Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1468/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1468/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 259/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Operator 2928
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1468/R
Ședința publică din data de 25 martie 2013
Președinte: P. M.
Judecător: A. B.
Judecător: M. B.
Grefier: F. L. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sebiș împotriva sentinței civile nr. 3895/03.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat BARDAN A. D. și intimata – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței la data de 21.03.2013, întâmpinare de către reclamantă și nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea reține cauza spre rejudecare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3895/03.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, Tribunalul A.:
A luat act de renunțarea la judecată a reclamantei față de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A.;
A admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta B. A. D. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sebiș;
A obligat pârâtă să restituie reclamantei taxa pe poluare achitată în sumă de 5293 lei, actualizată cu dobânda legală în materie fiscală, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire și până la data restituirii efective;
A respins acțiunea reclamantei față de pârâta Administrația F. pentru Mediu;
A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat chemata în garanție să plătească suma de 5293 lei reprezentând taxa de poluare și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală, către pârâta Administrația Finanțelor Publice Sebiș;
A Obligat pârâtă să plătească reclamantei 539,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sebiș a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului s-au adus critici relative la modul de soluționare a fondului cauzei, susținându-se că O.U.G 50/2008 este compatibilă cu dreptul european, din perspectiva art. 110 din TFUE, aplicarea O.U.G nr. 50/2008, care instituie taxa de poluare, în litigiu, nefiind discriminatorie, criticile Comisiei Europene vizând, exclusiv cuantumul taxei, iar nu compatibilitatea acesteia cu Tratatul.
Sunt evocate în acest context și hotărâri ale Curții Europene de Justiție și CEDO, recurenta susținând compatibilitatea dintre Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 și Tratatul UE, statele având libertatea de a reglementa în domeniul taxelor, impozitelor, altor contribuții sau amenzi.
Recurenta a criticat și faptul că pârâta AFP Sebiș a fost obligată în primă instanță la plata cheltuielilor de judecată, întrucât prin admiterea cererii de chemare în garanție, Administrația F. pentru Mediu este partea căzută în pretenții.
Verificând recursul astfel declarat, Curtea constată că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 304 și nici alte temeiuri de casare/modificare a hotărârii atacate, care este temeinică și legală, motiv pentru care Curtea va respinge ca nefondat recursul, în baza art. 312 (1) Cod procedură civilă.
Astfel, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea O.U.G nr. 50/2008 cu dreptul european și cu dreptul intern, în raport cu art. 110 din TFUE.
Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către CJUE, prin care a fost lămurit înțelesul art.110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor de față cu cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul U.E, efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern, conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții Europene de Justiție în cauza T. contra Statului Român, prin care s-a statuat că art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit, încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în O. U. G nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării lor/ reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu de taxă de poluare către reclamant, conform principiului arătat mai sus.
Nici criticile referitoare la obligarea instituției pârâte la suportarea cheltuielilor de judecată și nereducerea cuantumului acestora nu sunt întemeiate, raportat la art. 274 din codul de procedură civilă (text invocat, de altfel, și de recurentă) și care, în alin. 1, statuează că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, iar alin. 3, care reglementează posibilitatea reducerii de către instanță a cuantumului onorariilor avocațiale. Chiar dacă se acceptă teza că acesta putea fi aplicat și din oficiu de tribunal, în lipsa unei solicitări în acest sens din partea pârâtei, Cutea reține faptul că declanșarea litigiului s-a datorat tocmai refuzului pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sebiș de a dispune restituirea sumei solicitate de reclamant, instituție emitentă a deciziei contestate.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sebiș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sebiș, împotriva sentinței civile nr. 3895/03.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.03.2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
dr. P. M. | dr. A. B. | dr. M. B. |
Grefier, | ||
F. L. N. |
Red.M.B./15.04.2013
Tehnored. F.L.N./15.04.2013/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul A.
Jud. – E. I.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 11/2013.... → |
|---|
