CSJ. Decizia nr. 1075/2002. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.1075

Dosar nr.2687/2002

Şedinţa publică din 18 martie 2003

S-a luat în examinare recursul declarat de H.L.I. împotriva sentinţei civile nr.796 din 11 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.

La apelul nominal s-au prezentat recurentul-reclamant personal şi intimata-pârâtă Casa de Economii şi Consemnaţiuni S.A. prin consilierul juridic N.P.

Procedura completă.

Recurentul-reclamant a susţinut recursul, solicitând admiterea acestuia cu referire la motivele scrise dezvoltate pe larg în dosarul cauzei.

Consilierul juridica solicitat respingerea recursului ca nefondat.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.796/2002 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în fond după casare, în baza deciziei civile nr.1801/2002 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie – Secţia de contencios administrativ, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii iar acţiunea formulată de reclamantul H.L.I. a fost respinsă ca inadmisibilă în contencios administrativ.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de rejudecare a reţinut în esenţă că „litigiul dedus judecăţii izvorăşte dintr-un raport juridic contractual, respectiv din executarea unui depozit bancar" nefiind incidente prevederile Legii nr.29/1990.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul H.L.I.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a susţinut că în mod greşit instanţa de rejudecare a admis excepţia inadmisibilităţii, neţinând cont de Decizia de casare a Curţii Supreme de Justiţie prin care s-a stabilit competenţa materială a secţiei de contencios.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile art.304 – 3041 Cod procedură civilă, Curtea îl va admite pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea formulată şi înregistrată sub nr.1061/2000 la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ recurentul-reclamant a chemat în judecată în calitate de pârât Casa de Economii şi Consemnaţiuni S.A., solicitând anularea circularei nr.4/2000 emisă de pârâtă, privind sistarea participării la tragerile trimestriale cu câştiguri în autoturisme a livretelor C.E.C. cu o depunere de 5000 lei efectuată din anul 1975.

Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa civilă nr.1487/2000 a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza spre soluţionare la Judecătoria sectorului 3 Bucureşti

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul-recurent, iar prin Decizia civilă nr.1801/2002, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul şi a trimis cauza spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.

În motivarea soluţiei sale, instanţa supremă a reţinut că „indiferent de forma de constituire în exercitarea atribuţiilor sale, CEC-ul emite acte administrative cum este cela cărui anulare se solicită, act care prin conţinutul său aduce atingere drepturilor persoanelor cu care CEC-ul se află în raporturi contractuale".

Stabilindu-se aşadar, prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie că circulara nr.4/2000 emisă de CEC este un act administrativ, cauza a fost trimisă spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ şi nu judecătoriei ca instanţă de drept comun, soluţia de declinare pronunţată iniţial fiind nelegală.

Or, potrivit dispoziţiilor art.315(1) Cod procedură civilă „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate... sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".

Încălcând aceste dispoziţii procedurale, instanţa de rejudecare greşit a apreciat că litigiul dedus judecăţii izvorşte dintr-un raport contractual, deoarece obiectul acţiunii îl reprezintă anularea circularei nr.4/2000, iar acest act reprezintă un act administrativ aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr.1801/2002 a Curţii Supreme de Justiţie.

În consecinţă, instanţa de rejudecare ca instanţă competentă material, trebuia să soluţioneze cauza pe fond.

În raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art.313 Cod procedură civilă recursul va fi admis, sentinţa casată şi cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de H.L.I. împotriva sentinţei civile nr.796 din 11 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.

Casează sentinţa cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1075/2002. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs