Anulare act administrativ. Decizia nr. 2996/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2996/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 735/115/2011
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2996
Ședința publică din 25 aprilie 2013
P.:Ș. E. P.
JUDECĂTOR:R. C.
JUDECATOR:M. I.
GREFIER:G. K.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent C. D., împotriva sentinței civile nr.738/29.05.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații . SRL și I. T. de Muncă C.-S., având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile în fond a recursului și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18 aprilie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și s-a amânat pronunțarea pentru data de 25 aprilie 2013,
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._, pronunțată în dosar nr._, Tribunalul C.-S. a respins excepțiile tardivității formulării cererii, a lipsei procedurii prealabile și a lipsei calității procesuale pasive a . SRL.
A respins excepția lipsei de interes a reclamantului C. D. în promovarea acțiunii.
A respins excepția insuficientei timbrări a cererii.
A respins acțiunea formulată de reclamantul C. D. în contradictoriu cu pârâții . SRL și I. T. de Muncă C.-S. ca neîntemeiată.
A obligat reclamantul la plata sumei de 1000 lei către pârâta . SRL cu titlu de cheltuieli de judecată.
Din analiza materialului probator administrat, tribunalul constată că reclamantul, în timp ce se afla la locul său de muncă, în data de 13.03.2009, a fost lovit cu o bucată de lemn, suferind o contuzie oculară forte, în urma căreia și-a pierdut vederea la ochiul drept. În vederea cercetării împrejurărilor producerii accidentului, în temeiul Legii nr.319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă, a fost desemnată o comisie de cercetare. În acest sens angajatorul a emis Decizia nr.267/16.03.2009.
În data de 16.03.2009, sub nr.0272, a fost întocmită o notă de constatare la fața locului prin care s-a reținut pe baza cercetărilor întreprinse în data de 13,03.2009 că reclamantul a fost accidentat la ochiul drept într-o împrejurarea care nu a avut legătură cu procesul muncii și nici cu sarcinile de muncă (fila 26 dosar). Potrivit aceleiași note de constatare lovitura a fost cauzată de un semifabricat aruncat de câtre lucrătoarea S. F. P. de la locul său de muncă aflat la aproximativ 7-8 metri de locul de muncă al reclamantului.
Prin procesul verbal de cercetare nr.324/23.04.2009 comisia instituită pentru analiza circumstanțelor producerii evenimentului a reținut că reclamantul s-a aflat în timpul programului de lucru pentru sortarea semifabricatelor tăiate de circularul multiplu marca ,,P.’’, aparținând pârâtei . SRL și stivuirea acestora funcție de dimensiuni pe cărucioare mobile și pe banda transportoare a mașinii de debitat automat Optimizer 1.
La ora producerii accidentului la banda transportoare de la mașina de debitat automat optimiza 1 își desfășura activitatea numita S. P. F. care se afla urcată pe structura metalică a transportorului având sarcina de a prelua semifabricatele și a le pune în ordine.
Abandonându-și activitatea de producție, reclamantul s-a angajat într-un schimb de replici cu aceasta care, înțelegând din atitudinea reclamantului că acesta îi face avansuri sexuale, a aruncat un semifabricat în direcția locului său de muncă. Comisia a mai reținut pe baza audierii martorilor că semifabricatul ar fi lovit structura metalică a transportorului, iar un fragment s-a rupt și s-a proiectat în direcția reclamantului, lovindu-l violent în ochiul drept.
Procesul verbal de cercetare nr.324/23.04.2009 a fost înregistrat la ITM C.-S. sub nr.4134/24.04.2009 (fila 149 dosar) care a avizat dosarul de cercetare a evenimentului suferit în data de 13.03.2009de către reclamant ca fiind ,,accident în afara muncii’. Dosarul de cercetare astfel avizat, în data de 28.04.2009, a fost comunicat angajatorului la data de 30.04.2009 (fila 150 dosar).
