Pretentii. Decizia nr. 504/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 504/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 111/86/2014
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.504
Ședința publică din02 februarie 2015
Președinte P. D.
Judecător G. M.
Judecător S. R.
Grefier B. E.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Direcția G. Regională A Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, .. 7, județul Suceava, împotriva sentinței nr.5055 din 25.09.2014 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ , intimat fiind reclamantul L. L..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat Ivanoovici F., pentru intimatul.-reclamant, lipsă fiind acesta și reprezentantul pârâteio recurente.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că recurenta a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 223 al. 1 din Noul Cod de procedură civilă, după care instanța, în temeiul art. art. 131 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă în forma în vigoare la data înregistrării cauzei pe rolul instanței, constată că în temeiul art. 96 pct. 3 și art. 483 din același act normativ, raportat la art. 8, și 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza și constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat I. F., pentru intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava-Secția de contencios administrativ și fiscal la data de 06.01.2014, sub nr._ reclamantul L. L. în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași și D.G.R.F.P. Iași-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, solicitând obligarea acestora la restituirea sumei de 5.839 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, actualizată cu dobânda aferentă, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului litigiu
Prin sentința nr.5055 din 25 septembrie 2014 Tribunalul Suceava-Secția de contencios administrativ și fiscala admis cererea având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamantul L. L. în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași– Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava; a obligat pârâtele să restituie reclamantului suma de 5.839 lei reprezentând taxă de poluare; a obligat pârâtele să achite reclamantului dobânda fiscală aferentă, calculată de la data de 21 aprilie 2008 și până la data restituirii efective.
Totodată a obligat aceleași pârâte să achite reclamantului suma de 700 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie .
În dezvoltarea motivelor de recurs care se încadrează în prevederile art. 488 pct.8 din Codul de procedură civilă, pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, în temeiul art. 135 din O.G. nr.92/2003. Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire. A solicitat admiterea acesteia și respingerea acțiunii ca fiind prescrisă, întrucât taxa a fost achitată la data de 21.04.2008.
Taxa de poluare este obligatorie la prima înmatriculare în România a autoturismelor noi sau second – hand, fiind aplicată atât autoturismelor achiziționate din România (indiferent de producător), cât și celor achiziționate din spațiul european, taxa de poluare neavând caracterul unei taxe echivalente la import, astfel încât nu încalcă dispozițiile art. 28 și 90 TCE.
Astfel, taxa de poluare nu constituie o taxă echivalentă la import, ci o măsură dispusă pentru protecția mediului, urmând a se avea în vedere și faptul că taxele încasate sunt gestionate de A.F.M.
Recurenta a mai precizat că, hotărârea este nelegală și netemeinică și din prisma acordării dobânzii fiscale calculată conform art. 124 din O.G. nr. 92/2003 republicată.
A mai arătat că prezenta acțiune în pretenții derivă din aplicarea unor dispoziții legale naționale pretinse a fi contrarii normelor comunitare, iar nu din faptul nesoluționării în termen a unei cereri, situație de natură a justifica acordarea dobânzii prevăzute de art. 124 din O.G. nr. 92/2003 rep. privind Codul de procedură fiscală.
Conform art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 republicată, doar pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă.
Potrivit art. 1 alin. 1 din actul normativ sus menționat, prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Conform art. 124 alin. 1 din catul normativ sus menționat, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin.2 sau la art. 70, după caz.
Art. 117 alin. 2 din OG nr. 92/2003 republicată dispune ca prin excepție de la prevederile alin. 1, sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
Potrivit art. 70 din O.G. nr. 92/2003 republicat., cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitat.
Întrucât în speță nu este dată prima ipoteză reglementată de art. 124 alin. (1) din OG 92/2003 republicată (expirarea termenului prevăzut de art. 117 alin. (2), face referire la a doua situație care dă naștere dreptului contribuabililor la dobânzi pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, respectiv expirarea termenului prevăzut l art. 70.
Astfel, în considerarea principiilor care stau la baza exercitării funcției publice prevăzute de Legea nr. 188/1999 republicată, legiuitorul a reglementat un termen expres de 45 de zile pentru soluționarea de către organul fiscal a cererilor depuse de către contribuabili.
