Excepţie nelegalitate act administrativ. Sentința nr. 226/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 226/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 13266/325/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 11.10.2012
SENTINȚA CIVILĂ nr. 226
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 10.04.2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN
PREȘEDINTE: M.-C. D.
GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta G. D. M., în contradictoriu cu pârâții C. L. al Municipiului Timișoara – Direcția Poliției Locale, Administrarea D. Public SA Timișoara și G. R., având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată că părțile sunt lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, rămâne în pronunțare pe excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 5 din HG nr. 147/1992 invocată de pârâtul G. R. și pe fondul excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 5 din HG nr. 147/1992, invocată de reclamanta G. D.-M..
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față constată:
Prin încheierea din 27.09.2012, dată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, a fost suspendată cauza și a fost trimisă spre soluționare la Curtea de Apel Timișoara excepția de nelegalitate invocată de petenta G. D. M. cu privire la art. 5 din H.G. 147/1992.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara cu nr._/325/2012 la data de 11.10.2012.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat H.G. nr.147/1992 reglementează măsura blocării sau ridicării autovehiculelor staționate neregulamentar, însă nu stabilește și contravenții.
Apreciază că dispozițiile vizând condiționarea deblocării de plata amenzii, a taxei speciale și a contravalorii operațiunilor efectuate au fost abrogate prin dispozițiile art.51 alin.2 din Legea nr.32/1968, care prevăd abrogarea oricăror dispoziții contrare.
În plus, prin obligativitatea plății amenzii contravenționale, a taxei speciale și a cheltuielilor reprezentând contravaloarea operațiunilor efectuate, fără posibilitatea prealabilă de adresare către o autoritate independentă care să efectueze un control al legalității și temeiniciei, se creează un regim sancționator distinct.
De asemenea, trebuie observat că obligativitatea plății amenzii contravenționale, a taxei speciale și a cheltuielilor reprezentând contravaloarea operațiunilor efectuate sunt obligații aflate în strictă legătură cu existența contravenției, și evident subsecventul acesteia. Or, în situația în care plângerea suspendă executarea, conform art.32 alin.3 din O.G. nr.2/2001, adică sancțiunea principală, este evident că orice altă obligație în legătură cu contravenția respectivă trebuie suspendată. În acest fel se pune în evidență principiul prezumției de nevinovăție.
Mai arată că noțiunea de taxă presupune existența unei prestații directe și imediate, obligația vizând plata unei sume de bani, sumă ce trebuie recuperată în situația dovedirii nevinovăției. În această situație taxa și cheltuielile au caracterul unei sancțiunii devenite executorii, taxă neputând fi considerată un impozit sau altă taxă percepută erga omnes.
De asemenea, arată că art.64 din O.U.G. 195/2002 vizează „partea carosabilă” iar nu și marginea drumului.
La termenul din 13.03.2012 reclamantul a suplimentat motivele excepției de nelegalitate, arătând că art.5 din H.G. nr.147/1992 contravine și dispozițiilor art.31 din Legea nr.32/1968 prin aceea că H.G. nu permite suspendarea achitării amenzii până la soluționarea plângerii.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul G. R. a invocat în principal excepția inadmisibilității iar pe fond a susținut că excepția de nelegalitate a H.G. nr. 147/1992 este nefondată, aceasta fiind adoptată cu respectarea normelor de tehnică legislativă în vigoare la momentul respectiv, că aceasta se bucură de o prezumție de legalitate, că a fost adoptată anterior O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, dar nu contravine prevederilor din art. 2 alin.1 și 2 ale acesteia, că prin condiționarea deblocării sau restituirii autovehiculelor sau remorcilor de dovada achitării amenzii contravenționale și a taxei speciale stabilite de C. L. precum și a cheltuielilor reprezentând contravaloarea operațiunilor efectuate, nu se aduce atingere dreptului de proprietate asupra autovehiculului, măsura reprezentând o sancțiune a atitudinii culpabile a conducătorului auto, de încălcare a normelor legale referitoare la staționarea mijlocului de transport, reprezentând doar o limitare a exercitării atributelor de posesie și folosință ce intră în conținutul dreptului de proprietate.
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității invocată de către pârât, în conformitate cu dispozițiile art.137 alin.1 Cod procedură civilă, care prevăd că instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Curtea reține că din interpretarea dispozițiilor art.4 alin. 1 din Legea nr. 544/2004, în redactarea în vigoare la data invocăriio excepției, nu rezultă că ar fi excluse de la controlul de legalitate pe cale de excepție actele administrative cu caracter normativ.
În sensul acestei opinii s-a cristalizat și practica judiciară a Înaltei Curți de Justiție și Casație, care a decis în repetate rânduri că art. 4 din Legea nr. 554/2004, care constituie sediul materiei pentru excepția de nelegalitate, nu poate fi interpretat în mod izolat, ci doar în mod sistematic, prin corelare cu celelalte dispoziții ce au incidență în privința controlului legalității actelor administrative.
Or, potrivit Legii nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ poate fi cercetată pe două căi: pe calea ofensivă, prin intermediul promovării unei acțiuni principale, și pe cale defensivă, prin invocarea unei excepții de nelegalitate.
În situația în care este vorba despre o acțiune principală, Legea nr. 554/2004 distinge între actele administrative individuale și cele normative, în sensul că numai pentru cele individuale există un termen de introducere a acțiunii la instanța de contencios administrativ, în timp ce actele normative pot fi atacate prin acțiune judiciară, fără limită de timp.
