Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 4/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 08-01-2013 în dosarul nr. 4125/115/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._ -23.08.2012

DECIZIA CIVILĂ NR.4

Ședința publică din 08.01.2013

PREȘEDINTE: R. O.

JUDECĂTOR: D. D.

JUDECĂTOR: R. P.

GREFIER: M. S.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. în numele Administrației Finanțelor Publice Oțelu R. în contradictoriu cu reclamantul intimat U. V. și chemata în garanție intimată Administrația F. pentru Mediu București împotriva sentinței civile nr. 267/22.02.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat personal, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței reclamantul intimat a depus concluzii scrise la care a anexat și dovada provenienței autovehiculului dintr-un alt stat membru U.E., anterior importului în România.

Instanța unește excepția lipsei calității de reprezentant al Direcției Generale a Finanțelor Publice C.-S. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Oțelu R., cu problemele de fond ale recursului și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reclamantul intimat solicită admiterea excepției și respingerea recursului pentru motivele arătate în concluziile scrise de la dosar, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. sub nr._ din 25.11.2011, reclamantul U. V. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oțelu R., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea actului administrativ emis pe numele reclamatului U. V., pentru plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 3447 lei, restituirea sumei de 3447 lei, achitată cu chitanța . nr._ din 08.09.2010 pentru înmatricularea autovehiculului marca Hyundai Lantra, cu nr. de înmatriculare_, la care se adaugă și dobânzile legale potrivit Codului de Procedură Fiscală, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 267/22.02.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S..

A respins excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S..

A admis acțiunea formulată de reclamantul U. V., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Oțelu R. și în consecință:

A anulat decizia de calcul al taxei de poluare nr. 2273/08.09.2010.

A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Oțelu R. la plata sumei de 3447 lei, cu titlu de taxă de poluare.

A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Oțelu R. la plata dobânzilor legale, conform art. 124 alin. 1 Cod procedură fiscală începând cu ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei de poluare și până la data efectuării plății efective.

A respins cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București.

A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Oțelu R. la plata sumei de 81,30 lei, cheltuieli de judecată.

În motivarea soluției pronunțate, tribunalul a reținut următoarele:

Procedând în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, la soluționarea excepțiilor de procedură ridicate în cauză, Tribunalul a constatat următoarele:

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., instanța a respins această excepție, având în vedere că pârâta A. Oțelu R. sau DGFP C.-S., în calitate de reprezentant al acesteia și care, în fapt, a invocat excepția de procedură în discuție nu a făcut dovada comunicării deciziei de calcul al taxei de poluare nr. 4351/08.12.2008 către reclamant.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:

Reclamantul U. V. a cumpărat în anul 2010 din Germania un autoturism de ocazie marca Hyundai Lantra, înmatriculat prima dată la 12.12.1994.

Prin Decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr. 2273/08.09.2010, în vederea efectuării primei înmatriculări în România, pârâta Administrația Finanțelor Publice Oțelu R. a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a plăti suma de 3447 lei, cu titlu de taxă de poluare.

Tribunalul a reținut că reclamantul a achitat taxa de poluare cu chitanța . nr._/08.09.2010 procedând, ulterior, la sesizarea instanței de contencios administrativ și fiscal, invocând nelegalitatea taxei de poluare, instituită de Statul Român prin OUG. nr. 50/2008 și încasată de organele fiscale competente, respectiv pârâta Administrația Finanțelor Publice Oțelu R..

Tribunalul a considerat susținerile reclamantului ca fiind întemeiate, pentru următoarele motive:

Taxa de poluare a fost instituită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare sub incidența căreia intră și achiziționarea de către reclamant în anul 2010 a unui autovehicul de ocazie înmatriculat în Germania.

Cum reclamantul a susținut că taxa de poluare încalcă prevederile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90), Tribunalul observă că atât Comisia Europeană, cât și Curtea de Justiție Europeană, a dat o importanță deosebită aplicării acestor dispoziții din Tratat, întrucât de aplicarea sau neaplicarea corectă a acestor prevederi depinde într-o mare măsură asigurarea libertății de circulație precum și menținerea unui climat de concurență comercială normală în piața internă unică.

Tribunalul a constatat că în interpretarea art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene, printre altele, în cauzele T. și N. contra României.

Astfel, potrivit jurisprudenței Curții „art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit, încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie, cumpărate în alte state membre, fără, însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională”.

Tribunalul a reținut că în opinia Curții, taxa de poluare instituită prin OUG. nr. 50/2008, atât în varianta inițială a actului normativ cât și în modificările și completările ulterioare ale acestuia, este discriminatorie, având ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie, naționale și descurajarea, în acest mod a importului de vehicule de ocazie similare.

Tribunalul a observat, pornind de la importanța pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a dat-o aplicării uniforme a dreptului comunitar - garanție a dezvoltării Comunității pe coordonatele stabilite de tratate - că au fost consacrate reguli constituționale comunitare ce acordă caracter de supremație dreptului comunitar.

În același timp, în momentul în care un stat devine membru al Comunității - România a devenit membră în anul 2007 -, întregul sistem juridic Comunitar este încadrat în ordinea națională de drept și devine în mod direct aplicabil în statul respectiv.

Or, a nu da curs celor două principii importante ale dreptului comunitar, respectiv principiul supremației dreptului comunitar și al efectului direct, ar însemna ca Statul membru al Comunității să nu răspundă față de conaționalii săi de încălcarea dispozițiilor de drept comunitar.

Ca urmare, constatând că instituirea taxei de poluare prin OUG. nr. 50/2008 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantei este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.

Pe cale de consecință, Tribunalul, în baza art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul U. V., a anulat decizia de calcul al taxei de poluare nr. 2273/08.09.2010 și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Oțelu R. să restituie reclamantului suma de 3447 lei, cu titlu de taxă de poluare.

În baza art. 124 alin. 1 Cod procedură fiscală, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Oțelu R. la plata dobânzilor legale, respectiv a dobânzilor fiscale, începând cu ziua următoare expirării termenului de 45 de zile, termen care curge de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei de poluare și până la data efectuării plății efective.

În ce privește cererea de chemare în garanție, Tribunalul a observat că, potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., „partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.

În speță, Tribunalul a constatat că „partea căzută în pretențiuni” este pârâta Administrația Finanțelor Publice Oțelu R., și nicidecum pârâta Direcția Finanțelor Publice C.-S., întrucât raportul de drept administrativ fiscal există între prima pârâtă și reclamant, pârâtă care a emis decizia de calcul a taxei de poluare.

În același timp, chemata în garanție nu este decât gestionara fondurilor bănești provenite din încasarea taxei de poluare.

Pe cale de consecință, Tribunalul a respins cererea de chemare în garanție.

În baza art. 274 Cod procedură civilă, a obligat partea căzută în pretenții, respectiv pârâta Administrația Finanțelor Publice Oțelu R. la plata sumei de 81,30 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu traduceri.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. în numele Administrației Finanțelor Publice Oțelu R., solicitând modificarea sentinței atacate ca netemeinică și nelegală, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii reclamantei, având în vedere lipsa procedurii prealabile și excepția tardivității formulării procedurii prealabile administrative, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, iar în subsidiar admiterea în tot a cererii de chemare în garanție a Agenției F. pentru Mediu, respectiv cu obligarea la plata către Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. și a accesoriilor solicitate de reclamantă.

