Refuz acordare drepturi protecţie sociala. Decizia nr. 700/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 700/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 142/108/2012
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ - 03.09.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 700
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21 februarie 2013
PREȘEDINTE: R. C.
JUDECĂTOR: M. I.
JUDECĂTOR: Ș. E. P.
GREFIER: F. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul O. F. G. și pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială A. (Agenția Județeană pentru Prestații Sociale A.), împotriva sentinței civile nr.2537/26.06.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nmr._, având ca obiect refuz acordare drepturi protecție socială.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 07.02.2013 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea s-a amânat pentru 14.02.2013 și apoi pentru 21.02.2013.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2537/26.06.2012 Tribunalul A. a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul O. F. G. contra pârâtei Agenția Județeană pentru Prestații Sociale A., a anulat Decizia nr._ din data de 14.04.2011 emisă de pârâtă și a obligat pârâta la recalcularea indemnizației lunare pentru creșterea copilului raportat la veniturile impozabile ale reclamantului în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, respingând acțiunea în rest.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr._ din data de 14.04.2011, s-a recalculat indemnizația lunară pentru creșterea copilului în cuantum de 2.704 lei, în temeiul art.30 din O.U.G. nr.111/2010, avându-se în vedere venitul realizat de către reclamant în cele 12 luni anterioare nașterii minorei.
În esență reclamantul a solicitat a se avea în vedere venitul impozabil realizat în ultimele 12 luni în timp ce pârâta a avut în vedere la stabilirea indemnizației venitul net realizat.
Potrivit dispozițiilor art.1 alin.1 din OUG nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului pentru copiii născuți, adoptați, încredințați în vederea adopției, luați în plasament, în plasament în regim de urgență sau tutelă până la data de 31 decembrie 2010, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului ori producerii evenimentelor menționate, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum și de o indemnizație lunară reprezentând 75% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni. Începând cu luna ianuarie 2012, cuantumul minim, precum și cuantumul maxim ale indemnizației lunare se raportează la indicatorul social de referință, denumit în continuare ISR, și nu poate fi mai mic de 1,2 ISR și nici mai mare de 6,8 ISR.
În vedere explicitării conceptului de venituri profesionale cu care operează alin.1 la alin.3 al acealuiași articol se precizează că prin venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, se înțelege: venituri din salarii, venituri din activități independente, venituri din activități agricole, așa cum sunt definite de această lege.
Or Tribunalul a reținut raportat la dispozițiile legale precitate că veniturile profesionale la care face referire art.1 alin.1 din OUG nr.148/2005, venituri ale reclamantului în înțelesul alin.3 sunt veniturile profesionale realizate din activitatea de avocat pe care o desfășoară în cadrul Cabinetului de avocatură pe care îl deține. Aceste venituri așa după cum rezultă din înscrisurile depuse de către reclamant la dosar ,f.28-64 sunt veniturile impozabile ale cabinetului de avocatură al reclamantului din moment ce textul de lege incident precitat are în vedere veniturile profesionale supuse impozitului pe venit potrivit dispozițiilor Legii nr.571/2003, Codul fiscal. Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere venitul net atunci ar fi specificat acest lucru în mod expres și sintagma venituri profesionale supuse impozitului pe venit n-ar mai fi avut nici un rost.
Se constată că pârâta a avut în vedere la calculul indemnizației reclamantului venitul net al acestuia, împrejurare care reiese atât din conținutul deciziei atacate cât și din explicațiile prezentate în întâmpinare. Cu toate acestea pârâta nu a arătat dispozițiile legale care să sprijine interpretarea dată în ce privește conceptul de venituri profesionale realizate de reclamant timp de 12 luni.
Tribunalul a considerat că pârâta a calculat indemnizația cuvenită reclamantului prin raportare la veniturile nete ale cabinetului de avocat interpretând eronat dispozițiile art.1 alin.1 din OUG nr.148/2005 care operează cu conceptul de venituri profesionale supuse impozitului pe venit, or veniturile reclamantului supuse impozitului pe venit nu pot fi decât veniturile impozabile obținute din activitatea de avocatură, așa după cum acestea rezultă din documentele contabile depuse în copie la dosar, activitate desfășurată în cadrul cabinetului pe care îl deține și nu venitul net la care s-a greșit s-a raportat pârâta.
Ca atare pentru considerentele de fapt și de drept prezentate Tribunalul a anulat Decizia nr._ din data de 14.04.2011 emisă de pârâtă și a obligat pârâta la recalcularea indemnizației lunare pentru creșterea copilului raportat la veniturile impozabile ale reclamantului în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei.
Cu privire la cererea de a i se acorda pentru anul 2011 indemnizația în cuantum de 4.000 Tribunalul a reținut că în conformitate cu art.30 alin.2 din OUG nr.111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor începând cu 1 ianuarie 2011, pentru persoanele prevăzute la alin. (1), respectiv persoanele care au născut sau nasc până la data de 31 decembrie 2010 inclusiv, indemnizația pentru creșterea copilului se acordă în cuantum de 75% din media veniturilor nete lunare realizate în ultimele 12 luni anterioare nașterii copilului sau, după caz, anterioare adopției, încredințării în vederea adopției, stabilirii măsurii plasamentului sau a plasamentului în regim de urgență sau a instituirii tutelei, dar nu mai puțin de 600 lei și nu mai mult de 3.400 lei iar potrivit alin.3 dispozițiile alin. (2) se aduc la cunoștința beneficiarilor prin emiterea unei noi decizii de către agențiile teritoriale.
Dispozițiile legale precitate sunt aplicabile reclamantului beneficiar al indemnizației pentru un copil născut înainte de 31 decembrie 2010 iar din redactarea tezei ultime a alineatului 2 al art.30 din OUG nr.111/2010 rezultă că începând cu 1 ianuarie 2011 indemnizația pentru creșterea copilului se plafonează la suma maximă de 3400 lei legiuitorul având în vedere dificultățile de susținere a măsurilor de protecție socială plătite din bugetul de stat și măsurile necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, în scopul menținerii totuși a acordării unor drepturi cât și că situația economică actuală impune utilizarea eficientă a resurselor bugetului de stat, inclusiv a resurselor financiare pentru asigurarea plății indemnizației pentru creșterea copilului sau, după caz, a stimulentului de inserție lunar, rezultând necesitatea regândirii acestui program din punctul de vedere al perioadei de acordare, al condițiilor de eligibilitate, precum și al cuantumurilor acordate.
Astfel că în aplicarea alin.3 al art.30 din OUG nr.111/2010 autoritatea publică pârâtă a adus la cunoștința reclamantului cuantumul indemnizației de creștere a copilului începând cu 1 ianuarie 2011 și nu a stabilit pentru reclamant cuantumul acesteia, aceasta fiind stabilită de către lege după cum s-a arătat mai sus iar autoritatea nu a făcut altceva decât să înștiințeze reclamantul după cum de altfel legea însăși prevede.
Susținerea reclamantului că începând cu 01.01.2011 ar trebuie să beneficieze de o indemnizație lunară pentru creșterea copilului în cuantum de 4.000 lei este nefondată deoarece indemnizația a fost plafonată începând cu 1 ianuarie 2011 la suma maximă de 3400 lei prin lege iar aserțiunile reclamantului că dreptul său s-a născut anterior acestei legi și ca atare nu i s-ar aplica în ce privește limitarea cuantumului, nu poate fi primit din moment ce dreptul într-adevăr s-a născut înainte de . legii dar Tribunalul a observat că reclamantului nu i se contestă dreptul ci întinderea acestuia, respectiv cuantumul indemnizație la care a fost plafonată, or în această situația legiuitorul, în considerarea dificultăților de susținere a măsurilor de protecție socială plătite din bugetul de stat și măsurile necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, în scopul menținerii totuși a acordării unor drepturi cât și că situația economică actuală impune utilizarea eficientă a resurselor bugetului de stat, inclusiv a resurselor financiare pentru asigurarea plății indemnizației pentru creșterea copilului sau, după caz, a stimulentului de inserție lunar, rezultând necesitatea regândirii acestui program din punctul de vedere al perioadei de acordare, al condițiilor de eligibilitate, precum și al cuantumurilor acordate, poate limita sau plafona cuantumul concret al indemnizației, ceea ce s-a și făcut prin emiterea OUG nr.111/2010.
Față de considerentele de fapt și de drept prezentate din moment ce actul contestat a fost emis de autoritatea pârâtă în aplicarea art.30 alin.3 din OUG nr.111/2010, fiindu-i adus la cunoștința reclamantului cuantumul indemnizației prevăzut de lege și nu i s-a vătămat nici un drept recunoscut de lege sau interes legitim în sensul art.1 alin.1 și art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004, Legea contenciosului administrativ de către autoritatea pârâtă, capătul de cerere cu privire la acordarea indemnizației de 4000 de lei pentru anul 2011 a fost respins.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul O. F. G. solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței primei instanțe, pe fondul cauzei admiterea în totalitate a acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că a investit Tribunalul A. cu judecarea a două capete de cerere principale, respectiv recalcularea cuantumului indemnizației lunare pentru creșterea copilului pe toată perioada celor 2 ani (aprilie 2010 – februarie 2012 ) pentru că pârâta a încălcat art. 1 din OUG 148/2005 - pe de o parte pentru că s-a raportat la venitul net al reclamantului iar nu la venitul profesional supus impozitului, iar pe de altă parte pentru că a luat în calcul media veniturilor realizate de reclamant pe 15 luni (14 anterioare nașterii fetiței și una ulterioară nașterii fetiței ) în condițiile în care legea cere pe 12 luni anterioare nașterii copilului, precum și să se constate că reducerea de 15% stabilită prin Legea nr. 118/2010 trebuia să înceteze începând cu data de 01.01.2011.
