Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1293/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1293/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 1374/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA DE C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1293
Ședința publică din data de 20 martie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: DR. C. P.
JUDECĂTOR: M. C. DICA
JUDECĂTOR: C. L.
GREFIER: F. B.
Pe rol se află recursul declarat de către pârâta-recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., în nume propriu și în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane împotriva sentinței civile nr. 1223/12.10.2012, pronunțată de către Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat H. M. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat P. R. pentru reclamantul – intimat H. M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentantul reclamantului – intimat solicită respingerea recursului, menținerea Sentinței civile nr. 1223 din data de 12 octombrie 2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S. ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1223 din data de 12 octombrie 2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu.
A admis, în parte, acțiunea formulată de către reclamantul H. M. în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice C. - S., Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane și Administrația F. Pentru Mediu București.
A respins acțiunea reclamantului H. M. față de pârâta Administrația F. pentru Mediu, pentru lipsa calității procesuale pasive.
A obligat pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice C. – S. și Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane să restituie reclamantului suma de 4.532 lei, reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda aferentă acesteia, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile, respectiv de la data de 07.03.2012, până la data plății efective a taxei de poluare.
A obligat pârâtele la plata față de reclamant a sumei de 739,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București și a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtelor suma de 4.532 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda legală aferentă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 1 și art. 2 din Regulamentul de organizare și funcționare a Administrației F. pentru Mediu, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 105/2006, Administrația F. pentru Mediu este o instituție publică, înființată conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, în coordonarea activității publice centrale pentru protecția mediului și un instrument economico-financiar destinat susținerii și realizării proiectelor și programelor pentru protecția mediului.
Potrivit art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu. Art. 5 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 prevede că taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă.
În speță, taxa a fost stabilită prin decizia de calcul nr. 1859/23.09.2008, emisă de către Administrația Publică Băile Herculane, și achitată cu chitanța . nr._/23.09.2008.
Față de emitentul actului administrativ contestat, tribunalul a apreciat că pârâta Administrația F. pentru Mediu nu are calitate procesuală pasivă în cauză, astfel încât a respins acțiunea formulată împotriva acestei pârâte.
Prin Hotărârea din data de 07.04.2011, pronunțată în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare, reglementată de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, este contrară dispozițiilor art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Conform jurisprudenței stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european. Rațiunea acestui drept constă în aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european. Regulile privind rambursarea sumelor încasate cu încălcarea dreptului european sunt reguli naționale, care trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității.
Potrivit jurisprudenței instanței de la Luxemburg, sunt considerate rezonabile perioadele cuprinse între 3 și 5 ani de la data pronunțării Curții, care a constatat că taxa este incompatibilă cu dreptul european, pentru exercitarea dreptului de rambursare.
Din hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst rezultă că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă este în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor, ceea ce înseamnă că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care aceste autorități sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Într-o astfel de situație, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea întemeiată pe dispozițiile art. 148 alin.1 și alin. 4 din Constituție și ale art.117 lit. d din Codul de procedură fiscală, respectiv să solicite restituirea taxei de poluare, constatată a fi contrară prevederilor art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a respins, ca neîntemeiate, excepțiile neîndeplinirii procedurii prealabile administrative și a tardivității formulării procedurii prealabile administrative.
Cu privire la fondul cauzei, s-a reținut că reclamantul a cumpărat, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, un autoturism marca Opel, iar pentru înmatricularea acestuia în România, a achitat taxa de poluare, în cuantum de 4.532 lei, conform chitanței . nr._/23.09.2008.
Taxa de poluare a fost calculată în baza deciziei nr. 1859/23.09.2008, împotriva căreia reclamantul a formulat contestație, considerând că taxa i-a fost percepută eronat, cu aplicarea greșită a legii.
Pârâta, prin răspunsul nr. 1708/22.03.2012, a respins cererea reclamantului, menționând că nu există temei legal pentru restituirea sumei solicitate.
Reglementarea taxei de poluare pentru autovehicule a fost instituită, începând cu data de 01.07.2008, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, sesizată cu privire la compatibilitatea acestei reglementări cu dreptul Uniunii, prin hotărârea din data de 07 aprilie 2011, în cauza C-402/09, s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare, reglementată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, este contrară dreptului Uniunii, respectiv prevederilor art. 110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene.
Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (afacerea 199/82, San Giorgio, afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis etc). Rațiunea acestui drept constă în aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
Având în vedere cele enunțate, tribunalul a constatat că prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, prin care s-a instituit taxa de poluare care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări într-un stat membru al Uniunii Europene, încalcă prevederile art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (fost art. 90 Tratatul CE).
În conformitate cu prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene în speță, fiind unanim admis, atât în practica judiciară internă, cât și în practica Curții de Justiție a Uniunii Europene, că dispozițiile art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (fostul art.90 din Tratatul CE) produc efecte directe și, ca atare, creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale uniunii trebuie să le protejeze.
Prin prisma celor mai sus enunțate, judecătorul național, ca prim judecător european, are competență, în situația în care dă efect direct dispozițiilor art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, să aplice procedurile naționale de așa manieră încât drepturile prevăzute în tratatul uniunii să fie efectiv și integral protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene, sunt incidente dispozițiile art. 148 alin. 2 și alin 4 din Constituția României, potrivit cărora legislația uniunii are caracter obligatoriu și prevalează asupra legii interne, iar jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Ca atare, instanța de fond a reținut că taxa de poluare a fost încasată de către pârâtă cu încălcarea dispozițiilor dreptului european, motiv pentru care a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 4532 lei, reprezentând taxa de poluare.
