Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 741/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 741/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 4318/30/2011
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.741
Ședința publică din 27 februarie 2013
PREȘEDINTE: R. P.
JUDECĂTOR: Ș. E. P.
JUDECĂTOR: E. N.
GREFIER: F. N.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. împotriva sentinței civile nr. 462/22.02.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamanta intimată P. L. CCL Întreprindere și cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta intimată avocat B. M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantei intimate depune împuternicire avocațială la dosar.
Nemaifiind formulate alte cereri și probe de administrat instanța acordă cuvântul pe fond asupra recursului cât și cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice T..
Reprezentanta reclamantei intimate avocat B. M. solicită respingerea recursului ca nefondat cât și respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice T. cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul T. sub nr._, reclamantul P. L. CCL Întreprindere, a chemat în judecată pe pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice T. și Administrația F. Pentru Mediu, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la restituirea sumei de 8118 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, prin chitanțele . nr._/15.12.2010 și . nr._/15.12.2010, precum și dobânda legală calculată de la data plății și până la data restituirii efective, ca urmare a constatării contrarietății dintre OUG nr. 50/2008 și art. 110 din TCE;
II. Hotărârea Tribunalului T.:
Prin sentința civilă nr.462 din 22.02.2012, pronunțată în dosar nr. 4318 /30/2011, Tribunalul T.:
- a admis acțiunea formulată de reclamantul P. L. CCL Întreprindere împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice T. și Administrația F. pentru Mediu București.
- a dispus restituirea taxei de poluare în cuantum de 8118 lei și a dobânzilor legale prevăzute de art. 124 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală începând cu data expirării celor 45 de zile curse de la data cererii de restituire până la data restituirii efective a sumelor.
- a obligat pârâtele Administrația Finanțelor Publice la 1539,3 lei cheltuieli de judecată față de reclamant.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul T. a reținut că, pentru finalizarea procedurii de înmatriculare petenta a fost nevoita solicite la AFPM Timișoara stabilirea taxei pe poluare pentru autovehiculul achiziționat conform prevederilor art. 5 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule pe care a și achitat-o ulterior în valoare de 8118 lei potrivit chitanței care se găsește la dosar.
Reclamantul invoca încălcarea art. 110 din TCE cu privire la discriminare .
Tribunalul urmarea sa reține ca acțiunea formulata este întemeiata având în vedere următoarele.
În cauza C‑402/09 ( T. vs. staul român) Curte de la Luxemburg în urma unei întrebări preliminarea adresată de instanțele românești a stabilită că Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin urmare conform unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE (fostul art. 234 CE), o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare [Hotărârea din 27 martie 1980, afacerea 61/79, Denkavit italiana, par. 16; Hotărârea din 2 februarie 1988, afacerea 24/86, Blaizot, par. 27; Hotărârea din 15 decembrie 1995, afacerea C-415/93, Bosman, par. 141; Hotărârea din 5 octombrie 2006 în afacerile reunite C-290/05 (Nadasdi) și C-333/05 (N.), par. 62
În consecința restituirea taxei de poluare achitate în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, este formulată în temeiul art. 117 alin. (1) lit. d) C. pr. fisc. (taxa de poluare a fost prelevată “ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale“). Astfel, din moment ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene a constatat că, de la 1 iulie 2008, O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială este incompatibilă cu art. 110 TFUE, este evident faptul că prelevarea taxei de poluare este rezultatul unei aplicări eronate a prevederilor legale (s-a aplicat O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială, deși art. 110 TFUE interzicea acest lucru).
Sub acest aspect, este irelevant dacă reclamantul a contestat ( în procedură prealabilă) sau nu pseudo-actul administrativ fiscal emis anterior încasării taxei (decizia de calcul a taxei de poluare), întrucât acest act nu mai poate produce niciun fel de efecte juridice. Astfel, din momentul ce actul normativ (O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială) este incompatibil cu dreptul european, este evident faptul că decizia de calcul a taxei de poluare nu poate supraviețui și nu mai poate produce niciun fel de efecte juridice, motiv pentru care va respinge excepția inadmisibilității acțiunii.
