Pretentii. Decizia nr. 1173/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1173/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 1391/86/2014
Dosar nr._ - pretenții–
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA nr. 1173
Ședința publică din 03 martie 2015
Președinte S. A.
Judecător P. D.
Judecător G. M.
Grefier V. G.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, împotriva sentinței nr. 5142 din 25.09.2014 a Tribunalului Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal - dosar nr._, intimat fiind reclamantul P. R. cu domiciliul în Suceava, ., ., ., județ Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns reclamantul-intimat, prin avocat A. P., lipsă fiind pârâta-recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, verificându-și competența în baza art.131 din Noul Cod de Procedură Civilă, se declară competentă, general, material și teritorial, conform dispozițiilor art.96 pct.3 din Noul Cod de Procedură Civilă și art.10 al.2 din Legea nr.554/2004 și constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Reclamantul-intimat, prin avocat, solicită respingerea recursului ce nefondat, apreciind că dobânda a fost în mod corect calculată.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal la data de 13.02.2014 sub numărul_, reclamantul P. R. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava a solicitat obligarea acesteia la restituirea sumei de 909 lei reprezentând diferență dobândă fiscală aferentă sumei de 3.023 lei, calculată pentru perioada 09.03.2010, data plății, și până la data de 18.09.2011, calculată cf. art. 124 Cod procedură, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr. 5142 din 25.09.2014 Tribunalul a respins ca nefondată excepția autorității de lucru judecat. A admis acțiunea având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamantul P. R., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava. A obligat pârâta să achite reclamantului suma de 909 lei, reprezentând dobânda fiscală aferentă taxei de poluare pentru perioada 09.03.2010 – 18.09.2011 și să plătească reclamantului suma de 191 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta aarătat că temeiul de drept în baza căruia contribuabilul are dreptul la dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget și în baza căruia organul fiscal poate fi obligat la plata respectivelor dobânzi îl constituie art. 124 din O.G nr. 92/2003 rep. privind Codul de procedură fiscală.
Cu raportare directă la prevederile art. 124 alin. (1) din OG nr. 92/2003 republicată, rezultă că dreptul petentului la reparație sub forma dobânzilor ia naștere doar în situația în care procedura de restituire a sumei stabilite prin titlul creditorului reprezentat de hotărâre judecătorească se face cu întârziere și nu se finalizează în termenul legal de 45 de zile, cu excepția prev. la art. 70 alin. (2), sancționând lipsa de diligență a organului fiscal.
În acest sens dispun și prevederile art. 1 din Ordinul nr. 1899/2004 privind procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.
A învederat instanței faptul că prezenta acțiune în pretenții derivă din aplicarea unor dispoziții legale naționale pretinse a fi contrarii normelor comunitare, iar nu din faptul nesoluționării în termen a unei cereri, situație de natură a justifica acordarea dobânzii prevăzute de art. 124 din O.G. nr. 92/2003 rep. privind Codul de procedura fiscală.
Examinând legalitatea sentinței recurate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la eronata obligare la plata dobânzii calculată conform art. 124 din Codul de procedură fiscală, Curtea constată că nu este întemeiat.
Astfel, deși cadrul normativ incident în cauză este reglementat de O.G. nr. 92/2003, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-565/11, I., a statuat că dreptul Uniunii se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene are putere obligatorie atât pentru instanța de trimitere cât și pentru celelalte instanțe. Mai mult Decizia Curții are efecte ex tunc (și pentru trecut) cu excepția situației când din motive de asigurare a siguranței circuitului juridic comunitar, prevede expres aplicarea deciziei ex nunc (numai pentru viitor). Această prevedere expresă nu s-a dispus în cauză.
Față de aceste aspecte, constatând legală hotărârea instanței de fond, nefiind date motivele de recurs invocate și că, nici din oficiu nu există motive de casare, în temeiul art. 488, art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, împotriva sentinței nr. 5142 din 25.09.2014 a Tribunalului Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal - dosar nr._, intimat fiind reclamantul P. R. cu domiciliul în Suceava, ., ., ., județ Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 martie 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. P.D.
Jud. Fond D. C.D.
Tehnored. V.G.
4ex/16.03.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 2121/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Pretentii. Decizia nr. 2791/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|








