Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 2289/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2289/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 4153/86/2014
Dosar nr._ - refuz soluționare cerere -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 2289
Ședința publică din 27 aprilie 2015
Președinte G. D.
Judecător M. L.
Judecător M.-M. D.
Grefier V. G.
Pe rol, judecarea recursului promovat de reclamantul P. V.-G. cu domiciliul în . nr. 214, județ Suceava, împotriva sentinței nr. 5945 din 16 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, intimați fiind pârâții Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava cu sediul în Suceava, ..n., județ Suceava și M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice cu sediul în București, sector 1, . nr. 2-4.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns, pentru pârâții-intimați, consilier juridic R. M., care depune delegații de reprezentare nr. 2168/25.03.2015 și nr. 6556/21.04.2015.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că recurentul a fost scutit de la plata taxei judiciare de timbru conform încheierii din 03.02.2015, că în faza procedurii de regularizare a cererii, fiecare intimat a depus câte o întâmpinare și că, la data de 17.03.2015, prin serviciul Registratură, recurentul a depus răspuns la întâmpinare, după care,
Reprezentanta pârâților-intimați invocă excepția neredactării recursului prin avocat, în temeiul art. 83 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Instanța respinge excepția neredactării recursului prin avocat având în vedere că dispozițiile art. 83 alin. 3 din codul de procedură civilă au fost declarate neconstituționale.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, Curtea constată terminată cercetarea judecătorească și în temeiul art. 392 raportat la art. 494 din Codul de procedură civilă, acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului recursului.
Reprezentanta pârâților-intimați, având cuvântul, solicită în principal anularea recursului ca nemotivat, având în vedere că reclamantul a formulat recursul fără să invoce vreun motiv de nelegalitate prevăzut de lege. În subsidiar, solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. Față de pârâta-intimată M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice arată că instanța de fond a procedat corect prin redirecționarea cererii către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava, având în vedere că nu a intrat în sfera sa de competență, că nu este emitentul deciziei de care face vorbire recurentul și că nu deține vreo dovadă de ajungere și expediere la destinatar a acestei decizii.
Arată că nemulțumirile față de răspunsurile primite nu echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare a cererilor reclamantului, prin urmare, dreptul la informare nu a fost încălcat. Mai arată că au fost transmise toate răspunsurile la petițiile adresate ANPIS conform O.G. nr. 27/2002, iar decizia de suspendare a fost transmisă printr-o modalitate permisă de lege, conform art. 17 alin. 3 din Legea nr. 416/2011 și art. 36 din HG nr. 50/2011.
Învederează instanței că nu se impune nici acordarea de daune-morale, așa cum solicită reclamantul, având în vedere că nu au fost încălcate prevederile Legii nr. 554/2004 și O.G. nr. 27/2007 față de numeroasele răspunsuri oferite recurentului, astfel că nemulțumirea răspunsurilor oferite nu conferă dreptul la daune morale. Fără cheltuieli de judecată.
Constatând dezbaterile închise,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal sub nr._ /27.05.2014, reclamantul P. V. G., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava și M. M., Familiei și Protecției Sociale Suceava, a solicitat obligarea acestora la emiterea unui răspuns care să conțină rezolvarea solicitării adresate prin petițiile din 23.12.2013, 27.01.2014, 10.02.2014 și 25.02.2014 cât și acordarea unui prejudiciu moral într-un cuantum pe care înțelege să-l lase la aprecierea instanței.
Prin sentința nr. 5945 din 16.10.2014, Tribunalul Suceava a respins ca nefondată cererea reclamantului, iar pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele:
Reclamantul s-a adresat la data de 23.12.2013 cu o cerere Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava prin care a solicitat să fie informat dacă s-a comunicat decizia privind suspendarea plății ajutorului social către titularul ajutorului social, iar întrucât nu i s-a răspuns în termenul prevăzut de OG nr.27/2002, s-a adresat cu o nouă petiție la data de 27.01.2014, menționând reclamantul că prin adresa nr.890/30.01.2014 nu i se răspunde de fapt solicitării.
La data de 10.02.2014 reclamantul a reformulat adresa inițială, solicitând să se înainteze dovada trimiterii deciziei privind suspendarea plății ajutorului social către titularul ajutorului social.
