Acţiune în contencios administrativ. Renunţarea la judecata capătului de cerere principal privind emiterea unui act administrativ. Efectele renunţării asupra cererilor accesorii de plată a despăgubirilor şi a daunelor cominatorii
| Comentarii |
|
Potrivit art. 11 alin. 2 din Legea nr. 29/1990, daunele se acordă numai în cazul admiterii cererii principale privind sancţiunea nerespectării unei obligaţii administrative.
în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele acestui text legal, aşa cum nu sunt întrunite nici cerinţele art. 12 din acelaşi act normativ, potrivit căruia în cazul în care cel vătămat a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, întinderea pagubei nefiindu-i cunoscută la data judecării acţiunii în anulare, o poate face pe cale separată.
întrucât reclamanta a renunţat la judecarea cererii principale, privind refuzul nejustificat al pârâtului de a emite norme metodologice pentru aplicarea prevederilor art. 65 alin. 6 din Legea nr. 76/2000, instanţa a luat act de această manifestare de voinţă, fără a fi constatat faptul generator de prejudiciu pretins comis de pârât în executarea unui raport de drept public, rămânând învestit numai cu al doilea capăt de cerere privind daunele materiale şi morale devenit inadmisibil.
(Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 1862 din 16 mai 2001)
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 25 septembrie 2000, SC “I." SA Alexandria a chemat în judecată Ministerul Finanţelor, solicitând obligarea pârâtului să emită norme metodologice pentru aplicarea prevederilor art. 65 alin. 6 din Legea nr. 76/2000 şi să achite suma de 350.701 USD despăgubiri determinate de imposibilitatea compensării datoriilor societăţii către bugetul de stat cu garanţia de 10% din valoarea utilajelor livrate la K.K.R., precum şi daune cominatorii de 60.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere.
în motivarea cererii, reclamanta a învederat că prin Legea bugetului de stat nr. 76/2000 s-a dispus ca datoriile agenţilor economici beneficiari ai Legii nr. 193/1998 - prin care s-a aprobat restituirea de la buget a garanţiilor de 10% din valoarea utilajelor livrate la K.K.R., Ucraina - să fie compensate cu acele garanţii.
în vederea efectuării acestor compensări, s-a prevăzut prin lege elaborarea unor norme metodologice şi precizări suplimentare de către
Ministerul Finanţelor, această instituţie procedând însă târziu la emiterea acelor precizări şi numai parţial, obstrucţionând acţiunea legală de compensare.
Prin sentinţa civilă nr. 1293 din 10 octombrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ a luat act de renunţarea reclamantei la judecare primului capăt de cerere.
Capetele de cerere privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor şi a daunelor cominatorii au fost respinse ca inadmisibile.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că la 10 februarie 2000, reclamanta a renunţat la judecarea primului capăt de cerere, motivat de faptul că textul art. 65 alin. 6 din Legea nr. 76/2000 a fost modificat în totalitate.
Referitor la celelalte cereri, instanţa le-a apreciat drept accesorii şi deci inadmisibile, nefiind întrunite cerinţele art. 11 alin. 2 din Legea nr. 29/1990.
împotriva sentinţei a formulat recurs reclamanta SC “I.” SA Alexandria, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanta a învederat că instanţa a apreciat în mod greşit că plata despăgubirilor şi a daunelor cominatorii constituie cereri accesorii ale primului capăt din acţiune.
întrucât pârâtul Ministerul Finanţelor a obstrucţionat cu rea credinţă procesul de compensare prevăzut în Legea nr. 76/2000, societatea a fost prejudiciată grav prin neefectuarea compensării în perioada mai - septembrie 2000, independent de împrejurarea că art. 65 alin. 6 din Legea nr. 76/2000 a fost anulat şi înlocuit cu art. 40 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 145/2000.
Examinând cauza în raport de motivele de casare invocate, precum şi potrivit art. 3041 C. pr. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Potrivit art. 11 alin. 2 din Legea nr. 29/1990, daunele se acordă numai în cazul admiteri cererii principale privind sancţiunea nerespectării unei obligaţii administrative.
In cauză nu sunt îndeplinite cerinţele acestui text legal, aşa cum nu sunt întrunite nici cerinţele art. 12 din acelaşi act normativ, potrivit căruia în cazul în care cel vătămat a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, întinderea pagubei nefiindu-i
cunoscută la data judecării acţiunii de anulare, o poate face pe cale separată.
întrucât reclamanta a renunţat la judecarea cererii principale, privind refuzul nejustificat al pârâtului de a emite norme metodologice pentru aplicarea prevederilor art. 65 alin. 6 din Legea nr. 76/2000, instanţa a luat act de această manifestare de voinţă, fără a fi constatat faptul generator de prejudiciu pretins comis de pârât în executarea unui raport de drept public, rămânând învestită numai cu al doilea capăt de cerere privind daunele materiale şi morale.
Curtea constată că, situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţa de fond, care a apreciat în mod judicios că acţiunea de obligare a pârâtului la plata daunelorformulată în temeiul Legii nr. 29/1990 este doar accesorie şi nu poate fi soluţionată ca o cerere principală şi distinctă de aceea privind refuzul pârâtului de emitere a unui act administrativ.
în raport de cele expuse, Curtea, reţinând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.
| ← Acţiune în pretenţii privind plata contribuţiei la... | Acţiune în contencios administrativ. Condiţii. Publicitate... → |
|---|
