CONSILIER JURIDIC. CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCĂ. MODIFICAREA SALARIULUI PRIN ORDIN AL MINISTRULUI. LITIGIU. INSTANŢA COMPETENTĂ
| Comentarii |
|
Conform art. 19 lit. c din Codul muncii, persoana încadrată în muncă are dreptul de a nu i se modifica contractul individual de muncă decât în cazurile prevăzute de lege.
Potrivit art. 172 alin. 3 din Codul muncii, litigiile dintre salariaţi şi unitate în legătură cu executarea contractului de muncă respectiv, modificarea unuia dintre elementele sale esenţiale fără acordul ambelor părţi, sunt litigii de muncă şi se soluţionează de către instanţele judecătoreşti.
Pe de altă parte, potrivit art. 1 C. pr. civ.'judecătoria este instanţa care judecă în primă instanţă toate proceesle şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.
Faptul că modificarea salariului reclamantului s-a făcut prin ordin al ministrului nu face ca această dispoziţie scrisă să aibă caracterul unui act administrativ care să fie cenzurat de instanţa de contencios administrativ, ci este un act de drept al muncii împotriva căruia persoana care se consideră prejudiciată se poate îndrepta la instanţa de drept comun, respectiv la judecătorie.
(Secţia de contencios administrativ, dec. nr. 1916 din 29 mai 2000)
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 4 septembrie 1998 la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, reclamantul C.L. a chemat în judecată Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale pentru ca, în contradictoriu cu acesta, instanţa de contencios administrativ să dispună obligarea pârâtului la plata sumelor de bani, reţinute din salariile ce i se cuveneau, aferente perioadei 1 decembrie 1997 —16 iulie 1998 şi la acordarea după 16 iulie 1998 a salariului de bază avut la această dată (2.451.300 lei la care se adaugă indexările stabilite prin acte normative).
în motivarea cererii, aşa cum a fost precizată ulterior, reclamantului i s-a reţinut de către pârât, în intervalul 1 decembrie 1997 - 16 iulie 1998, sumele de: 77.338 lei, pentru luna decembrie 1997, 77.338 lei pentru ianuarie 1998, 77.338 lei pentru luna februarie 1998, 81.219 lei pentru luna martie 1998, 85.338 lei pentru luna aprilie 1998, 87.400 lei pentru luna mai 1998,89.700 lei pentru luna iunie 1998,1.201.311 lei în luna iulie 1998, deci în total suma de 1.777.031 lei.
Mai arată că, potrivit Ordonanţei de urgenţă nr. 75/1997, salariul reclamantului urma să fie echivalent cu salariul pe care îl avea o persoană ce ocupa funcţia de judecător la curţile de apel sau de procuror la parchetele de pe lângă această instanţă, aplicându-i-se coeficientul de ierarhizare de 5,75 şi nu unul inferior aşa cum s-a procedat în fapt.
Reclamantul mai susţine că ulterior datei de 10 iulie 1998 pârâtul i-a stabilit un salariu cu încălcarea prevederilor art. 24 din Legea nr. 154/1998, mai mic, ceea ce a condus la modificarea unilaterală unuia din elementele esenţiale ale contractului său individual de muncă deşi trebuia să i se acorde un salariu de bază de 2.451.300 lei.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 19051 din 12 noiembrie 1999 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1479 din 6 decembrie 1999 a respins acţiunea aşa cum a fost ea modificată, ca inadmisibilă, reţinând că nu s-a efectuat de reclamant procedura administrativă prealabilă.
Nemulţumit de sentinţa pronunţată a declarat recurs reclamantul considerând că aceasta este netemeinică şi nelegală pe motiv că instanţa de fond a aplicat greşit legea.
în esenţă, reclamantul a criticat sentinţa atacată, deoarece instanţa nu a ţinut cont în momentul pronunţării ei de faptul că nu i s-au comunicat ordinele prin care i s-a modificat salariul, deci nu se poate pune problema îndeplinirii procedurii prealabile şi în raport de care se impunea admiterea acţiunii astfel cum a fost ea precizată.
Cu prilejul dezbaterii recursului, s-a pus în discuţia părţilor, din oficiu, chestiunea competenţei de judecată a cererii formulate de reclamant.
Examinând cauza cu prioritate sub acest aspect care este peremptoriu şi dirimant, se constată că recursul este fondat pentru cele ce vor fi prezentate în continuare.
Conform art. 19 lit. c din Codul muncii, persoana încadrată în muncă are dreptul de a nu i se modifica contractul individual de muncă decât în cazurile prevăzute de lege.
Potrivit art. 172 alin. 3 din Codul muncii, litigiile dintre salariaţi şi unitate în legătură cu executarea contractului de muncă, respectiv modificarea unuia dintre elementele sale esenţiale fără acordul ambelor părţi, aşa cum susţine reclamantul prin cererea introductivă, sunt litigii de muncă şi se soluţionează de către instanţele judecătoreşti.
Pe de altă parte, potrivit art. 1 C. pr. civ., judecătoria este instanţa care judecă în primă instanţă toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.
Faptul că modificarea salariului reclamantului s-a făcut prin ordin al ministrului nu face ca această dispoziţie scrisă să aibă caracterul unui act administrativ care să fie cenzurat de instanţa de contencios administrativ, ci este un act de drept al muncii împotriva căruia persoana care se consideră prejudiciată se poate îndrepta la instanţa de drept comun, respectiv la judecătorie.
Ignorând aceste dispoziţii legale şi pronun-ţându-se în primă instanţă asupra cererii reclamantului, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ şi-a depăşit competenţa, motiv pentru care se va admite recursul, se va casa sentinţa atacată şi se va trimite cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
| ← CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ACTE DE PROCEDURA. LIPSA COMUNICĂRII... | COMPETENŢĂ MATERIALĂ. LITIGIU PRIVIND ÎNCHEIEREA... → |
|---|