În cursul procesului, reclamantul s-a adresat pârâtului ITM C.-S. cu petiția nr.9672/04.10.2011 la care, sub nr._/17.10.2011, i-a fost comunicat răspunsul solicitat cât și o copie a procesului verbal de cercetare a evenimentului întocmit de comisia desemnată de către angajator potrivit dispozițiilor art.122, 123, 124 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.319/2006 aprobată prin HG nr.1425/2006 cât și a avizului acordat dosarului de cercetare întocmit de comisie.
La acest termen de judecată, tribunalul a pus în discuție excepția tardivității introducerii acțiunii.
În ce privește excepția tardivității acțiunii împotriva procesului verbal de cercetare nr.324/23.04.2009, având în vedere dispozițiile art.177 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.319/2006 aprobată prin HG nr.1425/2006, conform cu care atât angajatorul cât și victimele implicate în evenimentele supuse cercetării pot contesta în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii procesului verbal rezultatele acestuia de Inspecția Muncii-ITM, în lipsa probelor privind comunicarea cu reclamantul a înscrisurilor contestate, acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 04.03._ este socotită în termen, reclamantul neavând cunoștință în mod oficial despre rezultatul cercetărilor întreprinse de angajator și, respectiv, despre avizul ITM C.-S., astfel că tribunalul va respinge excepția.
În baza art.137 Cod procedură civilă, tribunalul a pus în discuție și celelalte excepții invocate prin întâmpinare de către cei doi pârâți.
Referitor la excepția lipsei procedurii prealabile împotriva avizului ITM C.-S., tribunalul a respins excepția față de lipsa dovezii de comunicare cu reclamantul a avizului nr.4264/28.04.2009.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a . SRL, tribunalul a respins ca neîntemeiată această excepție, având în vedere dispozițiile art.7 alin.3, art.12 alin.1 lit.c din Legea nr.319/2006.
Din interpretarea dispozițiilor art.177 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.319/2006 aprobată prin HG nr.1425/2006, tribunalul reține obligativitatea pentru angajator de a proceda la comunicarea procesului verbal de cercetare înaintat la ITM C.-S. pentru că, de la această dată, reclamantul, în calitate de ,,victimă’’ a evenimentului de muncă, să se poată adresa Inspecției Muncii, respectiv ITM, în termenul legal stipulat. Față de aceste dispoziții legale, tribunalul reține calitatea procesuală a pârâtei . SRL în raportul obligațional dedus judecății.
În ce privește excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, motivată de faptul că răspunderea pentru existența sau inexistența accidentului de muncă atrage sancționarea societății comerciale, tribunalul a respins-o, întrucât reclamantul este direct implicat în evenimentul supus cercetării în condițiile legii, astfel încât nu poate fi reținută lipsa de interesa acestuia față de finalitatea procedurii legale de cercetare a evenimentului produs la locul său de muncă.
În ce privește excepția insuficientei timbrări a petitului referitor la acordarea sumei de 300.000 lei cu titlu de daune morale, tribunalul a respins această excepție având în vedere caracterul accesoriu al acestei solicitări în raport cu acțiunea principală, dar și faptul că cererea derivă dintr-un eventual drept legat de raportul său de muncă cu angajatorul, caz în care devin aplicabile dispozițiile art.20 lit.a din Legea nr.146/1997.
Pe de altă parte, reclamantul a achitat taxa judiciară de timbru corespunzătoare, conform art.3 alin.1 lit.m din același act normativ, cu suma de 4 lei și 0,30 lei timbru judiciar ( filele 3 și 16 dosar).
Pe fond, văzând dispozițiile art.5 lit.g din Legea nr.319/2006, conform cu care ,,accidentul de muncă’’ constă în vătămarea violentă a organismului în timpul procesului de muncă al îndeplinirii îndatoririlor de serviciu și care provoacă invaliditate cât și dispozițiile art.30 lit.f din același act normativ care condiționează calificarea ,,accidentului de muncă’’ de absența culpei accidentatului, tribunalul reține că evenimentul cauzat la data de 13.03.2009 nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi încadrat ca ,,accident de muncă’’.