În motivare, recurenta arată că Sentința civilă nr. 267/22.02.2012 este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:

Cu privire la calitatea procesuală pasivă ce aparține D.G.F.P. C.-S., în dosar, având ca obiect anulare act administrativ, a făcut următoarele precizări:

În conformitate cu prevederile art. 1 din Regulamentul de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1348/2009, ,,Direcția Generală a Finanțelor Publice județeană este unitate teritorială cu personalitate juridică a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin care se realizează, în mod unitar, strategia și programul Guvernului în domeniul finanțelor publice și se aplică politica fiscală a statului. "

În conformitate cu prevederile art. 2 din R.O.F., Direcția Generală a Finanțelor Publice își desfășoară activitatea la nivelul fiecărui județ în baza legilor, ordonanțelor Guvernului, ordinelor și instrucțiunilor elaborate de A.N.A.F. și Ministerul Finanțelor Publice având în componență pe lângă alte Activități și Servicii și Administrațiile Finanțelor Publice municipale, Administrațiile Finanțelor Publice orășenești și Administrațiile Finanțelor Publice comunale.

Administrației Finanțelor Publice Oțelu R. i-a revenit atribuția de a aplica măsurile de executare silită, potrivit legii pentru contribuabilii care au domiciliul în raza de competență a A.F.P. Oțelu R. potrivit R.O.F., iar Direcției Generale a Finanțelor Publice C.-S. îi revine potrivit aceluiași regulament de organizare și funcționare a Direcțiilor Generale a Finanțelor Publice aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1348/2009 atribuția de a reprezenta interesele statului în fața instanțelor de judecată în litigiile legate de activitatea pe care o desfășoară.

Mai arată că în conformitate cu art. 3 lit. a) al aceluiași Regulament de organizare și funcționare a Direcțiilor Generale a Finanțelor Publice aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1348/2009, Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. reprezintă interesele statului în fața instanțelor de judecată în litigiile legate de activitatea pe care o desfășoară și implicit a Administrației Finanțelor Publice Oțelu R..

Administrația Finanțelor Publice Oțelu R. este o unitate fiscală fără personalitate juridică, care se subordonează Direcției Generale a Finanțelor Publice C.-S., iar în dosarul de mai sus calitatea procesuală pasivă aparține Direcției Generale a Finanțelor Publice C.-S..

Menționează faptul că dispozițiile Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1348/2009,sunt preluate în prezent de Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3831/2011.

Recurenta mai invocă nelegalitatea sentinței pentru că nu s-a respectat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și pentru că în drept sunt incidente prevederile art. 205 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.:

"ART. 205

Posibilitatea de contestare

(1) Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

(2) Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.

(3) Baza de impunere și impozitul, taxa sau contribuția stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună.

(4) Pot fi contestate în condițiile alin. (3) și deciziile de impunere prin care nu sunt stabilite impozite, taxe, contribuții sau alte sume datorate bugetului general consolidat.

(5) In cazul deciziilor referitoare la baza de impunere, reglementate potrivit art. 89 alin. (1), contestația se poate depune de orice persoană care participă la realizarea venitului.

(6) Bazele de impunere constatate separat într-o decizie referitoare la baza de impunere pot fi atacate numai prin contestarea acestei decizii. "

Înainte de a se adresa instanței de judecată reclamantul trebuia să formuleze în prealabil contestație împotriva actului administrativ fiscal, respectiv împotriva Deciziei de calcul a taxei pc poluare nr.285/13.01.2011. Reclamantul nu a formulat contestație împotriva Deciziei de calcul a taxei pe poluare nr. 285/13.01.2011.

În conformitate cu dispozițiile art. 41 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările șl completările ulterioare:

"ART. 41

In înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale. "

În conformitate cu prevederile art. 85 din O.G. nr.92/2003, privind Codul de procedură fiscală republicată, cu modificările și completările ulterioare:

"ART. 85

Stabilirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat

(1) Impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel:

a) prin declarație fiscală, în condițiile art. 82 alin. (2) și art. 86 alin. (4);

b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.

Pe cale de excepție, recurenta arată că a invocat tardivitatea formulării procedurii prealabile administrative.

În cazul în care instanța înțelege că reclamanta a îndeplinit procedura prealabilă administrativă prin cererea înregistrată la Administrația Finanțelor Publice Oțelu R. sub nr. 3913/14.07.2011, arată că invocă excepția tardivității acesteia, raportat la emiterea deciziei de calcul a taxei pe poluare și a plății taxei pe poluare la data de 08.09.2010.

