Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 11/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 11/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 08-01-2013 în dosarul nr. 5014/30/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -21.05.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.11
Ședința publică din 08.01.2013
PREȘEDINTE: R. O.
JUDECĂTOR: D. D.
JUDECĂTOR: R. P.
GREFIER: M. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice D., prin Direcția G. a Finanțelor Publice T. împotriva sentinței civile nr. 732/16.III.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului T., în contradictoriu cu reclamantul intimat R. C. și pârâta intimată Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice T. a depus dovada calității de reprezentant a Administrației Finanțelor Publice D..
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 732/16.III.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta DGFP T..
A respins excepția de inadmisibilitate invocată de pârâta DGFP T., pentru AFP D..
A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul R. C., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice D., prin DGFP T. și, în consecință:
A anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr. 9972/06.09.2010 emisă de pârâta AFP D..
A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 2843 lei, reprezentând taxă de poluare achitată la data de 07.09.2010.
A respins, în rest, acțiunea.
A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6, formulată de pârâta DGFP T..
A dispus obligarea chematei în garanție la plata către pârâtă, a sumei de 2843 lei, cu titlu de taxă de poluare.
A respins acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâții DGFP T. și Administrația F. pentru Mediu București.
Fără cheltuieli de judecată.
În motivare s-a reținut că prin acțiune reclamantul R. C. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE T., ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE D. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună:
- anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare nr. 9972/06.09.2010, emisă de pârâta AFP D.;
- anularea actului administrativ nr._/22.06.2011, emis de aceeași pârâtă, prin care i s-a respins contestația formulată;
- restituirea sumei de 2843 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, la data de 07.09.2010.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul R. C. a achiziționat din Germania, la data de 30.06.2010, un autovehicul – marca Ford Curiere Kasten – cu . nr. WF03XXBAJ3XS32210, an de fabricație 1999 - înmatriculat pe teritoriul acestui stat (f. 8-14 dos.).
În vederea utilizării autoturismului în România, reclamantul a demarat procedurile de înmatriculare a acestuia, conform prevederilor art. 11 din OUG nr. 195/2002 - privind circulația pe drumurile publice, fiind nevoit să achite o taxă de 2843 lei - cu titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule, calculată in baza prevederilor O.U.G. 50/2008, prin Decizia nr. 9972/06.09.2010 emisă de pârâta AFP D. (f. 6 dos.).
Reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare, la data de 06.06.2011, însă instituția pârâtă AFP D. a refuzat restituirea, prin adresa nr. 10.381/22.06.2011, apreciind că taxa de poluare este legală (f. 5 dos.).
Prin urmare, dat fiind acest refuz, reclamantul a înaintat prezenta acțiune, solicitând restituirea taxei de poluare, apreciind că refuzul instituției pârâte este unul nejustificat.
În ce privește cadrul procesual, instanța a constatat că raportat la obiectul acțiunii – reprezentat de obligarea AFP D. la restituirea taxei pe poluare și de anularea unui act administrativ emis tot de AFP D., doar această instituție justifică legitimare procesuală pasivă.
În atare situație, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta DGFP T., în nume propriu, cu consecința respingerii acțiunii față de aceasta și se va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta DGFP T., în numele AFP D..
Totodată, instanța a constatat că, raportat la disp. art. 84 și 129 al. 4 cod pr. civ., se impune calificarea corectă a cererii reclamantului.
Astfel, deși reclamantul nu indică în mod expres, ca și temei de drept al cererii sale, disp. art. 117 al. 1 lit. d Cod pr. fiscală, acțiunea formulată trebuie calificată astfel, întrucât se apreciază că taxa de poluare pe care a achitat-o, este nelegală, dispozițiile legale ce o consacră, fiind contrare normelor dreptului comunitar.
Ca atare, față de motivele de fapt invocate în susținerea acțiunii, prezenta acțiune trebuie calificată ca fiind întemeiată pe disp. art. 117 al. 1 lit. d Cod pr. fiscală, potrivit cu care:”Se restituie, la cerere, debitorului…..sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”.
Referitor la excepția de inadmisibilitate față de lipsa procedurii prealabile, invocată de pârâta AFP D., Tribunalul a constatat că, prin Decizia nr. 24 din 14.11.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 9/2011, s-au admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și s-a stabilit că:
„…2. Procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.”