Se arată că prin sentința recurată, în mod corect Tribunalul A. a dispus obligarea pârâtei la recalcularea indemnizației lunare pentru creșterea copilului prin raportare la veniturile impozabile ale reclamantului, dar în mod greșit s-a respins cea de a doua cerere a reclamantului, chiar dacă, începând cu data de 01.01.2011 se aplică OUG 111 din 08.12.2010, în care se prevede că potrivit art.30 alin 1 din aceeași ordonanță, persoanele care au născut înainte de 31.12.2010 beneficiază de o indemnizație pentru creșterea copilului de 75% din veniturile pe ultimele 12 luni anterioare nașterii copilului, dar nu mai mult de 3.400 lei pe lună.
Se arată că legea nu retroactivează, astfel încât OUG 111/08.12.2010 nu se poate aplica în cazul său, iar Decizia emisă în baza acestei ordonanțe trebuie anulată, deoarece dreptul la această indemnizație s-a născut în data de 27.02.2010, anterior aplicării acestei ordonanțe ( 01.01.2011), data la care este incidentă OUG 148/2005, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, reclamantul consideră că prima instanță ar fi trebuit să admită în mod expres și cererea de obligare a pârâtei la achitarea diferenței de bani în cazul în care în urma recalculării indemnizației va constata că reclamantului i se cuveneau pe perioada aprilie 2010 - februarie 2012 mai mulți bani.
Cuantumul corect al indemnizației trebuia să fie stabilit după cum urmează:
-A) pe lunile aprilie, mai, iunie 2010 la nivelul de 4.000 lei și nu la nivelul de 3064 lei, pe această perioadă se impune o diferență de 2.808 lei
-B ) pe lunile iulie, august, septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie 2010 la nivelul de 3.400 lei și nu 2604 lei, pe această perioadă se impune o diferență de 4.776 lei.
-C ) începând cu luna ianuarie 2011 la nivelul de 4.000 lei și nu 2704 lei, pe această perioadă se impune o diferență de 18.144 lei. Se arată că și în cazul în care Curtea va aprecia că începând cu 01.01.2011 se menține plafonarea de 3.400 lei reclamantului i se cuvine o diferență - în această situație în cuantum de 9.744 lei.
In drept reclamantul recurent a invocat art. 312 cod proc civ, art. 304 pct. 9 Cod proc civ, art. 1 din OUG 148/2005, Legea nr. 118/2010.
De asemenea a declarat recurs și pârâta Agenția Județeană pentru Plați și Inspecție Sociala A. care a solicitat sa modificarea in parte a sentinței recurate cu privire la obligația stabilită de instanța de fond de recalculare a indemnizației lunare pentru creșterea copilului.
În motivarea recursului pârâta arată că prin sentința civile nr. 2537/26.06.2012 pronunțata in dosar, în mod greșit instanța de fond a obligat pârâtă sa recalculeze indemnizația lunara pentru creșterea copilului raportat la veniturile impozabile ale reclamantului, deoarece modul de calcul a indemnizației nu a fost unul aleatoriu, ci a fost stabilit in conformitate cu dispozițiile art.l din OUG nr. 148/2005, pe baza Adeverințelor de venit a MFP ANAF-DGFP-nr._/13.04.2010 si nr._/13.04._, luându-se in calcul doar 12 luni anterioare nașterii copilului, stabilindu-se o indemnizație in cuantum de 3064 lei, calculata in mod corect.
Pârâta a invocat incidența în cauză a dispozițiilor art 8 lit k din OUG 148/2005, cele ale art.l al.l din OUG 148/2005 coroborate cu dispozițiile art.5, art. 6 alin. 5 lit. b, art.19 ind.1 alin. 6 și art. 19 ind. 2 din HG nr. 1025/2006.
Precizează că documentele justificative depuse in instanța trebuiau depuse la ANAF-DGFP A., pentru calcularea impozitului pe venit, iar Ia sediul pârâtei trebuia sa depună dovada plații impozitului pe aceste venituri asa cum se arata la Iit.k ind.l, din articolul antementionat. Se arată că nu putea sa ia in calcul alte venituri decât cele pentru care s-a făcut dovada ca s-a plătit impozit pe venit si care au fost confirmate de organele abilitate in adeverințele menționate.
Menționează că instanța de fond a reținut in mod corect, fata de capătul de cerere cu privire la acordarea indemnizației de 4000 lei, ca la data la care intimatul a solicitat acordarea indemnizației de creșterea copilului, aceasta a fost plafonata la maximum de 3400 Iei.