În conformitate cu dispozițiile Ordinului nr. 986 din 30 iunie 2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule - Anexa 1 cap. II pct. 2.1., 2.3., 2.10.,2.12.:

"2.1. Persoana fizică sau juridică, care intenționează să efectueze înmatricularea autovehiculului, depune la organul fiscal competent o cerere însoțită de documentele prevăzute la art. 3 alin. (2) din normele metodologice, în copie și original. Documentele în original se restituie contribuabilului după verificarea conformității și înscrierea vizei "conform cu originalul" pe copiile care rămân la organul fiscal. (….)

2.3. La depunerea cererii, organul fiscal competent va comunica solicitantului data la care se poate prezenta pentru ridicarea deciziei de calcul al taxei pe poluare, emisă în condițiile prezentului capitol. (…)

2.10. Un exemplar al deciziei de calcul se comunică contribuabilului, în maximum două zile lucrătoare de la data depunerii documentației complete, în conformitate cu prevederile art. 44 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar al doilea exemplar se arhivează la dosarul fiscal al contribuabilului. (…)

2.12. Taxa pe poluare calculată de organul fiscal prin decizia comunicată contribuabilului se achită în condițiile prevăzute de art. 3 alin. (5) din normele metodologice, iar dovada plății taxei se prezintă autorității competente pentru înmatricularea autovehiculului sau pentru repunerea în circulație a autovehiculului după încetarea exceptării sau scutirii."

Din coroborarea textelor de lege menționate mai sus, rezultă faptul că, în vederea înmatriculării autovehiculului, reclamantul a formulat o cerere la organul fiscal, că reclamantului i-a fost comunicată data la care se poate prezenta pentru ridicarea deciziei de calcul al taxei pe poluare, respectiv faptul că plata taxei se face de către reclamant în baza deciziei de calcul al taxei pe poluare.

In concluzie, Decizia de calcul al taxei pe poluare nr. 2273 a fost emisă la data de 08.09.2010, iar plata taxei conform chitanței a fost efectuată de reclamant la data de 08.09.2010, astfel că reclamantei i-a fost comunicată decizia de calcul al taxei pe poluare cel târziu la data de 08.09.2010.

Face precizarea că, cererea reclamantului nr. 3913/14.07.2011 este tardivă, fiind în afara termenului de decădere de 30 de zile.

În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554 privind contenciosul administrativ:

(1) Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Potrivit art. 205 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

Potrivit art. 207 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

„Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii ".

Față de acestea, recurenta consideră că procedura prealabilă nu a fost îndeplinită în termen legal.

Pe fondul cauzei recurenta solicită instanței să constate următoarele:

Taxa pentru poluare în cuantum de 3447 lei a fost calculată în temeiul O.U.G nr. 50/2008.

Astfel, așa cum se arată în expunerea de motive a O.U.G. nr. 50/2008 „In scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valori limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgentă (...)".

Chiar din această expunere de motive, rezultă că adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene.

Prin aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa de poluare, România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul „poluatorul plătește", adoptarea taxei făcându-se în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene.

Anterior adoptării acestui act, au avut loc o . negocieri și analize între reprezentații Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infringement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 214 ind. 1 Cod fiscal.

In urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția O.U.G. nr. 50/2008.

Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.

Îndeplinind aceste condiții, este evident că taxa achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.

A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc), chiar dacă, mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, însuși art. 1 alin 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilind:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor "

Recurenta arată că întreaga practică jurisprudențială comunitară este în acest sens, tocmai existența taxei de poluare în alte state comunitare de tradiție din care am exemplificat mai înainte (în unele, în cuantum cel puțin dublu față de România) indicând rară dubiu, legalitatea și mai ales, necesitatea existenței acesteia pentru un stat membru U.E.

