REVIZUIRE. CĂI DE ATAC
Comentarii |
|
Potrivit art. 328 din codul de procedură civilă hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
în speţă, se constată că nu sunt întrunite aceste cerinţe, cererea de revizuire fiind formulată împotriva deciziei civile nr. 32 din 17 februarie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia de contencios administrativ, astfel că soluţia atacată prin prezentul recurs este irevocabilă.
în consecinţă, recursul se priveşte ca inadmisibil şi urmează a fi respins.
(Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 665 din 16 februarie 2001)
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 16 august 1999 la Tribunalul Bucureşti, reclamanta V.R.S. a chemat în judecată pe pârâtul L.N. - comandantul Secţiei 15 Poliţie Bucureşti, solicitând obligarea acestuia să-i răspundă la cererea înregistrată sub nr. 960384 din 19 martie 1999 postului de poliţie menţionat.
Prin sentinţa civilă nr. 22578 din 23 septembrie 1999 Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea ca inadmisibilă.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr, 32 din 17 februarie 2000 de Curtea de Apel Bucureşti - secţia de contencios administrativ.
împotriva deciziei civile nr. 32 din 17 februarie 2000, V.R.S. a formulat cerere de revizuire care
prin decizia civilă nr. 150 din 29 iunie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia contencios administrativ a fost respinsă ca nefondată.
Decizia civilă nr. 154 din 29 iunie 2000 de respingere a cererii de revizuire formulate împotriva unei hotărâri irevocabile a fost atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie - secţia de contencios administrativ.
Recursul urmează a fi respins ca inadmisibil, întrucât potrivit art. 328 C. pr. civ., hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
în speţă, se constată că nu sunt întrunite aceste cerinţe, cererea de revizuire fiind formulată împotriva deciziei civile nr. 32 din 17 februarie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia de contencios administrativ - irevocabilă, astfel că soluţia atacată prin prezentul recurs este irevocabilă.
în consecinţă, recursul se priveşte ca inadmisibil şi urmează a fi respins.
← VENITURI DIN DREPTURI DE PROPRIETATE INTELECTUALA. CONTRIBUŢIA... | ORDIN AL PREFECTULUI DE NUMIRE ÎNTR-O FUNCŢIE PUBLICĂ... → |
---|