Tribunalul reține că evenimentul înregistrat la data de 13.03.2009 în incinta societății pârâte . SRL a fost în mod legal suspus cercetării de către Comisia de cercetare instituită în acest scop potrivit Legii nr.319/2006 prin Decizia nr.267/16.03.2009, iar procesul verbal de cercetare a fost supus avizării ITM, respectându-se procedura legală instituită de art.29 lit.a din Legea nr.319/2006 cât și Normele Metodologice de aplicare aprobate prin HG nr.1425/2006.
Referitor la petitul având ca obiect obligarea pârâtei . SRL la plata daunelor morale, tribunalul a respins ca neîntemeiat acest petit, având în vedere caracterul subsidiar în raport de acțiunea principală cât și faptul că evenimentul a fost cauzat culpei reclamantului care a ignorat dispozițiile art.22 și 23 din Legea nr.319/2006, fiind sancționat disciplinar pentru nerespectarea acestor norme dar și pentru nerespectarea Regulamentului intern cap.IV alin.b pct.1 și pct.6 .
În consecință, văzând dispozițiile art.18 din Legea nr.554/2004, tribunalul a respins excepția tardivității formulării cererii, excepția lipsei procedurii prealabile, excepția lipsei calității procesuale pasive a . SRL, excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii, excepția insuficientei timbrări a cererii invocate de pârâții . SRL și ITM C.-S. prin întâmpinare și, pe fond, va respinge ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. D. în contradictoriu cu pârâții . SRL și I. T. de Muncă C.-S..
Având în vedere dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, instanța a obligat reclamantul la plata sumei de 1000 lei către pârâta . SRL cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocațial fila 65 dosar).
Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal reclamantul C. D., care a solicitat modificarea sentinței și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, invocându-se dispozițiile art.304 pct.8 și 9 C.pr.civ.
Acesta susține că dispozițiile legale invocate în cauză califică fără echivoc ca fiind accident de muncă cu invaliditate evenimentul în cursul căruia și-a pierdut vederea la un ochi, făcând astfel referire la prevederile art.30 lit.f din Legea nr.319/2006, că simpla verificare a definiției date noțiunii de „accident de muncă” permitea o atare calificare, că cercetarea evenimentului s-a făcut de către pârâte în mod nelegal, că acțiunea promovată este întemeiată, impunându-se admiterea sa în toate capetele de cerere.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, precum și prin aplicarea art.304, 3041 C.pr.civ., instanța constată că acesta este fondat.
Se verifică în speță susținerile reclamantului potrivit cărora evenimentul în care a fost implicat în data de 13.03.2009 poate fi calificat ca și accident de muncă, în sensul Legii nr.319/2006.
Este adevărat că, astfel cum a reținut și prima instanță evenimentul în discuție nu se încadrează în definiția dată noțiunii de „accident de muncă” prin art.5 lit.g din Legea nr.319/2006. Potrivit normei menționate, constituie „accident de muncă - vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces”.
Or, astfel cum rezultă din procesul verbal de cercetare întocmit de angajator, cât și din înscrisurile ce au stat la baza emiterii acestuia, evenimentul în discuție nu s-a produs în timpul procesului de muncă, în sensul că vătămarea care a condus la invaliditate nu a fost produsă de acțiuni specifice procesului de muncă, respectiv, procesului tehnologic în cursul căruia reclamantul și numita S. P. F. își desfășurau atribuțiile de serviciu potrivit fișei postului. De asemenea, nici unul din cei doi angajați în altercația ce a condus la invaliditatea reclamantului nu se afla în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în cursul evenimentului, întrerupând activitatea specifică îndatoririlor de serviciu, pentru a se angaja în altercație.