Analizând actele dosarului, criticile recurenților prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
Referitor la critica reclamantului recurent privind faptul că OUG nr. 111/2010 nu poate să-i fie aplicabil, de vreme ce dreptul său s-a născut la data de 27.02.2010, deci sub imperiul primului act normativ enunțat, iar noua lege nu poate retroactiva, Curtea reține următoarele:
Cu privire la dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține că în perioada 27.02.2010 (data nașterii minorului pentru care se solicită indemnizația) – 31.12.2010, indemnizația pentru creșterea copilului era stabilită prin Ordonanța de Urgență nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1008 din 14 noiembrie 2005, fiind ulterior modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 1/2006; prin O.U.G. nr. 44/2006, prin Legea nr. 508/2006; prin Legea nr. 7/2007; prin O.U.G. nr. 118/2008; prin Legea nr. 257/2008, prin O.U.G. nr. 226/2008, prin Legea nr. 239/2009, Legea nr. 240/2009, Legea nr. 341/2009, Legea nr. 117/2010, Legea nr. 118/2010, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 și prin O.U.G. nr. 124/2011.
Conform art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 148/2005 „începând cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, în ultimul an anterior datei nașterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârsta de pana la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de pana la 3 ani, cat și de o indemnizație lunara în cuantum de 600 lei sau, opțional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei”.
Cu privire la reducerea cu 15% a indemnizației în litigiu, Curtea reține că, potrivit art. 12 din Legea nr. 118/2010, „cuantumul indemnizațiilor acordate în temeiul art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele care se află în plată la data intrării în vigoare a prezentei legi se diminuează cu 15%. Dacă din calcul rezultă un cuantum mai mic de 600 lei, se acordă 600 lei.” În ceea ce privește aplicarea în timp a acestei diminuări, art. 16 alin. 1 din Legea nr. 118/2010 stabilea că „prevederile art. 1 - 3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum și cele ale art. 9 - 14 se aplică până la 31 decembrie 2010”.
Acest regim juridic a fost modificat prin O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, ordonanță de urgență publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010.
Art. 30 din O.U.G. nr. 111/2010 avea următorul conținut:
(1) „Persoanele care au născut sau nasc până la data de 31 decembrie 2010 inclusiv, precum și cele care au adoptat sau adoptă copilul, cărora li s-a încredințat sau li se încredințează copilul în vederea adopției sau care au sau vor avea copilul în plasament, în plasament în regim de urgență, cu excepția asistentului maternal profesionist, ori care au fost sau urmează să fie numite tutore până la această dată beneficiază de drepturile reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, pentru persoanele prevăzute la alin. (1), indemnizația pentru creșterea copilului se acordă în cuantum de 75% din media veniturilor nete lunare realizate în ultimele 12 luni anterioare nașterii copilului sau, după caz, anterioare adopției, încredințării în vederea adopției, stabilirii măsurii plasamentului sau a plasamentului în regim de urgență sau a instituirii tutelei, dar nu mai puțin de 600 lei și nu mai mult de 3.400 lei.
(3) Dispozițiile alin. (2) se aduc la cunoștința beneficiarilor prin emiterea unei noi decizii de către agențiile teritoriale”.
O.U.G. nr. 124/2011 a modificat art. 30 alin. 2 – fără consecințe referitoare la modul de stabilire a indemnizației în litigiu pentru anul 2011 – având în vedere dispozițiile art. 14 din Legea nr. 292/2011, conform căruia nivelurile, respectiv cuantumurile beneficiilor de asistență socială, începând cu anul 2012, se stabilesc în raport cu indicatorul social de referință (ISR) prin aplicarea unui indice social de inserție. Astfel, în urma modificării art. 30 alin. 2 din O.U.G. nr. 111/2010 prin O.U.G. nr. 124/2011, acest text legal prevede că „pentru persoanele prevăzute la alin. (1), indemnizația pentru creșterea copilului se acordă în cuantum de 75% din media veniturilor nete lunare realizate în ultimele 12 luni anterioare nașterii copilului sau, după caz, anterioare adopției, încredințării în vederea adopției, stabilirii măsurii plasamentului ori a plasamentului în regim de urgență sau a instituirii tutelei, dar nu mai puțin de 1,2 ISR și nu mai mult de 6,8 ISR”.
Referitor la interpretarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea reține că reclamantul a susținut că îi sunt aplicabile în anul 2011 dispozițiile art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 148/2005, iar nu dispozițiile art. 30 din O.U.G. nr. 111/2010, care nu pot retroactiva, în condițiile în care minorul s-a născut în cursul anului 2010.
Analizând cadrul legal, Curtea reține că, într-adevăr, art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 148/2005 nu a fost nici modificat expres și nici abrogat prin O.U.G. nr. 111/2010, iar conform art. 30 alin. 1 din O.U.G. nr. 111/2010, „persoanele care au născut sau nasc până la data de 31 decembrie 2010 inclusiv – adică și reclamantul – .... beneficiază de drepturile reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările și completările ulterioare”.
