CSJ. Decizia nr. 1072/2002. Contencios. Recurs anulare decizie M.F. si acte vamale. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1072
Dosar nr.802/2002
Şedinţa publică din 18 martie 2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei civile nr.1710 din 13 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice prin consilierul juridic B.E.; recurentul-pârât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti reprezentat de d-na procuror A.T. şi intimata-reclamantă SC „U.R.B.B." SRL Bucureşti prin consilierul juridic M.P. şi avocatul B.A.D.
Procedura completă.
Consilierul juridic B.E. a susţinut recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei recurate ca netemeinică şi nelegală, iar pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată. Aceleaşi concluzii de admitere a pus şi cu privire la recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Referitor la cererea de suspendare formulată de intimata-reclamantă, a solicitat respingerea acesteia.
Procurorul T.A. a susţinut recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, solicitând admiterea acestuia. De asemenea a mai solicitat admiterea recursului declarat de Ministerul Finanţelor Publice şi respingerea cererii de suspendare ca inadmisibilă.
Avocatul B.A.D. a pus concluzii de respingere a recursurilor formulate de MinisterulFinanţelor Publice şi Ministerul Public şi să se menţină sentinţa civilă nr.1710 din 13 decembrie 2001 ca fiind temeinică şi legală.
În ipoteza admiterii recursului, avocatul B.A.D. a solicitat să se dispună casarea hotărârii atacate şi suspendarea deciziei Ministerului Finanţelor Publice nr.1178/2001 şi a executării actelor constatatoare nr.14-20/ 4.09.1998, emise de Biroul Vamal Olteniţa, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC „U.R.B.B." SRL a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, solicitând anularea deciziei nr.1178/ 30 iulie 2001 emisă de pârât, precum şi a actelor constatatoare nr.14-20 din 11 septembrie 1998 încheiate de Vama Olteniţa. Totodată, a solicitat şi restituirea sumei de 819.250.847 lei achitată cu titlu de taxe vamale.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în vederea construirii fabricii de bere TUBORG, a importat în baza declaraţiilor vamale nr.121-127 din 9 octombrie 1997 echipamente industriale în regim de admitere temporară. A mai arătat că a solicitat acest regim, întrucât problema regimului juridic aplicabil unor asemenea importuri, constituia obiectul unui litigiu aflat pe rolul curţii de apel, fiind generată de succesiunea în timp a două hotărâri de guvern, respectiv nr.1291/1996 şi nr.196/1997. Întrucât la data de 1 septembrie 1998 a expirat termenul de admitere temporară, neobţinându-se o soluţie judecătorească definitivă, vama a trecut la calcularea taxelor vamale şi încheierea actelor constatatoare.
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ prin sentinţa nr.1710 din 13 decembrie 2001 a admis acţiunea formulată de reclamanta SC „U.R.B.B." SRL dispunând anularea deciziei nr.1178/ 30.07.2001 emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi actele constatatoare nr.14-20 din 4 septembrie 1998 încheiate de Biroul Vamal Olteniţa. Totodată, a dispus restituirea sumei de 819.250.847 lei achitată de reclamantă în baza actelor menţionate.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că potrivit art.3 alin.2 din HG nr.196/1997 „licenţele eliberate în temeiul HG nr.1291/1996 rămân valabile până la data de 31 decembrie 1997".
Cum reclamanta poseda o astfel de licenţă şi a importat mărfurile respective în cadrul termenului de valabilitate al licenţei, autorităţile vamale aveau obligaţia să aplice HG nr.196/1997, respectiv art.4 alin.2, în vigoare la „data înregistrării declaraţiei vamale pentru acordarea regimului vamal suspensiv".
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică, au declarat recurs atât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cât şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.
Recurentul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a susţinut că:
1) Instanţa a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală prin aceea că nu a respectat principiul contradictorialităţii, deoarece s-a pronunţat şi a dispus anularea actelor de constatare încheiate de Biroul Vamal Olteniţa fără a introduce în cauză Direcţia Generală a Vămilor.
2) Instanţa nu şi-a manifestat rolul activ prevăzut de art.129 alin.5 din Codul de procedură civilă, întrucât nu a pus în discuţia părţilor oportunitatea efectuării unei expertize contabile, probă necesară în condiţiile în care reclamanta a susţinut în permanenţă că nu datorează suma de 819.250.847 lei reprezentând datorie vamală pentru bunurile importate în regim de admitere temporară.
3) Instanţa a pronunţat o soluţie cu încălcarea dispoziţiilor art.304 alin.1 pct.9 din Codul de procedură civilă. Astfel, regimul de admitere temporară nu a fost încheiat în termen de titularul operaţiunii, contestatoarea nefăcând dovada că până la 1.09.1998 a solicitat organului vamal prelungirea termenului de încheiere a operaţiunilor.