Prin adresa nr.7/18.02.2014 emisă de AJPIS Suceava s-a răspuns reclamantului (care a revenit cu cererea din 25.02.2014) că dispoziția privind suspendarea plății ajutorului social s-a făcut prin mijloace legale, în conținutul adresei nr.2318/27.02.2014 emisă de aceeași instituție precizându-se reclamantului că s-a realizat comunicarea prin poștă simplă, doar decizia de debit fiind comunicată cu confirmare de primire.
Reclamantul s-a adresat la data de 04.03.2014 pârâtului MMFPSPV pentru a i se înainta dovada comunicării și ajungerii la destinatar a deciziei de suspendare a ajutorului social nr._/10.04.2012.
Cum solicitarea petentului nu intră în sfera de activitate a pârâtului, acesta a redirecționat cererea reclamantului către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, Direcția Generală de Asistență Socială, reclamantul fiind informat prin email de acest aspect. De asemenea, prin adresa nr.1170/16.04.2014 precum și altele s-a solicitat de către MMFPSPV Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială să facă verificările necesare în legătură cu cele semnalate de petiționar.
Astfel cum se arată în conținutul cererii de chemare în judecată nemulțumirea reclamantului derivă din faptul că nu i-a fost înaintată dovada comunicării către destinatar a deciziei de suspendare a plății ajutorului social, în drept reclamantul invocând dispozițiile legii nr.554/2004.
Potrivit art.8 din legea nr.554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.
De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Noțiunea de contencios administrativ este definită de legea contenciosului administrativ în art.2 alin.(1) lit. f) ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Reclamantul a invocat refuzul nejustificat al pârâților de a-i soluționa cererea, respectiv de a i se prezenta dovada comunicării către destinatar a deciziei de suspendare a ajutorului social.
În speță însă reclamantul nu a dovedit existența refuzului nejustificat din partea pârâților de a răspunde sau a soluționa cererile, deoarece răspunsurile transmise de aceștia nu echivalează cu un refuz nejustificat, în sensul prevederilor legale.
În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Definiția excesului de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
În cauza de față, din conținutul adreselor înaintate reclamantului de către pârâtă rezultă că decizia de suspendare a fost comunicată prin poștă simplă și nu prin confirmare cu primire astfel că nu se poate înainta dovada ajungerii la destinatar a deciziei menționate cât timp nu s-a apelat la o astfel de comunicare.
În ce privește răspunsul înaintat de către pârât, astfel cum recunoaște și reclamantul în răspunsul la întâmpinare, aceasta a depus demersuri pentru rezolvarea cererii conform atribuțiilor legale din HG nr.10/2013 procedând în acord cu art.8 alin.2 din OG nr.27/2002.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul P. V.-G., criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, în esență, recurentul a arătat că instituția pârâtă Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava, urmare a solicitărilor exprese, nu a emis un răspuns prin care să se rezolve și să se lămurească aspectele solicitate. În art. 17 alin. 2 și 3 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat nu se indică o procedură expresă de comunicare a deciziei de suspendare a plății ajutorului social, însă consideră că trebuie să existe o procedură prin care să se comunice acest act, iar prin această procedură instituția emitentă să se asigure că actul a ajuns la destinatarul acestuia.
A mai arătat că prin răspunsurile emise de pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava nu s-au clarificat aspectele asupra cărora trebuia să se pronunțe, în acest fel refuzând a-i emite un răspuns la aspectele solicitate. Atât prin refuzul de a-i comunica dovezile de comunicare a deciziei ca urmare a solicitărilor exprese prin petiții, cât și prin modul de comunicare ales arată că i se încalcă dreptul fundamental prevăzut de Constituția României în art. 31 alin. 1 și 2.
Totodată a solicitat obligarea pârâtelor la plata de daune morale în sumă de 10.000 lei, reprezentând prejudiciu moral suferit ca urmare a nerespectării prevederilor legale.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava a arătat că aceasta a răspuns la toate petițiile adresate de către recurentul-reclamant. Astfel au fost formulate petițiile înregistrate sub numerele: 766/27.01.2014, 5/10.02.2014, 8/28.02.2014 la care s-au transmis răspunsurile, respectiv nr. 890/30.01.2014, 7/18.02.2014, 2318/27.02.2014.
Faptul că reclamantul susține că a mai trimis o petiție, a arătat că această împrejurare nu a fost dovedită prin niciun mijloc de probă de acesta.
