Pretentii. Decizia nr. 2652/2015. Curtea de Apel SUCEAVA

Decizia nr. 2652/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 7507/86/2014

Dosar nr._ - pretenții -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.

DECIZIA NR. 2652

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 2 IUNIE 2015

PreședinteStănescu A.

JudecătorPopescu D.

JudecătorGalan M.

GrefierStrăjeriu P.

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta D.G.R.F.P. IAȘI – prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în Suceava, .. 7, județul Suceava, împotriva sentinței nr. 589 din 26 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați în cauză fiind pârâtul S. F. Orășenesc Gura Humorului și reclamantul G. M. V., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat C. A. din Suceava, ., ., ..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei, grefierul de ședință învederând că, prin petiția de recurs, pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

După prealabila verificare, conform art. 131 alin. 1 din codul de procedură civilă în forma în vigoare la data înregistrării cauzei, instanța a constatat că, potrivit art. 96 pct. 3 din același act normativ, art. 483 din Codul de procedură civilă raportat la art. 8, 10 și 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, pe care apreciind-o în stare de judecată, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr._ /31.10.2014, reclamantul G. M. V., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – S. F. Orășenesc Gura Humorului, a solicitat obligarea acesteia la restituirea sumei de 1.636 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, actualizată cu dobânda aferentă, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului litigiu.

Prin sentința nr. 589 din 26 februarie 2015, Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul G. M. V., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – S. F. Orășenesc Gura Humorului, pe care a obligat-o să restituie reclamantului suma de 1.636 lei reprezentând taxă de poluare, precum și să achite reclamantului dobânda fiscală aferentă, calculată de la data de 20 mai 2009 și până la data restituirii efective; totodată, a obligat pârâta să achite reclamantului 464 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceavacriticând-o pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs care, în drept se încadrează în prevederile art. 488 pct.8 din Noul Cod de Procedură Civilă, pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava a precizat faptul că, taxa a fost achitată în temeiul disp. O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, act normativ în vigoare începând cu data de 1.07.2008 ce a abrogat prevederile art. 2141 – 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare se achită la prima înmatriculare a autoturismului în România și la stabilirea ei se au în vedere mai multe elemente de calcul, respectiv valoarea combinată a emisiilor de CO2, taxa specifică exprimată în Euro / 1 g CO2, capacitatea cilindrică, taxa specifică pe cilindri și cota de reducere a taxei ce are în vedere vechimea autoturismului.

Pornind de la faptul că această taxă se achită numai la prima înmatriculare pe teritoriul României, că nu se mai percepe ulterior în cazul transmiterii proprietății autovehiculului și că se restituie valoarea reziduală a taxei dacă autovehiculul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național, se poate considera că această taxă privește autoturismele din momentul în care acestea devin surse de poluare. În acest sens, taxa de poluare nu reprezintă decât aplicarea principiului „poluatorul plătește”, principiu reținut de dreptul comunitar.

Astfel taxa de poluare nu constituie o taxă echivalentă la import, ci o măsură dispusă pentru protecția mediului, urmând a se avea în vedere și faptul că taxele încasate sunt gestionate de Administrația Fondului pentru Mediu.

Totodată, recurenta a arătat că în mod nelegal judecătorul fondului a dispus obligarea pârâtei și la acordarea dobânzii fiscale calculată conform art. 120 alin. 7 din O.G. nr. 92/2003 republicată, precizând că, prezenta acțiune în pretenții, derivă din aplicarea unor dispoziții legale naționale pretinse a fi contrarii normelor comunitare, iar nu din faptul nesoluționării în termen a unei cereri, situație de natură a justifica acordarea dobânzii prevăzute de art. 124 din O.G. nr. 92/2003 republicată privind Codul de procedură fiscală.

A subliniat faptul că, potrivit art. 120 Cod procedură fiscală, rep., doar pentru sumele de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat contribuabilii au dreptul la dobândă.

De asemenea a susținut că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu.

A conchis prin aceea că taxa de poluare nu constituie venit la bugetul general consolidat, ci la bugetul Fondului pentru mediu, în speță nefiind incidente prevederile art. 120 alin. 7 din O.G. nr. 92/2003 rep.

Examinând legalitatea sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 110 TFUE „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare.”

Față de dreptul pretins de reclamant instanța a constatat că odată cu aderarea României la Comunitatea Europeană, ca orice alt stat membru, are obligația de a respecta o dispoziție de drept comunitar direct aplicabilă, iar atunci când are loc o violare a acesteia, are obligația de a repara daunele cauzate persoanelor particulare.

Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituție, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.

În speță, norma de drept comunitar pretinsă încălcată este cea prevăzută de art. 110 din TFUE (fost art.90 din TCE) - dispoziție direct aplicabilă în fiecare stat membru, potrivit căreia „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele ce se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.”

Taxa de poluare a fost aplicată în temeiul dispozițiilor OUG nr. 50/2008 (forma în vigoare la data achitării taxei).

Analizând compatibilitatea dispozițiilor din OUG nr. 50/2008 în raport de dispozițiile art. 110 din TFUE (fost art. 90 din TCE) în cauza C-402/09, cu prilejul unei cereri având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare formulată în temeiul art. 234 CE, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a hotărât că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Concluzia de la pct. 58 din Hotărârea T., CJUE a rezolvat irevocabil chestiunea caracterului discriminatoriu al OUG nr. 50/2008: „(58) Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Așadar art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

În alte două cauze soluționate de către CJUE ca urmare a adresării unei întrebări preliminare (cauzele conexate C-29/2011 și C 30/2011) s-a reținut că o reglementare precum OUG 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, prin faptul că supune vehiculele de ocazie importate unei taxe care, în pofida aplicării unei reduceri ridicate pentru a ține seama de deprecierea lor, se poate apropia de un procent considerabil din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

Răspunzând întrebării preliminare, s-a concluzionat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la eronata obligare la plata dobânzii, Curtea constată că nici acesta nu este întemeiat.

Astfel, deși cadrul normativ incident în cauză este reglementat de O.G. nr. 92/2003, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-565/11, I., a statuat că dreptul Uniunii se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, respectiv 110 TFUE, la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene are putere obligatorie atât pentru instanța de trimitere cât și pentru celelalte instanțe. Mai mult Decizia Curții are efecte ex tunc (și pentru trecut) cu excepția situației când din motive de asigurare a siguranței circuitului juridic comunitar, prevede expres aplicarea deciziei ex nunc (numai pentru viitor). Această prevedere expresă nu s-a dispus în cauză.

Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, nefiind date motivele de recurs invocate și că, nici din oficiu nu există motive de casare, în temeiul art. 488, 496 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D.G.R.F.P. IAȘI – prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în Suceava, .. 7, județul Suceava, împotriva sentinței nr. 589 din 26 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați în cauză fiind pârâtul S. F. Orășenesc Gura Humorului și reclamantul G. M. V., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat C. A. din Suceava, ., ., ..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 2 iunie 2015.

Președinte,Judecători, Grefier,

Redactat: P. D.

Judecător fond: L. H.

Tehnoredactat. S.P./9.06.2015 – 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 2652/2015. Curtea de Apel SUCEAVA