CSJ. Decizia nr. 1073/2002. Contencios. Recurs anulare decizie M.F. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1073
Dosar nr.805/2002
Şedinţa publică din 18 martie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de D.G.împotriva sentinţei civile nr.115 din 7 februarie 2002a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.
La apelul nominals-au prezentat:intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice prin consilierul juridicB.E. şi intimata pârâtă Administraţia Finanţelor Publice asectorului 1 Bucureşti prin consilier juridic fără delegaţie, lipsind recurentul reclamant D.G.
Procedura completă.
Consilierul juridicB.E. a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
Aceleaşi concluzii de respingere a pus şi reprezentantulAdministraţiei Finanţelor Publice a Sectorului 1 Bucureşti precum şi procurorul.
Prezent după dezbaterea cauzei avocatul N.A., apărător ales al recurentului D.G. a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris la dosar.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul D.G. a formulat acţiune la 10 noiembrie 2000 solicitând ca în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să se dispună anularea Deciziei nr.1409/2000 emisă de pârâtă, iar la termenul din 23 noiembrie 2000 a solicitat introducerea în cauză ca pârâtă şi a Administraţiei Financiare a sectorului 1 Bucureşti.
A susţinut reclamantul că în bazaautorizaţiei de funcţionare nr.0009483 din 19 octombrie 1998 eliberată de Administraţia Financiară a sectorului 1 Bucureşti a desfăşurat activitate de consultanţă pentru asigurări de viaţă în baza Decretului-Lege nr.54/1990, făcând în perioada de la începutul activităţii şi anul 1999 unele achiziţii de bunurimijloace fixe şi obiecte de inventar în sumă de 13.173.000 lei, care au fost admise la deducere de impozit pe perioada funcţionării. A precizat reclamantul că la 18 ianuarie 2001 a depus cerere de încetare a activităţii, ocazie cu care organele financiare în temeiul Hotărârii Guvernului nr.706/1999 i-au reconsiderat venitul brut cu această sumă.
A arătat reclamantul că atât dispoziţia nr.156/2000 a Direcţiei Generale a Finanţelor şi Controlului Financiar de Stat, hotărârea nr.152860/2000 a Administraţiei Financiare cât şi Decizia nr.1409/2000 a Ministerului Finanţelor Publice sunt nelegale deoarece el nu a înstrăinat bunurile cumpărate, deci nu seaplică art.10 alin.3 din Instrucţiunile de aplicare a OUG nr.85/1997 invocat de pârâte.
Prin sentinţa nr.101 din 1 februarie 2001 Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ, dosar nr.1869/2000, a respins caneîntemeiată acţiunea, reţinând că în mod legal a fost stabilită obligaţia către buget conform art.10 alin.4 din Instrucţiuniile de aplicare a OUG nr.85/1997.
Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei sentinţe, recurs ce a fost admis de Secţia de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie, prin Decizia nr.3445 din 1 noiembrie 2001 din dosarul nr.1354/2001, a fost casată sentinţa nr.101/2001 fiind trimisă cauza spre rejudecare. S-a reţinut în Decizia de casare că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la cuantumul venitului brut din activitatea deconsultanţă,asigurări de viaţă, cu ocazia rejudecării instanţa trebuind să se pronunţe asupra aspectelor invocate de reclamant în acţiune.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ sub nr.2006/2001.
În rejudecare instanţa, analizând actele depuse de părţi şi apărările formulate, a reţinut că acţiunea este neîntemeiată, în mod corect organele financiare dispunândreîntregirea venitului brut cu c/val. bunurilor achiziţionate, astfel că şi impozitul pe venit în sumă de 8.600.210 lei a fost corect stabilit, fiind pronunţată sentinţa nr.115 din 7 februarie 2002.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs la 1 martie 2002 reclamantul criticând sentinţa nr.115/2002 ca fiind dată cu aplicarea greşită a legii – art.304 pct.9, după cum şi modul în care au fost analizate cele două motive ale contestaţiei şi anume greşita aplicare a art.10 alin.4 din Instrucţiunile de aplicare ale OUG nr.85/1999 şi venitul brut luat în calcul.
Recursul este nefondat.
Se constată că recurentul reclamant critică sentinţa pentru nelegalitate, ca motiv de casare fiind art.304 pct.9, şi pentru netemeinicie reiterând critica făcută prin acţiunea introductivă.
În conformitate cu prevederile art.10 alin.4 dinHotărârea Guvernului nr.709/1999 „în cazul încetării definitive a activităţii sau în cazulînstrăinării de bunuri din inventarul propriu, mijloace fixe şi obiecte de inventar, sumele obţinute din valorificarea acestora vor fi reconsiderate venituri, evaluarea urmând a se face astfel...".
Rezultă deci că reclamantului i-au fost aplicate aceste prevederi, nu căa înstrăinat saunu bunurile, ci pentru că a încetat definitiv activitatea, situaţie reglementată în teza 1 de actul normativ citat, astfel că atât organul de control şi apoi instanţa de fond au aplicat corect dispoziţia legală în materie.
Critica privind netemeinicia sentinţei este de asemenea nefondată, recalcularea impozitului şi închiderea dosarului fiscal fiind făcută urmare cererii nr.1876 din 18 ianuarie 2000, în sensul că a fost reîntregitimpozitul anului 1999 care era în valoare de 18.182.000 lei cu c/val bunurilorachiziţionate în timpulactivităţii, adică cu suma de 13.173.000 lei,conform OUG nr.85/1999.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentinţa nr.115/2002 este temeinică şi legală, urmând că pe cale de consecinţă să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de D.G.împotriva sentinţei civile nr.115 din 7 februarie 2002a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi18 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1104/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 1075/2002. Contencios. Anulare act... → |
---|