Or, potrivit disp. art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă, această decizie este obligatorie, motiv pentru care excepția de inadmisibilitate pe acest considerent a apărut ca neîntemeiată și s-a impus a fi respinsă.
Analizând, în continuare, legalitatea măsurilor contestate, Tribunalul a constatat că problema litigioasă pe care o ridică speța de față, este aceea de a stabili dacă legislația internă – care condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamantă, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, de plata taxei de poluare - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
În sensul celor de mai sus, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 110 par. 1 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (fostul art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene) - în continuare Tratatul - ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare”.
Scopul instituirii art. 110 (ex. art. 90) din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, iar domeniul său de aplicare vizează impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
În ce privește raportul dintre legislația internă și legislația comunitară, precum și modul de soluționare a eventualelor conflicte ce apar între aceste categorii de norme, Tribunalul a constatat că, potrivit art. 148 din Constituția României - urmare a aderării la Uniunea Europeană - prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2). Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
Aceste obligații au fost reafirmate și prin Legea nr. 157/2005 - de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
În altă ordine de idei, Tribunalul a reținut că în jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene s-a statuat, în mod constant, că dreptul comunitar constituie o ordine juridică independentă - care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza C./Enel [1964]); totodată, că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea respectivelor norme pe cale administrativă sau pe calea unei proceduri constituționale (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza Simmenthal [1976]).
În speță, examinând conformitatea dispozițiilor OUG nr. 50/2008, cu prevederile art. 110 paragraful 1 din TFUE, Tribunalul a constatat că, răspunzând întrebărilor preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în cauza C 402/09 ( T. vs Statul român) că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Or, potrivit prevederilor OUG nr. 50/2008, criteriul în funcție de care se datorează taxa pe poluare, este acela al primei înmatriculări a autoturismului în România.
Se ivește, astfel, o discriminare între categoria vehiculelor second-hand achiziționate din țară (în privința cărora înmatricularea pe numele noului proprietar se face fără plata taxei) și categoria vehiculelor second-hand achiziționate din afara țării – inclusiv din spațiul comunitar (în privința cărora înmatricularea este condiționată de plata taxei).
Însă, o astfel de discriminare este de natură a descuraja achiziționarea autoturismelor second-hand din spațiul comunitar, constituind o piedică în libera circulație a mărfurilor și venind în contradicție cu prevederile art. 110 TFUE.
În atare situație, Tribunalul, constatând incompatibilitatea reglementărilor interne cu normele dreptului comunitar, a procedat la înlăturarea acestora.
Pentru motivele arătate, Tribunalul a apreciat că acțiunea de față este, în parte, întemeiată și se impune a fi admisă, cu consecința anulării deciziei de calcul al taxei pe poluare nr. 9972/06.09.2010 și a restituirii, către reclamant, a taxei de poluare în cuantum de 2843 lei, achitată la data de 07.09.2010.
Față de faptul că adresa nr. 10.381/22.06.2011 emisă de pârâta AFP D. nu constituie un act administrativ fiscal, așa cum este acesta definit de disp. art. 2 al. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 coroborate cu disp. art. 41 din OG nr. 92/2003, nu a putut fi primită cererea reclamantului de anulare a acestuia.
Referitor la cererea de chemare în garanție a AFM București, formulată de pârâta AFP D., instanța a apreciat că aceasta este întemeiată și se impune a fi admisă.
În sensul celor de mai sus, Tribunalul a constatat că, potrivit disp. art. 1 al. 1 din OUG 50/2008, taxa de poluare se face venit la Fondul pentru Mediu, iar Administrația F. pentru Mediu are atribuții de gestionare a acestei taxe.
Prin urmare, cum instituția care gestionează taxa de poluare, este Administrația F. pentru Mediu, în sarcina acesteia ia naștere obligația de restituire a taxei.
În consecință, văzând și disp. art. 60-63 cod pr. civ., s-a dispus obligarea chematei în garanție la plata către pârâtă, a sumei de 2843 lei, cu titlu de taxă de poluare.
