul Suceava a admis acțiunea reclamantului P. S., în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava; a obligat pârâtele să restituie reclamantului suma de 4.273 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda fiscală aferentă, calculată de la data de 08 noiembrie 2010 și până la data restituirii efective, precum și suma de 1.100 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtaDirecția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, a arătat că taxa a fost achitată în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ în vigoare începând cu data de 1.07.2008, ce a abrogat prevederile art. 2141 – 2143 din Legea nr. 571/2003, privind Codul Fiscal.
Potrivit O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare se achită la prima înmatriculare a autoturismelor în România și la stabilirea ei se au în vedere mai multe elemente de calcul, respectiv: valoarea combinată a emisiilor de CO2, taxa specifică exprimată în Euro/1 g CO2, capacitatea cilindrică, taxa specifică pe cilindri și cota de reducere a taxei ce are în vedere vechimea autoturismului exprimată în ani, rulajul mediu anual, starea tehnică și nivelul de dotare al autovehiculelor și se achită înainte de prima înmatriculare a autoturismelor noi și a celor second-hand cumpărare din U.E.
Pornind de la faptul că această taxă se achită numai la prima înmatriculare pe teritoriul României, că nu se mai percepe ulterior în cazul transmiterii proprietății autovehiculului și că se restituie valoarea reziduală a taxei dacă autovehiculul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național, se poate considera că această taxă privește autoturismele din momentul în care acestea devin surse de poluare. În acest sens, taxa de poluare nu reprezintă decât aplicarea principiului „poluatorul plătește”, principiu reținut de dreptul comunitar.
Astfel, taxa de poluare nu constituie o taxă echivalentă la import, ci o măsură dispusă pentru protecția mediului, urmând a se avea în vedere și faptul că taxele încasate sunt gestionate de Administrația Fondului pentru Mediu.
A apreciat recurenta că în cauză nu se justifică acordarea dobânzii fiscale, calculată conform art. 120 din O.G. nr. 92/3003, republicată.
Întrucât taxa de poluare nu constituie venit la bugetul general consolidat, ci la bugetul Fondului pentru mediu, în speță nu sunt incidente prevederile art. 120 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003, republicată.
Critică sentința recurată și cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate cu titlu onorariu avocat.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței pronunțată de instanța de fond.
Legal citat, reclamantul nu a depus întâmpinare.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 110 T.F.U.E., „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare.”
Față de dreptul pretins de reclamant, instanța a constatat că, odată cu aderarea României la Comunitatea Europeană, ca orice alt stat membru, are obligația de a respecta o dispoziție de drept comunitar direct aplicabilă, iar atunci când are loc o violare a acesteia, are obligația de a repara daunele cauzate persoanelor particulare.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituție, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
În speță, norma de drept comunitar pretins încălcată este cea prevăzută de art. 110 din T.F.U.E. (fost art. 90 din T.C.E.) - dispoziție direct aplicabilă în fiecare stat membru, potrivit căreia „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele ce se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.”
Taxa de poluare a fost aplicată în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 (forma în vigoare la data achitării taxei).
Analizând compatibilitatea dispozițiilor din O.U.G. nr. 50/2008, în raport de dispozițiile art. 110 din T.F.U.E. (fost art. 90 din T.C.E.) în cauza C-402/09, cu prilejul unei cereri având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare formulată în temeiul art. 234 C.E., Curtea de Justiție a Comunităților Europene a hotărât că articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit, încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Concluzia de la pct. 58 din Hotărârea T. - C.J.U.E. a rezolvat irevocabil chestiunea caracterului discriminatoriu al O.U.G. nr. 50/2008 - „(58) Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă, fără echivoc, că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Așadar, art. 110 T.F.U.E. obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În alte două cauze soluționate de către C.J.U.E., ca urmare a adresării unei întrebări preliminare (cauzele conexate C-29/2011 și C 30/2011), s-a reținut că o reglementare precum O.U.G. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, prin faptul că supune vehiculele de ocazie importate unei taxe, care, în pofida aplicării unei reduceri ridicate, pentru a ține seama de deprecierea lor, se poate apropia de un procent considerabil din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Răspunzând întrebării preliminare, s-a concluzionat că articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la eronata obligare la plata dobânzii calculată conform art. 120 alin. 7 din Codul de procedură fiscală, Curtea constată că nici acesta nu este întemeiat.
Curtea reține că principiile echivalenței, efectivității și proporționalității remediilor pentru încălcările dreptului Uniunii ocazionate particularilor prin aplicarea unei legislații neconforme cu dreptul Uniunii, rezultate din jurisprudența Curții, coroborate cu dreptul de proprietate, instituit de articolul 6 TUE și de articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pot fi interpretate ca opunându‑se unor dispoziții de drept intern care restrâng cuantumul prejudiciului susceptibil de a fi recuperat de particularul al cărui drept a fost încălcat.
În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și alții).
În speță, trebuie să se constate că un regim precum cel în discuție care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință, întrucât pierderea suferită de reclamantă vizează perioada indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel pentru intervalul cuprins între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.
Dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (O.U.G. nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel, deși cadrul normativ incident în cauză este reglementat de O.G. nr. 92/2003, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-565/11, I., a statuat că dreptul Uniunii se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene are putere obligatorie atât pentru instanța de trimitere, cât și pentru celelalte instanțe. Mai mult Decizia Curții are efecte ex tunc (și pentru trecut) cu excepția situației când din motive de asigurare a siguranței circuitului juridic comunitar, prevede expres aplicarea deciziei ex nunc (numai pentru viitor). Această prevedere expresă nu s-a dispus în cauză.
Cu privire la critica vizând cuantumul cheltuielilor de judecată acordate cu titlu de onorariu avocat, Curteaconstată că nu este întemeiată, întrucât art. 453 Cod proc. civilă este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului. Prin reducerea onorariului plătit avocatului, reclamantul ar fi în imposibilitatea de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală și nici în culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu exagerat, neproducându-se în speță, dovezi în acest sens.
Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, nefiind date motivele de recurs invocate, și că nici din oficiu nu există motive de casare, în temeiul art. 496 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în Suceava, .. 7, împotriva sentinței nr. 6088 din 23 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 3149 /86/2014, pârât intimat în cauză fiind reclamantul P. S., CNP_ cu domiciliul în ., jud. Suceava și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat „Poroch F. V.”, din mun. Suceava, . nr. 5, .. B, ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24 martie 2015.
Președinte,Judecători,Grefier,
Red. A.C.
Jud. fond: H. L.
Tehnored. D.E.
Ex. 6/16.04.2015
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Pretentii. Decizia nr. 1939/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