Având în vedere faptul că taxa pentru poluare nu se face venit la bugetul de stat, a solicitat instanței de judecată introducerea în cauză și a Administrației F. pentru Mediu, care are calitate procesuală pasivă în cauză, pentru că în cazul în care se va admite cererea reclamantului, solicită instanței să dispună prin aceeași hotărâre ca Administrația F. pentru Mediu să plătească taxa pe poluare și toate accesoriile solicitate de reclamant.

Menționează că organele fiscale doar stabilesc și încasează taxa de poluare în conformitate cu prevederile dispozițiilor art. 5 si art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, iar beneficiar al acestei taxe este alt organ administrativ, respectiv Administrația F. pentru Mediu, care are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu .

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 constituie temeiul de drept în baza căruia a solicitat introducerea în cauză a Administrației F. pentru Mediu.

Adoptarea O.U.G. nr. 50/2008 a avut printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene.

Prezenta ordonanță de urgență stabilește la art. 1 alin. (1) și (2) cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Din sumele colectate potrivit prezentei ordonanțe de urgență se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului, după cum urmează:

a) Programul de stimulare a înnoirii parcului auto național,

b)Programul național de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi în localități,

c)Proiecte de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală și energie eoliană,

d)Proiecte privind producerea energiei din surse regenerabile ,eoliană, geotermală, solară, biomasă, microhidrocentrale,

e)Proiecte privind împădurirea terenurilor degradate sau defrișate,

f)Proiecte de renaturare a terenurilor scoase din patrimoniul natural,

g)Proiecte de realizare a pistelor pentru bicicliști.

Prin aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa de poluare, România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul „poluatorul plătește" și așa cum rezultă din expunerea de motive, adoptarea taxei s-a făcut în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene.

Îndeplinind aceste condiții, este evident că taxa achitată de reclamantă este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.

Prin urmare, arată recurenta, existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.

Legal citat, reclamantul intimat nu a depus întâmpinare, însă prin concluziile scrise depuse la dosar solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:

Având în vedere dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod de Procedură Civilă – conform cărora „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte”, Curtea va examina cu prioritateexcepția lipsei calității Direcției Generale a Finanțelor Publice C. S. de reprezentantă a Administrației Finanțelor Publice Oțelu R..

În examinarea excepției lipsei calității de reprezentant, Curtea reține, în fapt, că recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice C. S. a formulat prezentul recurs, precizând că formulează acest recurs în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Oțelu R..

Pentru termenul din 08.01.2013, Curtea a pus în vedere recurentei să depună la dosar dovada împuternicirii sale de către Administrația Finanțelor Publice Oțelu R. de a formula acest recurs.

Întrucât la prezentul termen de judecată, din 08.01.2013, recurenta nu a depus la dosar nici un înscris din care să rezulte că a fost împuternicită să promoveze acest recurs de către pârâta Administrația Finanțelor Publice Oțelu R., Curtea a invocat din oficiu excepția lipsei calității Direcției Generale a Finanțelor Publice C. S. de reprezentantă a Administrației Finanțelor Publice Oțelu R..

În privința dispozițiilor din Regulamentul de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice, aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.1348/2009, Curtea – analizând dispozițiile invocate de Direcția Generală a Finanțelor Publice C. S. în acest sens, respectiv art. 3 lit. l) din Regulamentul de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice – reține că art. 3 lit. l) din Regulamentul de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice, aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.1348/2009 prevede că Direcția Generală a Finanțelor Publice „reprezintă interesele statului in fata instanțelor de judecată în litigiile legate de activitatea pe care o desfășoară, participă potrivit actelor normative in vigoare sau a mandatului primit din partea MFP și/sau a ANAF ca reprezentant al acestuia”.

Din acest punct de vedere, Curtea reține că Administrația Finanțelor Publice nu se confundă cu Statul Român și că Administrația Finanțelor Publice Oțelu R. este o autoritate administrativă distinctă de Direcția Generală a Finanțelor Publice C. S., având capacitate administrativă, respectiv capacitatea de a emite acte administrative – inclusiv decizii de impunere – și stând în judecată în nume propriu în calitate de pârât.

