Pretentii. Decizia nr. 2791/2015. Curtea de Apel SUCEAVA

Decizia nr. 2791/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 251/40/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._ - pretenții -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR .2791

Ședința publică din 25 iunie 2015

Președinte C. T.

Judecător G. R.

Judecător D. N.

Grefier Silvea D.

Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., cu sediul în B., .. 5, împotriva sentinței nr. 430 din 07.04.2015 a Tribunalului B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal – dosar nr._ , intimați fiind reclamantul A. I. S. domiciliat B., .. 2, ., jud. B. și pârâtul S. R.- prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ..

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, conform art. art. 131 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, constată că în temeiul art. 96 pct.3 și art. 483 din același act normativ, raportat la art. 8, și 10 din Legea nr. 554/2004, este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza și având în vedere că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA ,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Împotriva sentinței nr. 430 din 7 aprilie 2015 a Tribunalului B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B.,criticând-o pentru nelegalitate.

În motivare, pârâta a arătat că, acțiunea formulată de reclamant depășește termenul de 5 ani stabilit de lege, suma de 2196 lei fiind achitată de reclamant în data de 29.09.2009, acțiunea fiind înregistrată pe rolul instanței în data de 04.02.2015, peste termenul legal susmenționat, motiv pentru care consideră că aceasta trebuie respinsă pe cale de excepție, ca tardivă.

Pe fondul cauzei, a arătat că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile legale în vigoare, având în vedere că taxa de poluare nu trebuie interpretată ca fiind contrară dispozițiilor europene, din moment ce și alte state o aplică sub diferite forme.

Taxa de poluare nu este îndreptată împotriva cetățenilor români și a intereselor țării, ca stat membru al Uniunii Europene.

Taxa de poluare a fost introdusă de Guvern pentru a proteja mediul și a stopa importul de mașini second-hand, conform reglementărilor UE de limitare a emisiilor de noxe .

Ca urmare, libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar este dovedita atâtat timp cât reclamantul beneficiază de proprietatea unui autoturism achiziționat direct din țara producătoare, scopul general al art. 90 din TCE fiind acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, nefiind încălcat de către autoritățile române.

De altfel, reclamantul putea uza de prevederile Legii nr.9/2012 art.12 alin.1 stabilind că, în cazul în care taxa de poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 01 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor OUG nr.50/2008, aprobată prin Legea nr.140/2011, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculelor în România.

Sumele prevăzute la alin.1 se restituie la cererea contribuabilului adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile O.G. nr.92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:

Referitor la prescripția dreptului de a cere restituirea sumei achitate cu titlu de taxa de poluare, Curtea constată că aceasta a fost achitată la 28.09.2009, iar acțiunea a fost introdusă la 04.02.2015, înainte de 31.12.2015, în cadrul termenului prev. de art. 135 din OG 92/2013.

Pe fondul cauzei a reținut următoarele:

Potrivit art. 110 TFUE „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare.”

Față de dreptul pretins de reclamantă, instanța constată că odată cu aderarea României la Comunitatea Europeană, ca orice alt stat membru, are obligația de a respecta o dispoziție de drept comunitar direct aplicabilă, iar atunci când are loc o violare a acesteia, are obligația de a repara daunele cauzate persoanelor particulare.

Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituție, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.

În speță, norma de drept comunitar pretinsă încălcată este cea prevăzută de art. 110 din TFUE (fost art.90 din TCE) - dispoziție direct aplicabilă în fiecare stat membru, potrivit căreia „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele ce se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.”

Taxa de poluare a fost aplicată în temeiul dispozițiilor OUG nr. 50/2008 (forma în vigoare la data achitării taxei).

Analizând compatibilitatea dispozițiilor din OUG nr. 50/2008 în raport de dispozițiile art. 110 din TFUE (fost art. 90 din TCE) în cauza C-402/09, cu prilejul unei cereri având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare formulată în temeiul art. 234 CE, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a hotărât că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Concluzia de la pct. 58 din Hotărârea T., CJUE a rezolvat irevocabil chestiunea caracterului discriminatoriu al OUG nr. 50/2008: „(58) Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Așadar art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

În alte două cauze soluționate de către CJUE ca urmare a adresării unei întrebări preliminare (cauzele conexate C-29/2011 și C 30/2011) s-a reținut că o reglementare precum OUG 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, prin faptul că supune vehiculele de ocazie importate unei taxe care, în pofida aplicării unei reduceri ridicate pentru a ține seama de deprecierea lor, se poate apropia de un procent considerabil din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

Răspunzând întrebării preliminare, s-a concluzionat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, nefiind date motivele de recurs invocate și că, nici din oficiu nu există motive de casare, în temeiul art. 488, art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE,

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., cu sediul în B., .. 5, împotriva sentinței nr. 430 din 07.04.2015 a Tribunalului B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal – dosar nr._ , intimați fiind reclamantul A. I. S. domiciliat B., .. 2, ., jud. B. și pârâtul S. R.- prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2015.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. T.C.

Jud. fond. M. A.M.

Tehnored.DS

Ex. 5/29.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 2791/2015. Curtea de Apel SUCEAVA