Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3661/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3661/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 6526/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOPERATOR 2928
Secția contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3661
Ședința publică din 16 mai 2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE: I. J. JUDECĂTOR: M. A. B. JUDECĂTOR: C. M. DICA
GREFIER: M. L.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Reșița împotriva Sentinței civile nr. 1674/03.12.2012, pronunțată de către Tribunalul C.-S. în Dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat B. G. E. și pârâta intimată Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au fost lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că reclamanta intimată, prin avocat, a depus la dosar concluzii scrise, prin Serviciul Registratură, la data de 13 mai 2013.
Constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, cauza a fost lăsată în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată că prin Sentința civilă nr. 1674 din 3.12.2012, Tribunalul C.-S. a respins excepțiile neîndeplinirii procedurii prealabile administrative și a tardivității formulării procedurii prealabile administrative invocate de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița.
A admis acțiunea formulată de către reclamantul B. G. E., în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. și Administrația Finanțelor Publice Reșița și a obligat pârâtele să restituie reclamantului suma de 1774 lei, reprezentând taxă de poluare și dobânda aferentă acesteia, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data de 03.10.2012 până la data plății efective a taxei pe poluare.
A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu București și a obligat chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 1774 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare cât și dobânda aferentă calculată potrivit art.124 Cod procedură fiscală.
Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 543,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Procedând în conformitate cu prevederile art.137 alin.1 Cod procedură civilă, la soluționarea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile administrative, invocată de către pârâtă prin întâmpinare, instanța a reținut următoarele:
Prin Hotărârea din data de 07.04.2011, în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare, reglementată de O.U.G. nr.50/2008, este contrară dispozițiilor art.110 din TFUE.
Conform jurisprudenței stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european. Rațiunea acestui drept constă în aceea ce un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
Potrivit aceleiași jurisprudențe a Curții Europene, regulile privind rambursarea sumelor încasate cu încălcarea dreptului european sunt reguli naționale, care trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității.
Potrivit jurisprudenței instanței de la Luxemburg, sunt considerate rezonabile perioadele cuprinse între 3 și 5 ani de la data pronunțării Curții, prin care s-a constatat că taxa este necompatibilă cu dreptul european, pentru exercitarea dreptului de rambursare.
Din analiza pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor, ceea ce înseamnă că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care aceste autorități sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea întemeiată pe dispozițiile art.148 alin.1 și 4 din Constituție și art.117 lit.d din Codul de procedură fiscală, respectiv să solicite restituirea taxei de poluare, constatată a fi contrară prevederilor art.110 din Tratatul de Funcționare al UE (TFUE).
Pe cale de consecință, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Referitor la excepția tardivității formulării procedurii prealabile administrative s-a reținut că, în speță, reclamantul s-a adresat cu cerere scrisă înregistrată la AFP Reșița sub nr._/03.10.2012 pentru restituirea taxei pe poluare, iar prin adresa nr._/11.10.2012 i s-a respins solicitarea de restituire a taxei și de anulare a actului administrativ – Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr.2170/28.12.2010.
Tribunalul a observat că deși această adresă nr._/11.10.2012 nu constituie un act administrativ în sensul art.41 din OG nr.92/2003, nu se poate imputa reclamantului faptul că nu a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ împotriva unui act administrativ ce constituie răspuns la o plângere prealabilă.
Așadar, instanța a reținut că reclamantul s-a adresat organului emitent, solicitând atât anularea Deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr.2170/28.12.2010 cât și restituirea taxei, neprimind însă în soluționarea cererii formulate un act administrativ de autoritate, fapt pentru care culpabilă se dovedește a fi pârâta AFP Reșița, în calitate de autoritate emitentă a actului contestat.
Mai mult, cu privire la consecințele nerespectării procedurii contestării deciziei de calcul a taxei de poluare, Curtea de Justiție a Uniunii Europene reamintește Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.24/14.11.2011, potrivit căreia „procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei hotărâri a instanței supreme, tribunalul a constatat că nerespectarea de către reclamant a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acestuia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.
Întrucât reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare dar nu a formulat-o ca o contestație împotriva deciziei de calcul – indiferent de respectarea sau nu a termenului legal prevăzut de art.207 Cod de procedură Fiscală – tribunalul a constatat că, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile aceste reglementări, nu sunt întemeiate excepțiile procesuale invocate de pârâte pe considerentul nerespectării acestei proceduri.
De asemenea, apare ca nelegal și refuzul pârâtei de a analiza cererea de restituirea taxei pe considerentul că reclamantul nu a formulat o contestație împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare.
Prin urmare, a apreciat că este nefondată excepția tardivității acțiunii pe considerentul nerespectării termenului respectiv.
Pe fondul cauzei, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut că reclamantul B. G. E. a cumpărat dintr-un stat membru UE un autoturism marca Volkswagen Golf, pentru care fost obligat să achite suma de 1774 lei, reprezentând taxa de poluare prevăzută de O.U.G. nr.50/2008, sumă achitată cu chitanța . cu nr._/29.12.2010, în baza Deciziei de calcul al taxei pe poluare nr.2170/28.12.2010 (filele 8 și 10 dosar).
