Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2752/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2752/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 241/86/2014
Dosar nr._ - contestație act administrativ -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 2752
Ședința publică din 9 iunie 2015
Președinte P. D.
Judecător G. M.
Judecător S. A.
Grefier M. Anișoara
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta ., cu sediul în F., . nr. 41, județul Suceava și prin administrator judiciar ALFA INSOLV IPURL Suceava, împotriva sentinței nr. 111 din 15.01.2015, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimată fiind pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava.
La apelul nominal se prezintă avocat H. D. pentru reclamanta recurentă, lipsă reprezentantul intimatei.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, grefierul de ședință învederând că, recursul a fost legal timbrat și că, în procedura de regularizare a cererii, intimata nu a depus întâmpinare.
Verificându-și competența, în baza art. 131 din Cod de procedură civilă, instanța se declară competentă, general, material și teritorial, conform dispozițiilor art. 96 pct. 3 Cod de procedură civilă și art. 483 din același act normativ, raportat la art. 8 și 10 din Legea nr. 554/2004.
Nemaifiind cereri, constatând recursul în stare de judecată, instanța a acordat cuvântul apărătoarei recurentei.
Avocat H. D. pentru reclamanta recurentă a arătat că instanța de fond a omis faptul că sumele ce fac obiectul deciziei de impunere reprezintă reîncadrarea operațiunilor economice desfășurate de societate pentru perioada verificată, rezultând o lată bază de impozitare generatoare de venituri la bugetul statului, respectiv s-a dublat baza impozabilă. Justificarea adusă de reprezentanții ANAF se referă la faptul că societatea ar fi comercializat legume și fructe sub prețurile medii lunare practicate în piețele agroalimentare din Suceava, însă această justificare nu a ținut cont de faptul că reclamanta comercializează en gross și nu en detail. A mai susținut că societatea nu se afla în nici una din situațiile prevăzute de art. 67 alin. 1 Cod procedură fiscală întrucât deține toate actele în conformitate cu legea contabilității și că organul fiscal trebuia să stabilească o bază de impunere prin estimare rezonabilă, ori de câte ori nu poate determina situația fiscală corectă. A apreciat că decizia ANAF vine în contradicție cu Legea concurenței nr. 21/1996 și a solicitat admiterea recursului și anularea deciziei nr. 412/2013.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la data de 09.01.2014 sub nr._ pe rolul Tribunalului Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal reclamanta . F. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași –Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. F-SV 412/17.04.2013, emisă în baza Raportului de Inspecție Fiscală parțială nr. F -SV 321/17.04.2013 întocmit de organele de inspecție fiscală din cadrul A.I.F.- D.G.F.P. Suceava înregistrate sub numărul_ din data de 17.04.2013 prin care se stabilesc debite suplimentare la bugetul de stat în valoare de 95.173 lei, impozit profit, 2.186 lei dobânzi, 3.726 lei penalități de întârziere, respectiv 142.760 lei TVA, 4.256 lei dobânzi, 821 lei penalități de întârziere și anularea Deciziei nr.132/18.06.2013 de soluționare a contestației formulate împotriva măsurilor stabilite prin Decizia de impunere nr. F-SV 412/l7.04.1013, emisă în baza Raportului de Inspecție Fiscală parțială nr. F-SV 321/l7.04.2013 întocmite de organele de inspecție fiscală din cadrul A.I.F.- D.G.F.P. Suceava, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare, a invocat excepția lipsei calității de reprezentant, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii.
Prin sentința nr. 111 din 15 ianuarie 2015 Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată de pârâtă și a respins acțiunea având ca obiect „contestație act administrativ fiscal” formulată de reclamanta . F. prin reprezentant G. A. S., cu sediul în mun. F., ., nr. 41, județul Suceava și prin administrator judiciar . Suceava, cu sediul în .. 2, . în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași –Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, cu privire la excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, că prin „răspunsul la întâmpinare” de la fila 96 dosar, . Suceava administratorul judiciar provizoriu al societății . F., desemnat prin încheierea nr. 1343 din 22 octombrie 2013 a Tribunalului Suceava-secția civilă, pronunțată în dosar nr._, a arătat în mod expres că își însușește acțiunea formulată de reclamantă, prin reprezentant legal.
Pe fondul cauzei Tribunalul a reținut că, în urma verificărilor efectuate, organele de inspecție fiscală au constatat că, în perioada august 2012 - octombrie 2012, societatea . F. a efectuat achiziții intracomunitare de bunuri cu risc fiscal mare (fructe și legume), operațiuni monitorizate conform OPANAF nr.406/2012 și nr.506/2012.
