Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9458/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9458/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 7492/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 9458
Ședința publică din 18 octombrie 2013
PREȘEDINTE: Dr. L. L.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta M. T. L. și de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1306/03.04.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu București, având ca obiect contestație împotriva actului administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei, avocat P. R., lipsă fiind pârâtele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantei a depus la dosar împuternicirea avocațială și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei împreună cu timbru judiciar de 0,15 lei, conform mențiunii cu care a fost citată partea.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentanta reclamantei, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului declarat de partea pe care o reprezintă și modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării pârâtei la plata dobânzii aferente sumei de 867 lei, dobândă calculată începând cu data plății taxei, indicând data de 12.08.2010.
În ceea ce privește recursul pârâtei, a solicitat respingerea acestuia.
De asemenea, a precizat că înțelege să nu solicite cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1306/03.04.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta M. T. L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Fondului pentru Mediu București.
În consecință, a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara la restituirea către reclamantă a sumei de 867 lei și a dobânzilor legale, începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire a sumei până în momentul achitării efective și la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în sumă de 239,3 lei.
A fost respinsă în rest acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri, atât reclamanta M. T. L. cât și pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara au declarat recurs.
În recursul reclamantei, hotărârea este criticată, din perspectiva modului de calculare al dobânzii acordate de instanță, reclamantul susținând că pârâta datorează dobânzi de la data efectivă plății taxei de către reclamant, sens în care invocă și hotărârea CJUE din 18 aprilie 2013, statul trebuind să asigure cetățenilor săi o reparațiune integrală.
În recursul pârâtei, hotărârea este criticată prin aceea, că această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă, întrucât taxa în cauză este deținută de Administrația Fondului pentru Mediu București, nefiind "încasată" de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, în sensul de beneficiar final al acesteia.
Pe fondul cauzei, se susține că, acțiunea a fost admisă nelegal, dat fiind că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 din 06.01.2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, instanța ignorând aplicarea în cauză a Legii nr. 9/2012, care elimină discriminările vechii legislații, cât și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, potrivit cu care se impunea a se realiza o compensare legală, între suma achitată în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și cea datorată în baza Legii nr. 9/2012, cu restituirea eventualelor diferențe nedatorate dintre taxa de poluare și taxa pe emisii poluante.
Verificând recursul astfel declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Cu privire la recursul reclamantei, Curtea subliniază că acordarea dobânzilor legale este guvernată, în materia raporturilor fiscale, de dispozițiile speciale din Codul de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile dreptului comun în materie, astfel cum impune art. 1 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, conform căruia „prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal”, precum și dispozițiile art. 2 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, potrivit cărora „prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat”.
Așadar, Curtea reține că materia privind dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 – care a fost abrogată prin art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 607 din 29 august 2011 – sau de dispozițiile art. 1084 din vechiul Cod civil.
În ceea ce privește termenul de la care sunt datorate aceste sume, Curtea reține că, potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Curtea observă că art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2012, în sensul că „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (21) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”, ca urmare a introducerii art. 117 alin. (21), fără consecințe în privința situației din speță.
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, Curtea reține că în cazul restituirii taxei de poluare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, Curtea constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei, nefiind întemeiate criticile pârâtelor referitoare la inaplicabilitatea reglementării respective.
Din acest punct de vedere, este lipsit de relevanță faptul că organele fiscale nu au calculat dobânzi în cazul neplății taxei de poluare, întrucât regimul dobânzilor datorate de organele fiscale este cel stabilit de art. 124 Cod de Procedură Fiscală și nu este condiționat de o eventuală calculare a unor dobânzi în cazul neplății taxei de poluare.
În consecință, Curtea reține temeinicia obligării pârâtei la plata dobânzilor legale prevăzute de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
Curtea mai subliniază că regimul juridic al dobânzilor, penalităților de întârziere și al majorări de întârziere a fost modificat prin O.U.G. nr. 39/2010, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 278 din 28 aprilie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 46/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 245 din 7 aprilie 2011. Astfel, prin O.U.G. nr. 39/2010 au fost introduse din nou în legislația fiscală română penalitățile de întârziere, datorate cumulat cu dobânzile, în cazul unor întârzieri semnificative la plata creanțelor fiscale. Prin această modificare legislativă a operat și o modificare de terminologie, în sensul că anterior Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2010, în cazul întârzierii la plata creanțelor fiscale se datorau majorări de întârziere, iar în cazul restituirii de la buget a unor sume de bani către contribuabilul se datorau dobânzi. După . O.U.G. nr. 39/2010, în cazul întârzierii la plata creanțelor fiscale se datorează dobânzi – la fel ca și în cazul restituirii de la bugetul de stat cu depășirea termenului legal a unor sume de bani către contribuabilul – iar majorări de întârziere se calculează în cazul întârzierii plății unor obligații fiscale la bugetele locale.
Curtea atrage însă atenția că se impune respectarea principiului neretroactivității legii în materia calculării dobânzilor datorate reclamantei, în sensul că acestea se impun a fi calculate în raport cu legea în vigoare în perioada pentru care se calculează accesoriile respective, ceea ce însemnă că modificările operate prin O.U.G. nr. 39/2010, prin Legea nr. 46/2011 și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2012 se impun a fi avute în vedere succesiv la calculul dobânzilor datorate reclamantului.
Referitor la recursul pârâtei,cu privire la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei recurente, instanța, în mod legitim, a respins această excepție, întrucât pârâta este cea care a perceput taxa în litigiu, iar împrejurarea că această taxă este gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu București, intrând în conturile sale nu conduce la pierderea calității procesuale pasive a pârâtei, Administrația Finanțelor Publice Pentru Contribuabilii Mijlocii T., ci conferă acestei pârâte posibilitatea de a formula o cerere de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu București, în condițiile art. 60 și urm. Cod procedură civilă.
Raționamentul se bazează pe existența unui raport juridic direct între reclamantă și pârâta, Administrația Finanțelor Publice.
Cât privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurenta este în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012, a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
Văzând că nu s–au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursurile reclamantei M. T. L. și pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1306/03.04.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu București.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
dr. L. L. C. P. F. Ș.
GREFIER,
O. IOȚCOVICI
Red. L.L./01.11.2013
Tehnored O.I.- 2 ex./05.11.2013
Primă instanță: Tribunalul T., jud. N. A. F.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 400/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4882/2013.... → |
|---|