Susţinerea contestatoarei că problema tarifului vamal aplicabil echipamentelor în cauză constituie obiectul unui litigiu civil pe rolul instanţelor judecătoreşti, nu poate fi reţinută deoarece din dosarul cauzei, la care reclamanta face referire, rezultă că este vorba de anularea actelor constatatoare nr.36-44/1997 şi nu a actelor constatatoare nr.14-20/1998.
La rândul său, recurentul Ministerul Finanţelor Publice, a susţinut că:
1) Instanţa nu a făcut aplicarea prevederilor art.95 alin.2 din Legea nr.141/1997 privind Codul Vamal al României, coroborate cu prevederile art.155 alin.2 din HG nr.626/1997 privind Regulamentul de aplicare a Codului Vamal.
2) Susţinerea intimatei potrivit căreia tariful vamal aplicabil echipamentelor în cauză ar constitui obiectul unui litigiu civil între aceasta şi Direcţia Generală a Vămilor, nu poate fi primită, întrucât obiectul dosarului de care intimata face vorbire îl constituie anularea altor acte constatatoare şi nu a acelora din dosarulde faţă.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu motivele de recurs invocate şi cu dispoziţiile art.304 şi 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursurile pentru următoarele considerente:
În fapt, reclamanta a importat în regim de admitere temporară cu declaraţiile vamale nr.121-127 din 9 octombrie 1997 echipamente industriale necesare construcţiei fabricii de bere TUBORG, având ca termen de încheiere a operaţiunilor, data de 1 septembrie 1998.
Deoarece termenul de încheiere nu a fost respectat de reclamantă, operaţiunea a fost încheiată din oficiu, conform prevederilor art.155 din Regulamentul Vamal aprobat prin HG nr.626/1997.
Atfel, prin actele constatatoare nr.14-20/ 4 septembrie 1998 întocmite de Biroul Vamal de Control şi vămuire la interior Olteniţa,s-a dispus calcularea drepturilor vamale datorate deSC „U.R.B.B." SRL pentru introducerea în regim de admitere temporară a unor echipamente industriale având ca termen de închidere a operaţiunilor data de 1 septembrie 1998, stabilindu-se în sarcina acesteia o datorie în sumă de 819.250.847 lei.
Potrivit art.8 din Legea nr.29/1990 a contenciosului administrativ, reclamanta va depune odată cu acţiunea, actul administrativ pe care îl atacă, instanţa având obligaţia de a dispune citarea pârâţilor cât şi posibilitatea de a cere autorităţii al cărei act este atacat, să-i comunice de urgenţă acel act, împreună cu întreaga documentaţie, în vederea soluţionării cauzei.
Pe de altă parte, potrivit art.85 Cod procedură civilă, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea şi înfăţişarea părţii, afară numai dacă legea nu dispune altfel.
Aceste dispoziţii sunt de natură să asigure respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului de apărare.
Prin urmare, acţiunea în contencios administrativ se formulează şi se soluţionează în contradictoriu cu autoritatea publică emitentă a actului administrativ atacat.
Din actele dosarului rezultă că Direcţia Generală a Vămilor, respectiv Biroul Vamal Olteniţa, care a întocmit actele constatatoare nr.14-20 din 14.09.1998, nu au fost citate şi nu au figurat în proces.
Pentru considerentele prezentate se constată că prima instanţă a săvârşit o neregularitate procedurală.
Având în vedere rezolvarea dată chestiunii de procedură, motivele de recurs vizând fondul cauzei formulate de recurenţi vor constitui apărări de fond în faţa instanţei de rejudecare.
Referitor la cererea de suspendare formulată în recurs în temeiul art.9 din Legea nr.29/1990, urmează a se constata că aceasta este neîntemeiată.
Într-adevăr, potrivit art.300 alin.1 Cod procedură civilă, recursul suspendă executarea hotărârii numai în cauzele privitoare la strămutarea de hotare, desfiinţarea de construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări, având o aşezare fixă, precum şi în cauzele anume prevăzute de lege (de exemplu în materia contenciosului administrativ când suspendarea se poate cere în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea producerii unei pabuge iminente).
Cum recursul este suspensiv de executare, rezultă că cererea de suspendare (care nu a fost formulată cu prilejul judecării în fond a cauzei), este rămasă fără obiect şi nu poate fi primită.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art.313 Cod procedură civilă, urmează a se admite recursurile, a fi casată sentinţa atacată şi a se trimite cauza spre a fi rejudecată de aceeaşi instanţă în contradictoriu cu toate părţile ce au legitimare procesuală pasivă, pentru a se asigura respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului de apărare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice precum şi de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei civile nr.1710 din 13 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă spre rejudecare.
Respinge cererea de suspendare formulată în recurs în temeiul art.9 din Legea nr.29/1990.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1071/2002. Contencios. Recurs împotriva... | CSJ. Decizia nr. 1108/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|