În fine, referitor la chemarea în judecată, în calitate de pârâtă, a Administrației F. pentru Mediu București, instanța a apreciat că acțiunea de față nu poate fi admisă față de această instituție.
În sensul celor de mai sus, Tribunalul a constatat că, într-adevăr, potrivit disp. art. 1 al. 1 din OUG 50/2008, taxa de poluare se face venit la Fondul pentru Mediu, iar Administrația F. pentru Mediu doar gestionează această taxă, însă, stabilirea acestei taxe se face de către autoritatea fiscală competentă, iar plata acesteia se face la aceeași autoritate (art. 5 al. 1 și 4 din același act normativ).
Prin urmare, între reclamant (în calitate de plătitor al taxei de poluare) și instituția pârâtă - Administrația F. pentru Mediu - nu există un raport juridic de drept fiscal, care să nască în sarcina acesteia din urmă, obligația de restituire a taxei.
În consecință, acțiunea de față s-a respins, în întregime, față de această instituție. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În cauză a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice D., prin Direcția G. a Finanțelor Publice T., solicitând modificarea sentinței conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și respingerea acțiunii.
Recurenta susține că în mod eronat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrația Finanțelor Publice D., invocată cu privire la petitul vizând restituirea taxei pe poluare.
Solicita instanței să constate lipsa calității procesuale pasive a A.F.P. D., întrucât taxa pe poluare nu se face venit la bugetul statului.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, actualizata:
"Prezenta ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxa, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului"
De asemenea, potrivit art. 5 alin. 1 și 4 din O.U.G. nr. 50/2008, actualizată:
"(1) Taxa se calculează de autoritatea fiscala competentă.
(4) Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu "
Mai mult, conform art. 3 alin. 5 și 6 din H.G. nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule:
5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6) În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transfera în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4)."
Pârâta arată că, în aceste condiții, se impune respingerea acțiunii reclamantului față de Administrația Finanțelor Publice D. pentru lipsa calității procesuale pasive.
De asemenea, consideră că hotărârea primei instanțe este netemeinica si nelegala in ce privește respingerea excepției inadmisibilității invocată cu referire la petitul vizând anularea Deciziei de calcul al taxei pe poluare nr. 9.972/06.09.2010.
Astfel, in conformitate cu prevederile art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008. actualizata, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule: "Stabilirea, verificarea, colectarea si executarea silita, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorata de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscala competenta, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. "
Apreciază ca anularea deciziei de calcul este nelegala, cât timp parcurgerea procedurii prealabile este obligatorie in cazul atacării actului administrativ.
Subliniază faptul ca Decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțata de I.C.C.J. - completul competent sa judece recursul in interesul legii, invocata de instanța de fond in considerentele hotărârii pronunțate, se refera doar la faptul ca nu se impune parcurgerea procedurii administrative prealabile in cazul cererilor de restituire a taxei pe poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedura fiscala, ceea ce duce la concluzia ca procedura administrativa prealabila este obligatorie
In subsidiar, in ce privește fondul cauzei, recurenta apreciază că hotărârea este netemeinica si nelegala. In acest sens, invocă faptul ca la data de 13.01.2012 a intrat in vigoare Legea nr. 9/06.01.2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (publicata in M.O. nr. 17/10.01.2012), prin care s-a abrogat O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Astfel, prin Legea nr. 9/2012 au fost aduse modificări majore cu privire la cadrul legal al instituirii taxei pe emisiile poluante ale autovehiculelor referitor la sfera de aplicare a acesteia, anumite elemente in modul de taxare si introducerea reglementarilor care dau posibilitatea recuperării diferențelor de taxa apărute prin aplicarea noilor prevederi, dar mai ales in ceea ce privește înlăturarea caracterului indirect discriminatoriu prin taxarea unitara, indiferent de proveniența autovehiculului.
O modificare importanta introdusa de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 9/2012 este cea privitoare la aplicarea unitara a taxării autovehiculelor pentru care se solicita una dintre operațiunile de înmatriculare/reînmatriculare prevăzute la art. 4 din lege, indiferent de proveniența acestora, înlăturâdu-se favorizarea indirecta a autoturismelor second-hand autohtone. Pentru un autovehicul, modul de calcul al taxei va fi identic, indiferent daca taxa va fi achitata la momentul primei înmatriculări in România (fără distincție intre un autovehicul produs in România sau in străinătate ori daca este nou sau vechi) sau la prima transcriere a dreptului de proprietate.
