Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2239/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2239/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 4717/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2239
Ședința publică din 15 aprilie 2013
PREȘEDINTE: C. R. G.
JUDECĂTOR: Ș. L.
JUDECĂTOR: E. N.
GREFIER: I. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului T., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Orașului Sânnicolau M., împotriva sentinței civile nr. 3143/PI/CA/2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ și recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului T. împotriva Încheierii pronunțată de Tribunalul T. în camera de consiliu din 13.11.2012, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul B. V. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație împotriva actului administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, prin serviciul Registratură, la data de 26 martie 2013, s-a depus întâmpinare de către reclamantul intimat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea constată că s-a solicitat judecarea și în lipsa părților, sens în care reține cauza spre soluționarea în fond a recursurilor.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 3143/PI/CA/2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T., cu consecința respingerii cererii îndreptate împotriva acestei pârâte.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M..
A fost admisă cererea formulată de reclamantul B. V., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SÂNNICOLAU M. și Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect anulare act administrativ.
A fost anulată Decizia de calcul nr. 2971/23.04.2012 emisă de Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M..
Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 5 542 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante cu dobânzi legale calculate în conformitate cu prevederile art. 124 din OG 92/2003, până la restituirea în întregime a sumei.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 43,30 lei.
Împotriva acestei hotărâri pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului T., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Orașului Sânnicolau M. a declarat recurs, hotărârea fiind criticată pe fondul său, susținându-se compatibilitatea dintre Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 și Tratatul UE, statele având libertatea de a reglementa în domeniul taxelor, impozitelor, altor contribuții sau amenzi, sens în care este invocat aliniatul (2) al art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența C.E.D.O.
Pe fondul cauzei, se mai susține faptul că acțiunea a fost admisă nelegal, dat fiind că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 din 06.01.2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, instanța ignorând aplicarea în cauză a Legii nr. 9/2012, care elimină discriminările vechii legislații, cât și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, potrivit cu care se impunea a se realiza o compensare legală, între suma achitată în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și cea datorată în baza Legii nr. 9/2012, cu restituirea eventualelor diferențe nedatorate dintre taxa de poluare și taxa pe emisii poluante.
Totodată, recurenta susține că în cauză are calitate procesuală pasivă Administrația F. pentru Mediu București, întrucât aceasta a încasat taxa percepută, având-o în gestiune.
Prin Încheierea pronunțată de Tribunalul T. în camera de consiliu din 13.11.2012, în dosar nr._, a fost admisă cererea formulată de reclamantul B. V. de îndreptare eroare materială din cuprinsul Sentinței civile nr. 3143/1.10.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în sensul că pârâta era obligată să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 793, 30 lei în loc de 43, 30 lei.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului T. care a invocat, de altfel, nevalorificarea dispozițiilor art. 274 ( alin. 3) Cod procedură civilă, solicitând micșorarea cheltuielilor avocațiale de la 793, 30 lei la 300 lei, având în vedere că suma este, nepotrivit, de mare, raportat la valoarea pricinii și munca îndeplinită de reprezentant.
Verificând recursurile astfel declarate, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii și a încheierii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursurile, ca nefondate, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Astfel, cu privire la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei recurente, instanța, în mod legitim, a respins această excepție, întrucât pârâta este cea care a perceput taxa în litigiu, iar împrejurarea că această taxă este gestionată de Administrația F. pentru Mediu București, intrând în conturile sale nu conduce la pierderea calității procesuale pasive a pârâtei, Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M., ci conferă acestei pârâte posibilitatea de a formula o cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, în condițiile art. 60 și urm. Cod procedură civilă.
Raționamentul se bazează pe existența unui raport juridic direct între reclamant și pârâtă, Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M..
Astfel, cât privește fondul cauzei, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.
Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor europene față de cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul Uniunii Europene; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra Satului Român, prin care s-a statuat că, art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că "se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de piața națională".
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării / reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu taxă de poluare către reclamanți, conform principiului arătat mai sus.
Cât privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurentele sunt în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012,a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
Cât privește cheltuielile de judecată, Curtea constată legalitatea și temeinicia Încheierii civile atacate, raportat la actele depuse la dosar, respectiv, chitanța fiscală ce atestă achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 43 lei, aflată la fila 26 dosar fond și chitanța fiscală ce atestă achitarea onorariului de avocat în cuantum de 750 lei, fila 5 dosar fond, luând în considerare criterii precum: valoarea obiectului litigiului, munca prestată de avocat efectiv în cauză cu exponent în durata procedurii și problemele de drept ridicate de pârâtă, pe calea întâmpinării și a excepțiilor procedurale invocate, poziția pârâtei, în raport cu acțiunea reclamantului pe parcursul litigiului – criterii menite a configura culpa procesuală, care stă la baza aplicării dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de către pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului T., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Orașului Sânnicolau M., împotriva sentinței civile nr. 3143/PI/CA/2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ și recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului T. împotriva Încheierii pronunțată de Tribunalul T. în camera de consiliu din 13.11.2012, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul B. V. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 3143/PI/CA/2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. G. Ș. L. E. N.
GREFIER,
I. B.
Red. E.N/13.05.2013
Tehnored. I.B. 2 ex./17.05.2013
Primă instanță: D.B. – Tribunalul T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6487/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5344/2013.... → |
|---|