În ceea ce privește comunicarea deciziei de suspendare a plății ajutorului social de către AJPIS Suceava, pârâta-intimată a subliniat că această decizie a fost comunicată recurentului-reclamant prin poștă simplă, iar nu prin poștă cu confirmare de primire, motivat de faptul că această decizie emisă de AJPIS Suceava este o consecință a deciziei de suspendare a dreptului la ajutorul social emisă de către Primăria de domiciliu, care este actul juridic administrativ principal și care se comunică în prealabil titularului, cum de altfel i s-a comunicat și recurentului.
A mai arătat că pârâta-intimată a ales poșta simplă ca modalitate de comunicare a deciziei de suspendare a plății ajutorului social nu numai pentru rațiunea actului juridic administrativ principal, dar și datorită numărului mare de decizii de comunicat în tot județul precum și pentru a reduce cheltuielile enorme care s-ar fi efectuat în cazul corespondenței cu confirmare de primire. Aceste rațiuni a arătat că au avut la bază aplicarea și respectarea legii, care prevede în art. 17 alin. 3 din Legea nr. 416/2001 și în art. 36 alin. 3 din HG nr. 50/2011 că deciziile se comunică titularului în termenul de 30 de zile de la data emiterii acestora.
A mai învederat instanței că Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava fiind instituție publică, predă corespondența care se transmite prin poștă simplă, respectiv toate plicurile cu deciziile care se comunică titularilor în tot județul, pe bază de borderouri către Poșta Română, iar Oficiul Poștal îi restituie copiile acestora, care sunt greu lizibile, iar unele chiar ilizibile. În județul Suceava există mai multe persoane cu numele reclamantului-recurent, iar în listele din aceste borderouri, nu a reușit să identifice exact reclamantul.
Privind capătul de cerere referitor la plata de daune morale, pârâta-intimată apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, astfel că, față de dispozițiile art. 1349 alin. 1, 2 și urm. cod civil și de art. 18 și 19 din Legea 554/2004, pretențiile recurentului reclamant sunt neîntemeiate.
Prin întâmpinarea sa, pârâtul-intimat M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a invocat excepția neredactării recursului prin avocat, excepția netimbrării recursului și excepția nulității recursului pentru nemotivare.
Instanța a respins la termenul de azi excepția neredactării recursului prin avocat, iar excepția netimbrării recursului nu a mai fost pusă în discuție atât timp cât cererea de recurs a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru în urma formulării unei cereri de ajutor public judiciar de către recurent, cerere ce a fost admisă prin încheierea de ședință din 03.02.2015.
În ceea ce privește excepția nulității recursului pentru nemotivare, a arătat pârâtul-intimat că recursul declarat în prezenta cauză nu cuprinde niciun motiv de nelegalitate al sentinței atacate.
Pe fondul cauzei, consideră pârâtul intimat că instanța de fond, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiurile legale invocate, corect a reținut că solicitarea reclamantului adresată MMFPSPV de a i se comunica dovada comunicării și ajungerii la destinatar a deciziei de suspendare a ajutorului social nu intră în sfera de activitate a acestui minister, astfel cererea a fost redirecționată către ANPIS, reclamantul fiind informat prin email de redirecționarea cererii sale.
De asemenea, corect a reținut instanța de fond că prin Adresa nr. 1170/16.04.2014, precum și altele, MMFPSPV a solicitat Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Fiscală să facă verificările necesare în legătură cu cele semnalate de petiționar.
A mai arătat că reclamantul nu a făcut dovada existenței vreunui refuz nejustificat din partea MMFPSPV de a-i răspunde la petițiile adresate, iar răspunsurile formulate de MMFPSPV și trimise reclamantului nu echivalează cu un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri.
A solicitat să se constate că pârâtul-intimat a făcut toate demersurile necesare pentru rezolvarea petiției reclamantului, potrivit atribuțiilor sale prevăzute în H.G. nr. 10/2013 și în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 2 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor.
Pârâtul-intimat M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a îmbrățișat același punct de vedere cu pârâta-intimată Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Fiscală Suceava în ceea ce privește pretențiile reclamantului raportate la acordarea de daune morale, solicitând pe cale de consecință respingerea acestora ca nefondate, nefiind de altfel susținute prin vreun mijloc de probă.
Analizând cu prioritate excepția nemotivării cererii de recurs, conform art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă Curtea observă că argumentele de fapt invocate prin cererea de recurs pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.