Mai mult, s-a soluționat si problema autovehiculelor înmatriculate înainte de 01._ (când nu se percepea taxa), sau după aceasta data (dar au fost scutite sau exceptate de la plata ei), pentru care s-a introdus obligativitatea plații la prima transcriere a dreptului de proprietate.
Prin urmare, taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va fi plătită o singura data in mod nediscriminatoriu de către toți cei care achiziționează autovehicule si le înmatriculează, dar si de către cei care au achiziționat autovehicule, dar pentru care nu s-a achitat taxa.
Taxa se calculează pe baza unor criterii obiective (tipul motorizării, capacitatea cilindrica, emisia de C02 si norma de poluare), luându-se in considerare si deprecierea autoturismului. Astfel, pentru condiții identice, taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va avea același cuantum, indiferent ca este vorba de un autovehicul second-hand, care se înmatriculează pentru prima data in România sau un autovehicul second-hand înmatriculat in România si pentru care se transcrie dreptul de proprietate, dar pentru care nu s-a achitat taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule.
Mai mult, prin introducerea modificărilor la elementele avute in vedere la calcul, care permit astfel taxarea corecta si reala a poluatorilor, bazata pe cantitatea de emisii cu impact asupra mediului produsa de aceștia se ajunge, in anumite cazuri, la reducerea taxei cu circa 25% fata de cuantumul rezultat prin aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 50/2008. cu modificările si completările ulterioare.
Având in vedere ca si autovehiculele înmatriculate pentru prima data in România de la 01.01.2007 si până la . Legii nr. 9/2012 au fost supuse unei sarcini fiscale similare, respectiv la prima înmatriculare a acestora a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule in temeiul art. 2141 - 2143 din Legea nr. 571/2003, sau taxa pe poluare pentru autovehicule in baza O.U.G. nr. 50/2008, pentru acestea nu se va achita taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule la prima transcriere a dreptului de proprietate, daca se poate face dovada achitării acesteia, cu excepția cazului in care aceste taxe au fost restituite contribuabililor prin sentințe judecătorești.
Un alt element consacrat in Legea nr. 9/2012 este taxarea echitabila, prin acordarea posibilității solicitării restituirii diferenței dintre valoarea taxei calculate conform noilor prevederi si cuantumul taxei plătite cu titlu de taxa speciala de prima înmatriculare sau de taxa de poluare. Persoanele care au plătit taxa care sancționa poluarea produsa in circulație cu ocazia înmatriculării autovehiculului, indiferent ca aceasta s-a efectuat in baza prevederilor art. 2141- 2143 din Legea nr. 571/2003 sau in baza prevederilor O.U.G. nr. 50/2008, pot solicita restituirea diferenței de cuantum, rezultata in urma aplicării noii modalități de calcul.
Recurenta susține ca prevederile art. 12 din Legea nr. 9/2012 oferă o soluție legala cauzei deduse
In ce privește eventuala invocare de către reclamant sau de către instanța de judecata din oficiu a unei pretinse "aplicări retroactive a prevederilor Legii nr. 9/2012", învederează faptul ca aceasta chestiune a fost tranșata chiar de către Curtea Constituționala a României, care in repetate rânduri, in soluționarea excepției de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008 (similare art. 12 din Legea nr. 9/2012) prin care se dispunea restituirea diferenței intre suma achitata de contribuabil cu titlu de taxa speciala pentru autovehicule si cuantumul taxei pe poluare conform O.U.G. nr. 50/2008, a respins excepțiile de neconstitutionalitate. stabilind faptul ca aceste prevederi legale nu încalcă principiul neretroactivității legii, întrucât O.U.G. nr. 50/2008 nu cuprinde dispoziții de natura a duce la concluzia ca instituie o noua taxa, ci doar redefinește taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule. Redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atâta timp cat natura juridica a celor doua taxe este identica.
In concluzie, nici prevederile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu sunt neconstituționale. ele neîncălcând principiul neretroactivității legii.