În această privință, Curtea consideră ca lipsită de relevanță împrejurarea că Administrația Finanțelor Publice Oțelu R. este subordonată, din punct de vedere ierarhic Direcției Generale a Finanțelor Publice C. S.. Curtea subliniază că subordonarea ierarhică a instituțiilor publice nu are drept consecință imposibilitatea pentru instituțiile subordonate de a sta în justiție dacă au organe proprii de conducere, în condițiile prevăzute de 41 Cod de Procedură Civilă.

De aceea, eventuala lipsă a personalității juridice nu echivalează că lipsa capacității procesuale, respectiv a posibilității de a fi parte în dosar, iar în litigiile de contencios administrativ, Curtea subliniază că posibilitatea de a fi parte depinde de calitatea instituției respective de autoritate administrativă, respectiv de aptitudinea acesteia de a emite acte administrative.

Curtea observă, în acest sens, că Administrația Finanțelor Publice Oțelu R. are organe proprii de conducere și că are competența de a emite acte administrativ fiscale, astfel încât posibilitatea acestei autorități administrative de fi parte în prezenta cauză este indiscutabilă.

În aceste condiții, apare ca nerelevantă subordonarea ierarhică a acesteia față de Direcția Generală a Finanțelor Publice C. S.. Din punct de vedere juridic, Administrația Finanțelor Publice Oțelu R. este o instituție publică diferită de Direcția Generală a Finanțelor Publice C. S., astfel încât nici o dispoziție legală nu autorizează Direcția Generală a Finanțelor Publice C. S. să formuleze cererile de recurs în numele Administrației Finanțelor Publice Oțelu R. în lipsa unui mandat din partea acesteia. Eventuala asistență juridică acordată Administrației Finanțelor Publice Oțelu R. de către recurentă în redactarea unor acte de procedură nu presupune subrogarea recurentei în drepturile instituției pe care o asistă și nici nu implică dobândirea calității de reprezentantă a acesteia.

Date fiind aceste considerente, luând în considerare că Direcția Generală a Finanțelor Publice C. S. nu a depus la dosar dovada împuternicirii sale de către Administrația Finanțelor Publice Oțelu R. de a formula prezentul recurs în numele său, Curtea reține că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 161 Cod de Procedură Civilă.

Astfel, conform art. 161 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, „când instanța constată lipsa capacității de exercițiu a drepturilor procedurale a părții sau când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri”.

Totodată, potrivit art. 161 alin. 2 Cod de Procedură Civilă, „dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea.”

Or, Curtea constată că Direcția Generală a Finanțelor Publice C. S., deși a formulat recursul în numele Administrației Finanțelor Publice Oțelu R., nu a depus la dosar dovada acestei împuterniciri.

În consecință, față de dispozițiile art. 161 alin. 2 Cod de Procedură Civilă, Curtea nu poate reține valabilitatea unui recurs formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C. S. în numele Administrației Finanțelor Publice Oțelu R..

Reținând lipsa recurentei de reprezentantă a Administrației Finanțelor Publice Oțelu R., Curtea va admite excepția lipsei calității Direcției Generale a Finanțelor Publice C.-S. de reprezentant al pârâtei Administrația Finanțelor Publice Oțelu R. și va anula recursul formulat în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Oțelu R. de Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S..

Curtea va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite excepția lipsei calității de reprezentant a Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. pentru Administrației Finanțelor Publice Oțelu R..

Anulează recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. în numele Administrației Finanțelor Publice Oțelu R. în contradictoriu cu reclamantul U. V. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București împotriva sentinței civile nr. 267/22.02.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, ca fiind formulat de o instituție care nu și-a dovedit calitatea de reprezentant.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 08.01.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

R. O. D. D. R. P.

GREFIER

M. S.

Red.D.D./04.02.2013

Tehnored.MS/19.02.2013

Ex.2

Primă instanță:Tribunalul C.-S. - judecător G. Ș.

← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 401/2013....		Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1293/2013.... →

Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA