Societate comercială. 1) Majorarea capitalului social prin aport în natură cu bunuri din import exceptate de la plata taxelor vamale.
| Comentarii |
|
Persoana obligată să facă formalităţile vamale. Calitatea procesuală activă în acţiunea în contencios administrativ. 2) Nesoluţionarea pe fond a contestaţiei de către autoritatea pârâtă (DGV). Efectele admiterii recursului
Prin clauza de aport din actul adiţional la actele constitutive ale SC “M.P.T.” SA intimata a devenit debitor faţă de această societate, având obligaţia să-i transfere la termenul stipulat dreptul de proprietate asupra bunurilor importate.
In calitatea sa de debitor a! obligaţiei de aport constituit din bunurile importate, intimata are dreptul la aplicarea corectă a regimului vamal prevăzut de lege pentru bunuri de natura celor imputate, precum şi dreptul de a contesta acele acte ale autorităţii vamale pe care le consideră nelegale, afectând îndeplinirea obligaţieia sumate şi drepturile sociale acordate în considerarea valorii bunurilor aduse în societate.
2. Constatând că procedura administrativ-jurisdicţională reglementată în art. 166-171 din Legea nr. 141/1997 nu a fost finalizată din culpa recurentei, care în mod nelegal a respins contestaţia intimatei pentru neachitarea taxei de timbru şi pentru lipsa calităţii de titular al operaţiunii de import, instanţa de fond a apreciat judicios că se impune soluţionarea pe fond a contestaţiei de către recurentă, în exercitarea atribuţiilor sale jurisdicţionale.
(Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 1048 din 14 martie 2001)
CURTEA,
. Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 20 martie 2000 şi precizată cu cererea din 16 mai 2000, reclamanta SC “D.F.S. INC” a solicitat anularea deciziei nr. 339 din 17 februarie 2000 emisă de pârâta Direcţia Generală a Vămilor, a actelor care au stat la baza emiterii acestei decizii şi obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2.009.267.857 lei, plătită cu titlul de taxe vamale, TVA şi suprataxă, precum şi restituirea taxelor de timbru în sumă de 40.663.050
lei, achitate în procedura administrativ jurisdicţională.
i în motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este acţionar la SC “M.P.T.” SA, deţinând 34,72% din capitalul social şi că în baza actului adiţional autentificat sub nr. 2010 din 26 mai 1998, s-a obligat la majorarea capitalului social prin aport în natură. Pentru importul bunurilor, reprezentând aportul său în natură, reclamanta a susţinut că beneficia de facilităţile vamale şi fiscale prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 92/1997 şi că, aplicarea acestui act normativ a fost nejustificat refuzată de birourile vamale la data
efectuării operaţiunilor de vămuire, cu motivarea că facilităţile respective au fost suspendate prin Legea nr. 36/1999 şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 32/1999. Decizia emisă de Direcţia Generală a Vămilor a fost contestată de reclamantă pentru nesoluţionarea fondului plângerii formulate, susţinându-se că este greşită soluţia de respingere a cererii ca netimbrată şi pentru lipsa calităţii reclamantei de titulară a unei operaţiuni vamale, vâtămând astfel dreptul său la recunoaşterea facilităţilor prevăzute de lege pentru importul efectuat.
Prin sentinţa civilă nr. 692 din 20 iunie 2000, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ a admis acţiunea, a anulat decizia nr. 339 din 17 februarie 2000 şi a trimis cauza la Direcţia Generală a Vămilor pentru soluţionarea fondului contestaţiei formulate de reclamantă.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a respectat dispoziţiile art. 174 din Legea nr. 141/1997, achitând taxa de timbru datorată în termenul de 30 de zile acordat pentru depunerea înscrisurilor doveditoare. De asemenea, instanţa de fond a considerat că reclamanta a dovedit calitatea sa de a contesta operaţiunile de vămuire prin contractul de asistenţă financiară încheiat la 10 iulie 1998 cu SC “M.P.T.” SA şi în care s-a prevăzut că rezolvarea incidentelor legate de operaţiunile de vămuire a bunurilor sunt în sarcina reclamantei.
împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, a declarat recurs pârâta, solicitând casarea hotărârii în temeiul art. 304 pct. 6, 8,10 şi 11 C. pr. civ.
în primul motiv de recurs, s-a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei privind lipsa calităţii procesuale a intimatei-reclamante care, nefiind titulara operaţiunilor de import nu are dreptul să conteste actele întocmite de autoritatea vamală. Totodată, recurenta a arătat că intimata nu este cea care a achitat taxele vamale şi că drepturile şi obligaţiile aferente regimului vamal nu i-au fost cesionate de SC “M.P.T.” SA, iar contractul de asistenţă financiară încheiat cu această societate nu a fost autentificat şi nu a fost comunicat organelor vamale decât la data de 6 iunie 2000.
Prin cel de-al doilea motiv de casare formulat, recurenta a învederat că acţiunea intimatei este inadmisibilă, având în vedere că operaţiunea de
vămuire presupune un ansamblu de acte şi fapte atât din partea titularului operaţiunii, cât şi din partea autorităţii vamale, iar anularea operaţiunii de import ar necesita anularea actelor şi faptelor efectuate şi repunerea în situaţia de fapt anterioară momentului importului. Inadmisibilitatea acţiunii a fost invocată de recurată şi faţă de dispoziţiile art. 69-70 din Legea nr. 141/1997 în care se prevede că scutirea de plata taxelor vamale se acordă prin lege şi nu prin hotărâre judecătorească; sub acest aspect, recurenta a arătat că instanţa de fond a avut în vedere hotărârea judecătorească depusă de intimată, fără a observa că această hotărâre nu este irevocabilă.
Soluţia instanţei de fond prin care s-a dispus trimiterea cauzei la autoritatea vamală pentru rezolvarea fondului contestaţiei a fost criticată de recurentă, cu motivarea că prin acţiune nu a fost formulată o asemenea cerere.
în ultimul motiv de recurs, s-a susţinut că instanţa de fond a apreciat greşit probele administrate, din care rezulta că intimata nu a avut calitatea de reprezentant al titularului operaţiunii de import şi nu a dovedit că la momentul înregistrării declaraţiilor vamale, mărfurile importate se încadrau în contingenţele tarifare scutite de plata taxelor vamale şi a TVA.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de casare invocate şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. pr. civ., Curtea va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente.
Prin actul adiţional autentificat sub nr. 2010 din 26 mai 1998, intimata SC “D.F.S: INC”, în calitate de acţionar la SC “M.P.T.” SA, s-a obligat să contribuie la majorarea capitalului social al acestei societăţi cu un aport în natură în valoare de 7.721.269.800 lei, care urma să fie constituit până la data de 31 mai 1999.
Bunurile reprezentând obiectul obligaţiei de aport au fost importate şi declaraţiile de import au fost întocmite pe numele SC “M.P.T.” SA, conform contractului de asistenţă financiară încheiat la 10 iulie 1998.
Cu ocazia efectuării operaţiunilor de vămuire a bunurilor, autoritatea vamală a procedat la încasarea drepturilor de import, argumentând că nu este aplicabil regimul de facilităţi vamale şi fiscale
prevăzut de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 92/1997, aprobată prin Legea nr. 241/1998.
Dreptul intimatei de a contesta actele întocmite în acest sens de autoritatea vamală, a fost corect constatat de instanţa de fond, care a respins excepţia privind lipsa calităţii procesuale active.
Prin clauza de aport din actul adiţional la actele constitutive ale SC “M.P.T.” SA intimata a devenit debitor faţă de această societate, având obligaţia să-i transfere la termenul stipulat dreptul de proprietate asupra bunurilor importate.