Având in vedere aceste principii ale universalității si unicității taxei, si întrucât reclamantul nu dovedește faptul ca autovehiculul in cauza ar fi exceptat in mod legal de la plata taxei potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 9/2012, recurenta susține ca instanța de judecata nu poate stabili pe cale jurisprudențiala un nou caz de exceptare de la plata taxei, legal datorate, doar pentru motivul ca aceasta a fost achitata la o anumita data sau ca a fost promovata prezenta acțiune anterior intrării in vigoare a Legii nr. 9/2012, un astfel de caz echivalând cu instituirea pe cale jurisprudențiala a unei inadmisibile discriminări pozitive a acestor autovehicule înmatriculate pentru prima data in România de la 01.01.2007 si pana la . Legii nr. 9/2012, care astfel ar fi exceptate de la plata taxei in mod evident discriminatoriu, neîntemeiat, artificial si abuziv.
Referitor la Hotărârea pronunțata de C.J.U.E. in cauza C 402/2009 T., recurenta apreciază ca aceasta a devenit caducă față de Legea nr. 9/2012, cu aplicabilitate imediată.
Examinând recursul pârâtei se respinge ca nefondat conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă împotriva sentinței civile nr. 732/16.III.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului T., pentru că:
Așa cum rezultă din dosar,acesta privește cererea de restituire a unei taxe de poluare achitată de reclamant conform OUG nr. 50/2008.
Reclamantul a invocat dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și arătând, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul comunitar, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care instituie o taxă internă discriminatorie.
În analizarea legalității soluției pronunțe de instanța de fond, Curtea consideră necesară expunerea dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 TCE), precum și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pentru expunerea conținutului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. . 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009, Curtea face trimitere la considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației F. pentru Mediu) (indicată în continuare ca ”Hotărârea N.”) – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ., nr. 269/10.09.2011.
Astfel, Curtea Europeană de Justiție a expus reglementarea respectivă în paragrafele 6-14 din hotărârea N..
Art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și jurisprudența Curții Europene de Justiție în această materie:
Conform art. 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Curtea subliniază că, începând cu data de 1.12.2009 a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona.
În conformitate cu modificările aduse Tratatului instituind Comunitatea Europeană prin Tratatul de la Lisabona, Tratatul instituind Comunitatea Europeană a fost redenumit „Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene”, iar fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană a fost renumerotat, devenind art. 110 al noului Tratat privind funcționarea Uniunii Europene, cu același conținut. Curtea subliniază însă că întreaga jurisprudență a Curții Europene de Justiție face însă referire la art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, iar nu la art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (deși cele două articole au același conținut), întrucât modificările operate prin Tratatul de la Lisabona nu erau în vigoare în acel moment.
În ceea ce privește denumirea instanței supreme a Uniunii Europene, Curtea subliniază că de-a lungul timpului aceasta a purtat denumiri diferite, cea mai îndelungat uzitată fiind aceea de „Curtea de Justiție a Comunităților Europene”, denumire modificată prin . Tratatului de la Lisabona, la 1.12.2009 – dată de la care Curtea de Justiție a Uniunii Europene desemnează nu numai Curtea de Justiție, dar și celelalte instanțe instituie prin Tratatul privind Uniunea Europeană și, respectiv Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
Cea mai importantă hotărâre a Curții Europene de Justiție în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second hand cu prilejul înmatriculării pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene – raportat la împrejurarea că în această hotărâre se analizează chiar taxa de poluare instituită de Statul Român prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 – o constituie însă Hotărârea din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la 16 octombrie 2009, în procedura I. T. împotriva Statului român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu, Ministerului Mediului.
Fiind anterioară Hotărârii N., hotărârea din cauza T. analizează elaborat reglementarea română instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, însă această reglementare este cea incidentă în perioade 1.07._08, motiv pentru care hotărârea T. nu va fi cea pe care se vor întemeia în principal aprecierile din prezenta cauza.
Cu toate acestea, Curtea subliniază importanța acestei hotărâri, care completează criteriile pe baza cărora Curtea Europeană de Justiție constată caracterul discriminatoriu al impozitelor interne.
