Pretentii. Decizia nr. 1605/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1605/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 6414/86/2013
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.
DECIZIA NR. 1605
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 24 MARTIE 2015
PreședinteGalan M.
JudecătorStănescu A.
JudecătorPopescu D.
GrefierStrăjeriu P.
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta D.G.R.F.P. IAȘI – prin Administrația Județeană a finanțelor Publice Suceava, cu sediul în Suceava, .. 7, județul Suceava, împotriva sentinței nr. 6420 din 30.10.2014, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați în cauză fiind S. F. Municipal Fălticeni, Administrația fondului pentru mediu București și reclamantul M. G., domiciliat în comuna Vadu Moldovei, .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat,lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, grefierul de ședință învederând că, prin petiția de recurs, pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
După prealabila verificare, conform art. 131 alin. 1 din codul de procedură civilă în forma în vigoare la data înregistrării cauzei, instanța a constatat că, potrivit art. 96 pct. 3 din același act normativ, art. 483 din Codul de procedură civilă raportat la art. 8, 10 și 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.
Reclamantul intimat arată că nu are de formulat cereri sau de invocat excepții.
Instanța, văzând că nu s-au invocat chestiuni prejudiciale, acordă cuvântul la dezbateri.
Reclamantul intimat M. G. solicită respingerea recursului, restituirea taxei de primă înmatriculare și a dobânzii aferente, Nu solicită cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal la sub nr._ din data de 30.05.2013, reclamantul M. G. a solicitat obligarea pârâtelor D.G.F.P. Suceava - Administrația Finanțelor Publice Fălticeni și Administrația F. de Mediu București, la restituirea sumei de 2.032 lei reprezentând taxă de poluare.
Prin sentința nr. 6420 din 30.10.2014,Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu București și a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a admis acțiunea formulată de reclamantul M. G. în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. IAȘI – S. F. Fălticeni, pe care a obligat-o la restituirea către reclamant a sumei de 2.032 lei reprezentând diferență taxă de poluare, plătită cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculul marca OPEL, cu număr de identificare W0L0TGF35Y2118928 și la plata dobânzii fiscale, calculată potrivit art.120 al. 7 Cod proc. fiscală, de la data plății, respectiv 30.04.2008 și până la data restituirii; a obligat aceeași pârâtă să achite reclamantului suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs care, în drept, se încadrează conform prevederilor art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, pârâta a arătat că taxa a fost achitată la data de 30.04.2008, cu titlu de taxă de primă înmatriculare – fiind dată astfel excepția prescripției dreptului la acțiune
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în vigoare de la 1 iulie 2008, a instituit taxa de poluare pentru autovehicule.
În baza ordonanței a fost emisă H.G.nr.686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008.
A mai precizat recurnta că, potrivit art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008 se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule.
Or, în condițiile în care legiuitorul a dispus restituirea numai în parte a taxei achitată în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008, acțiunea reclamantului, prin care solicita restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare este nefondată.
În ceea ce privește dobânda prevăzută de art. 124 din O.G. nr. 92/2003, recurenta susține că aceasta se acordă doar în două situații, care nu sunt date în cauză.
Conform art. 124 alin. 1 din actul normativ sus menționat, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz.
Art. 117 alin. 2 din OG nr. 92/2002 reglementează restituirea, la cerere, a sumelor stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare. Aceste cereri de restituire depuse de contribuabili se soluționează, de către organul fiscal, în termen de 45 de zile de la înregistrare, după cum se menționează la art. 70 alin. 1 din același act normativ.
Întrucât în speță nu este dată prima ipoteză reglementată de art. 124 alin. (1) din OG 92/2003 republicată (expirarea termenului prevăzut de art. 117 alin. (2), face referire la a doua situație care dă naștere dreptului contribuabililor la dobânzi pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, respectiv expirarea termenului prevăzut l art. 70.
Astfel, în considerarea principiilor care stau la baza exercitării funcției publice prevăzute de Legea nr. 188/1999 republicată, legiuitorul a reglementat un termen expres de 45 de zile pentru soluționarea de către organul fiscal a cererilor depuse de către contribuabili.
Cu raportare directă la prevederile art. 124 alin. (1) din OG nr. 92/2003 republicată, rezultă că dreptul petentului la reparație sub forma dobânzilor ia naștere doar în situația în care procedura de restituire a sumei stabilite prin titlul creditorului reprezentat de hotărâre judecătorească se face cu întârziere și nu se finalizează în termenul legal de 45 de zile, cu excepția prevăzută la art. 70 alin. (2), sancționând lipsa de diligență a organului fiscal.