Din evidența contabilă a societății a rezultat faptul că societatea a vândut mărfurile în cantități mari pe bonuri fiscale, cu o medie de 2.900 kg pe un bon fiscal, iar în unele cazuri cantitatea comercializată pe un singur bon fiscal fiind de peste 16.000 kg, la preturi subevaluate de 0,20 -0,40 lei kg cu TVA.
Având in vedere prețurile medii practicate pe piață, respectiv între 0,6-1,2 lei/kg în funcție de calitate, de alte societăți similare, de cele comunicate de Direcția de Agricultură Suceava de 1,1 lei/kg în luna noiembrie 2012 și cele publicate de Ministerul Finanțelor Publice luate pentru calculul arendei pentru anul 2012 de 0,5 lei/kg, organul de inspecție fiscală a procedat la reîncadrarea tranzacțiilor efectuate de . pentru a reflecta conținutul economic al acestora, conform prevederilor art. 11 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 prin Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Organul fiscal a invocat în acest sens dispozițiile art. 6 și 7 din OG nr. 92/2003 și a precizat că în temeiul acestor dispoziții legale, inspectorii fiscali au reîncadrat tranzacțiile la prețul cel mai mic practicat de agenții economici, respectiv la valoarea de 0,6 lei/kg inclusiv TVA.
Astfel, pentru perioada 07.08._12 a rezultat o baza impozabilă suplimentară de 594.832 lei, căreia îi corespunde un impozit pe profit suplimentar în sumă de 95.173 lei și o taxă pe valoarea adăugată în cuantum de 142.760 lei.
Potrivit art. 249 C.pr. civilă, cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.
În speța de față, reclamanta a contestat legalitatea actelor menționate, dar nu a făcut dovada susținerilor sale, și, deși reprezentatul legal a fost citat pentru discutarea probatoriului ce trebuie administrat, pentru termenul din 19 iunie 2014, acesta nu s-a prezentat la termen și nici nu a solicitat administrarea vreunei probe.
Împotriva sentinței a promovat recurs reclamanta . F..
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată următoarele:
Instanța de fond a omis faptul că sumele ce fac obiectul deciziei de impunere reprezintă reîncadrarea operațiunilor economice desfășurate de societate pentru perioada verificată, rezultând o lată bază de impozitare generatoare de venituri la bugetul statului, respectiv s-a dublat baza impozabilă.
Justificarea adusă de reprezentanții ANAF pentru decizia luată o reprezintă faptul că societatea ar fi comercializat legume și fructe sub prețurile medii lunare practicate în piețele agro alimentare din județul Suceava. Prin urmare s-au ignorat ca desăvârșire operațiunile economice desfășurate de societate, acestea fiind realizate in totala corectitudine economica, „ Legea nr. 32 /1991 a contabilității prevede la art. 6 că „ orice operațiune economică financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei . stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit vizat si aprobat,,. Menționează că la momentul controlului s-a pus la dispoziția inspectorilor fiscali toată documentația financiar contabilă solicitată. Chiar în cadrul raportului de verificare au fost prinse mențiuni precum societatea ține evidența contabilă conform prevederilor legale și sunt depuse declarațiile trimestriale la impozitul pe profit la organul fiscal teritorial. Precizează că procedura estimării a fost total nelegală întrucât societatea nu se afla în una din situațiile prevăzute de art. 67 alin 1 Cod Procedura fiscala ce reglementează situațiile in care este operabila si legala estimarea bazei de impunere, deținând toate actele in conformitate cu prevederile legii contabilității.
Mai susține că art. 67 alin 1 din OG 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala republicată prevede: Organul Fiscal stabilește baza de impunere și obligația fiscală de plată aferentă, prin estimarea rezonabilă a bazei de impunere, folosind orice mijloc de probă prevăzut de lege, ori de câte ori acesta nu poate determina situația fiscală corectă.
Recurenta mai precizează că din raportul de inspecție fiscala rezultă faptul că societatea deține toate registrele contabile și ține evidenta contabilă în mod corect, totodată rezultă că a realizat achiziții intra comunitare de legume fructe aceste produse fiind comercializate la prețuri mai mari decât preturile de achiziție. Inspectorii fiscali nu au procedat la compararea prețurilor practicate de recurentă cu preturile practicate de societăți ce au același obiect de activitate și același regim en gross, ci a comparat prețurile cu vânzătorii din piețe unde este cunoscut faptul că prețul de desfacere cu amănuntul este mult mai mare.