Se încadrează în acest motiv de casare situațiile în care instanța de fond aplică un act normativ care nu este incident, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil cauzei, sau dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale.
În speță, în cuprinsul cererii de recurs se regăsesc criticile la adresa sentinței care face obiectul recursului, indicarea lor prin raportare la soluția pronunțată, la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia și la normele de drept material pretins încălcate sau aplicate greșit.
Constatând astfel că motivarea în fapt a recursului se subsumează motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod de procedură civilă, Curtea constată că nu poate fi aplicată sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. 2, deoarece aceasta intervine doar „în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488”, ceea ce nu este cazul în speță.
Analizând recursul, ale cărui motive se subsumează celor prevăzute la art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este neîntemeiat, pentru cele ce urmează:
Accesul cetățenilor la informațiile de interes public este parte a dreptului fundamental la libera exprimare așa cum este definit de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Nu mai puțin, dreptul de a avea acces la informații de interes public este garantat în art. 31 din Constituția României care statuează „dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public”.
Ca o concretizare a acestui drept, a fost edictată Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, care definește instituțiile și autoritățile cărora le sunt aplicate normele legale.
Același act normativ reglementează informațiile pe care autoritatea publică le comunică din oficiu, independent de formularea unei cereri.
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale, rezultă că în afara excepțiilor prevăzute expres, orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației (art. 2 lit. b din lege), poate fi furnizată la cerere.
Pentru asigurarea și garantarea realizării dreptului de acces liber și neîngrădit al oricărei persoane la orice informații de interes public art. 22 din Legea nr. 544/2001 reglementează posibilitatea persoanei vătămate în drepturile sale prevăzute de această lege de a promova o acțiune la instanța de contencios administrativ a Tribunalului împotriva instituțiilor și autorităților publice care nu înțeleg să respecte prevederile legale.
Din examinarea cererilor adresate de reclamantul P. V. – G. recurentei, Curtea constată fără nici o îndoială, că au ca obiectiv informarea cu privire la modul de comunicare a deciziei de suspendare a plății ajutorului social. Acestor solicitări, pârâta a răspuns prin adresa nr. 2318/27.02.2014, comunicând reclamantului că respectiva decizie a fost comunicată prin poștă simplă, deci fără confirmare de primire.
Împrejurarea că reclamantul este nemulțumit de răspunsul primit nu constituie un refuz nejustificat de rezolvare a cererii, relevantă în acest sens fiind și jurisprudența ÎCCJ care are rolul să regleze contradicții de jurisprudență, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza B. împotriva României. Astfel, ÎCCJ a hotărât în mod constant că în situația în care: „răspunsul autorității publice nu îl satisface pe petiționar, deși prin acesta s-a răspuns detaliat tuturor aspectelor cuprinse în memoriul înaintat, nu constituie refuz nejustificat de soluționare a cererii, întrucât stabilirea conținutului răspunsului constituie în toate cazurile o prerogativă a autorității publice, care se exercită însă cu respectarea dispozițiilor legale”, (a se vedea decizia nr.4834 din 11 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, în Jurisprudență 2005, Ed. Hamangiu, p. 61-62).
Deosebit, împrejurarea că, după opinia reclamantului, comunicarea deciziei de suspendare a plății ajutorului social nu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, este o problemă ce poate fi analizată doar în cadrul unei acțiuni care să pună în discuție legalitatea operațiunilor ulterioare emiterii acelei decizii.
În atare împrejurări, Curtea reține că intimata a comunicat informațiile solicitate, în limita deținerii lor și ca instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii, astfel că în temeiul art. 496 Cod procedură civilă și art. 20 din Legea nr. 554/2004 va admite recursul, va modifica sentința recurată în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului pentru nemotivare formulată prin întâmpinare de pârâtul intimat M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice cu sediul în București, sector 1, . nr. 2-4.
Respinge recursul declarat de reclamantul P. V.-G. cu domiciliul în . nr. 214, județ Suceava, împotriva sentinței nr. 5945 din 16 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, intimați fiind pârâții Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava cu sediul în Suceava, ..n., județ Suceava și M. M., Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice cu sediul în București, sector 1, . nr. 2-4, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 aprilie 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. M. L.
Jud. fond H. L.
Tehnored: V.G.
5 exempl./25.05.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 2238/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2314/2015.... → |
|---|