în calitatea sa de debitor al obligaţiei de aport constituit din bunurile importate, intimata are dreptul la aplicarea corectă a regimului vamal prevăzut de lege pentru bunuri de natura celor importate, precum şi dreptul de a contesta acele acte ale autorităţii vamale pe care le consideră nelegale, afectând îndeplinirea obligaţiei asumate şi drepturile sociale acordate în considerarea valorii bunurilor aduse în societate.
Instanţa de fond a înlăturat corect apărarea recurentei pârâte privind nevalabilitatea contractului de asistenţă financiară din 10 iulie 1998, în care s-a prevăzut ca importurile să fie efectuate pe numele SC “M.P.T.” SA, urmând ca intimata să suporte cheltuieli aferente, inclusiv cele legate de transport şi să răspundă de soluţionarea oricăror probleme ocazionate de vămuirea bunurilor.
Aceste obligaţii ale intiamtei reprezintă răspunderea sa legală şi convenţională, în calitate de acţionar, pentru aportul în proprietatea unor bunuri la capitalul social, astfel încât apare ca nefondată susţinerea din recurs privind lipsa interesului său în stabilirea regimului vamal al bunurilor importate.
în consecinţă, deşi declaraţiile vamale de import au fost întocmite pe numele SC “M.P.T.” SA pentru a asigura şi pentru a facilita transferul proprietăţii bunurilor către societate, intimata are un interes propriu în determinarea regimului vamal aplicabil bunurilor care reprezintă aportul său în natură, precum şi în calculul corect al drepturilor de import, care pot afecta obligaţia de aport şi răspunderea sa în cadrul societăţii.
Instanţa de fond a reţinut corect că este nelegală decizia nr. 339 din 17 februarie 2000, prin care recurenta a contestat dreptul intimatei de a exercita
căile de atac prevăzute de lege pentru operaţiunile de vămuire efectuate, fără a avea în vedere natura juridică a bunurilor importate, clauza de aport în natură din actul adiţional încheiat la 26 mai 1998 şi clauzele contractului de asistenţă financiară autentificat sub nr. 132 din 30 noiembrie 1998.
în atare situaţie, este nefondat primul motiv de casare prin care s-a invocat lipsa calităţii procesuale motive a intimatei-reclamante.
De asemenea, este nefondată critica formulată de recurentă cu privire la soluţia instanţei de fond prin care s-a dispus trimiterea cauzei la autoritatea vamală pentru a se pronunţa prin decizie asupra fondului contestaţiei.
Constatând că procedura administrativ-jurisdic-ţională reglementată în art. 166-171 din Legea 141/ 1997 nu a fost finalizată din culpa recurentei, care în mod nelegal a respins contestaţia intimatei pentru neachitarea taxei de timbru şi pentru lipsa calităţii de titular al operaţiunii de import, instanţa de fond a apreciat judicios că se impune soluţionarea pe fond a contestaţiei de către recurentă, în exercitarea atribuţiilor sale jurisdicţionale.
Hotărârea pronunţată în acest sens este legală şi temeinică, dat fiind că prin decizia nr. 339 din 17 februarie 2000 emisă de recurentă a fost vătămat dreptul intimatei de a exercita căile de atac prevăzute în reglementarea vamală. Totodată, se constată că hotărârea a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 172 din Legea nr. 141/ 1997, în care se prevede că decizia directorului general al Direcţiei Generale a Vămilor poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ competentă.
Cum în hotărârea atacată, nu a fost soluţionat fondul pricinii, Curtea constată că nu se mai impune examinarea celorlalte motive de recurs prin care au fost invocate inadmisibilitatea acţiunii în anularea unor operaţiuni de vămuire, competenţa exclusivă a legiuitorului de a acorda scutiri de la plata taxelor vamale şi legalitatea actelor în care organele vamale au stabilit drepturile de import achitate pentru bunurile importate pe numele SC “M.P.T.” SA.
Faţă de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
| ← CERERE DE PENSIONARE ANTICIPATĂ. NEÎNDEPLINIREA PERIOADEI... | Revoluţionar. Dreptul la atribuirea în proprietate a unui... → |
|---|
