Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5026/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5026/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 05-06-2013 în dosarul nr. 8238/30/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 10.09.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.5026
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 05.06.2013
PREȘEDINTE:M. BACĂU
JUDECĂTOR:C. D. O.
JUDECĂTOR:M. C. D.
GREFIER:M. T.
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice T. și Administrația Finanțelor Publice Timișoara, împotriva sentinței civile nr.1466/16.05.2012, pronunțată în dosarul nr._, al Tribunalului T., în contradictoriu cu reclamantul – intimat P. A. C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantul – intimat, lipsă, avocat E. C., lipsă fiind pârâtele – recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 31.05.2013 întâmpinare din partea reclamantului – intimat.
Reprezentanta reclamantului – intimat depune la dosar împuternicire avocațială.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantului - intimat pune concluzii de respingere a recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului T., reclamantul P. A. C. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara și Direcția G. a Finanțelor Publice Timișoara, să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună restituirea sumei de_ lei achitată cu titlu de taxă de poluare, precum și dobânda legală calculată de la data plății și până la data restituirii efective, ca urmare a constatării contrarietății dintre O.U.G. nr. 50/2008 și art. 110 din TCE;
Prin sentința civilă nr.1466/16.05.2012 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul T. a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P. A. C., împotriva pârâtelor Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Direcția G. a Finanțelor Publice Timișoara.
A dispus restituirea taxei de poluare în cuantum de_ lei și a dobânzilor legale prevăzute de art.124 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală începând cu data expirării celor 45 zile curse de la data cererii de restituire până la data restituirii efective a sumelor.
A dispus anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare emisă pe numele reclamantului.
A obligat pârâtele la 539,3 lei cheltuieli de judecată restrânse față de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice T. și Administrația Finanțelor Publice Timișoara, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
Prin recursul său, pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T. a solicitat a se constata lipsa calității procesuale pasive a D.G.F.P. T. iar pe fond respingerea acțiunii în totalitate ca neîntemeiată și nelegală.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive se arată că, Direcția G. a Finanțelor Publice T. nu poate sta în cauză în calitate de pârâtă, întrucât nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal emis de către această instituție ori recunoașterea unui drept în condițiile stipulate, ci doar anularea deciziei și restituirea taxei pe poluare în valoare de 10.791 lei.
Pe fondul cauzei, se arată, în esență, că acțiunea este neîntemeiată, susținând că taxa de poluare este legală, fiind calculată în mod corect, cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
Astfel, se arată că taxa de poluare nu contravine dispozițiilor art. 90 din Tratat, întrucât nu poate fi asimilată impozitelor interne, fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului, iar actele normative adoptate sunt legale, fiind emise cu respectarea dreptului comunitar și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție.
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, nefiind admisă nicio excepție de neconstituționalitate în privința acestor norme.
Prin recursul său, pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, a invocat în principal, excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Timișoara, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea excepției arată că taxa de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii in ce privește restituirea taxei de poluare achitată pentru autovehicul.
Recurenta menționează că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante. Menționează că art. 4 fi această lege se referă la aplicarea unitară a taxării autovehiculelor în ceea ce privește sfera de aplicare a acestora. înlăturându-se astfel favorizarea indirectă autoturismelor second hand autohtone.
Astfel s-a soluționat și problema autoturismelor înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007 deoarece s-a introdus obligativitatea plății la prima transcriere a dreptului de proprietate. Așadar taxa pentru emisiile poluante va fi plătită în mod nediscriminatoriu de către toți cei ce achiziționează autovehicule, dar pentru care nu a fost achitată această taxă.
Taxa se calculează pe baza unor criterii obiective. Totodată, prin introducerea modificărilor, se ajunge în unele cazuri la reducerea taxei cu 25%. Pentru autoturismele care au fost supuse acestei taxe fiscale nu se mai achită taxă pentru emisiile poluante la prima transcriere a dreptului de proprietate cu excepția cazului când aceste taxe au fost restituite contribuabililor prin sentințe judecătorești.
Pârâta – recurentă apreciază că față de reglementarea actuală Hotărârea pronunțată în cauza T. a devenit caducă.
Reclamantul – intimat, legal citat a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și neîntemeiat și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Taxa plătită de reclamantul intimat a fost calculată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008.
Raportat la dispozițiile acestei ordonanțe, taxa este legală. În schimb, ea încalcă dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea U.E. (pe scurt, T.F.U.E.; fostul art. 90 din TCE, menționat în cuprinsul sentinței recurate) așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (C.J.C.U.E.).
Potrivit art. 110 din T.F.U.E., niciun stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin Hotărârea din 07.04.2011 pronunțată în dosar nr. C-402/09 (cauza T. vs. România) C.J.C.U.E. stabilește că „Art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piața națională”.
Or, O.U.G. nr. 50/2008 stabilește o taxă care se aplică cu ocazia primei înmatriculări în România a unor autovehicule, inclusiv a celor de ocazie cumpărate din alte state membre U.E., fără să stabilească o taxă pentru autovehiculele de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură, aflate deja în circulație pe teritoriul României la data instituirii taxei (și pentru care, deci, nu s-a plătit taxa). Procedând astfel, Statul român descurajează cumpărarea de autovehicule de ocazie din alte state membre ale U.E. prin faptul că face să fie mai avantajoasă cumpărarea autovehiculelor de ocazie similare, ca vechime și uzură, deja înmatriculate pe teritoriul României.
În consecință, instanța este chemată să stabilească dacă O.U.G. nr. 50/2008, încălcând art. 110 din T.F.U.E., mai poate constitui bază legală pentru taxa plătită de reclamant.
Cu privire la această chestiune, Curtea reține următoarele:
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar potrivit alin. 4, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
Așadar, în măsura în care există neconcordanță între legea internă, în speță O.U.G. nr. 50/2008, și T.F.U.E., instanțele române vor aplica cu prioritate legislația comunitară, ceea ce tribunalul a și făcut.
Consecința este aceea că, dincolo de orice considerente legate de aplicarea legii române (legate de lipsa procedurii prealabile, de tardivitatea ei sau, pe fondul pricinii, de aplicarea O.U.G. nr. 50/2008) taxa este nelegală raportat la art. 110 din T.F.U.E., așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, motiv pentru care în mod justificat a fost restituită de prima instanță.
În ce privește art. 12 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, Curtea constată că nu este incidentă în cauză deoarece se aplică doar taxelor percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 care nu încalcă art. 110 din T.F.U.E. (nu orice taxă percepută în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 încalcă tratatul; spre ex., taxele pentru autoturisme noi sau cele pentru autoturisme second-hand înmatriculate în state care nu sunt membre U.E.). Interpretarea prevederilor art. 12 din Legea nr. 9/2012 în sensul că s-ar aplica tuturor taxelor percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 ar fi contrară legislației europene amintite deoarece taxa plătită de reclamant nu a încălcat art. 110 din T.F.U.E. datorită cuantumului ei ci datorită împrejurării că a fost instituită în mod discriminatoriu.
De asemenea, taxa fiind nelegal percepută, Tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală referitor la dobânda fiscală.
Așa fiind, Curtea văzând că soluția Tribunalului este legală și temeinică, în temeiul art. 315 Cod procedură civilă, va respinge recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurenții Direcția G. a Finanțelor Publice T. și Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1466/2012 pronunțată de Tribunalul T..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. BACĂU C. D. O. M. C. D.
GREFIER,
M. T.
RED:C.D.O./27.06.13
TEHNORED:M.T./27.06.13
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul T.
Judecător – M. T.
| ← Refuz acordare drepturi protecţie sociala. Decizia nr.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6615/2013.... → |
|---|








