Pretentii. Decizia nr. 998/2015. Curtea de Apel SUCEAVA

Decizia nr. 998/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 4381/86/2014

Dosar nr._ - pretenții -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 998

Ședința publică din 26 februarie 2015

Președinte C. G.

Judecător C. E.

JudecătorAndrieș C.

Grefier B. Z.

Pe rol, se află judecarea recursului declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, .. 7, județul Suceava, împotriva sentinței nr. 6352 din 30 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimat fiind reclamantul T. M. (CNP_), domiciliat în mun. Suceava, .. 32, ..

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța văzând că în cauză s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea legal timbrată adresată Tribunalului Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 04.06.2014 înregistrată sub nr._, reclamantul T. M. a chemat în judecată pe pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restituirea taxei speciale auto în valoare de 2.947 lei, precum și a dobânzii legale de la data achitării taxei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii a arătat, în esență, că la data de 24.09.2012 a achiziționat din spațiul UE., un autovehicul second – hand, marca Volkswagen, an fabricație 2000, cu număr de identificare WVWZZZ1JYW443327 și că pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite suma de 2.947 lei cu titlu de taxă de poluare, plata fiind făcută cu chitanța . nr._ din 05.12.2012 la Trezoreria mun. Suceava.

Tribunalul Suceava prin sentința nr. 6352 din 30 octombrie 2014 a admis cererea având ca obiect „pretenții formulată de reclamantul T. M., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava și a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 2.947 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante achitată cu chitanța . nr._ din 05.12.2012 pentru înmatricularea autovehiculului marca Volkswagen Golf, la plata dobânzii fiscale aferente, calculată de la data plății, respectiv de la 05.12.2012 și până la data restituirii efective și la plata sumei de 295 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, criticând-o pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, precizează că pentru eliminarea posibilelor discriminări apărute din aplicarea vechilor reglementări privitoare la taxa percepută pentru emisiile provenite de la autovehicule și pentru punerea în concordanță a reglementărilor interne de combatere a poluării cu hotărârile C.J.U.E., a fost regândit modul în care sunt taxate autovehiculele, fiind emisă în acest sens Legea nr. 9/2012.

Acest act normativ a înlăturat caracterul indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară, indiferent de proveniența autovehiculului.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei intervine:

a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;

b) la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;

c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.

Taxa pentru emisiile poluanteprovenite de la autovehicule nu constituie o taxă echivalentă la import, ci o măsură dispusă pentru protecția mediului, urmând a se avea în vedere și faptul că taxele încasate sunt gestionate de Administrația Fondului pentru Mediu, învederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Consideră recurenta că în mod nelegal judecătorul fondului a dispus obligarea pârâtei și la acordarea dobânzii fiscale, calculată conform art. 120 alin. (7) din O.G. nr. 92/3003, republicată.

Prezenta acțiune în pretenții derivă din aplicarea unor dispoziții legale naționale pretinse a fi contrare normelor comunitare, iar nu din nesoluționarea în termen a unei cereri, situație de natură a justifica acordarea dobânzii prevăzute de art. 120 alin. 7 din O.G. nr. 92/3003, republicată, privind Codul de procedură fiscală.

Întrucât taxa de poluare nu constituie venit la bugetul general consolidat, ci la bugetul Fondului pentru mediu, în speță nu sunt incidente prevederile art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, republicată.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În speță este incident dreptul comunitar, mai exact dispozițiile art. 110 T.F.U.E., primul paragraf (ex. art. 90 alin. 1 T.C.E.), care interzic orice discriminare între produsele naționale și produsele altor state membre, așadar și o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.

În fapt, reclamantul a achiziționat un autoturism din spațiul Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să plătească taxa de poluare prevăzută de Legea nr. 9/2012, denumită taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, ce constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu, fiind gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu, în scopul finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Taxa de poluare instituită prin Legea nr. 9/2012 este discriminatorie, fapt stabilit de către Curtea Europeană de Justiție în cauzele conexate C. și C., C-97/13 și C-243/13, prin Ordonanța din 3.02.2014.