Privitor la obligativitatea respectării dreptului comunitar (european) și prioritatea acestuia față de reglementările interne, Curtea amintește că prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din 1.06.2005, România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din 31.10.2003, dispoziții conform cărora:
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Curtea precizează, de asemenea, că obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În concluzie,începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului „acquis comunitar” – astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din_, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative, „dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la R., și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht, ambele republicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997”.
Cu privire la competența instanțelor de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, Curtea amintește că în dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – Curtea constată că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Curtea precizează, totodată că Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat, pe calea procedurii recursului în interesul legii problema admisibilității sau inadmisibilității acțiunii de restituire a taxei de poluare în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008.
Astfel, prin Decizia nr. 24/14.11.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că:
„1.Acțiunea având ca obiect obligarea Instituției Prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 este admisibilă.
2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
În privința acestei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea observă că aceasta a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție „pentru a se asigura” – potrivit art. 329 al. 1 Cod de Procedură Civilă – „interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României”. Fiind pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, această decizie este obligatorie pentru viitor, având în vedere dispozițiile art. 3307 alin. 4 Cod de Procedură Civilă, conform cărora „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe (...)”.
În consecință, în prezenta cauză Curtea va da eficiență acestor dispoziții legale și va respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, interpretarea dată de aceasta fiind incidentă în prezentul litigiu.
Curtea constată că aplicarea art. 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Se impune, așadar, constatarea că art. 110 este aplicabil numai în măsura în care bunul astfel impozitat este un produs al „altor state membre” ale Uniunii Europene.
Curtea subliniază că principiul libertății de circulație se aplică atât produselor care provin din statele membre cât și produselor care sunt localizate în cadrul Comunității și care au fost importate în mod legal dintr-un stat din afara Comunității. În momentul importului inițial, aceste produse sunt supuse taxelor vamale conform politicii tarifare comune și formalităților administrative, statistice și de igienă corespunzătoare legislației UE. În urma acestor proceduri produsele primesc "dreptul la liberă circulație" în cadrul Uniunii Europene.
În principiu, libera circulație a mărfurilor cere statelor membre să abroge toate măsurile ce constituie o barieră în calea comerțului în interiorul Comunității. Abolirea măsurilor naționale restrictive de natură fiscală reprezintă corolarul stabilirii unei Uniuni Vamale ce cuprinde interzicerea taxelor de import și export și orice măsuri cu efect echivalent ce afectează comerțul între statele membre, precum și stabilirea unui tarif vamal comun față de state terțe (țările aflate în afara acestei zone).
Curtea apreciază, în acest context, că se poate reține o eventuală aplicabilitate a dispoziției art. 110 TFUE și o eventuală discriminare fiscală numai în măsura în care se dovedește că acel autoturism a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, deoarece acesta este criteriul care determină discriminarea fiscală a taxei de poluare din litigiu.
Curtea constată, în acest context, că reclamantul a făcut dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în litigiu într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România, motiv pentru care soluționarea acestui litigiu este posibilă prin raportare la art. 110 TFUE.
Privitor la caracterul posibil discriminatoriu al taxei de poluare, Curtea reamintește că însăși Curtea Europeană de Justiție a analizat taxa de poluare română incidentă în perioada 15.12._09 – respectiv astfel cum a fost reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009 – și a reținut, prin Hotărârea N., expusă anterior (paragraful 26), că „o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre”.
Curtea reamintește obligativitatea respectării jurisprudenței Curții Europene de Justiție de către autoritățile naționale, inclusiv de organele judiciare, dar și de cele fiscale ale statelor membre ale Uniunii Europene.
În aceste condiții, Curtea nu poate decât să constată că reglementarea română analizată în hotărârea N. este aplicabilă și în prezenta cauză și că reclamantul a plătit taxa de poluare contestată în temeiul acestei reglementări.
În consecință, constatările Curții Europene de Justiție din cauza N. sunt deplin aplicabile în cauză și ele conduc la constarea încălcării art. 110 TFUE prin instituirea respectivei taxe în sarcina reclamantului.