Analizând legalitatea actelor administrativ-fiscale contestate, Tribunalul constată că problema litigioasă pe care o ridică speța de față, este aceea de a stabili dacă legislația internă – care condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamantă, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, de plata taxei de poluare - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
În sensul celor de mai sus, instanța reține că, potrivit prevederilor art. 110 par. 1 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (fostul art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene) - în continuare Tratatul - ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare”.
Scopul instituirii art. 110 (ex. art. 90) din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, iar domeniul său de aplicare vizează impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
În ce privește raportul dintre legislația internă și legislația comunitară, precum și modul de soluționare a eventualelor conflicte ce apar între aceste categorii de norme, Tribunalul constată că, potrivit art. 148 din Constituția României - urmare a aderării la Uniunea Europeană - prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2). Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 (alin.4).
Aceste obligații au fost reafirmate și prin Legea nr. 157/2005 - de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană
În altă ordine de idei, Tribunalul reține că în jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene s-a statuat, în mod constant, că dreptul comunitar constituie o ordine juridică independentă - care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza C./Enel [1964]); totodată, că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea respectivelor norme pe cale administrativă sau pe calea unei proceduri constituționale (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza Simmenthal [1976]).
În speță, examinând conformitatea dispozițiilor OUG nr. 50/2008, cu prevederile art. 110 paragraful 1 din TFUE, Tribunalul constată că, răspunzând întrebărilor preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în cauza C‑402/09 ( T. vs Statul român) că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Ori, potrivit prevederilor OUG nr. 50/2008, criteriul în funcție de care se datorează taxa pe poluare, este acela al primei înmatriculări a autoturismului în România.
Se ivește, astfel, o discriminare între categoria vehiculelor second-hand achiziționate din țară (în privința cărora înmatricularea pe numele noului proprietar se face fără plata taxei) și categoria vehiculelor second-hand achiziționate din afara țării – inclusiv din spațiul comunitar (în privința cărora înmatricularea este condiționată de plata taxei).
Însă, o astfel de discriminare este de natură a descuraja achiziționarea autoturismelor second-hand din spațiul comunitar, constituind o piedică în libera circulație a mărfurilor și venind în contradicție cu prevederile art. 110 TFUE.
III. Recursul pârâtei:
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice T. în solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și pe cale de consecința respingerea cererii privind anularea actelor administrative, respingerea ca neîntemeiata a cererii privind obligarea paratelor la plata dobânzilor și respingerea ca neîntemeiata a cererii privind obligarea la plata cheltuielilor de judecata solicitate.
În motivare solicită a se avea în vedere prevederile O.U.G. nr.50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ care instituie obligația plații unei taxe de poluare la prima înmatriculare a unui autoturism în România.
Ordonanța sus amintita a fost adoptata cu acordul prealabil al Comisiei Europene, fiind, astfel, în deplina concordanta cu normele europene. De altfel, acest lucru se desprinde cu exactitate și din preambulul actului normativ, unde se prevede: "În scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limita prevăzute de legislația comunitara în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de masuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene"
Așadar, acest act normativ nou aplicabil în domeniul industriei auto nu este în contradicție cu dispozițiile comunitare aplicabile și nici cu prevederile art.90 din Tratatul Comunității Europene, așa cum încearcă sa convingă reclamantul. De altfel, apreciază ca prevederile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente cauzei, întrucât, aceasta taxa nu se mai constituie ca un impozit fiscal, nefăcându-se venit la bugetul statului, ci, așa cum prevede art. l din ordonanța: "constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului"
Totodată, nu poate fi vorba nici de discriminare, atâta vreme cat obligația plații taxei de poluare exista pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de tara de proveniența a acestora, neaflându-se deci, în prezenta unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
Așa încât, în mod corect, în baza art.5 din OUG nr.50/2008 și a art.3 din NM de aplicare a ordonanței, organul competent și anume Administrația Finanțelor Publice Timișoara a calculat taxa pe poluare datorata de reclamant prin Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule: ART.5 OUG 50/2009
"Taxa se calculează de autoritatea fiscala competenta "
ART.3 NM de aplicare a OUG 50/2008 "Autoritatea competenta pentru calculul taxei 1) Taxa se calculează de organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscala, care reprezintă:
b) în cazul persoanelor fizice - organul fiscal în a cărui raza teritoriala persoana fizica își are domiciliul fiscal;"
Astfel, potrivit art.7 din ordonanța: "Stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silita, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorata de contribuabil, se realizează de autoritatea fiscala competenta, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare ".
