Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2384/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2384/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 821/115/2012
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de contencios administrativ și fiscal cod operator 2928
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 2384
Ședința publică din 16 aprilie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: D. P.
Judecător: A. S.
Judecător: M. A. B.
Grefier: A. S.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C. S. – Administrația Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței civile nr. 1098 pronunțată la 28 septembrie 2012 de către Tribunalul C. S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul S. S. A., având ca obiect restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care instanța constată că prin Serviciul registratură al instanței, la 17 aprilie 2013, reclamantul a depus la dosar foaia de vărsământ nr. 8814/14 noiembrie 2007, chitanța nr._/1/14.11.2007, chitanța . nr._, factura SPT nr. 014/2 noiembrie 2007, factura nr. 1390/9 octombrie 2007 în traducere legalizată și original (copie xerox), copia cărții de identitate (germană) a autoturismului, talonul.
Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat și că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă la dezbateri, reține cauza spre soluționare.
Instanța
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul T. la 9 februarie 2012 sub nr._ /9 februarie 2012, reclamantul S. S. A. a chemat în judecată pe pârâtele DGFP C. S. și Administrația Finanțelor Publice Reșița solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâtele la restituirea sumei de 5727,92 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare și plata dobânzilor legale la nivelul majorării de întârziere, prevăzute de art. 124 alin. 1 cod procedură fiscală, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a plătit taxa de poluare în sumă de 5727,92 lei cu chitanța . nr._/15 noiembrie 2007 pentru a înmatricula autoturismul marca Volkswagen, achiziționat din Germania.
Reclamantul a învederat că taxa care i-a fost impusă este ilegală, fiind interzisă de art. 90 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene și condamnată în jurisprudența CJCE.
In drept a invocat dispozițiile art. 117 alin. 1 litera d din OG nr. 92/2003.
Prin sentința civilă nr. 1098 pronunțată la 28 septembrie 2012, instanța a admis acțiunea, a obligat pârâtele să restituie reclamantului suma de 5727,92 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare, precum și dobânda legală aferentă, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data de 12 august 2011 până la data plății efective a taxei de primă înmatriculare, a obligat pârâtele față de reclamant la plata sumei de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamantul S. S. A. a cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autovehicul marca Volkswagen pentru înmatricularea căruia a achitat taxa de primă înmatriculare, în cuantum de 5727,92 lei, conform chitanței . nr._/15 noiembrie 2007.
Taxa a fost achitată în conformitate cu prevederile art. 2141 – 2143 din codul de procedură fiscală, prevederi abrogate de art. 14 din OUG nr. 50/2008 care reglementează taxa de poluare pentru autovehicule instituită începând cu 1 iulie 2008.
Prin noul act normativ s-a urmărit suspendarea procedurii de „infrigement”, respectiv procedura privind constatarea încălcării de către România, ca stat membru, a normelor comunitare în vigoare la acea dată, respectiv a dispozițiilor art. 90 din Tratatul CE ca urmare a instituirii taxei de primă înmatriculare.
Prima instanță a apreciat că atât taxa de primă înmatriculare, cât și taxa de poluare încalcă prevederile art. 90 din Tratatul CE, cât și dispozițiile art. 110 din TFUE, sens în care s-a pronunțat în mod constant, Cutea Europeană și ulterior CJUE.
A mai reținut și faptul că taxa de poluare introdusă de OUG nr. 50/2008 este contrară dreptului european, având același efect discriminatoriu, prin favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și, descurajarea, în acest mod, a importului vehiculelor similare din alte state membre, încălcând dispozițiile art. 110 din TFUE.
Taxa fiind încasată de pârâtă cu încălcarea dreptului european, prima instanță a dispus restituirea ei, cu acordarea și a dobânzilor în temeiul art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003.
In privința cheltuielilor de judecată a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 cod procedură civilă.
In termen legal, la 5 noiembrie 2012, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C. S. – Administrația Finanțelor Publice Reșița, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr._ din 6 februarie 2013.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4,8,9 coroborat cu art. 3041 cod procedură civilă.
Arata ca acțiunea reclamantului este inadmisibilă întrucât nu a fost urmată procedura prealabilă obligatorie și nici nu este vorba de îndeplinirea condițiilor art. 2 pct. 1 litera f din Legea nr. 554/2004.
Invocă și lipsa calității procesuale pasive, deoarece taxa contestată a fost instituită de Statul Român, nu de pârâtă, situație în care calitate procesuală pasivă are Statul Român.