Cu raportare directă la prevederile art. 124 alin. (1) din OG nr. 92/2003 republicată, rezultă că dreptul petentului la reparație sub forma dobânzilor ia naștere doar în situația în care procedura de restituire a sumei stabilite prin titlul creditorului reprezentat de hotărâre judecătorească se face cu întârziere și nu se finalizează în termenul legal de 45 de zile, cu excepția prev. la art. 70 alin. (2), sancționând lipsa de diligență a organului fiscal.
În acest sens dispun și prevederile art. 1 din Ordinul nr. 1899/2004 privind Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.
A criticat sentința recurată și sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată acordate cu titlu de onorariu avocat și a solicitat diminuarea acestuia.
Examinând legalitatea sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs întemeiat pe prescripția dreptului la acțiune, nu este întemeiat deoarece este vorba despre un raport de natură fiscală.
Taxa de poluare instituită prin art. 1 din OUG nr. 50/2008 este de natură fiscală situație rezultată din întregul act normativ și, mai mult, din prevederile art. 7 care dispun că „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.” Mai mult decât atât, chiar art. 90 din TCE reținut de către instanța de fond ca temei al restituirii reglementează prevederile fiscale discriminatorii, interzicând aplicarea unor impozite interne mai mari pentru produsele altor state membre.
Dispozițiile OG nr. 92/2003 conțin și reglementări referitoare la dreptul contribuabilului la restituirea sumelor achitate nelegal cu titlu de taxe și impozite iar termenul de prescripție a acestui drept este reglementat de art. 135 care stabilește că „dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.”
Față de aceste dispoziții, Curtea constată că în raportul juridic de drept fiscal stabilit între stat și contribuabil, prin derogare de la Decretul nr.167/1958 legea procesual fiscală prevede un termen de prescripție de 5 ani, care în cauză nu s-a îndeplinit, acțiunea fiind înregistrată la data de 30 decembrie 2013..
Pe fondul cauzei, Curteareține că taxa solicitată a fi restituită a fost achitată la data de 21.04.2008 conform adeverinței eliberată de Miniusterul Finanțelor Publice-Direcția G. a Finanțelor Publice a Județeului Suceava-AFP Siret înregistrată sub nr._ din 27.12.2012 ( f.9 dosar )
Astfel, dispozițiile art. 90 alin.1 TCE, interzic orice discriminare între produsele naționale și produsele altor state membre, așadar si o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate „produselor altor state membre" și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare al produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare al produselor de pe piața internă a Statului Român.
Este necontestat în cauză că taxa de primă înmatriculare se plătește de către toți particularii care doresc să înmatriculeze pentru prima dată un autovehicul în România, indiferent de unde provine acesta, însă taxa de primă înmatriculare se aplică, potrivit art. 2141 din Codul fiscal, numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România.
Așadar, o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007 - când Statul Român a aderat la Uniunea Europeană și au intrat în vigoare dispozițiile art. 2141 din Codul fiscal - și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 1.01.2007.
Cu privire la existența impozitării discriminatorii în speță, Curtea observă că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state membre ale Uniunii Europene - și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară, așadar nu se percepe taxa stabilită de 2141 din Codul fiscal în cazul reînmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în România.
Cu toate acestea, taxa stabilită de 2141 din Codul fiscal este percepută în cazul înmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România.
În consecință, indiferent de nivelul de poluare al autovehiculului respectiv, dacă acesta a fost deja înmatriculat în România, taxa specială nu se datorează, aspect care este în măsură să pună la îndoială legitimitatea scopului legiuitorului român, de a institui această taxă pentru protejarea mediului înconjurător.
Date fiind aceste considerații, Curtea consideră că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamant și contestată în prezenta cauză, considerentele expuse de Curtea Europeană de Justiție în hotărârea din 5 decembrie 2006 - dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Âkos Nâdasdi c. Vam~es Penzugyorseg Eszak-Alfoldi Regionalis Parancsnoksâga, respectiv I. N. c. Vam-es Penzugyorseg Del-Alfoldi Regionalis Parancsnoksâga fiind relevante in acest sens:
„45. Așa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană, art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Liquide Industries Belgium, Culegere 2006 p. 1-0000, par. 55 și jurisprudența acolo citată).
46. În ceea ce privește impozitarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01, Weigel, Culegere 2004, p. 1-4981, par. 66 și jurisprudența acolo citată).
47. Conform unei jurisprudențe bine stabilite, arti. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe
baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar daca nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
48. În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate, este necesar să fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât Ungaria cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afectează vehiculele similare înmatriculate deja în Ungaria și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă.
