Anulare act administrativ. Decizia nr. 637/2015. Curtea de Apel SUCEAVA

Decizia nr. 637/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 2119/40/2011*

Dosar nr._ - anulare act administrativ -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA nr. 637

Ședința publică din 09 februarie 2015

Președinte P. D.

Judecător G. M.

Judecător S. A.

Grefier V. G.

Pe rolul instanței se află judecarea recursului formulat de reclamanta . SRL D. – prin administrator R. C., cu sediul în D., Calea Plevnei, nr.12, . B., împotriva sentinței nr. 362 din 6 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - dosar nr._ , intimați fiind administratorul judiciar C. I. de Insolvență M. C. - Administrator Judiciar al . SRL D., cu sediul în B., . Hozevitul, nr.4, județul B., și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, cu sediul în Iași, ..26, județul Iași.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns R. C., în calitate de administrator al societății recurente, lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că nu s-a depus la dosar înscrisul solicitat la termenul anterior, după care,

Instanța rectifică încheierea de ședință din data de 12.01.2015, în sensul că în locul doamnei judecător S. O., completul de judecată a fost legal complinit cu domnul judecător G. M..

Reprezentantul legal al societății recurente depune adresa nr. 4/05.02.2015 din care reiese că CII M. C. își însușește toate actele de procedură efectuate în acest dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul legal al societății recurente solicită admiterea recursului. Fără cheltuieli de judecată.

Constatând dezbaterile închise,

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 22 noiembrie 2011, reclamanta . SRL D. – prin administrator R. C., în contradictoriu cu pârâtul M.F.P.-A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B., a solicitat să se dispună anularea Deciziei nr. 41 din 28.08.2010, a Procesului verbal nr. IV din 19.05.2010, a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. IV 6816/3 din 09.07.2010, a Deciziei de impunere nr. 325 din 09.07.2010 și a Raportului de inspecție fiscală nr. IV 6816 din 09.07.2010.

Prin sentința nr. 3530 din 3 octombrie 2012, Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins – ca prematur introdusă – acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a promovat recurs reclamanta . SRL D., fiind apreciat ca întemeiat de către Curtea de Apel Suceava – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, care prin decizia nr. 2898/02.04.2013 a admis recursul, a casat parțial sentința recurată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea cererii de anulare a Deciziei nr. 41/20.08.2010 emisă de pârâtă, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Așa fiind, Tribunalul s-a reînvestit cu soluționarea cauzei la data de 09.05.2013, fiind înregistrată sub nr._ .

Prin sentința nr. 362 din 06.02.2014 Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs reclamanta . SRL D., fiind înregistrat sub nr._ la data de 22.10.2014.

În motivarea recursului său, reclamanta a precizat că motivarea asupra prematurității cererilor sale, care vizează nelegalitatea actelor administrative emise nu mai poate fi luată în calcul, din moment ce organele fiscale au modificat în parte actele inițiale de control și au emis actele cu menținerea prejudiciului, care au fost la rândul lor contestate la Tribunalul B. – Dosar_ .

A mai arătat că, din probele existente la dosar, reiese faptul că nu se face vinovată de prejudiciul constatat de inspectorii fiscali, activitatea specifică jocurilor electronice întreprinsă de .. Company SRL D., căreia i-a închiriat spațiul, neavând legătură cu activitatea acesteia.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și motivelor de recurs invocate,Curtea constată că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Așa cum corect a subliniat judecătorul fondului, cauza dedusă judecății, în limitele trasate de instanța de control judiciar prin decizia nr. 2898/02.04.2013, vizează verificarea legalității deciziei prin care autoritatea fiscală a suspendat soluționarea contestației administrative.

Or, în raport de limitele învestirii, prima instanță a concluzionat just că, la data emiterii actului contestat - decizia nr. 41 din 28.08.2010, erau îndeplinite condițiile pentru suspendarea soluționării contestației administrative, în sensul că dacă s-ar fi constatat săvârșirea de către administratorul R. C. a infracțiunilor cu privire la care era cercetat, această constatare ar fi avut o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urma să fie dată în procedura administrativă.

Așa fiind, cum celelalte critici ale recurentei vizează fondul contestației administrative, fond care, urmare a modificării de către organul fiscal a actelor administrative emise inițial, face deja obiectul analizei în alt dosar (dosar nr._ al Tribunalului B.), Curtea constată că prima instanță nu avea a se pronunța asupra nelegalității actelor administrative cu privire la care contestația inițială a fost considerată prematur introdusă.

În consecință, constatând legală și temeinică soluția primei instanțe, Curtea va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 Cod de procedură civilă.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE :

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta . SRL D. – prin administrator R. C., cu sediul în D., Calea Plevnei, nr.12, . B., împotriva sentinței nr. 362 din 6 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - dosar nr._ , intimați fiind administratorul judiciar C. I. de Insolvență M. C. - Administrator Judiciar al . SRL D., cu sediul în B., . Hozevitul, nr.4, județul B. și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, cu sediul în Iași, ..26, județul Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09 februarie 2015.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. G. M.

Jud. fond: P. M.M.

Tehnored. V.G.

2ex/13.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 637/2015. Curtea de Apel SUCEAVA