În decizia menționată Curtea a stabilit că: ”Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”

În considerente s-au reținut următoarele:

”Prin intermediul prezentelor întrebări preliminare, instanțele de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 110 TFUE se opune și unui regim de impozitare precum cel instituit prin Legea nr. 9/2012.

Este cert, pe de o parte, că, asemenea O.U.G. nr. 50/2008, Legea nr. 9/2012 supuneavehiculele de ocazie importate taxei pe poluare.

Pe de altă parte, Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu O.U.G. nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.

Trebuie să se constate însă că O.U.G. nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin O.U.G. nr.50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

Această concluzie nu este în niciun fel infirmată de faptul că O.U.G. nr. 1/2012 nu a suspendat aplicarea articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 decât începând de la 31 ianuarie 2012, dată ulterioară celei la care doamna C. a achitat taxa pe poluare aplicată autovehiculului de ocazie pe care l-a importat în România. Astfel, O.U.G. nr.1/2012 prevedea nu numai suspendarea aplicării articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 începând de la 31 ianuarie 2012, ci și restituirea taxei pe poluare percepute în temeiul articolului 4 alineatul 2 menționat în perioada cuprinsă între 13 ianuarie 2012 și 30 ianuarie 2012. In consecință, situația creată retroactiv prin O.U.G. nr. 1/2012 pentru această perioadă era, la rândul său, caracterizată prin aplicarea unui regim care avea un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.”

Prin urmare, perceperea taxei prevăzută de Legea nr. 9/2012 este nelegală, deoarece încalcă normele de drept comunitar.

Cum dreptul comunitar este o ordine juridică independentă, care are prioritate de aplicare în fața dreptului național (cauza C. Enel), iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale (cauza Simmenthal), instanța, în lumina principiilor enunțate, va da eficiență normei de drept comunitar, astfel cum este ea interpretată de către Curtea de Justiție a Comunității Europene.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la eronata obligare la plata dobânzii, calculată conform art. 124 din Codul de procedură fiscală, Curtea constată că nici acesta nu este întemeiat.

Astfel, deși cadrul normativ incident în cauză este reglementat de O.G. nr. 92/2003, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-565/11 - I., a statuat că dreptul Uniunii se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua formulării cererii de restituire a acestei taxe sau la o dată ulterioară formulării acestei cereri.

Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene are putere obligatorie atât pentru instanța de trimitere, cât și pentru celelalte instanțe. Mai mult, Decizia Curții are efecte ex tunc (și pentru trecut), cu excepția situației când din motive de asigurare a siguranței circuitului juridic comunitar, prevede expres aplicarea deciziei ex nunc (numai pentru viitor). Această prevedere expresă nu s-a dispus în cauză.

Conform art. 124 din Codul de procedură fiscală,pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă, iar nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori. Taxa de poluare a fost încasată de pârâta recurentă, făcându-se venit la bugetul general consolidat, reprezintă o creanță fiscală în sensul art. 21 din Codul de procedură fiscală, neavând relevanță destinația dată sumelor reprezentând taxă pentru poluare ulterior încasării lor (respectiv virarea în bugetul Fondului pentru Mediu conform procedurii reglementate prin art. 3 din HG nr. 9/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule), prin urmare, având obligația restituirii taxei încasate, pârâta are și obligația de a plăti dobânda fiscală aferentă acesteia.

Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, nefiind date motivele de recurs invocate, în temeiul art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, .. 7, județul Suceava, împotriva sentinței nr. 6352 din 30 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimat fiind reclamantul T. M. (CNP_), domiciliat în mun. Suceava, .. 32, .. A, ..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2015.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. C.E.

Jud. fond Z. C.

Tehnored. B.Z.

Ex. 4 / 23.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 998/2015. Curtea de Apel SUCEAVA