Pretentii. Decizia nr. 7518/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7518/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-07-2013 în dosarul nr. 8828/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOPERATOR 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ -08.07.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 7518
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25.07.2013
PREȘEDINTE: Ș. L.
JUDECĂTOR: E. N.
JUDECĂTOR:M. BACĂU
GREFIER: G. S.
S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamantul recurent C. G. I. și pârâta recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrației Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței civile nr. 714/2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică de către grefier se prezintă avocat B. M., în reprezentarea reclamantei recurente, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se constată depuse la dosar, prin registratura instanței, împuternicire avocațială, concluzii scrise și chitanță în sumă de 500 lei reprezentând onorariu avocat din partea reclamantului recurent.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită respingerea recursului declarat de pârâta recurentă ca netemeinic, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S., la data de 05.12.2012, sub nr. de dosar_ /07.12.2012, reclamantul C. G. I. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C. – S. - Administrația Finanțelor Publice Reșița a solicitat anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare în cuantum de 4.039,98 lei, reprezentând taxa pe poluare, obligarea pârâtei la restituirea taxei pe poluare în cuantum de 4.039,98 lei, obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale aferente, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 714/2013 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul C.-S. a admis, în parte, acțiunea formulată de către reclamantul C. G. I., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. A Finanțelor Publice C. – S. - Administrația Finanțelor Publice A Municipiului Reșița. A obligat pârâta, față de reclamantă, la restituirea sumei de 4.039,98 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă acesteia, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data de 08.02.2013 până la data plății efective a taxei de poluare. A obligat pârâta, față de reclamantă, la plata sumei de 339,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul recurent C. G. I. și pârâta recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice Reșița.
Prin recurs reclamantul recurent C. G. I. solicită modificarea în parte a sentinței civile recurate în sensul acordării în totalitate a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat din prima instanță în cuantum de 1000 lei, iar în subsidiar solicită diminuarea acestuia la 500 lei, cu cheltuieli de judecată în recurs.
În motivare arată că suma de 1000 lei achitată de reclamantul recurent nu este disproporționat de mare în raport cu valoarea obiectului cauzei, fiind vorba de 4039,98 lei și dobânzi fiscale. De asemenea susține că nici onorariu avocat nu este disproporționat de mare având în vedere contribuțiile pe care acesta le plătește cât și munca prestată.
Prin recursul promovat pârâta recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice Reșița solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile recurate ca fiind netemeinică și nelegală iar pe fond respingerea acțiunii.
Arată că această cauză este parțial inadmisibilă având în vedere că pentru a obține restituirea unei părți din taxa de primă înmatriculare reclamantul trebuie să solicite aceasta printr-o cerere adresată organului fiscal.
Cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit OUG 50/2008 solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei arată, în esență, că taxa de poluare a fost calculată în temeiul O.U.G.nr.50/2008 care a fost adoptată cu respectarea legislației Uniunii Europene.
Precizează că taxa achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.
A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc.), și mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, sens în care invocă art.1 alin.2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .
Mai arată că instanța în mod eronat a apreciat că cererea la care se raportează termenul de 45 de zile ar fi cea înregistrată la Administrația Finanțelor Publice Reșița la data de 08.02.2013, având în vedere că nu a fost făcută în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile .
Recurenta reiterează în mod identic și celelalte motive arătate și în întâmpinarea formulată în fața primei instanțe.
Prin concluzii scrise reclamantul recurent solicită respingerea recursului declarat de pârâta recurentă ca fiind netemeinic, cu cheltuieli de judecată.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 3041 Cod procedură civilă, și văzând că nu sunt incidente disp. Art. 306 alin. 2 C. pr. Civilă, instanța constată că recursul pârâtei este neîntemeiat, urmând a fi respins, iar recursul reclamantului este întemeiat, urmând a fi admis în baza disp. art. 304 pct. 9 C. pr. Civilă, modificată în parte sentința civilă recurată în sensul că obligă pârâta la plata sumei de 539,3 lei cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță, menținând în rest sentința civilă, ca temeinică și legală, după cum urmează:
În analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și a cererii formulate de reclamant, Curtea consideră necesară expunerea prealabilă a legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pe plan intern, Curtea retine ca taxa pentru emisii poluante a fost instituită prin Legea nr.9/2012, care a abrogat prevederile din OUG nr.50/2008, referitoare la taxa de poluare. Reglementarea în baza căreia a fost achitată taxa pentru emisii poluante nu diferă ca regim juridic de reglementarea anterioară a taxei de poluare, care a format obiectul unor întrebări preliminare adresate Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
Astfel, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizând art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională. Cu alte cuvinte este necesar a se stabili doar dacă modificările ulteriore corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.
În plus, Curtea a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Aceste argumente ale instanței europene sunt valabile și în cazul noii reglementări, reprezentată de Legea nr. 9/2012, întrucât situația constatată de Curtea Europeană de Justiție a rămas nemodificată, singura noutate introdusă de legea nouă constând în instituirea unei alte modalități de calcul, care nu schimbă cu nimic reținerile Curții Europene de Justiție. În plus, dispozițiile art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012, care ar fi corespuns criticilor instanței europene, erau suspendate la data achitării taxei din prezentul dosar.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europeane de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
Constatând așadar neîntemeiat recursul, Curtea urmează a-l respinge ca atare în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice C. S. la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul intimat, în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocat în recurs.
În ceea ce privește recursul reclamantului privind soluția instanței de fond de reducere a onorariului de avocat de la 1000 lei la 300 lei, Curtea constată că, petitul referitor la acordarea cheltuielilor de judecată este adiacent/subsecvent modului de soluționare al acțiunii adresate instanței, analiza ipotezei normei prevăzute de art. 274 Cod procedură civilă fiind la latitudinea instanței, care este datoare, în baza art. 129, art. 130 Cod procedură civilă, să stabilească corect culpa procesuală a părților în proces.
În speță reducerea onorariului de avocat la suma de 300 lei este exagerată având în vedere că domiciliul avocatului reclamantului este în Timișoara iar acesta pe lângă redactarea acțiunii s-a deplasat la sediul instanței din Reșița, după cum reiese din practicaua hotărârii instanței de fond, fiind incident motivul de modificare a hotărârii prev. De art. 304 pct. 9 C. pr. Civilă în sensul acordării cheltuielilor de judecată în primă instanță în cuantum de 539,3 lei compuse din 500 lei onorariu avocat, 39 lei taxă timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamantul recurent C. G. I. împotriva sentinței civile nr. 714/2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ .
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că:
Obligă pârâta la plata sumei de 539,3 lei cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță.
Menține în rest sentința civilă.
Respinge recursul pârâtei.
Obligă pârâta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.07.2013.
Pentru PREȘEDINTE, Pentru JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Ș. L. E. N. M. BACĂU
aflat în C.O. semnează aflată în C.O. semnează
Președinte Prof. Univ. Dr. L. B. Președinte Prof. Univ. Dr. L. B.
GREFIER,
G. S.
Red. Ș.L. – 12.08.2013
Tehnored. G.S. – 13.08.2013
2 expl/SM
Prima instanță – Tribunalul C.-S.
Judecător – I. M.
| ← Refuz acordare drepturi protecţie sociala. Decizia nr.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 400/2013.... → |
|---|