Taxa de poluare a fost calculată în baza deciziei de calcul al taxei pe poluare nr.2170/28.12.2010 (fila 10 dosar), împotriva căreia reclamantul a formulat plângere la organul emitent, considerând că taxa de poluare i-a fost percepută eronat, prin aplicarea greșită a legii, fiind în contradicție cu prevederile art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Pârâta, prin răspunsul-adresă nr._/11.10.2012 a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de către reclamant (fila 9 dosar).
Tribunalul a reținut că reglementarea taxei de poluare pentru autovehicule a fost instituită începând cu data de 01.07.2008 prin O.U.G. nr.50/2008.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, sesizată cu privire la compatibilitatea acestei reglementări cu dreptul Uniunii, prin hotărârea din data de 07 aprilie 2011 în cauza C-402/09, s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare reglementată prin O.U.G. nr.50/2008 este contrară dreptului Uniunii, respectiv prevederilor art.110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene (T.F.U.E).
Conform jurisprudenței constante a C.J.U.E., contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (afacerea 199/82, San Giorgio, afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis etc.), rațiunea acestui drept constând în faptul că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
Având în vedere cele mai sus enunțate, tribunalul constată că prevederile O.U.G. nr.50/2008, prin care s-a instituit taxa de poluare care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări într-un stat membru al Uniunii Europene, încalcă prevederile art.110 din T.F.U.E. (fost art.90 Tratatul CE).
În conformitate cu prevederile art.148 alin.2 din Constituția României, tribunalul reține aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art.110 din TFUE, în speța de față, fiind unanim admis, atât în practica judiciară internă cât și în practica C.J.U.E., că dispozițiile art.110 (fostul art.90 din Tratatul CE) produc efecte directe și, ca atare, creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre al Uniunii trebuie să le protejeze.
Prin prisma celor mai sus enunțate, judecătorul național, ca prim judecător european, are competență, în situația în care dă efect direct dispozițiilor art.110 din TFUE, să aplice procedurile naționale, de așa manieră, încât drepturile prevăzute în tratatul Uniunii să fie efectiv și integral protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene, sunt incidente dispozițiile art.148 alin.2 din Constituția României, dispoziții mai sus enunțate, potrivit cărora legislația Uniunii are caracter obligatoriu și prevalează asupra legii interne, iar conform alin.4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Ca atare, tribunalul reține că taxa de poluare a fost încasată de pârâtă cu încălcarea dispozițiilor dreptului european, motiv pentru care apreciază că taxa de poluare a fost încasată ilegal și, pe cale de consecință, va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 1774 lei, reprezentând taxa de poluare.
În conformitate cu prevederile art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003, ,,pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.(2) și (2^1) sau la art.70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor’’.
Art.70 alin.1 din Codul de procedură fiscală prevede că cererile depuse de contribuabili se soluționează de organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
Din interpretarea textelor aplicabile, rezultă că dobânda aferentă restituirii taxei pe poluare se datorează din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile calculat de la data înregistrării în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei pe poluare formulată de reclamant, respectiv de la data de 03.10.2012 și până la data plății efective.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, în temeiul art.18 din Legea contenciosului administrativ coroborat cu art.148 alin.2 și 4 din Constituția României și art.117 lit.d Cod procedură fiscală, tribunalul a admis acțiunea formulată de către reclamantul B. G. E. în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. și Administrația Finanțelor Publice Reșița; a obligat pârâtele să restituie reclamantului suma de 1774 lei, reprezentând taxă pe poluare și a dobânzii aferente calculată conform art.124 Cod procedură fiscală, a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. de Mediu, a obligat chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 1774 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare cât și dobânda aferentă calculată potrivit art.124 Cod procedură fiscală.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat pârâta, față de reclamant, la plata sumei de 543,50 lei taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de către pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 1774 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din O.U.G. nr.50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Instituția chemării în garanție, așa cum este reglementată de art.60-63 Cod procedură civilă, reprezintă acea formă de participare a terților la activitatea juridică care conferă uneia din părți posibilitatea de a solicita introducerea in proces a acelor persoane ce ar avea obligația de garanție sau de despăgubiri in ipoteza în care partea respectiva ar pierde procesul, deci aceasta instituție se întemeiază pe existenta unei obligații de garanție sau de despăgubiri, care nu există in sarcina D.G.F.P. C.-S. și a AFP Reșița.
Obligația de garanție îi revine chematului în garanție, în temeiul OUG nr.50/2008, privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în măsura stabilirii în concret a răspunderii AFP în raportul juridic administrativ dedus judecății. Astfel, s-a reținut că AFP nu se face responsabilă (culpabilă) de emiterea deciziei de calcul a taxei pe poluare în discuție astfel că apare injust a o obliga în această calitate la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat reclamantului.