Aceste împrejurări de fapt, reținute de către ambele pârâte nu au fost contestate de către reclamant în speță, fiind acceptat de către părțile litigante modul în care s-au derulat acțiunile din cadrul evenimentului soldat cu rănirea și invaliditatea reclamantului.
Deși în mod corect cele două pârâte au reținut că evenimentul în care reclamantul a fost implicat nu ar putea fi calificat drept „accident de muncă” prin raportare la definiția dată noțiunii în art.5 lit.g din Legea nr.319/2006, acestea au omis a analiza dacă o atare calificare nu ar putea fi dată în baza dispozițiilor din art.30 alin.1 din același act normativ, care asimilează accidentului de muncă și evenimente colaterale procesului de muncă, aflate în legătură cu acesta.
In concret, se precizează în art.30 alin.1 lit.f din Legea nr.319/2006 că este, de asemenea, accident de muncă „accidentul cauzat de activități care nu au legătură cu procesul muncii, dacă se produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori în alt loc de muncă organizat de aceștia, în timpul programului de muncă, și nu se datorează culpei exclusive a accidentatului”.
Acest text legal, permite a se include în sfera noțiunii de „accident de muncă” și evenimente precum cel supus analizei, care nu au legătură cu procesul muncii, în măsura în care acestea se produc la locul de muncă, în timpul programului de muncă, nefiind cauzate de culpa exclusivă a accidentatului.
Toate cele trei condiții cumulative enumerate de norma legală se verifică în speță, de vreme ce altercația în care au fost implicați reclamantul și numita S. P. F. s-a produs în hala în care aceștia își desfășurau activitatea potrivit fișei postului, în timpul programului de muncă. De asemenea, se poate observa că în actele de cercetare întocmite de angajator și avizate de către pârâtul ITM C.-S. s-a reținut că evenimentul s-a produs datorită nerespectării disciplinei la locul de muncă de către ambii angajați, care au avut un schimb de replici în urma căruia S. P. F. a aruncat cu mânca un semifabricat în direcția reclamantului, un fragment din acesta fiind proiectat în zona ochiului drept al reclamantului, provocând accidentarea sa. Se poate deci concluziona că evenimentul nu a fost cauzat de culpa exclusivă a reclamantului, la aceasta alăturându-se și culpa angajatei S. P. F. care, pe fondul schimbului de replici purtat cu reclamantul, a proiectat în direcția acestuia semifabricatul, operațiune care nu era necesară în cadrul procesului de muncă.
Instanța conchide că, astfel cum cu temei susține reclamantul, evenimentul produs în data de 13.03.2009 în urma căruia a fost accidentat, trebuia calificat drept „accident de muncă” în baza art.30 alin.1 lit.f din Legea nr.319/2006.
Față de această constatare, urmează a se analiza legalitatea actelor a căror anulare se solicită în speță, provenite de la angajator și de la ITM C.-S., în calitate de autoritate publică pârâtă.
Instanța reține că sunt anulabile atât nota de constatare la fața locului nr.0272/ 16.03.2009, cât și procesul-verbal de cercetare nr.324/23.04.2009, provenite de la angajatorul . SRL, ca urmare a faptului că emitentul nu a aplicat dispozițiile din art.30 alin.1 lit.f din Legea nr.319/2006, concluzionând eronat că evenimentul cercetat nu ar constitui accident de muncă, ci accident în afara muncii în sensul art.2 pct.11 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.319/2006, aprobate prin HG nr.1425/2006.
Instanța constată că anularea acestor acte se impune ca urmare a calificării eronate al evenimentului, în defavoarea reclamantului, fiind deci superfluă analizarea susținerilor acestuia referitoare la nerespectarea condițiilor de valabilitate, procedurale și formale în privința acestor acte.