49. O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în Ungaria înainte de . Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente.
51. Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, Curtea observă că, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, par. 30).
52. În contextul sistemului taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.
53. Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.
54. Un autoturism nou pentru care taxa de înmatriculare a fost plătită în Ungaria își pierde, în timp, o parte din valoarea sa de piață. Pe măsura deprecierii autoturismului, se diminuează de asemenea cuantumul taxei de înmatriculare incluse în valoarea reziduală a autoturismului. Din moment ce acesta este un autoturism folosit, el nu poate fi vândut decât pentru un preț ce corespunde unei părți din valoarea sa inițială, care conține valoarea reziduală a taxei de înmatriculare.
55. Pare a rezulta, din informațiile transmise de instanțele naționale, că un autoturism de același model, vechime, cu același număr de kilometri parcurși, cumpărat într-un alt stat membru și înregistrat în Ungaria, va atrage aplicarea integrală a taxei de înmatriculare prevăzută pentru această categorie de autoturisme. Prin urmare, taxa reprezintă o sarcină mai consistentă pentru autoturismele second-hand importate decât pentru autoturismele similare deja înregistrate în Ungaria, cărora li s-a aplicat taxa de înmatriculare într-un stadiu anterior.
56. Deci, deși scopul înmatriculării este acela de protecție a mediului și nu ține cont de valoarea de piață a autoturismului, aplicarea art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană implică luarea în considerare a deprecierii autoturismelor folosite atunci când acestea sunt impozitate, din moment ce această taxă este percepută numai o dată, atunci când autoturismul este pentru prima dată înregistrat în vederea punerii în circulație în statul membru în cauză, fiind încorporată în această valoare.
57. Rezultă din considerațiile de mai sus că răspunsul la întrebările adresate Curții în cauza C-290/05, respectiv în prima parte a întrebării a treia și întrebarea a patra din cauza C-333/05 trebuie să fie acela că art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de Legea privind taxele de înmatriculare, atâta timp cât:
-taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație
pe teritoriul unui stat membru;
-valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valorii reziduale a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în acest stat membru înainte de aplicarea Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă."
Făcând aplicarea acestor principii în prezenta cauză, Curtea nu observă nici o diferență între taxa instituită de legislația maghiară - care a făcut obiectul examinării Curții Europene de Justiție în cauza citată mai sus - și art. 2141 din Codul fiscal român.
Ca și în cazul legislației maghiare - constatată a fi neconformă cu art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană - și în cazul art. 2141 din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor uzate puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul României - stat membru al Uniunii Europene de la 1.01.2007.
De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se avea în vedere deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor uzate importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valorii reziduale a unor autoturisme uzate similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la eronata obligare la plata dobânzii calculată conform art. 124 din Codul de procedură fiscală, Curtea constată nici acesta nu este întemeiat.
Astfel, deși cadrul normativ incident în cauză este reglementat de O.G. nr. 92/2003, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-565/11, I., a statuat că dreptul Uniunii se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curs începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene are putere obligatorie atât pentru instanța de trimitere cât și pentru celelalte instanțe. Mai mult Decizia Curții are efecte ex tunc (și pentru trecut) cu excepția situației când din motive de asigurare a siguranței circuitului juridic comunitar, prevede expres aplicarea deciziei ex nunc (numai pentru viitor). Această prevedere expresă nu s-a dispus în cauză.
Cu privire la critica vizând cuantumul cheltuielilor de judecată acordate cu titlu de onorariu avocat, Curteaconstată că nu este întemeiată, întrucât art. 451 alin. 2 Cod proc. civilă este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului. Prin reducerea onorariului plătit avocatului, reclamantul ar fi în imposibilitatea de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală și nici în culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu exagerat, neproducându-se în speță, dovezi în acest sens.
Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, nefiind date motivele de recurs invocate și că, nici din oficiu nu există motive de casare, în temeiul art. 488, 496 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, .. 7, județul Suceava, împotriva sentinței nr.5055 din 25.09.2014 pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ , intimat fiind reclamantul L. L..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 02 februarie 2015.
Președinte,Judecători, Grefier,
Red. P.D.
Jud. fond.H. L.
Tehnoredactat B.E.
5 ex/23.02.2015
.
| ← Pretentii. Decizia nr. 966/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