Împotriva Sentinței civile nr. 1674/CA/03.12.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în Dosarul nr._ , a declarat recurs pârâta recurentă pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Reșița reprezentată de Direcția G. a Finanțelor Publice C. S., solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea Sentinței civile nr.1674/03.12.2012 ca fiind netemeinică și nelegală, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului, având în vedere lipsa procedurii prealabile și excepția tardivității formulării procedurii prealabile administrative, iar pe fondul cauzei să respingerea acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
În motivarea recursului recurenta a reiterat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, respectiv excepția tardivității și a arătat că, taxa pentru poluare în cuantum de 1774 lei a fost calculată în temeiul O.U.G nr. 50/2008, astfel cum rezultă din referatul de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule al A.F.P Reșița.
Așa cum se arată în expunerea de motive a O.U.G. nr. 50/2008 adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene.
Prin aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa de poluare, România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul „poluatorul plătește, adoptarea taxei făcându-se în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene.
Anterior adoptării acestui act, au avut loc o . negocieri și analize între reprezentații Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infringement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 214 ind. 1 Cod fiscal.
In urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția O.U.G. nr. 50/2008.
Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
Îndeplinind aceste condiții, este evident că taxa achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă, ca neîntemeiată.
A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc), chiar dacă, mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, însuși art. 1 alin 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilind:,,Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor-contribuții, sau a amenzilor”.
Întreaga practică jurisprudențială comunitară este în acest sens, tocmai existența taxei de poluare în alte state comunitare de tradiție din care am exemplificat mai înainte (în unele, în cuantum cel puțin dublu față de România) indicând fără dubiu, legalitatea și mai ales, necesitatea existenței acesteia pentru un stat membru U.E.
Analizând recursul promovat de pârâtă, prin aplicarea dispozițiilor art. 304 pct.9, 304 ind.1 Cod procedură civilă, prin prisma probatoriului administrat, instanța constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește neîndeplinirea procedurii prealabile, respectiv tardivitatea, se reține că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din OUG nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 al.1 lit.d din Codul de procedură fiscală, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Justiție și Casație conform Deciziei nr.24 din 14.11.2011 pronunțată de instanța supremă, prin care a fost soluționat recursul în interesul legii, decizie cu efecte obligatorii.
Excepția de tardivitate invocată de către parata recurentă nu poate fi primita, pentru motivele expuse anterior referitoare la neîndeplinirea procedurii prealabile, coroborat cu faptul ca reclamantul poate solicita restituirea taxei de poluare în termen de 5 ani de la data plății taxei.
În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța reține că, în speță, reclamantul nu pune în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantului potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a Hotărârilor Curții de Justiție din cauzele T. (C-402/09) și N. (C‑263/10), instanța de recurs reține că în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., Curtea de Justiție a arătat că analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008.
Pe de altă parte, în hotărârea N., Curtea Europeană de Justiție a examinat compatibilitatea art. 110 TFUE cu OUG nr. 50/2008, în versiunea sa aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009).
Curtea subliniază, de asemenea, că în cauza N. se solicitase restituirea unei taxe de poluare plătită la data de la 1 februarie 2010, astfel cum rezultă din paragraful 16 al hotărârii N., și că nici Guvernul României nu a contestat aplicabilitatea reglementării examinate de Curtea Europeană de Justiție în perioada anului 2010.
Curtea arată, de asemenea, că modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.
Astfel, atât OUG nr. 208/2008, cât și OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009 au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
De asemenea, Curtea constată că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008
De aceea, Curtea concluzionează că în măsura în care nivelul taxei de poluare este unul dintre criteriile de constatare a incompatibilității dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare – reglementarea ulterioară datei de 15.12.2008 și, respectiv aceea ulterioară datei de 19.02.2009 sunt vizate implicit de această hotărâre a Curții Europene de Justiție.
În plus, Curtea reamintește că începând cu OUG nr. 208/2008 și continuând cu OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009, a fost introdusă și perpetuată o scutire totală de la plata taxei de poluare pe perioada 15.12._09 (neaplicabilă în prezenta cauză), iar prin OUG nr. 117/2009 a fost extinsă temporar această scutire pentru o categorie limitată de autovehicule, fără a oferi un remediu pentru autovehiculele similare deja înmatriculate în România cu plata taxei de poluare.
Date fiind aceste constatări, Curtea reține că singurul element de diferență esențial al prezentei cauze față de cauza T. ar fi cuantumul taxei de poluare ,iar nu formula de calcul, sau sfera de aplicare a taxei de poluare.
În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată prin prisma hotărârilor Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., menționate anterior – hotărâri în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, dar și în versiunile ulterioare.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior, în conformitate cu prevederile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice Reșița reprezentată de Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. împotriva Sentinței civile nr. 1674/03.12.2012, pronunțată de către Tribunalul C.-S. în Dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat B. G. E. și pârâta intimată Administrația F. pentru Mediu.
Instanța va lua act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către pârâta-recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Reșița împotriva Sentinței civile nr. 1674/03.12.2012, pronunțată de către Tribunalul C.-S. în Dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat B. G. E. și pârâta intimată Administrația F. pentru Mediu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. J. M. A. B. C. M. DICA
GREFIER,
M. L.
Red. C.M.Dica /25.06.2013
Thred.M.L./25.06.2013
Ex.2
Prima inst. – T. L. - Trib. C.-S.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1293/2013.... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2996/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