Făcând trimitere la considerentele Curții Europene de Justiție din hotărârea T., Curtea reține că:
- din Hotărârea Nádasdi și Németh menționată nu rezultă în niciun fel că competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe este nelimitată;
- interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale;
- autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente;
- Art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare;
- având în vedere prezența necontestată a unor date statistice care demonstrează o scădere foarte considerabilă a înmatriculărilor de vehicule de ocazie importate în România de la . OUG nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție a reținut că din dosarul cauzei rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
- Curtea de Justiție a conchis, astfel, că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
- având în vedere aceste constatări, Curtea de Justiție a reținut în hotărârea T. că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Dacă în paragraful 49 din Hotărârea din 5 decembrie 2006 – dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ákos Nádasdi, Curtea Europeană de Justiție a reținut că „o comparație cu autovehiculele de ocazie introduse în circulație în Ungaria înainte de . Legii privind taxa de înmatriculare nu ar fi relevantă. Articolul 90 CE nu are ca scop să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota sau baza de calcul a impozitelor existente”, Curtea constată că instanța supremă a Uniunii Europene a reținut – în hotărârea T. – că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE iar vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Față de considerentele Hotărârii T., Curtea reține că art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Astfel, Curtea subliniază opinia exprimată de CEJ, care a reținut că reglementarea menționată – respectiv OUG nr. 50/2008 – are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, având în vedere că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., Curtea constată că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european.
Astfel, nu numai că taxa de poluare stabilită și impusă reclamantului în anul 2009 a fost calculată potrivit aceleiași formule de calcul cu aceea instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 în varianta inițială – declarată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE – dar și cuantumul acestei taxe este majorat în raport cu această reglementare.
De asemenea, ca și în Hotărârea T., se impune constatarea că vehiculul de ocazie importat de reclamant și caracterizat printr-un anumit grad de vechime și uzură este supus – în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea acestuia – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În această privință, Curtea constată că în prezenta cauză nu s-au administrat probe cu privire la valoarea autovehiculului, pentru a fi posibilă o comparare a nivelului taxei de poluare cu valoarea integrală a autovehiculului. De aceea, Curtea nu poate reține că în prezenta cauză a fost aplicată o taxă de poluare în cuantum de 30 % din valoarea de piață a autovehiculului supus acestei taxe.
Cu toate acesta, Curtea subliniază că din Hotărârea T. – deși Curtea Europeană de Justiție pare să fi avut în vedere cuantumul ridicat al taxei de poluare – nu a fost stabilit un procentaj minim al taxei de poluare și care să fi fost acceptat de Curtea Europeană de Justiție ca fiind nediscriminatoriu. Astfel, de pildă, nu rezultă din Hotărârea T. că ar fi nediscriminatorie o taxă de poluare care ar avea un cuantum de 10% sau 15% din valoarea de piață a autovehiculului supus acestei taxe, Curtea Europeană de Justiție reținând că întreaga reglementară a taxei de poluare – astfel cum a fost instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 în varianta inițială – contravine art. 110 TFUE.
În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, Curtea reține caracterul întemeiat al acțiunii reclamantului și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Consecința acestei constatări a fost indicată la punctul 5 din prezentele considerente, fiind în acord cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – Curtea constată că este competentă să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Cum în cauză sunt aplicabile jurisprudența Curții Europene de Justiție și decizia în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea reține că sentința este legală, pentru că nu era obligatorie parcurgerea unei proceduri prealabile iar taxa de poluare are caracter discriminatoriu, motiv pentru care recursul declarat de pârâtă se respinge conform art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, așa cum s-a menționat anterior.
Este nefondată și susținerea privind aplicarea Legii nr. 9/2012, pentru că taxa în litigiu s-a încasat în baza OUG nr. 50/2008, și acceptarea opiniei pârâtei ar echivala cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile, ceea ce este inadmisibil.
Este neîntemeiată și invocarea lipsei de calitate procesuală pasivă pentru că recurenta are această calitate întrucât a emis decizia de calcul a taxei de poluare și a încasat-o de la reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice D., prin Direcția G. a Finanțelor Publice T. împotriva sentinței civile nr. 732/16.III.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului T..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 8.I.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. O. D. D. R. P.
GREFIER
M. S.
Red. RO/15.01.2013
Tehnored.MS/22.01.2013
Ex.2
Primă instanță:Tribunalul T. - judecător D. L.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1468/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 741/2013.... → |
|---|