In ce privește avizul dat de către pârâtul ITM C.-S., în dosar nr.4134/ 24.04.2009, prin care s-a confirmat concluzia din procesul-verbal de cercetare, întocmit de angajator, conform căreia evenimentul nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi înregistrat ca accident de muncă, instanța constată că acesta este de asemenea nelegal, în condițiile în care emitentul său nu a făcut aplicarea disp.art.30 alin.1 lit.f din Legea nr.319/2006. Pe cale de consecință urmează a se dispune și anularea acestui act, ca nelegal.
Anularea actelor întocmite în cursul cercetării evenimentului nu poate avea însă ca efect acordarea despăgubirilor solicitate în speță de către reclamant. Raportat la disp.art.125-141 din Legea nr.319/2006, instanța constată că singura urmare a calificării unui eveniment ca „accident de muncă” o constituie înregistrarea sa ca atare în evidențele angajatorului, urmare a avizului emis de I. T. de Muncă.
Angajarea răspunderii patrimoniale a angajatorului, pentru prejudiciul moral sau material cauzat unui salariat în cadrul unui accident de muncă nu se face ca efect direct al înregistrării evenimentului ca atare în evidențele angajatorului, ci în condițiile prescrise de Codul Muncii, ori de alte norme ce reglementează răspunderea civilă delictuală sau contractuală.
In speță, angajatorul ar putea fi obligat deci la plata de despăgubiri doar în măsura în care ar fi întrunite condițiile impuse de art.269 din Codul Muncii, în forma în vigoare la data procedurii evenimentului, pentru angajarea răspunderii patrimoniale. In speță nu se poate constata îndeplinirea acestor condiții.
Aceasta deoarece art.269 alin.1 Codul Muncii, în forma în vigoare la acel moment, permite angajarea răspunderii patrimoniale a angajatorului pentru prejudiciile materiale sau morale suferite de un salariat doar în măsura în care acestea s-au produs „în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, din culpa angajatorului”.
Reclamantul nu a susținut nici un moment în cauză că evenimentul ce a cauzat accidentarea sa s-ar fi produs din culpa societății la care lucra, acesta necontestând concluziile din procesul-verbal de cercetare potrivit cărora accidentul s-ar fi produs în timpul unei altercații cu o altă angajată, neavând legătură cu procesul de producție, nefiind cauzat urmare a unei fapte ilicite săvârșite de angajator ori din culpa acestuia din urmă.
Instanța conchide că răspunderea angajatorului nu poate fi antrenată în cauză în temeiul legislației ce guvernează raporturile de muncă, nefiind întrunite în acest scop prev.art.269 alin.1 Codul Muncii.
Se observă totodată că reclamantul a invocat în susținerea acțiunii dispozițiile de drept comun în materia răspunderii civile delictuale, din art.998, 999 și 1000 cod civil (Codul civil anterior, în vigoare la data producerii evenimentului). Nici aceste dispoziții normative nu permit însă angajarea răspunderii societății pârâte, de la care reclamantul pretinde daune morale.
In primul rând, se reține că nu ar putea fi angajată răspunderea pentru fapta proprie a pârâtei, în condițiile în care, astfel cum am arătat, dat fiind faptul că reclamantul se afla în raport de muncă cu aceasta la momentul producerii evenimentului, răspunderea angajatorului poate fi antrenată doar în baza normelor cu caracter special din Codul muncii, care au aplicabilitate potrivit principiului specialia generalibus derogant, înlăturând aplicarea normelor de drept comun din Codul civil. Or, am arătat deja că angajatorul nu poate fi obligat la despăgubiri în cadrul răspunderii contractuale reglementate de Codul Muncii, de vreme ce nu se poate constata în speță o faptă ilicită care să fi cauzat prejudiciul de care se prevalează reclamantul ori culpa angajatorului în săvârșirea unei astfel de fapte.
Rămâne a se analiza în ce măsură ar putea fi angajată în speță răspunderea societății pârâte în calitatea sa de comitent, pentru fapta prepusului său, numita S. P. F..
