Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 12/2015. Curtea de Apel SUCEAVA

Decizia nr. 12/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 2641/86/2014*

Dosar nr._ - obligare emitere act -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr. 12

Ședința publică din12 ianuarie 2015

Președinte S. A.

Judecător P. D.

Judecător G. M.

Grefier B. E.

Pe rol, judecarea recursului declarat de chematul în garanție Ministerul Educației Naționale cu sediul în sectorul 1 al municipiului București, .. 28-30, împotriva sentinței nr. 3084 din 05 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, intimate fiind reclamanta A. (Ț.) E. I., domiciliată în Suceava, cu sediul ales la Cabinet Avocat D. Nicvole, ..25, ..B., . și pârâta U. S. Haret, cu sediul în municipiul București, I. G. nr.13.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut face referatul cauzei, grefierul de ședință arătând că prin petiția de recurs recurentul a solicitat a se face aplicarea dispozițiilor art. 223 și art. 411 din Noul Cod de procedură civilă și că, în procedura de regularizare a cererii intimata a formulat întâmpinare la recursul promovat. S-a arătat de asemenea că recurentul a achitat taxa judiciară de timbru de 100 lei pusă în sarcina sa prin rezoluția din 4 iulie 2014, însă nu s-a conformat dispoziției de a depune împuternicirea consilierului juridic în promovarea căii de atac întrucât de la dosar lipsește delegația consilierului juridic care a redactat recursul.

Verificându-și competența, în baza art.131 din Noul Cod de procedură civilă, instanța s-a declarat competentă, general, material și teritorial să soluționeze cauza conform dispozițiilor art. 96 pct.3 din Noul Cod de procedură civilă și art.10 alin. 2 din Legea nr.554/2004.

Față de actele existente la dosar instanța a invocat, din oficiu, nulitatea recursului în temeiul art.486 alin.2 și 3 din Noul Cod de procedură civilă, dată fiind lipsa dovezii calității de reprezentant a consilierului juridic ce a semnat cererea de recurs și a rămas în pronunțare.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. _ din data de 21.03.2014, reclamanta A. (Ț.) G. E.-I., în contradictoriu cu pârâta U. „S. Haret” București, a solicitat să se dispună obligarea acesteia la eliberarea diplomei de licență-specializarea D., pentru examenul de licență susținut în sesiunea iulie 2009 și a suplimentului de diplomă și a foilor matricole, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în perioada 2005-2009 a urmat cursurile Facultății de D. și Administrație Publică, specializarea D. din cadrul Universității S. Haret București, susținând și promovând examenul de licență în sesiunea iulie 2009.

Din momentul înscrierii la facultate și până la absolvirea acesteia a îndeplinit toate obligațiile care îi reveneau potrivit contractelor de studii încheiate cu pârâta și potrivit Regulamentului privind activitatea profesională a studenților, în sensul că a plătit taxele de studii și a susținut și promovat toate examenele, inclusiv examenul de licență.

În urma promovării examenului de licență, s-a eliberat reclamantei adeverința de licență, care le confirmă Titlul de licențiat în D., dobândit conform art. 67 alin.3 din Legea nr. 84/1995.

Mai precizează reclamanta că până în prezent nu i s-a eliberat diploma de licență și anexele, cu toate că s-au adresat, în nenumărate rânduri, atât M.E.C.T.S., cât și U.S.H. București.

În drept, a invocat art. 194 Cod proc. civ., Legea nr. 84/1995, Legea nr. 554/2004.

În dovedire, reclamanta a depus înscrisuri.

Prin sentința nr.3084 din 05 iunie 2014 Tribunalul Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal a admis acțiunea având ca obiect “obligare emitere act administrativ” formulată de reclamanta A. (Ț.) G. E.-I., în contradictoriu cu pârâta U. „S. Haret”, chemat în garanție fiind Ministerul Educației Naționale; a obligat pârâta U. „S. Haret” București la eliberarea pe numele reclamantei a diplomei de licență – specializarea D., pentru examenul de licență din sesiunea iulie 2009, și a suplimentului de diplomă; a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale, formulată de pârâta U. „S. Haret” București; a obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor cu regim special constând în diploma de licență și suplimentul de diplomă pentru reclamantă.