Cu toate acestea, Curtea reține incidența în cauză a dispozițiilor 30 alin. 2 din O.U.G. nr. 111/2010, „începând cu 1 ianuarie 2011, pentru persoanele prevăzute la alin. (1 ) – adică pentru persoanele care au născut sau nasc până la data de 31 decembrie 2010 inclusiv, între care se regăsește și reclamantul – indemnizația pentru creșterea copilului se acordă în cuantum de 75% din media veniturilor nete lunare realizate în ultimele 12 luni anterioare nașterii copilului sau, după caz, anterioare adopției, încredințării în vederea adopției, stabilirii măsurii plasamentului sau a plasamentului în regim de urgență sau a instituirii tutelei, dar nu mai puțin de 600 lei și nu mai mult de 3.400 lei”.
Or, deși art. 30 alin. 1 din O.U.G. nr. 110/2010 face trimitere la drepturile reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005, alineatul al doilea stipulează clar care este cuantumul drepturilor de care beneficiază aceste persoane, prevăzând acordarea unei indemnizații pentru creșterea copilului „în cuantum de 75% din media veniturilor nete lunare realizate în ultimele 12 luni anterioare nașterii copilului ..., dar nu mai puțin de 600 lei și nu mai mult de 3.400 lei”.
Prin urmare, dată fiind reglementarea din art. 30 alin. 2 din O.U.G. nr. 111/2010, Curtea reține că dispozițiile art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 148/2005 au fost modificate implicit, prin art. 30 alin. 2 din O.U.G. nr. 111/2010, în condițiile în care rezultă clar din acest text legal că el se aplică persoanelor care au născut sau nasc până la data de 31 decembrie 2010 inclusiv, deci și reclamantului.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea reține că după data de 31.12.2010, cuantumul indemnizației pentru creșterea copilului este cel prevăzut de art. 30 alin. 2 din O.U.G. nr. 111/2010,de 75% din media veniturilor nete lunare realizate în ultimele 12 luni anterioare nașterii copilului, dar nu mai puțin de 600 lei și nu mai mult de 3.400 lei.
Examinând legalitatea reducerii indemnizației operată prin O.U.G. nr. 111/2010, Curtea subliniază că această măsură a fost dispusă prin O.U.G. nr. 111 din 8 decembrie 2010, privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010.
Astfel cum s-a reținut în preambulul O.U.G. nr. 111/2010, datorită dificultăților de susținere a măsurilor de protecție socială plătite din bugetul de stat, în anul 2010, prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, în scopul menținerii totuși a acordării unor drepturi, s-a reglementat diminuarea cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului cu 15%.
Efectul acestei reglementări a fost acela al diminuării dreptului la concediu și indemnizația pentru creșterea copiilor în raport cu reglementarea anterioară, respectiv art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 cu modificările ulterioare.
În privința dispozițiilor O.U.G. nr. 111/1010, Curtea amintește că prin Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, Curtea Constituțională a constatat că Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor este constituțională.
Curtea precizează, totodată că, nu are competența de a cenzura politica generală a Statului Român în ceea ce privește cuantumul indemnizației pentru creștere a copilului.
Cu privire la aplicarea în timp a dispozițiilor O.U.G. nr. 111/2010, Curtea reține că principiul neretroactivității legii este reglementat de art. 15 alin. 2 din Constituția României, conform căruia „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.
Curtea consideră fiind relevante în privința lămuririi acestui principiu, considerațiile Curții Constituționale cu privire la aplicarea legilor în timp. Astfel, în Decizia nr. 69 din 10 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 70 din 8 aprilie 1996, Curtea Constituțională a subliniat că „aplicarea legii noi situațiilor juridice în curs nu are caracter retroactiv, întrucât astfel nu se modifică și nici nu se sting efectele produse anterior, legea referindu-se numai la efectele acestei situații ulterioare intrării sale în vigoare”.
Curtea reține, astfel, că o lege este retroactivă dacă ar reglementa fie fapte care, înainte de ., au dat naștere sau, după caz, au modificat ori au stins o situație juridică, fie efecte pe care acea situație juridică le-a produs înainte de aceeași dată.
Astfel, efectele produse în timp ale unei situații juridice vor fi cele stabilite de legea în vigoare în momentul în care se realizează fiecare efect în parte, deci legea nouă nu se poate aplica efectelor produse de aceste situații juridice înainte de ., deoarece ar însemna o aplicare retroactivă a legii noi.
Examinând situația din speță, Curtea subliniază că dispozițiile O.U.G. nr. 111/2010 sunt aplicabile începând cu 1.01.2011, iar consecința aplicării lor este modificarea – începând cu data de 1.01.2011 – a cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului, inclusiv a indemnizațiilor plătite anterior acestei date persoanelor care au născut până la data de 31.12.2010 inclusiv.
Recurentul reclamant a invocat că, prin faptul nașterii copilului reclamantului anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 111/2010, acesta a dobândit drepturile conferite de actul normativ în vigoare la data respectivă, respectiv de O.U.G. nr. 148/2005, drepturi ce nu pot fi modificate printr-un act normativ ulterior, respectiv prin O.U.G. nr. 111/2010.