Potrivit dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit/rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă, calculată la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, iar acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Art. 70 alin. 1 din Codul de procedură fiscală prevede că cererile depuse de contribuabili se soluționează de organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
Din interpretarea textelor aplicabile, rezultă că dobânda aferentă restituirii taxei pe poluare se datorează din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile calculat de la data înregistrării în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei pe poluare formulată de reclamant, respectiv de la data de 07.03.2012, și până la data plății efective.
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, tribunalul a admis în parte acțiunea și a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. de Mediu.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâtele să plătească reclamantului suma de 739,30 lei, reprezentând onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta-recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Băile Herculane, solicitând admiterea recursului și casarea sentinței civile atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative și excepția tardivității formulării procedurii prealabile administrative, iar în subsidiar, să se dispună modificarea în parte a hotărârii recurate, ca fiind netemeinică și nelegală, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu, respingerea acțiunii ca inadmisibilă având în vedere neîndeplinirea procedurii prealabile administrative, respingerea acțiunii având în vedere tardivitatea formulării procedurii prealabile administrative și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs se susține, în esență, că, organele fiscale stabilesc și încasează taxa pe poluare, în conformitate cu prevederile art. 5 și art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 coroborate cu cele ale art. 3 alin. 5 - alin. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 686/24.06.2008, iar beneficiar al acestei taxe este Administrația F. pentru Mediu, care are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 205, art. 41 și art. 85 din Codul de procedură fiscală, că, înainte de a se adresa instanței de judecată, reclamantul trebuia să formuleze contestație împotriva actului administrativ fiscal, respectiv împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare, însă acesta nu a formulat o astfel de contestație.
Totodată, se arată că cererea reclamantului nr. 1331/07.03.2012 este tardivă prin raportare la dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 205 alin. 1 și ale art. 207 alin. 1 din Codul de procedură fiscală.
Prima instanță nu s-a pronunțat, prin hotărârea recurată, asupra excepțiilor neîndeplinirii procedurii prealabile administrative și a tardivității formulării procedurii prealabile administrative, invocate de către pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. prin întâmpinare.
Cu privire la fondul cauzei se susține, în esență, că, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 privind taxa de poluare, România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul „poluatorul plătește”, adoptarea taxei făcându – se în scopul asigurării protecției mediului, prin realizarea unor programe și proiecte, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene.
Astfel cum este reglementată de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, taxa de poluare este conformă cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 Codul de procedură civilă.
Reclamantul-intimat nu a depus întâmpinare, deși a fost citat cu această mențiune.
Examinând recursul promovat de pârâta-recurentă prin raportare la motivele invocate, la probele administrate în cauză și la dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 Codul de procedură civilă, Curtea apreciază că este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Susținerea recurentei privitoare la faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepțiilor neîndeplinirii procedurii prealabile administrative și a tardivității formulării procedurii prealabile administrative, invocate de către pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., prin întâmpinare, este neîntemeiată. Din considerentele hotărârii recurate rezultă că tribunalul a anlizat aceste excepții și a constatat că ele sunt nefondate.
Chiar dacă instanța de fond nu ar fi soluționat aceste excepții nu se impunea casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanțe, întrucât nu sunt întrunite cerințele art. 312 alin. 5 Codul de procedură civilă.
În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantuluii de a i se restitui taxa de poluare încasată de către Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane, în temeiul dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, și a cărei restituire a fost refuzată de această autoritate fiscală, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Prin decizia nr. 24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat că „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei decizii a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către reclamant a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare, nu poate conduce la sancționarea acestuia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu, iar excepția inadmisibilității acțiunii pentru neurmarea procedurii prealabile, invocată de către pârâta-recurentă, este nefondată.
Reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, astfel încât, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art.205-218 din Codul de procedură fiscală, excepția tardivității acțiunii, invocată de către pârâta-recurentă, este neîntemeiată.
Având în vedere că, prin hotărârea recurată, instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat chemata în garanție să restituie pârâtei Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane suma de 4532 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, precum și dobânda legală aferentă, claculată potrivit art. 124 din Codul de procedură fiscală, Curtea constată că motivul de recurs referitor la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane referitor la cererea de chemare în judecată pendinte este lipsit de interes, în condițiile în care recurenta nu a criticat sentința primei instanțe în ceea ce privește admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
În ceea ce privește fondul pricinii, Curtea reține că reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, căci, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu face vreo deosebire între autovehicule în funcție de proveniența lor sau între proprietarii acestor vehicule în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”. La pct. 53 a precizat că „astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantului potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta-recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., în nume propriu și în calitate de reprezentantă a Administrației Finanțelor Publice Băile Herculane, ca nefondat.
Ca urmare a respingerii recursului, pârâtele-recurente sunt în culpă procesuală, potrivit art. 274 Cod procedură civilă, astfel încât vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată în recurs, în cuantum de 500 lei, constând din onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta-recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., în nume propriu și în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane împotriva sentinței civile nr. 1223/12.10.2012, pronunțată de către Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat H. M. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Obligă pârâtele-recurentă la plata către reclamantul-intimat a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
DR. C. P. M. C. DICA C. L.
GREFIER,
F. B.
Red. CP/11.04.2013
Tehnored F.B./12.04.2013
Prima instanță: Tribunalul C.-S. – M. I.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3661/2013.... → |
|---|