Reglementarea expresă a excepției de nelegalitate pentru actele administrative individuale (fără menționarea la art.4 a actelor cu caracter normativ), a fost necesară pentru că, spre deosebire de acțiune, excepția este imprescriptibilă, ea putând fi invocată oricând.
Din acest motiv, în contextul în care acțiunea directă împotriva unui act administrativ individual este supusă unor termene, legiuitorul a fost nevoit să reglementeze în mod expres excepția de nelegalitate privind aceleași acte administrative individuale, care să poată fi ridicată oricând.
Dimpotrivă, pentru actele administrative normative, întrucât nu există niciun termen pentru promovarea acțiunii judiciare, nu este nevoie de o reglementare expresă a imprescriptibilității, când este vorba despre excepția de nelegalitate.
Cu alte cuvinte, pentru actele administrative normative, nu doar acțiunea directă este imprescriptibilă ci și excepția de nelegalitate, întrucât, așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție, se aplică principiul general de drept conform căruia tot ceea ce este permis pe cale de acțiune, este permis și pe cale de excepție.
De altfel, nicio dispoziție din Legea nr. 554/2004 nu instituie vreo limitare a posibilității de a supune analizei instanței de contencios administrativ, prin intermediul excepției de nelegalitate, și legalitatea unui act administrativ normativ.
Cât privește fondul excepției de nelegalitate, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 4 alin.2 teza a II-a din Legea nr.554/2004, mai sus citate, legalitatea dispozițiilor H.G. nr.147/1992 poate fi analizată în speță exclusiv prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii hotărârii de guvern supuse analizei.
Așadar, nu s-ar putea constata nelegalitatea acestui act administrativ cu caracter normativ prin raportare la prevederile O.G. nr.2/2001 la care reclamantul a făcut referire, din acest punct de vedere cererea sa fiind neîntemeiată. În plus, problema abrogării implicite sau explicite a unei norme nu implică analizarea acesteia din perspectiva legalității, instanța de fond având posibilitatea să aplice sau nu o normă, potrivit principiilor care reglementează aplicarea în timp a legilor.
Cât privește susținerile reclamantului referitoare la încălcarea prezumției de nevinovăție prin dispozițiile H.G. nr.147/1992, astfel cum acestea erau consacrate și garantate de actele normative în vigoare în cursul anului 1992, acestea nefiind nominalizate de reclamantă, Curtea le apreciază neîntemeiate.
Astfel, se constată că, și în măsura în care s-ar considera că această prezumție se aplică și materiei contravenționale, raportat la natura faptei ilicite (contravenționale), la natura și gradul sancțiunii aplicabile, dispozițiile H.G. nr.147/1992 nu pot să contravină prezumției menționate, de vreme ce această prezumție se aplică exclusiv în procedura litigioasă, derulată în fața instanțelor, nicidecum în procedura de constatare a contravenției de către agentul constatator identificat de lege.
Ori, condiționarea deblocării de plata amenzii, a taxei speciale și a contravalorii operațiunilor efectuate nu afectează prezumția de nevinovăție, constituind doar o măsură de a garanta executarea sumelor menționate, sume care, dacă sunt plătite înainte de soluționarea irevocabilă a plângerii contravenționale, se cuvin a fi restituite plătitorului.
Nu se poate reține deci nici susținerea că nu ar exista posibilitatea de adresare către o autoritate independentă care să efectueze un control al legalității și temeiniciei, de vreme ce persoana sancționată are calea plângerii contravenționale.
De asemenea, nu poate fi reținută nici critica formulată prin raportare la dispozițiile art.64 din O.U.G. 195/2002, care vizează doar „partea carosabilă”, întrucât, așa cum s-a arătat deja, O.U.G. 195/2002 este ulterioară H.G. nr.147/1992, legalitatea uni act administrativ fiind necesar a fi analizată prin raportare la actele normative în vigoare la data emiterii lui.
Cât privește susținerea că art.5 din H.G. nr.147/1992 ar contraveni dispozițiilor art.31 din Legea nr.32/1968, pe considerentul că H.G. nu ar permite suspendarea achitării amenzii până la soluționarea plângerii, Curtea constată că această susținere este neîntemeiată întrucât dispozițiile art. 5 din H.G. nr.147/1992 nici nu se referă la formularea plângerii contravenționale și la efectele exercitării acesteia, ci la deblocarea și restituirea autoturismelor ridicate.
Față de aceste considerente, Curtea urmează a respinge ca neîntemeiată excepția de nelegalitate invocată și a constata că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată în procedura pendinte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția inadmisibilității invocată de pârâtul G. R..
Respinge excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 5 din HG nr. 147/1992, invocată de reclamanta G. D.-M., în contradictoriu cu pârâții C. L. Timișoara - Direcția Poliției Locale, Administrarea D. Public SA Timișoara și G. R..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.04.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
M.-C. D. D. C.
Se comunică:
Reclamantei: G. D.-M. – Timișoara, Piața Ț. V. nr. 1, apt. 13, cam. 1, jud. T.
Pârâtului: C. L. Timișoara - Direcția Poliției Locale – Timișoara. .. 54, jud. T.
Pârâtului: Administrarea D. Public SA Timișoara – Spl. N. T. nr. 10, jud. T.
Pârâtului: G. R. – Piața Victoriei nr. 1, sector 1, București
RED/M.C.D/ 12.04.2013
TEHNORED/D.C./ 15.04.2013 – 6 exemplare
| ← Excepţie nelegalitate act administrativ. Sentința nr.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6372/2013.... → |
|---|