Din acest punct de vedere, Curtea reține că O.U.G. nr. 148/2005 recunoștea dreptul la indemnizația pentru creșterea copilului, indemnizație acordată lunar, într-un anumit cuantum, stabilit prin lege. Curtea subliniază caracterul legal al acestui drept și faptul că nu există o convenție încheiată între reclamant și Statul Român în vederea acordării acestui drept. Dată fiind natura legală a acestui drept, cuantumul său nu este negociabil și, în principiu, este supus revizuirii.
De asemenea, fiind vorba despre o indemnizație acordată periodic, respectiv pentru un anumit interval de timp, Curtea reține că regimul juridic al acesteia poate fi modificat prin lege și că nu se poate reține existența unei obligații a statului de a menține această indemnizație pentru un anumit interval de timp sau într-un anumit cuantum. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut, în Decizia nr. 765/2011, că nu se poate vorbi despre o încălcare a principiului protecției așteptărilor legitime în cazul O.U.G. nr. 111/2010, deoarece „acest principiu nu poate dobândi semnificația unei interdicții pentru legiuitor de a interveni în sensul modificării condițiilor de acordare a unor drepturi pentru viitor în conformitate cu politica adoptată de stat, cu atât mai mult cu cât condițiile și cuantumul indemnizației nu sunt prevăzute și nici garantate de dispozițiile Legii fundamentale și nu sunt afectate drepturi câștigate în trecut”.
Având în vedere caracterul periodic al acestei indemnizații, Curtea reține că aceasta se acordă în raport cu împrejurările existente la momentul acordării ei și în temeiul dispozițiilor legale contemporane acestui moment.
Din acest punct de vedere, Curtea consideră că O.U.G. nr. 148/2005 – astfel cum a fost în vigoare la momentul nașterii copilului reclamantului și la momentul emiterii deciziei de acordare a indemnizației pentru anul 2010 – nu poate fi aplicat în anul 2011 decât în măsura în care legiuitorul nu a decis modificarea sau abrogarea acestui act normativ. În caz contrar, chiar și reducerea indemnizației – astfel cum s-a dispus potrivit art. 12 din Legea nr. 118/2010 – ar putea fi considerată retroactivă,
Prin urmare, nu se poate reține că drepturile prevăzute de O.U.G. nr. 148/2005, în cuantumul și în condițiile în care au fost recunoscute la un moment dat, nu pot fi ulterior modificate și nici că este retroactivă aplicarea noilor modificări după . actului normativ modificator.
În consecință, Curtea reține că dispozițiile O.U.G. nr. 111/2010 pot modifica, de la data intrării ei în vigoare, cuantumul și condițiile de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului, fără a se putea reține aplicarea sa retroactivă
În ceea ce privește caracterul retroactiv al deciziei contestate, Curtea reamintește că reclamantul a invocat caracterul retroactiv al măsurii sub două aspecte, respectiv datorită faptului că O.U.G. nr. 111/2010 nu poate influența drepturile câștigate de reclamant în temeiul actului normativ în vigoare la data nașterii minorului, astfel cum erau reglementate prin O.U.G. nr. 148/2005, iar, în al doilea rând, raportat la faptul că Decizia nr._ din 14.04.2011 a dispus reducerea indemnizației din data de 1.01.2011, iar nu de la data emiterii actului administrativ.
Curtea constată că însăși O.U.G. nr. 111/2010 impunea reducerea indemnizației în litigiu începând cu data de 1.01.2011 și că Decizia nr._/14.04.2011 a respectat această limită temporală, decizia fiind însă emisă la 14.04.2011, în condițiile în care reducerea indemnizației a operat, în fapt, începând chiar din ianuarie 2011.
Curtea subliniază că principiul neretroactivității vizează – conform textului din Constituția României – exclusiv actele normative, admițând că termenul „lege” este folosit în sens larg, de reglementare normativ, incluzând și actele administrative cu caracter normativ.
Curtea constată însă că actul contestat este unul individual, prin care se dispune reducerea indemnizației cuvenite reclamantei, făcându-se aplicarea în concret a dispozițiilor O.U.G. nr. 111/2010 la situația reclamantei.
Nefiind un act normativ, în principiu, nu îi sunt aplicabile cerințele neretroactivității decât în măsura în care prin actul administrativ individual se încalcă limitele temporale stabilite prin însuși actul normativ în baza căruia a fost emis.
În speță, Curtea reține că nu se pune problema retroactivității O.U.G. nr. 111/2010, în condițiile în care diminuarea indemnizației a operat exclusiv pentru viitor, respectiv după . actului normativ respectiv, adică a O.U.G. nr. 111/2010, cu începere de la 1.01.2011. Astfel, O.U.G. nr. 111/2010 nu a adus atingere indemnizațiilor plătite anterior datei de 1.01.2011, ci numai pentru viitor.
La rândul său, actul contestat – emis la 14.04.2011 – a dispus în sensul reducerii indemnizației cuvenite reclamantei începând cu data de 1.01.2011, respectiv în limitele prevăzute de O.U.G. nr. 111/2010.