În fine susține reclamanta recurentă că decizia ANAF vine în contradicție cu prevederile Legii concurenței nr. 21/1996 republicată care la art. 4 prevede că prețurile produselor și tarifele serviciilor și lucrările se determină în mod liber prin concurență, pe baza cererii și ofertei.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 205(1) Cod procedură fiscală „Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii”, iar potrivit dispozițiilor art. 206(1) Cod procedură fiscală „Contestația se formulează în scris și va cuprinde:
a) datele de identificare a contestatorului;
b) obiectul contestației;
c) motivele de fapt și de drept;
d) dovezile pe care se întemeiază;
Conform art. 213(1) Cod procedură fiscală „În soluționarea contestației organul competent va verifica motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestației se face în raport de susținerile părților, de dispozițiile legale invocate de acestea și de documentele existente la dosarul cauzei. Soluționarea contestației se face în limitele sesizării”.
Dând eficiență normelor de procedură fiscală mai sus citate, organul de soluționare a contestației administrative prealabile, a respins – ca nemotivată – această contestație, reținând în motivarea Deciziei nr. 132/18.06.2013, că reclamanta s-a limitat doar să indice în mod formal o . norme de drept material fiscal pretins încălcate de către organul de inspecție fiscală, fără să prezinte și o argumentare completă și serioasă a criticilor sale.
Codul de procedură fiscală nu cuprinde reglementări exprese cu privire la maniera în care trebuie să se deruleze judecata contestației îndreptată împotriva Deciziei dată în soluționarea contestației prealabile, limitându-se a statua doar că, potrivit art. 218(2) Cod procedură fiscală „Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă”.
Lipsa de reglementare – sub acest aspect – conduce la concluzia că procedurile judiciare sunt guvernate de prevederile Legii 554/2004 a contenciosului administrativ și respectiv de codul de procedură civilă în măsura în care acestea din urmă sunt compatibile (dispozițiile art. 28 al. 1 din Legea 554/2004.
Din această perspectivă, Curtea verificând considerentele contestației înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal – observă că reclamanta evocă faptul că organul fiscal a procedat la poprirea conturilor societății reclamante – măsură pe care o consideră excesivă (dar fără a formula capăt de cerere privind suspendarea executării actului administrativ fiscal contestat); a invocat încălcări ale dispozițiilor art. 1512, 145(2) lit. a-e și art. 146 Cod fiscal, precum și încălcări ale dispozițiilor art. 14 din Convenție și art. 1 din Protocolul Adițional 1 la CEDO.
Potrivit dispozițiilor art. 194 lit. d,e Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre altele: d) arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea; e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispozițiile art. 150…”.
Or, raportându-se la obligațiile procedurale pe care Codul de procedură civilă le stabilește în sarcina reclamantei, Tribunalul a constatat că societatea reclamantă nu a prezentat critici complete și relevante la adresa actelor administrative fiscale în litigiu astfel încât, instanța să fie în măsură să exercite un control de legalitate efectiv.
Potrivit dispozițiilor art. 483 și următoarele Cod procedură civilă recursul este conceput ca o cale extraordinară de atac ce nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale aplicabile, fără a se putea aduce probe noi și doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 Cod procedură civilă, calificate în mod expres de legiuitor ca fiind de nelegalitate.
Din această perspectivă, criticile pe care societatea recurentă le-a formulat pentru prima dată în memoriul de recurs, nu pot fi analizate de Curte în condițiile în care ele nu au fost formulate cu ocazia contestației administrative prealabile și respectiv aleacțiunii la instanță, iar soluția Tribunalului Suceava de a respinge acțiunea ca nefondată este legală și vine să sancționeze lipsa argumentelor și a motivării acțiunii promovate de reclamantă – aspect care, dealtfel nu a făcut obiectul criticilor reclamantei recurente.
În consecință, constatând legală și temeinică hotărârea primei instanțe, Curtea va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta ., cu sediul în F., . nr. 41, județul Suceava și prin administrator judiciar ALFA INSOLV IPURL Suceava, împotriva sentinței nr. 111 din 15.01.2015, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimată fiind pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 9 iunie 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Redactat P.D.
Tehnoredactat M.A.
5ex/01.07.2015
Jud.fond.B. I. D.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2274/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Conflict de competenţă. Sentința nr. 123/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
