CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ACTE DE PROCEDURA. LIPSA COMUNICĂRII MODULUI DE SOLUŢIONARE A UNEI PLÂNGERI PENALE DE CĂTRE ORGANUL DE URMĂRIRE PENALĂ.
| Comentarii |
|
ACŢIUNE FORMULATĂ ÎMPOTRIVA MINISTERULUI JUSTIŢIEI ŞI A MINISTRULUI JUSTIŢIEI. LIPSA CALITĂŢII PROCESUALE PASIVE
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, invocată de instanţă din oficiu, a fost corect admisă, întrucât pentru atribuţiile ministrului justiţiei, astfel cum sunt prevăzute de art. 34 din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu figurează şi aceea de a comunica părţilor soluţiile pronunţate în cauzele înregistrate la parchete, ministrul justiţiei exercitând controlul asupra tuturor procurorilor prin procurorii inspectori sau alţi procurori delegaţi.
Potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, orice persoană poate face plângere împotriva actelor şi măsurilor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, în art. 275 şi 278 din acelaşi cod prevăzându-se că plângerea se adresează, după caz, procurorului care supraveghează activitatea organului de cercetare penală, primului-procuror al parchetului sau procurorului ierarhic superior.
(Secţia de contencios administrativ, dec. nr. 1950 din 31 mai 2000)
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 25 octombrie 1999, reclamanta D.F. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei şi pe ministrul justiţiei V.S., solicitând obligarea pârâţilor să-i comunice soluţia pronunţată în dosarul penal nr. 873/P/1990 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2 Bucureşti privind infracţiunile săvârşite de E.V., vicepreşedinte al F.P.S.
în motivarea cererii, reclamanta a învederat că a formulat plângere penală, reclamând faptul că învinuitul E.V., în calitate de secretar de stat la Ministerul Privatizării a emis actul intitulat “îndrumări metodologice nr. 5 pentru privatizarea societăţilor comerciale care au în patrimoniu active revendicate sau revendicabile".
Datorită acestui act nelegal reclamanta a pierdut procesul având ca obiect acţiunea în revendicare privind imobilul său din Buşteni, str. A.V., Vil. C.
Prin sentinţa civilă nr. 1526 din 13 decembrie 1999, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată din oficiu şi a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că pârâţii nu sunt titularii obligaţiilor ce se solicită a fi îndeplinite, atât obligaţia de soluţionare a plângerii penale, cât şi cea de comunicare a respectivei soluţii revenind parchetului sesizat, respectiv Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2 Bucureşti.
împotriva sentinţei a formulat recurs D.C., în calitate de fiu şi moştenitor al reclamantei, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304/pct. 4 şi 5 din C. pr. civ., instanţa pronunţând o sentinţă neîntemeiată, dată cu încălcarea prevederilor art. 5 alin. 4 din Legea nr. 29/1990.
Astfel, recurentul a învederat că, prin încălcarea legii, instanţa a refuzat admiterea probei cu interogatoriul pârâtelor, manifestând dezinteres pentru soluţionarea corectă a cauzei.
Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâţilor, aceasta a fost greşit admisă, întrucât ministrul justiţiei, în calitate de for ierarhic superior al parchetului, avea obligaţia să dispună soluţionarea plângerii penale în condiţii legale.
Recurentul a mai arătat că la 19 octombrie 1999, i-a fost comunicat răspunsul parchetului la plângerea depusă, cu o întârziere de 14 luni, ceea ce i-a provocat pagube importante, constând în lipsa de folosinţă a imobilului revendicat, ceea ce
justifică cererea de daune materiale de 30.000.000 lei şi daune morale 20.000.000 lei.
Instanţa nu şi-a precizat poziţia faţă de tergiversarea soluţionării plângerii şi nici nu s-a pronunţat asupra cererii de daune, ca şi asupra răspunderii ministrului justiţiei care a avizat proiectul acelor îndrumări.
Examinând cauza în raport de motivele de casare invocate, precum şi potrivit art. 304/1 din Codul de procedură civilă, Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, faţă de împrejurarea că pricina a fost judecată pe excepţie, aceea a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, instanţa a procedat corect la respingerea probei cu interogatoriu, întrucât, neanalizând fondul cauzei, nu s-a pronunţat asupra temeiniciei acţiunii.
Referitor la excepţia invocată de instanţă din oficiu, Curtea va reţine că a fost corect admisă, printre atribuţiile ministrului justiţiei, astfel cum sunt prevăzute de art. 34 din Legea nr. 92/1992 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nefigurând şi aceea de a comunica părţilor soluţiile pronunţate în cauzele înregistrate la parchete, ministrul justiţiei exercitând controlul asupra tuturor procurorilor prin procurorii inspectori sau alţi procurori delegaţi.
Potrivit legii - titlul I, capitolul VII din Codul de procedură penală - orice persoană poate face
plângere împotriva actelor şi măsurilor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, în art. 275 şi 278 din acelaşi cod prevăzându-se că plângerea se adresează, după caz, procurorului care supraveghează activitatea organului de cercetare penală, primului-procuror al parchetului sau procurorului ierarhic superior.
De altfel, din actele depuse de recurent, rezultă că acestuia i s-a comunicat modul de soluţionare a cauzei penale - adresa nr. 873/P/11.11.1999 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2 Bucureşti - D.C. formulând şi plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmării penale, adresată primului-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
în consecinţă, Curtea va reţine că soluţia instanţei de respingere a acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor este legală şi temeinică, criticile formulate fiind nefondate.
Referitor la cererea de daune, deşi instanţa nu s-a pronunţat expres, rezultă implicit, faţă de soluţia adoptată, că a fost respinsă, nefiind îndeplinite cerinţele art. 16 din Legea nr. 29/1990, aceste despăgubiri putând fi acordate numai în situaţia admiterii acţiunii.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
| ← CONTENCIOS ADMINISTRATIV. GUVERNATORUL B.N.R. AUTORIZAŢIE DE... | CONSILIER JURIDIC. CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCĂ. MODIFICAREA... → |
|---|