Instanța reține că nici condițiile de angajare a răspunderii civile delictuale, impuse de art.1000 alin.3 Cod civil, nu sunt îndeplinite în cauză. In literatura de specialitate și jurisprudența constantă, în care au fost analizate dispozițiile art.1000 alin.3 din Codul civil anterior s-a stabilit că, în afara condițiilor generale de angajare a răspunderii civile delictuale, ce se deduc din prev.art.998, 999 Cod civil, este necesar să se verifice, pentru angajarea răspunderii comitentului, două cerințe specifice, anume, existența unui raport de prepușenie în care comitentul să se afle cu persoana fizică ce a comis fapta prejudiciabilă și săvârșirea acesteia în cadrul funcțiilor încredințate de comitent.
Art.1000 alin.3 Cod civil, în forma în vigoare la data producerii evenimentului, permitea deci angajarea răspunderii comitentului doar în măsura în care fapta prejudiciabilă a fost comisă de prepus în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, acționând în interesul comitentului, în limitele funcțiilor ce i-au fost încredințate, cu respectarea instrucțiunilor și ordinelor date de comitent.
Această condiție nu se verifică însă în speță, de vreme ce părțile litigante nu au contestat cele reținute în actele de cercetare a evenimentului, potrivit cărora numita S. P. F. ar fi acționat în afara atribuțiilor de serviciu în cadrul evenimentului, fiind angajată într-o altercație cu reclamantul și proiectând în direcția acestuia un semifabricat, acțiune ce nu era impusă de procesul de muncă. Trebuie concluzionat că angajata menționată nu a acționat în cadrul funcțiilor încredințate de angajator, nefiind astfel întrunite condițiile impuse de art.1000 alin.3 Cod civil, pentru obligarea comitentului la repararea prejudiciului cauzat reclamantului.
Față de aceste considerente, urmează a se constata că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale în speță, concluzionând în sensul că actele de cercetare a evenimentului și de avizare întocmite de pârâte ar fi valabile, motiv pentru care se va admite recursul declarat, în baza art.304 pct.9 C.pr.civ., coroborat cu art.312 alin. 1 și 3 C.pr.civ., se va modifica sentința recurată și se va admite în parte cererea promovată de reclamantul C. D. împotriva pârâților . SRL și I. T. de Muncă C.-S., se va dispune anularea notei de cercetare la fața locului nr.0272/16.03.2009, întocmită de Comisia de cercetare a accidentului formată în cadrul . SRL și a procesului-verbal de cercetare întocmit de aceeași pârâtă sub nr.324/23.04.2009 și a avizului dat de pârâtul I. T. de Muncă C.-S. în dosarul de cercetare nr.4134/24.04.2009. Se va respinge în rest acțiunea.
In baza art.274 C.pr.civ. se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în primă instanță și recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul recurent C. D., împotriva sentinței civile nr.738/29.05.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații . SRL și I. T. de Muncă C.-S..
Modifică sentința recurată, în sensul că:
Admite în parte cererea promovată de reclamantul C. D. împotriva pârâților . SRL și I. T. de Muncă C.-S..
Dispune anularea notei de cercetare la fața locului nr.0272/16.03.2009, întocmită de Comisia de cercetare a accidentului formată în cadrul . SRL și a procesului-verbal de cercetare întocmit de aceeași pârâtă sub nr.324/23.04.2009.
Dispune anularea avizului dat de pârâtul I. T. de Muncă C.-S. în dosarul de cercetare nr.4134/24.04.2009.
Respinge în rest acțiunea.
Fără cheltuieli de judecată în primă instanță și recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
Ș. E. P. R. C. M. I.
GREFIER,
G. K.
Red.:RC./9.05.2013
Tehnored./GK/ 2 ex./9.05.2013
Inst.fond:Tribunalul C.-S.. Jud.T. L.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3661/2013.... | Alte cereri. Decizia nr. 5/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