În concluzie, taxa de poluare este datorata de orice persoana care dorește sa înmatriculeze un autoturism, indiferent de proveniența sau vechime, în baza legii, respectiv O.U.G. nr.50/2008, act normativ emis în spiritul legislației comunitare în acest domeniu și în deplina concordanta cu exigentele Comisiei Europene și cu Tratatul Comunității Europene.
Referitor la plata dobânzilor calculate la nivelul majorării de întârziere în conformitate cu prevederile Codului de procedura fiscala, învederează ca dobânda prevăzuta de Codul de Procedura fiscala se calculează doar la sumele de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat, așa cum în mod expres dispun prevederile art. 124 alin.2 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala republicata:
"ART. 124
Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget(...)
(2) Dobânda datorata este la nivelul majorării de întârziere prevăzuta de prezentul cod și se suporta din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz sumele solicitate de plătitori. "
În materia administrării impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat procedura de restituire a sumelor de la bugetul de stat este reglementata în mod expres de legea speciala în materie reprezentata de OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala republicata.
Conform art.117 din OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala republicata: (1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
a)cele plătite fără existenta unui titlu de creanța;
b)cele plătite în plus fata de obligația fiscala;
c)cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
d)cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
e)cele de rambursat de la bugetul de stat;
f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
g)cele ramase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170;
h)cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Reclamantul nu se afla în nici unul dintre cazurile arătate anterior, suma de 14.950 lei, achitata cu titlu de taxa de poluare fiind stabilita și datorata în mod corect în baza prevederilor OUG nr. 50/2008.
În speța obligația de plata a taxei de poluare în temeiul prevederilor OUG nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, nu este purtătoare de dobânzi în sarcina contribuabilului plătitor, neexistând dispoziții legale care sa prevadă ca acesta obligație de plata este purtătoare de dobânzi și, în mod evident, neexistând nici prevederi contractuale în acest sens în lipsa unui contract.
În aceste condiții, aferent taxei de poluare prevăzute de OUG nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare, organele fiscale nu au calculat niciodată dobânzi pentru plata cu întârziere a taxei, întrucât nu exista un temei legal care sa permită acest lucru, în lipsa unui termen de plata a taxei.
Ca urmare, aceasta taxa nu este purtătoare de dobânzi în sarcina contribuabilului, iar în conformitate cu principiul echivalentei juridice aceasta taxa continua sa fie nepurtătoare de dobânzi și în situația inversa, în momentul în care se pune problema restituirii taxei de la bugetul F. pentru Mediu.
De asemenea solicită respingerea capătului de cerere privind obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, având în vedere ca încasarea taxei de poluare nu s-a făcut abuziv de către A.F.P., ci în mod corect în baza prevederilor O.U.G. nr.50/2008.
Apreciază ca nu se află în culpa procesuala prevăzuta de art.274 Cod procedura civila, nefiind "partea care cade în pretenții", drept pentru care solicită respingerea cererii privind plata cheltuielilor de judecata solicitate.
Legal citat, reclamantul intimat a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca fiind temeinică și legală hotărârea primei instanțe.
Deși legal citat reclamantul intimat nu a depus întâmpinare la dosar.
IV. Aprecierea Curții de Apel Timișoara:
Analizând actele dosarului, criticile recurentelor prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
În prezenta cauză, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor Administrația Finanțelor Publice Timișoara, Direcția Generală a Finanțelor Publice T. și Administrația F. Pentru Mediu la restituirea taxelor de poluare în cuantum de 5209 și, respectiv 2909 lei, achitate la data de 15.12.2010, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unor autoturisme marca Volkswagen Multivan și, respectiv Audi A4, înmatriculate anterior în Germania, respectiv Cehia.
Reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a arătat, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul european, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care instituie o taxă internă discriminatorie deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.
Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că taxa de poluare instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
În analizarea legalității soluției pronunțe de instanța de fond, Curtea consideră necesară expunerea dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 TCE), precum și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
1. Considerații preliminare privind cadrul legal aplicabil:
1.1 Pentru expunerea conținutului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009, Curtea face trimitere la considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației F. pentru Mediu) (indicată în continuare ca ”Hotărârea N.”) – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ., nr. 269/10.09.2011.
Astfel, Curtea Europeană de Justiție a expus reglementarea respectivă în paragrafele 6-14 din hotărârea N..
De asemenea, reglementarea inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost expusă în considerentele nr. 6-18 ale Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.04.2011 în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) (indicată în continuare ca ”Hotărârea T.”).
În acest context, Curtea observă că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în varianta ulterioară datei de 31.12.2008, respectiv reglementarea în varianta stabilită conform O.U.G. nr. 7/2009.
1.2 Totodată, Curtea de Apel Timișoara a expus în numeroase hotărâri (de exemplu în deciziile pronunțate la data de 29.08.2012 în dosarele nr._ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ și_:
- conținutul art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene - TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, renumerotat prin Tratatul de la Lisabona începând cu data de 1.12.2009);
- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție (Curtea de Justiție a Uniunii Europene) din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.);
- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza C-263/10 (I. N.);
- obligativitatea respectării dreptului comunitar (european) și prioritatea acestuia față de reglementările interne, conform art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României
- competența instanțelor naționale de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, în conformitate cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
- faptul că prin Decizia nr. 24/14.11.2011 – decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, obligatorie conform art. 3307 alin. 4 Cod de Procedură Civilă – publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că:
„1.Acțiunea având ca obiect obligarea Instituției Prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 este admisibilă.
2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
2. Analiza situației din speță:
Curtea reamintește că reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor Administrația Finanțelor Publice Timișoara, Direcția Generală a Finanțelor Publice T. și Administrația F. Pentru Mediu la restituirea taxelor de poluare în cuantum de 5209 și, respectiv 2909 lei, achitate la data de 15.12.2010, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unor autoturisme marca Volkswagen Multivan și, respectiv Audi A4, înmatriculate anterior în Germania, respectiv Cehia.
Curtea subliniază că reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) Cod de Procedură Fiscală – text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – invocând încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prin impunerea taxei respective.
Curtea mai observă, în privința prescripției dreptului de a solicita restituirea taxelor „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” că, potrivit art. 135 Cod de Procedură Fiscală, „dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire”.
Cu privire la recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T.:
Curtea constată că pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice nu a încasat taxa contestată de reclamant, și nici nu a respins cererea de restituire formulată ulterior de acesta.
În aceste condiții, Curtea constată că Direcția Generală a Finanțelor Publice T. nu este emitenta vreunui act administrativ contestat de reclamant în prezenta cauză.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului, de a i se restitui taxa de primă înmatriculare încasată de Administrația Finanțelor Publice Timișoara și a cărei restituire a fost refuzată tot de această autoritate fiscală – Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
În consecință, Curtea apreciază că Direcția Generală a Finanțelor Publice T. nu are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, respectiv că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
În consecință, Curtea consideră că – sub acest aspect, instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că Direcția Generală a Finanțelor Publice T. are calitate procesuală pasivă, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. împotriva sentinței civile nr. 462/22.02.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice T. și va respinge acțiunea formulată de reclamant împotriva acestei pârâte ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Curtea va menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate fără a mai analiza fondul cauzei, în condițiile în care a respins acțiunea formulată împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice T. pe temeiul excepției lipsei calității procesuale pasive iar cealaltă pârâtă – Administrația F. pentru Mediu – nu a formulat recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. împotriva sentinței civile nr. 462/22.02.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Modifică sentința civilă recurată în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice T..
Respinge acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice T. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. P. Ș. E. P. E. N.
GREFIER
F. N.
Red. RP:/08.04.2013
Tehnodact. NF/8.04.2013
Prima instanță: Tribunalul T.
Președinte - M. T..
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 11/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 1467/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
