CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI. ATRIBUŢII DE CONTROL. COMPETENŢĂ MATERIALĂ ŞI PERSONALĂ
| Comentarii |
|
În speţă, controlul fiind efectuat la S. C. “D. M. ” S.R.L. şi având ca obiectiv modul de îndeplinire a unor obligaţii financiar-fisc ale, instituite conform Legii nr. 27/1999 privind impozitele şi taxele locale, competenţa aparţine organelor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, iar nu organelor de control ale Curţii de Conturi, cum greşit s-a apreciat, prin decizia atacată.
De altfel, indiferent de obiectivul controlului, în cauză fiind o societate cu capital integral privat, potrivit Legii nr. 99/1999, prin care au fost completate şi modificate unele dispoziţii din Legea nr. 94/1992, organele Curţii de Conturi nu mai au competenţa de a efectua controale.
Aşadar, în mod corect a fost clasat procesul-verbal de constatare de către procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Bucureşti, întrucât nu poate
fi sesizată instanţa jurisdicţională cu fapte constatate de un organ de control necompetent şi, respectiv, fapte cu privire la care instanţa nu mai este competentă material să se pronunţe.
(Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 402 din I februarie 2001)
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Compartimentul de control financiar din compunerea Camerei de Conturi - municipiul Bucureşti a efectuat o verificare (corespunzător anilor 1997-1998) la S.C. “D.M.” S.R.L. Bucureşti sub aspectul modului de stabilire, evidenţiere şi virare la bugetul local a taxei pentru foiosirea mijloacelor de publicitate, afişaj şi reclamă, datorate potrivit prevederilor Legii nr. 27/1994 privind impozitele şi taxele locale.
Prin procesul-verbal nr. 1009 din 22 decembrie 1998 (înregistrat sub nr. 1432/21 decembrie), compartimentul de control financiar a reţinut că nu au fost calculate, evidenţiate şi achitate taxe de publicitate în valoare de 120.272.104 lei (la care se adaugă majorările de întârziere corespunzătoare); de asemenea, în actul de control s-a menţionat achitarea cu întârziere a taxelor publicitare pentru anul 1997, fapt care a determinat calcularea unor majorări de întârziere în sumă de 70.889.817 lei.
Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi - municipiul Bucureşti, prin rezoluţia din 31 mai 1999 (dosar nr. 17/7 D/1999), în baza dispoziţiilor art. 42 (1) şi art. 96 (2) din Legea nr. 94/1992 (devenite art. 37 (1) şi 97 (2) după republicarea actului normativ) a dispus clasarea procesului-verbal de constatare al organului de control financiar, invocând conţinutul Deciziei nr. 28 din 23 februarie 1999 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial nr. 178/26 aprilie 1999).
împotriva actului de clasare a formulat plângere compartimentul de control financiar din compunerea Camerei de Conturi - municipiul Bucureşti, iar aceasta a fost respinsă de procurorul general financiar, prin rezoluţia nr. 1449 din 20 iulie 1999.
La rândul său, compartimentul de control financiar a formulat cerere de reexaminare a
rezoluţiei procurorului general financiar, iar Curtea de Conturi, prin Decizia nr. 1 din 19 ianuarie 2000, a admis cererea, a desfiinţat rezoluţia de clasare din 31 mai 1999 şi a sesizat Colegiul jurisdicţional al Camerei de Conturi - municipiul Bucureşti.
împotriva acestei decizii a declarat recurs procurorul general financiar, pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând: întâi, că în cauză controlul efectuat nu a constatat fapte care să atragă răspunderea cu privire la plata despăgubirilor civile pentru pagube cauzate şi plata de amenzi pentru abateri cu caracter financiar comise de administratori, gestionari, contabili, precum şi de celelalte persoane supuse jurisdicţiei Curţii de Conturi, potrivit art. 40 (1) din Legea nr. 94/1992; în al doilea rând că, la data pronunţării hotărârii, S.C. “D.M.” S.R.L. (societate cu capital privat) nu mai era supusă competenţei de control şi jurisdicţie instituită prin Legea nr. 94/1992, întrucât prin Legea nr. 99/1999 au fost abrogate şi modificate unele dispoziţii din Legea nr. 94/1992, printre care şi cele referitoare la art. 19 lit. d (text de lege abrogat - în temeiul căruia s-a efectuat controlul) şi art. 50 (devenit art. 44 după republicarea legii) - referitor la competenţa materială şi teritorială a Colegiului jurisdicţional); în al treilea rând că, procurorul financiar nu poate sesiza o instanţă jurisdicţională cu privire la fapte care nu mai sunt prevăzute de lege şi în cauze în care instanţa învestită nu mai este competentă material să judece.
Recursul este fondat.
îri adevăr, controlul efectuat la S.C. “D.M.” S.R.L. a avut ca obiectiv modul de îndeplinire a unor obligaţii financiar-fiscale, instituite conform Legii nr. 27/1994 privind impozitele şi taxele locale, iar în acest caz competenţa aparţine organelor teritoriale ale Ministerului Finanţelor, nu organelor de control ale Curţii de Conturi, cum greşit s-a apreciat, prin decizia atacată.
De altfel, indiferent de obiectivul controlului în cauză, fiind o societate cu capital integral privat, potrivit Legii nr. 99/1999, prin care au fost abrogate.
N.R. în textul deciziei, din greşeală materială, apare „obligate” în loc de „abrogate”.
şi modificate unele dispoziţii din Legea nr. 94/1992, organele Curţii de Conturi nu mai au competenţa de a efectua controale.
Aşadar, în mod corect, a fost clasat procesul-verbal de constatare, de către procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Bucureşti, întrucât nu poate fi sesizată instanţa jurisdicţională cu fapte constatate de un organ de control
necompetent şi, respectiv, fapte cu privire la care instanţa nu mai este competentă material să se pronunţe.
In consecinţă, recursul apare fondat, urmând să fie admis, casată decizia nr. 1 din 19 ianuarie 2000 a Curţii de Conturi şi să se decidă conform dispozitivului.
| ← DECIZIE DE IMPUTARE. TARDIVITATE | AUTORIZAŢIE DE CONSTRUIRE. REFUZ DE ELIBERARE ÎN TEMEIUL... → |
|---|