În acest sens dispun și prevederile art. 1 din Ordinul nr. 1899/2004 privind Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.
Analizând legalitatea sentinței recurate prin prisma actelor și lucrărilor dosarului cât și a motivelor invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiunea formulată de reclamant, excepție procesuală absolută și dirimantă, Curtea, în aplicarea dispozițiilor art. 248 alin. 1 coroborate cu cele ale art. 494 din Noul Cod de procedură civilă, fiind ținută a o analiza cu prioritate, a reținut următoarele:.
Art. 135 din OUG 92/2003, potrivit cărora dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.
De asemenea, conform prevederilor art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar, odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.
Cum acest drept la restituire a luat naștere din chiar momentul achitării taxei percepute cu încălcarea normelor comunitare, respectiv la data de 30 aprilie 2008, calculul termenului de prescripție a început la data de 1 ianuarie 2009, an următor acestui moment, astfel că termenul de 5 ani s-a împlinit la 1 ianuarie 2014, așadar ulterior introducerii acțiunii pe rolul Tribunalului Suceava, respectiv la data de 30 mai 2013 – astfel că excepția prescripției nu este dată în cauză, urmând a fi respinsă.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține următoarele:
Noțiunea de „impozit intern” are o accepțiune diferită față de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența C.E.J. un sistem de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor.
Așadar, taxa specială cu prilejul primei înmatriculări a unui autoturism în România, percepută în temeiul art. 2141 Cod F., are caracterul unei taxe în sensul avut în vedere de art. 90 din TCE.
Dispozițiile art. 90 alin.1 TCE, interzic orice discriminare intre produsele naționale si produsele altor state membre, așadar si o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate „produselor altor state membre" și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene și nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că, taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141 din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România. Astfel, se aplică autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare, autoturismele second hand înmatriculate deja în România, realizându-se în mod indirect o discriminare între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România. În această situație, apare o contradicție între normele interne incidente în speță și disp. art. 90 din TCE.
Nu poate fi reținută apărarea pârâtei în sensul că, taxa de primă înmatriculare ar urmări stoparea importului de autovehicule uzate, atâta timp cât, pentru autovehiculele existente deja în România și care fac obiectul unor tranzacții, nu se percepe o astfel de taxă.
Nu sunt fondate nici susținerile întemeiate pe dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 întrucât, potrivit art.1 din Codul civil și art.15 din Constituția României, legea nu poate retroactiva, dispunând numai pentru viitor. În plus, noile dispoziții ale O.U.G. nr.50/2008 nu prezintă relevanță în condițiile în care la data încasării, taxa era nelegală.
Curtea reține astfel că, taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne care, a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia, când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar, este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la eronata obligare la plata dobânzii calculată conform art. 124 din Codul de procedură fiscală, Curtea constată că nici acesta nu este întemeiat.
Astfel, deși cadrul normativ incident în cauză este reglementat de O.G. nr. 92/2003, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-565/11, I., a statuat că dreptul Uniunii se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene are putere obligatorie atât pentru instanța de trimitere cât și pentru celelalte instanțe. Mai mult Decizia Curții are efecte ex tunc (și pentru trecut) cu excepția situației când din motive de asigurare a siguranței circuitului juridic comunitar, prevede expres aplicarea deciziei ex nunc (numai pentru viitor). Această prevedere expresă nu s-a dispus în cauză.
Față de aceste aspecte, constatând legală hotărârea instanței de fond, nefiind date motivele de recurs invocate și că, nici din oficiu nu există motive de casare, în temeiul art. 496 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D.G.R.F.P. IAȘI – prin Administrația Județeană a finanțelor Publice Suceava, cu sediul în Suceava, .. 7, județul Suceava, împotriva sentinței nr. 6420 din 30.10.2014, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați în cauză fiind S. F. Municipal Fălticeni, Administrația fondului pentru mediu București și reclamantul M. G., domiciliat în comuna Vadu Moldovei, .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24 martie 2015.
Președinte,Judecători, Grefier,
Redactat: M. G. / 31.03.2015
Judecător fond: I. P.
Tehnoredactat: P.S. /31.03.2015 – 6 ex
| ← Pretentii. Decizia nr. 2092/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Pretentii. Decizia nr. 2536/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