Nu se poate reține, în acest context, nelegalitatea Deciziei contestate, câtă vreme O.U.G. nr. 111/2010 a impus reducerea indemnizației începând cu data de 1.01.2011. Dată fiind reglementarea din O.U.G. nr. 111/2010, Curtea reține că eventuala încasare de către reclamant a indemnizației nereduse și după 1.01.2011 ar fi fost lipsită de temei legal și ar fi impus recuperarea diferenței de indemnizație de la acesta. Nu s-ar putea reține că reclamantul ar fi avut o speranță legitimă de a-și menține dreptul la vechea indemnizație în anul 2011 prin faptul că autoritatea administrativă nu a emis actul individual de reducere a indemnizației decât din 14.04.2011.
Curtea observă că nu se pune nici problema prescripției dreptului de emitere a actului administrativ de către pârâtă și nici problema încălcării limitelor legale de emitere a actului administrativ, în contextul în care O.U.G. nr. 111/2010 nu a prevăzut un termen în cadrul căruia să fie emise deciziile individuale de reducere și recalculare a indemnizațiilor de creștere a copilului.
Nu se poate face abstracție de faptul că actul administrativ – punând în executare legea – trebuie subordonat imperativelor acestei legi. Astfel, actul administrativ trebuie să respecte legea, întregul sistem legislativ – nu numai legea în baza căreia a fost emis. Această condiție este impusă de principiul constituțional al legalității, prevăzută de art. 1 alin. 5 din Constituția României, conform căruia „în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”.
Raportat la acest principiu, în speță trebuie observat că legea – respectiv O.U.G. nr. 111/2010 – limita / diminua indemnizația cuvenită reclamantului cu începere de la 1.01.2011, astfel cum s-a prevăzut și în actul administrativ contestat.
Din acest punct de vedere, actul administrativ contestat este în concordanță cu legea în baza căruia a fost emis.
Critica adusă de reclamant se referă însă și la faptul că actul administrativ a dispus pentru trecut, respectiv că – deși a fost emis la 14.04.2011 – a dispus diminuarea indemnizației cu începere din 1.01.2011.
Curtea reține însă că problema neretroactivității actului administrativ nu se poate examina conform principiului neretroactivității legii. Necesitatea subordonării actului administrativ față de lege împiedică emiterea uni act administrativ în afara cadrului legal, respectiv cu nerespectarea legii.
De aceea, atâta vreme cât actul administrativ respectă legea, aplicarea sa retroactivă este și rămâne o consecință legală, admisibilă.
Particularizând la prezenta speță, Curtea observă că legea impunea, indiscutabil, diminuarea indemnizației cuvenită reclamantului cu începere din 1.01.2011, iar reclamantul trebuia să se aștepte în mod rezonabil să i se aplice această lege.
Concluzionând, Curtea reține că emiterea deciziei contestate la 14.04.2011 cu efecte începând din 1.01.2011 s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, deoarece legea – respectiv O.U.G. nr. 111/2010 – impunea diminuarea indemnizației de la 1.01.2011 și nu se prevedea un termen limită pentru emiterea noilor decizii de diminuare a indemnizațiilor de creștere a copilului.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că soluția Tribunalului A. este temeinică și legală în ceea ce privește respingerea petitului acțiunii reclamantului având ca obiect acordarea pentru anul 2011 a indemnizației în cuantum de 400 lei, recursul formulat de reclamantul recurent, urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
În ceea ce privește recursul recurentei pârâte, Curtea reține că este fondat pentru următoarele considerente:
Prin sentința recurată, instanța de fond a anulat Decizia nr._ din data de 14.04.2011 emisă de pârâtă și a obligat pârâta la recalcularea indemnizației lunare pentru creșterea copilului raportat la veniturile impozabile ale reclamantului, făcând o greșită aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză.
Astfel, prima instanță s-a raportat doar la prevederile art.1 alin 1 din OUG 148/2005, fără a le corobora cu dispozițiile art.5 din Normele de aplicare a OUG 148/2005, respectiv HG 1025/2006, potrivit căruia " Veniturile din salarii, din activități independente și din activități agricole prevăzute la art. 1 alin.3 din ordonanța de urgență, denumite în continuare venituri, sunt cele definite la art. 55 alin. (1) și (2), art. 46 alin. (1) - (4) și la art. 71 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reprezintă valoarea obținută după aplicarea cotei de impozitare asupra venitului impozabil stabilit conform legii, corespunzător fiecărei categorii de venit."
Având în vedere dispozițiile legale sus menționate, Curtea constată că în mod corect pârâta a calculat indemnizația cuvenită reclamantului prin raportare la veniturile nete ale acestuia, obținute din activitățile independente desfășurate, după aplicarea cotei de impozitare asupra venitului impozabil stabilit conform legii.
Raportat la modul de calcul al indemnizației, Curtea constată că se confirmă susținerile pârâtei în sensul că s-a avut în vedere media veniturilor realizate în ultimele 12 luni anterior nașterii minorei ( martie 2009- februarie 2010) la care s-a aplicat procentul de 85%, respectându-se dispozițiile OUG nr. 148/2005, rezultând un cuantum de 3063, 4 lei.
