Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 401/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 401/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 2109/115/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -05.06.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.401
Ședința publică din 05.02.2013
PREȘEDINTE: D. D.
JUDECĂTOR: R. O.
JUDECĂTOR: R. P.
GREFIER: M. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice M.-Nouă împotriva sentinței civile nr. 110/1.II.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C.-S., în contradictoriu cu reclamanta intimată B. O. și chemata în garanție intimată Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, din oficiu invocă excepția lipsei calității de reprezentant a Direcției Generale a Finanțelor Publice C.-S. pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice M.-Nouă și reține cauza în pronunțare pe această excepție.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 110/1.II.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S. a respins excepția lipsei procedurii prealabile invocată de Direcția Generale a Finanțelor Publice C.-S..
A admis acțiunea formulată de reclamanta B. O., în contradictoriu cu pârâții, Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice M. Nouă la plata sumei de 2671 lei cu titlu de taxă de poluare.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice M. Nouă la plata dobânzilor legale, respectiv a dobânzilor fiscale, calculate începând cu ziua următoare celor 45 de zile de la data înregistrării în evidențele pârâtei a cererii de restituire a taxei de poluare și până la data efectuării plății efective.
A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice M. Nouă suma de 2671 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare.
În motivare s-a reținut că prin acțiune reclamanta B. O. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția G. a Finanțelor Publice, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună restituirea de către pârâtă a taxei de poluare plătită la data de 14.06.2010, în cuantum de 2.671 lei cu chitanța . nr._, la Trezoreria M. Nouă.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a invocat dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și arătând, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul comunitar, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care instituie o taxă internă discriminatorie.
În analizarea înscrisurilor depuse de către reclamantă în susținerea acțiunii, asupra cererii formulate, Tribunalul a reținut că taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>
Curtea Europeană de Justiție în cauza T. (cauza C-402/09), s-a pronunțat cu privire la forma în vigoare la data achitării de către reclamantă a taxei de poluare, în sensul că s-a pronunțat hotărâre în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
Curtea de justiție a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Or, instituindu-se o astfel de diferențiere, Curtea Europeană de Justiție a constatat că OUG nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În plus, s-a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Tribunalul a constatat întemeiate susținerile reclamantei cu privire la încălcarea art.110 TFUE (fostul articol 90) prin perceperea taxei de poluare.
Reținând incompatibilitatea taxei de poluare instituite în sarcina reclamantei cu dispozițiile art. 110 TFUE, Tribunalul a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice M. Nouă la restituirea către reclamantă a sumei de 2671 lei, reprezentând taxa de poluare percepută cu încălcarea art. 110 TFUE.
În privința cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, cerere formulată de pârâta DGFP C.-S., Tribunalul a reținut următoarele:
În drept, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 60 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, „partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.
În fapt, a constatat că raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantei obligare a pârâtei la restituirea taxei de poluare plătită și contestată de reclamantă, cu obligarea la plata dobânzilor legale aferente și a cheltuielilor de judecată.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 rezultă că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă de poluare sunt virate în contul Administrației F. pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.
Având în vedere aceste reglementări, Tribunalul a reținut că organele fiscale au competențe limitate la calcularea, încasarea și soluționarea contestațiilor formulate de contribuabili împotriva acestor acte, iar competențele privind administrarea sumelor astfel încasate revin Administrației F. pentru Mediu.
Motiv pentru care, Tribunalul a reținut că suma plătită de reclamantă cu titlul de taxă de poluare a fost virată în contul Administrației F. pentru Mediu, pârâta Administrația Finanțelor Publice M. Nouă nefiind creditor bugetar.
Pentru cele mai sus menționate, Tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Referitor la acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, Tribunalul a reținut că legislația care reglementează dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este dispusă de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, potrivit căruia, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 sau de dispozițiile art. 1084 din Codul civil.
Astfel, potrivit prevederilor fiscale mai sus enunțate, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Prin coroborarea dispozițiile enunțate, Tribunalul a constatat că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
În consecință, a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice M. Nouă la plata dobânzilor legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei, a cererii de restituire a taxei.
În cauză a declarat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice M. Nouă, solicitând modificarea sentinței conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și respingerea acțiunii.
Pentru termenul din 5.II.2013, Curtea a pus în vedere recurentei să depună la dosar dovada împuternicirii sale de către Administrația Finanțelor Publice M. Nouă de a formula acest recurs.
Întrucât la prezentul termen de judecată, din 5.II.2013, recurenta nu a depus la dosar nici un înscris din care să rezulte că a fost împuternicită să promoveze acest recurs de către pârâta Administrația Finanțelor Publice M. Nouă, Curtea a invocat din oficiu excepția lipsei calității Direcției Generale a Finanțelor Publice C. S. de reprezentantă a Administrației Finanțelor Publice M. Nouă.
În privința dispozițiilor din Regulamentul de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice, aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.1348/2009 (înlocuit prin Ordinul nr. 3831/2011 al aceleiași autorități, cu același conținut relevant), Curtea – analizând dispozițiile invocate de Direcția G. a Finanțelor Publice C. S. în acest sens, respectiv art. 3 lit. l) din Regulamentul de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice – reține că art. 3 lit. l) din Regulamentul de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice, aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.1348/2009 (respectiv art. 3 lit. k) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 3831/2011) prevede că Direcția G. a Finanțelor Publice „reprezintă interesele statului în fata instanțelor de judecată în litigiile legate de activitatea pe care o desfășoară, participă potrivit actelor normative în vigoare sau a mandatului primit din partea MFP și/sau a ANAF ca reprezentant al acestuia”.
Din acest punct de vedere, Curtea reține că Administrația Finanțelor Publice nu se confundă cu Statul Român și că Administrația Finanțelor Publice M. Nouă este o autoritate administrativă distinctă de Direcția G. a Finanțelor Publice C. S., având capacitate administrativă, respectiv capacitatea de a emite acte administrative – inclusiv decizii de impunere – și stând în judecată în nume propriu în calitate de pârât.
În această privință, Curtea consideră ca lipsită de relevanță împrejurarea că Administrația Finanțelor Publice M. Nouă este subordonată, din punct de vedere ierarhic Direcției Generale a Finanțelor Publice C. S.. Curtea subliniază că subordonarea ierarhică a instituțiilor publice nu are drept consecință imposibilitatea pentru instituțiile subordonate de a sta în justiție dacă au organe proprii de conducere, în condițiile prevăzute de 41 Cod de Procedură Civilă.
De aceea, eventuala lipsă a personalității juridice nu echivalează că lipsa capacității procesuale, respectiv a posibilității de a fi parte în dosar, iar în litigiile de contencios administrativ, Curtea subliniază că posibilitatea de a fi parte depinde de calitatea instituției respective de autoritate administrativă, respectiv de aptitudinea acesteia de a emite acte administrative.
Curtea observă, în acest sens, că Administrația Finanțelor Publice M. Nouă are organe proprii de conducere și că are competența de a emite acte administrativ fiscale, astfel încât posibilitatea acestei autorități administrative de fi parte în prezenta cauză este indiscutabilă.
În aceste condiții, apare ca nerelevantă subordonarea ierarhică a acesteia față de Direcția G. a Finanțelor Publice C. S.. Din punct de vedere juridic, Administrația Finanțelor Publice M. Nouă este o instituție publică diferită de Direcția G. a Finanțelor Publice C. S., astfel încât nici o dispoziție legală nu autorizează Direcția G. a Finanțelor Publice C. S. să formuleze cererile de recurs în numele Administrației Finanțelor Publice M. Nouă în lipsa unui mandat din partea acesteia. Eventuala asistență juridică acordată Administrației Finanțelor Publice M. Nouă de către recurentă în redactarea unor acte de procedură nu presupune subrogarea recurentei în drepturile instituției pe care o asistă și nici nu implică dobândirea calității de reprezentantă a acesteia.
Date fiind aceste considerente, luând în considerare că Direcția G. a Finanțelor Publice C. S. nu a depus la dosar dovada împuternicirii sale de către Administrația Finanțelor Publice M. Nouă de a formula prezentul recurs în numele său, Curtea reține că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 161 Cod de Procedură Civilă.
Astfel, conform art. 161 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, „când instanța constată lipsa capacității de exercițiu a drepturilor procedurale a părții sau când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri”.
Totodată, potrivit art. 161 alin. 2 Cod de Procedură Civilă, „dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea.”
Or, Curtea constată că Direcția G. a Finanțelor Publice C. S., deși a formulat recursul în numele Administrației Finanțelor Publice M. Nouă, nu a depus la dosar dovada acestei împuterniciri.
În consecință, față de dispozițiile art. 161 alin. 2 Cod de Procedură Civilă, Curtea nu poate reține valabilitatea unui recurs formulat de Direcția G. a Finanțelor Publice C. S. în numele Administrației Finanțelor Publice M. Nouă.
Reținând lipsa recurentei de reprezentantă a Administrației Finanțelor Publice M. Nouă, Curtea va admite excepția lipsei calității Direcției Generale a Finanțelor Publice C.-S. de reprezentant al pârâtei Administrația Finanțelor Publice M. Nouă, va anula recursul formulat în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice M. Nouă de Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. împotriva sentinței civile nr. 110/1.II.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Anulează recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice M.-Nouă împotriva sentinței civile nr. 110/1.II.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C.-S., pe excepția lipsei calității de reprezentant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 5.II.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. D. R. O. R. P.
GREFIER
M. S.
Red.RO/18.02.2013
Tehnored.MS/22.02.2013
Ex.2
Primă instanță:Tribunalul C.-S. - judecător M. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1311/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4/2013.... → |
|---|