Prin aceeași sentință a fost obligat chematul în garanție să plătească pârâtei U. S. Haret suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, și să plătească reclamantei suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs chematul în garanție Ministerul Educației Naționale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul de astăzi instanța a invocat - din oficiu - excepția nulității recursului.

Examinând actele și lucrările dosarului în raport de dispozițiile legale aplicabile cauzei, se constată că art. 248 Cod procedură civilă obligă instanța să se pronunțe mai întâi asupra excepției nulității recursului.

Chematul în garanție a învestit instanța cu recursul formulat împotriva sentinței nr. 3084 din 05 iunie 2014 a Tribunalului Suceava, recursul fiind înregistrat la instanța de fond la data de 19 iunie 2014.

Petiția de recurs a fost semnată de consilier juridic C. M., fără să se atașeze la cerere delegația acesteia.

Curtea constată că în procedura de regularizare a cererii, reglementată de art. XVII alin. 3 raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, s-a solicitat recurentei să depună la dosar, sub sancțiunea nulității, delegația consilierului juridic care a întocmit petiția de recurs conform art. 84 și 486 alin. 3 din Noul Cod de procedură civilă.

Cum, recurenta nu a depus la dosar delegația consilierului juridic care a întocmit cererea de recurs, la termenul de astăzi – primul în ședință publică - instanța a invocat din oficiu excepția nulității recursului pentru următoarele motive :

Conform art. 13 alin. 2 coroborat cu art. 84 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, în recurs, cererile și concluziile părților nu pot fi formulate și susținute decât prin avocat sau, după caz, consilier juridic, cu excepțiile prevăzute de lege.

De asemenea, art. 486 alin. 1 lit. e) din Noul Cod de procedură civilă precizează că una din condițiile minime obligatorii ale unei cereri de recurs, pretinse de legiuitor sub sancțiunea nulității este „ semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.”

Pentru a stabili legătura dintre semnatarul cererii și cel împuternicit de parte să întocmească cererea de recurs, aliniatul 2 al articolului 486 din Noul Cod de procedură civilă prevede, ca o condiție extrinsecă a cererii de recurs, atașarea delegației consilierului juridic care a redactat motivele de recurs, lipsa acesteia fiind sancționată cu nulitatea, conform alin. 3.

Deoarece cererea de recurs a fost formulată de pârâtă fără atașarea delegației consilierului juridic, iar legiuitorul a impus această condiție sub sancțiunea nulității exprese, în temeiul art. 486 alin. 2 și 3 coroborat cu art. 84 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea va admite excepția nulității recursului și ca atare, va constata nulitatea cererii de recurs.

Referitor la cheltuielile de judecată reprezentând onorariu, solicitate și dovedite de doamna avocat D. N. cu chitanța de la fila 8 dosar, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art. 453 din Noul Codul de procedură civilă, care prevede că „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată” și va obliga recurentul la plata către reclamanții intimați a sumei de 200 lei.

Tot în baza dispozițiilor art. 453 din Noul Cod de procedură civilă, recurentul va fi obligat la plata către pârâta intimată a sumei de 620 lei cheltuieli de judecată conform facturii depuse la fila 27 dosar.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE :

Anulează recursul declarat de chematul în garanție Ministerul Educației Naționale cu sediul în sectorul 1 al municipiului București, .. 28-30, împotriva sentinței nr. 3084 din 05 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, intimate fiind pârâta U. S. Haret și reclamata A. (Ț.) G.E.-I., ca urmare a lipsei împuternicirii consilierului juridic în promovarea prezentei căi de atac.

Obligă recurentul Ministerul Educației Naționale să plătească intimatei U. S. Haret suma de 620 lei cheltuieli de judecată

Respinge ca nedovedită cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimata A. (Ț.) E.-I..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 12 ianuarie 2015.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. S.A.

Jud. fond: N. D. C.

Tehnored. B.E.

Ex. 6/09.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 12/2015. Curtea de Apel SUCEAVA