Pârâta recurentă consideră că dacă s-ar da curs cererii reclamantului s-ar depăși atribuțiile puterii judecătorești.
Sub aspectul fondului arată că regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat in vigoare începând cu 1 ianuarie 2007,a înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la 31 decembrie 2006.
In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale UE, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt care a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculează în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei Euro 3.
In această situație a fost necesar a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor măsuri corespunzătoare în acest sens ar fi avut drept consecință transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, țara noastră urmând să suporte costurile aferente reciclărilor, în locul țărilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Subliniază că dispozițiile art. 90 (1) din Tratatul CE nu sunt aplicabile în speță, deoarece taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Mai arată că nu se poate vorbi în speță de „impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, și nici de un regim fiscal discriminatoriu, deoarece obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul CE.
Reclamantul are posibilitatea în ipoteza în care ar exista diferențe de restituit între vechea taxă reglementată de Codul fiscal și cea de poluare introdusă de OUG nr. 50/2008 să solicite organului fiscal restituirea acestei părți, și numai apoi să se adreseze instanței.
Întreaga practică jurisprudențială comunitară este în sensul datorării taxei, tocmai existența taxei de poluare în alte state comunitare de tradiție (în unele în cuantum cel puțin dublu față de România) indicând fără dubiu, legalitatea și mai ales necesitatea existenței acesteia pentru un stat membru UE.
Reclamantul intimat, deși legal citat, nu a depus întâmpinare prin care să-și exprime punctul de vedere față de recursul declarat.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct.4,8, 9 coroborat cu art. 3041 cod procedură civilă, instanța apreciază recursul neîntemeiat, cu următoarea motivare:
Acțiunea reclamantului prin care solicită restituirea taxei de primă înmatriculare nu este inadmisibilă pentru considerentele rezultate din decizia în interesul legii nr. 24/2011 a ÎCCJ și datorită caracterului ineficient al procedurii prealabile, fiind evident că cererea reclamantului nu ar fi soluționată în integralitatea ei, ci doar prin raportare la prevederilor OUG nr. 50/2008, fără a se analiza incompatibilitatea cu prevederile dreptului comunitar.
Pârâta are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece este organul administrativ care a calculat și la care s-a achitat taxa de poluare, fiind parte în raportul de drept dedus judecății.
Analizând compatibilitatea dispozițiilor dreptului intern cu dreptul comunitar, prima instanță nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești și nu a făcut un exces de putere, așa cum susține recurenta.
Reclamantului i-a fost impusă plata taxei de primă înmatriculare cu prilejul înmatriculării pentru prima dată în România a unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene.
Regimul juridic al taxei de primă înmatriculare a fost reglementat de art. 2141 -2143 din Codul fiscal, fiind în vigoare în perioada 1.01._08, dată la care a fost abrogată prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.
Recurenta a invocat lipsa parțială de obiect a acțiunii ca urmare a intrării in vigoare a OUG nr. 50/2008 și netemeinicia pretențiilor.
În privința efectelor intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 asupra prezentei cauze, instanța reține următoarele:
Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență”.
Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008.
Instanța de recurs reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Instanța amintește că în cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, și că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.
Instanța constată că prin dispozițiile art. 11 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de primă înmatriculare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa de poluare, prin ajustarea vechii taxe de primă înmatriculare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna iulie 2008.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de primă înmatriculare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, instanța subliniază că inclusiv taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, instanța reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, instanța consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Aceste constatări sunt valabile și în cazul taxei de primă înmatriculare, axată pe aceleași principii de impunere ca și taxa de poluare, respectiv pe taxarea autovehiculelor de ocazie înmatriculate anterior în alte state membre ale U.E. și pe scutirea integrală de la plata taxei în cazul autovehiculelor deja înmatriculate în România.
În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .
Instanța mai reține, în acest context, că noua taxă instituită de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, instanța apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de O.U.G. nr. 50/2008, dar, pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul, cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, instanța reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ care nu era în vigoare la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor expuse în considerentele hotărârii recurate.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va respinge recursul pârâtei ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta DGFP C. S. – Administrația Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței civile nr. 1098 pronunțată la 28 septembrie 2012 de către Tribunalul C. S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul S. S. A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 16.04.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. P. A. S. M. A. B.
Grefier,
A. S.
Red. MB/dact. MB
2 ex./22.05.2013
Primă instanță:
I. M. – Tribunalul C. S.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1467/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1739/2013.... → |
|---|