Astfel în mod corect pârâta a avut în vedere la stabilirea acestui cuantum dovezile depuse de reclamant, respectiv adeverințele de venit a MFP ANAF-DGFP-nr._/13.04.2010 ( potrivit căreia în anul 2009 s-a realizat un venit în cuantum de_ lei la care s-a reținut un impozit de 6298 lei rezultând un venit net de_ lei ( pentru 12 luni), respectiv 2755,58 lei pentru fiecare din 9 luni aferente anului 2009 anterioare nașterii copilului – fila 18 dosar fond) și nr._/13.04.2010 ( potrivit căreia în anul 2010 până la data de 13.04. s-a estimat un venit în cuantum de 28.039 lei la care s-a reținut un impozit de 4484 lei rezultând un venit net de 23.553 lei, respectiv 7851 lei pentru fiecare din cele trei luni aferente anului 2010 anterioare nașterii copilului – fila 19 dosar fond), decizia de impunere anuală pe 2009, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 8 alin.1 lit. K ind.1 din OUG nr. 148/2005 potrivit căruia „ Drepturile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, reprezentând indemnizație și stimulent, se acordă, la cerere, în baza următoarelor documente, după caz (…) k^1) dovada eliberată de autoritățile competente pentru realizarea veniturilor din activități independente sau, după caz, din activități agricole și a plății impozitului pentru acestea; a art. art. 6 alin. 5 lit. b, 19 ind.1 și art. 19 ind. 2 din HG nr. 1025/2006.
Astfel potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 5 lit. b „ Actele doveditoare privind realizarea de venituri, precum și nivelul lunar, trimestrial sau anual al acestora, eliberate de angajator sau de autoritățile competente, sunt, după caz, următoarele: dovada privind veniturile realizate în anul fiscal anterior celui în care s-a născut copilul și/sau, după caz, dovada privind venitul calculat în vederea plății anticipate a impozitului, precum și copia deciziei de impunere, eliberate de autoritățile competente, în cazul persoanelor care realizează venituri din activități independente și/sau din activități agricole”, iar Art. 19 ind.1 alin. 6 prevede că „ În cazul veniturilor din activități independente sau agricole, la stabilirea cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului se iau în calcul veniturile înscrise în actele doveditoare prevăzute la art. 6 alin. (5) lit. b).”, în timp ce art. 19 ind. 2 alin. 1 din HG nr. 1025/2006 stabilește că „ În situația persoanelor care realizează venituri din activități independente sau agricole, cuantumul indemnizației pentru creșterea copilului se recalculează în baza dovezilor eliberate de autoritățile competente privind veniturile efectiv realizate în perioada pentru care s-a luat în calcul venitul estimat în vederea plății anticipate a impozitului sau, după caz, pentru care s-a completat declarația pe propria răspundere prevăzută la art. 6 alin. (5) lit. b).”
În ceea ce privește înscrisurile depuse la dosarul de fond ( filele 28-64, respectiv copii după Registrul – Jurnal de încasări și plăți a cabinetului de avocatură al reclamantului pe anul 2009, 2010, copii de pe adresele lunare adresate de acesta către Baroul A. în perioada ianuarie 2009 - martie 2010), Curtea constată față de dispozițiile art. 6 alin. 5 lit. b, art.19 ind.1 alin. 6 și art. 19 ind. 2 din HG nr. 1025/2006 că acestea nu sunt pot fi avute în vedere pentru o eventuală recalculare a indemnizației deoarece nu sunt dovezi eliberate de autoritățile competente privind veniturile efectiv realizate în perioada pentru care s-a luat în calcul venitul estimat în vederea plății anticipate a impozitului.
Pentru toate aceste considerente, constatând că susținerile recurentei pârâte circumscrise motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., sunt întemeiate, hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză în ceea ce privește soluționarea primului petit al acțiunii, În baza art. 312 alin.1 și 3 C.proc.civ., Curtea va admite recursul formulat de recurenta pârâtă și va modifica sentința recurată în sensul că va respinge în tot acțiunea formulată de reclamantul O. F.-G. ca fiind neîntemeiată.
În baza art.274 C.proc.civ., va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul reclamantului O. F. G., formulat împotriva sentinței civile nr.2537/26.06.2012 pronunțată de Tribunalul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială A. (Agenția Județeană pentru Prestații Sociale A.), ca nefondat.
Admite recursul pârâtei Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială A. promovat împotriva sentinței civile nr.2537/26.06.2012 a Tribunalului A..
Modifică sentința recurată în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul O. F.-G. în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecția Socială A..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.02.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. C. M. I. Ș. E. P.
GREFIER
F. C.
Red.SEP - 29 .03.2013
Thred.FC- 29.03.2013, 2 ex
Primă instanță:Tribunalul A.
Judecător:I. D.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6020/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5026/2013.... → |
|---|
